Mănăstirea Zografu – Muntele Athos

A noua în ordinea ierarhică a mănăstirilor athonite, Mănăstirea Zografu este aşezată în partea de vest a Sfântului Munte. De la arsanaua mănăstirii pelerinul urcă spre mănăstire pe un drum de 4 kilometri, de-a lungul unei văi cu vegetaţie densă şi bogată. Mănăstirea se află pe coasta din dreap­ta, deasupra drumului.

După tradiţie, mănăstirea a fost în­temeiată în secolul al X-lea în vremea împăratului Leon al VI-lea cel înţelept (886-912). Tradiţia este confirmată de primul tipicon al Sfântului Munte (970), unde apare şi semnătura stareţului Mănăstirii Zografu.

Cei trei ctitori

Se spune că a fost ctitorită de trei fraţi: Moise, Aaron şi Ioan, călugări veniţi din Ohrida, pe atunci capitala statului bulgar. Deoarece fiecare dintre ei dorea să închine mănăstirea unui Sfânt diferit (Maicii Domnului, Sfântului Nicolae sau Sfântului Gheorghe), au hotărât să închidă în biserică o scândură nepictată şi să se roage toată noaptea ca Domnul să facă voia Sa. A doua zi dimineaţa au aflat zugrăvit pe scândură chipul Sfântului Gheorghe. De atunci mănăstirea s-a numit Zografu, iar hramul a rămas Sfântul Gheorghe.

Perioade de încercări

În secolul al XIII-lea mănăstirea era locuită de monahi bulgari. La 10 octombrie 1276 egu­menul, 21 de monahi şi 4 mireni s-au împotrivit cugetătorilor de cele latineşti, care doreau uni­rea cu biserica papală după Sinodul de la Lyon (1274), şi au primit moarte mucenicească, fiind arşi în turnul în care s-au retras.

Mănăstirea a suferit pagube şi din pricina ja­furilor piraţilor catalani. Ea şi-a revenit datorită daniilor împăraţilor Paleologi, Andronic al II-lea şi Ioan al V-lea. A ur­mat o perioadă scurtă de înflorire, după care mănăstirea aproape s-a pustiit.

Contribuţii româneşti

Începutul secolul al XV-lea a marcat începutul ajutorului din partea domnitorilor Țărilor Române. În 1429 voievodul Alexandru cel Bun îi dăruia mănăstirii Zografu o serie de moşii în Basarabia de astăzi. Mai târziu, la 9 februarie 1433, Alexandru Aldea îi dăruia un ajutor anual de 3000 de aspri.

Însă cel mai de seamă ctitor român la Zografu rămâne Sfântul Ştefan cel Mare, care o numea „mănăstirea sa din Sfântul Munte”. El practic a refăcut complet mănăstirea şi a pictat biserica mare, construind şi arsanaua întărită cu turn de apărare, însă nimic din vechea mănăstire nu a rămas până la noi.

Petru Rareş, Alexandru şi Ruxandra Lăpușneanu, Ieremia Movilă, Neagoe Basarab, Radu cel Mare , Vintilă Vodă, Aron Vodă, Miron Barnovski, Vasile Lupu şi Antioh Cantemir, fratele lui Dimitrie Cantemir, sunt înscrişi în pomelnicul ctitorilor mănăstirii.

Înflorire şi înnoire

Secolul al XIX-a a marcat o perioadă de reînnoiri şi de înflorire pentru mănăstire, care a atins apogeul în a doua jumătate a secolului, când Zografu era mai bogată decât multe alte mănăstiri athonite. În anul 1850 a fost introdusă viaţa chinovială în mănăstire prin sigiliul Patriarhu­lui Antim al IV-lea.

Sfinţi şi cuvioşi nevoitori în mănăstirea Zografu

În afară de Cuvioşii Mucenici, de Cuviosul Cosma, care a pustnicit într-o peşteră de lângă mănăstire, aici a trăit pentru o vreme Sfântul Pimen Zografitul (†1620) şi Sfântul Noul Muce­nic Luca Mitilineanul (†1802). Tot aici, în a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost stareţ părintele Dometie Trihenea, singurul stareţ român al unei mănăstiri athonite.

Mănăstirea astăzi

Obştea Mănăstirii Zografu condusă de egumenul Ambrozie cuprinde 30 de călugări, iar în afara mănăstirii se nevoiesc în jur de 10 călugări.

Mănăstirea are opt katisme şi două chilii. De partea cealaltă a văii, în vârful colinei, se află Katisma Sfântului Gheorghe cu bi­serica ei albă. Pe teritoriul mănăstirii se află vechiul monidrion Xirocastru, care în 1046 deţinea locul al douăzeci şi treilea în ierarhia mănăstirilor.

Icoana Sfântului Gheorghe de la Mănăstirea Zografu este una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din Sfântul Munte Athos.

Istoria icoanei Sfântului Gheorghe de la Mănăstirea Zografu este legată de însuşi momentul în care mănăstirea a fost ctitorită.

În acea vreme, în Palestina, în apropiere de Lida, patria Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, se afla o mănăstire numită „a lui Fanuil”, ce adăpostea o icoană făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, încă din vremea binecredinciosului împărat Constantin cel Mare. Într-o zi, icoana sfântului s-a făcut nevăzută din fața ochilor tuturor.

Noaptea, Marele Mucenic s-a arătat în vis egumenului Evstratie şi i-a spus: „De ce te istoveşti peste măsură de întristare şi mâhnire după mine, omule? Eu mi-am găsit biserică şi mănăstire în Sfântul Munte Athos, unde este locul ales al Preasfintei noastre Stăpâne şi Născătoare de Dumnezeu. Acolo am dorit să petrec. Dacă vreţi să vă mântuiţi de mânia care vine peste tine şi peste aceia care sunt cu tine, ia pe fraţi şi mergeţi în pământul şi mănăstirea pe care ţi le-am spus, şi acolo mă vei afla, căci Domnul a dat întreaga Palestina şi Siria spre nimicire saracinilor, din pricina înmulţirii păcatelor şi nedreptăţilor săvârşite de creştini”.

După aceste cuvinte, Sfântul Gheorghe s-a făcut nevăzut, iar starețul împreună cu obștea au venit în Sfântul Munte, la Mănăstirea Zografu unde, cu adevărat, au aflat icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care plecase de la ei şi, după minunată pronie a lui Dumnezeu, s-a aşezat pe o scândură nouă!

Monahii palestinieni nu au mai dorit să se întoarcă în patria lor, ci au rămas pentru totdeauna în noua mănăstire aleasă de Sfântul Gheorghe, iar părintele Evstratie a fost aşezat ca egumen al mănăstirii.

Minunea cu episcopul necredincios

Aceasta icoană făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este deosebită, căci în ea a rămas până în ziua de astăzi o parte din degetul arătător cu care, cu nesocotire şi îndrăzneală, a atins chipul sfântului, necredinciosul episcop al eparhiei Vodinului.

Acesta, venind la mănăstire, a intrat în biserică și fără evlavie s-a apropiat de icoana Sfântului Gheorghe. Întinzându-și mâna, a atins cu degetul nasul Sfântului Gheorghe, zicând: „Aceasta este icoana care s-a pictat singură?”. Iar când a vrut să-și retragă mâna, nu a mai putut, căci degetul i-a rămas lipit de nara Sfântului Gheorghe. Văzând aceasta, părinții mănăstirii au încercat să-l ajute, dar fără nici un folos. Atunci, episcopul, căindu-se pentru necredința lui, s-a rugat Sfântului să-l ierte; împreună cu el s-au rugat și părinții mănăstirii. După multă rugăciune, Sfântul Gheorghe s-a arătat unuia dintre călugări și i-a zis că, pentru necredința lui, să i se taie vârful degetului, care va rămâne lipit de icoană drept mărturie. Neavând altă scăpare, episcopul a fost nevoit să rabde tăierea degetului, care a rămas lipit de icoană până în ziua de azi.

Mănăstirea Hilandar – Muntele Athos

Manastirea Hilandar este una dintre cele mai mari manastiri aflate pe Sfantul Munte Athos, ea fiind asezata in partea cea mai nordica a peninsulei athonite, in apropiere de Manastirea Esfigmenu. Din punct de vedere al importantei monahale, manastirea sarbilor este a patra din Sfantul Munte, dupa manastirile Marea Lavra, Vatoped si Iviron.

Manastirea Hilandar a fost infiintata in anul 1198, de catre domnitorul sarb Stefan Nemanja, care a si intrat, mai apoi, in obstea acesteia, cu numele de Simeon, impreuna cu fiul sau, Sava. Peste ani, Biserica ii va canoniza pe cei doi parinti, Sfantul Simeon si Sfantul Sava. Manastirea a fost din totdeauna a sarbilor, care au sprijinit-o intru toate cele de trebuinta, pana in zilele noastre.

In legatura cu numele manastirii, anume „Hilandar”, printre parinti circula doua istorii. Prima istorie aminteste de ctitorul vechiului paraclis, aflat pe locul actualei manastiri, numit „Helandari”. Altii spun ca numele manastirii vine de la cuvantul „chelandion”, un tip de vapor bizantin.

A doua istorie aminteste de nenumaratii pirati ce au incercat sa distruga si sa jefuiasca manastirea, in repetate randuri neizbutind nimic, caci Maica Domnului acoperea manastirea cu mai multe randuri de ceata densa. Nemaivazand nimic in jurul lor, din pricina cetii, miile de pirati ce au incercat sa atace manastirea, de-a lungul vremii, incepeau sa se omoare intre ei. Astfel, „hilii” inseamna „mii”, iar „andara” inseamna „ceata”.

Manastirea Hilandar – Sfantul Munte Athos

Sfantul Munte Athos se afla in nordul Greciei, in regiunea Macedonia. Muntele Athos este un munte cu inaltimea maxima de 2.033 metri – Varful Athon – ce isi inalta culmea de piatra pe o peninsula lunga de 60 de kilometri si lata de 8-12 kilometri, aria totala a acestuia fiind de 360 de kilometri patrati. Careia – Karyes – este capitala Athosului, iar portul de acces catre aceasta se numeste Dafne – Daphne. Din Careia se pleaca spre toate manastirile din Sfantul Munte.

Sfantul Munte Athos este o republica monastica cu regim administrativ autonom in cadrul Greciei, avand capitala la Careia. Sfantul Munte gazduieste douazeci de manastiri mari, zise imparatesti, cu drepturi egale, care conduc tot Muntele.

Cele douazeci de manastiri atonite sunt urmatoarele: Manastirea Marea Lavra, Manastirea Vatoped, Manastirea Iviron, Manastirea Hilandar, Manastirea Dionisiu, Manastirea Cutlumus, Manastirea Pantocrator, Manastirea Xiropotamu, Manastirea Zografu, Manastirea Dochiariu, Manastirea Caracalu, Manastirea Filoteu, Manastirea Simonos Petras, Manastirea Sfantul Pavel, Manastirea Stavronichita, Manastirea Xenofont, Manastirea Grigoriu, Manastirea Esfigmenu, Manastirea Sfantul Pantelimon si Manastirea Constamonitu. Pe langa marile manastiri mai functioneaza inca 12 schituri si o multime de chilii monahale ortodoxe, in care traiesc multime de calugari ortodocsi.

Manastirea Hilandar – scurt istoric

Tanarul print Ratsko, fiul lui Stefan Nemanja, a parasit slava omeneasca si a ales calea cea imparateasca a monahismului. Astfel, el a fost tuns in monahism la Manastirea Tesalonicheos, primind numele de Sava. De aici, el va ajunge in Sfantul Munte, unde va intra in obstea de la Manastirea Vatoped.

In anul 1196, dupa infiintarea statului sarb, domnitorul Serbiei, Stefan Nemanja, va stabili regulile noii organizatii statale, in cadrul Consiliului de la Ras. La putina vreme dupa aceasta, el va ceda conducerea unuia dintre fiii sai, el adancindu-se intr-o viata duhovniceasca din ce in ce mai profunda.

La un moment dat, scriind tatalui sau despre minunatia monahismului si desertaciunile acestei lumi, monahul Sava il chema la sine, spre impreuna petrecere. Miscandu-i-se inima, domnitorul Stefan Nemanja veni in Sfantul Munte, unde se calugari cu numele de Simeon.

Domnitorul Serbiei va ajunge in Sfantul Munte Athos, unde se va calugari cu numele de Simeon, alaturi de fiul sau, Rastko, calugarit anterior cu numele de Sava. Fiul acestuia, calugarit cu numele de Sava, va ajunge mai tarziu arhiepiscop al Serbiei. Amandoi sunt cinstiti ca sfinti nationali ai Serbiei.

Dupa numai cativa ani, la rugamintea domnitorului sarb Stefan al II-lea, cei doi monahi vor zidi manastirea pe locul unor vechi ruine. Stefan Nemanja zideste manastire pe locul unui schit mai vechi, aflat pe atunci in ruina, a carui bisericuta avea hramul „Intrarea in Biserica a Maicii Domnului„, hram pastrat si de mareata manastire Hilandar.

In anul 1198, avand aprobarea imparatului bizantin Alexie al III-lea Anghelos, data printr-o chrisobula imperiala, Manastirea Hilandar este recunoscuta ca independenta si apartinand calugarilor sarbi. Simeon si Sava incep renovarea ruinelor si extinderea complexului monahal de la Hilandar. Astfel ia nastere comunitatea monahala sarbeasca.

Dupa oarecare vreme, Sfantul Sava (Ratsko) a fost chemat in Serbia, unde a fost hirotonit episcop, iar Sfantul Simeon (Stefan Nemanja) a ramas in Manastirea Hilandar, nevoindu-se in post si rugaciune pana la sfarsitul vietii.

Dupa adormirea sa in Domnul, Sfantul Simeon a fost inmormantat in manastirea ctitorita de el insusi. Din minunata lucrare a lui Dumnezeu si pentru vrednicia Sfantului Simeon, din trupul sau a inceput sa curga mir binemirositor, multi bolnavi capatand vindecare la mormantul sau.

Din lespedea de piatra a mormantului a incoltit o vita de vie, care a crescut mare si a facut rod, ea existand si astazi, dupa mai bine de 800 de ani. Strugurii acesteia sunt leac pentru femeile ce nu pot avea copii, spre dezlegarea pantecelui.

Sfantul Sava, plecand intr-un pelerinaj in Tara Sfanta, el a ajuns si in manastirea ocrotitorului sau, Lavra Sfantului Sava cel Sfintit. El a fost primit cu multa caldura de calugarii cei ostenitori ai manastirii. Cuviosul Sava cel Sfintit proorocise, mai inainte de adormirea sa in Domnul, zicand: „Dupa trecerea mai multor ani, va veni aici sa se inchine un episcop sarb, cu numele Sava; sa-i dati bastonul meu si icoana Maicii Domnului care alapteaza Pruncul.”

Cand s-a inchinat Sfintelor Moaste ale Sfantului Sava, bastonul sfantului a cazut la picioarele sale, acesta fiind semn aducator aminte pentru calugari. Parintii au luat bastonul dimpreuna cu icoana si le-au dat vestitului arhiepiscop al Serbiei. Tot atunci parintii manastirii i-au daruit Sfantului Sava, ca binecuvantare, sfanta icoana a Maicii Domnului Tricherousa, adica „Maica Domnului cu trei maini”.

In secolul al XIV-lea Manastirea Hilandar a fost restaurata cu ajutoare financiare oferite de imparatul bizantin Andronic al II-lea Paleologul si de despotul Stefan Dusan al Serbiei. In aceasta perioada manastirea a trait cea mai infloritoare perioada din istoria sa. Printre marii satreti, obstea sarbilor din Hilandar l-a avut cativa ani si pe Sfantul Nicodim de la Tismana, adormit in anul 1406. Datorita Sfantului Nicodim, numerosi monahi romani s-au nevoit in obstea Manastirii Hilandar, intre secolele XIV-XIX.

In anul 1430, Sfantul Munte intra sub ocupatia otomana. Desi monahii sunt lasati cat de cat in pace, manastirile athonite vor pierde foarte mult din veniturile exterioare Sfantului Munte, nenumarate proprietati fiind confiscate de catre turci. Cu toate acestea, manastirile au rezistat vitregiilor vremii. Poporul si domnitorii sarbi binecredinciosi au sustinut manastirea neincetat, atat cu rugaciunile lor, cat si cu ajutoare materiale.

Incepand cu secolul al XV-lea, cand Serbia ajunge sub jugul otoman, la intretinerea si innoirea Manastirii Hilandar au contribuit si domnii Tarilor Romane. Amintim aici pe evlaviosul domn si sfant Neagoe Basarab, pe Vlad Vintila, pe Mihnea Turcitul si pe Matei Basarab. Fiecare, la randul sau, a contribuit cu sume anuale intre 7.000 si 15.000 aspri, intre anii 1517-1645.

In secolul al XVII-lea, numarul calugarilor veniti din Serbia se afla in scadere dramatica, astfel incat secolul al XVIII-lea a fost unul de decadere generala. In anul 1722, un incendiu a cuprins mare parte din manastire. O perioada, manastirea a fost ingrijita de calugari bulgari. In anul 1891, manastirea va mai trece printr-un incendiu de mari proportii.

In data de 4 martie 2004, un puternic incendiu a cuprins latura de nord a manastirii, distrugand si afectand aproape jumatate dintre structurile manastirii. Incendiul a pornit de la o soba veche, uitata aprinsa si nesupravegheata. Printre cele mai mari pierderi se numara patru capele ce pastrau minunate fresce datand din secolele XVII-XVIII. Din mila lui Dumnezeu, icoanele si Sfintele Moaste nu au fost afectate.

Manastirea Hilandar – arhitectura

Manastirea nu este zidita pe malul marii, precum majoritatea manastirilor athonite, ci mai spre centrul peninsulei, in padurile dese. Complexul monahal pastreaza inca si astazi biserica cea mare, o serie de capele mai mici, chiliile calugarilor, camerele din arhondaric, biblioteca, trezoreria si o bolnita, toate imprejmuite cu un imens si foarte puternic zid de aparare. In interiorul zidurilor, manastirea pastreaza nu mai putin de 16 paraclise. Manastirea detine 17 chilii, dintre care 15 sunt in Careia.

Biserica centrala a manastirii este o mareata catedrala imparateasca cu o fresca nespus de frumoasa. Zece stalpi de marmura sustin boltile, iar deasupra se inalta opt turle. In aceasta manastire se afla o bogata colectie de icoane vechi, obiecte de cult si o valoroasa biblioteca.

Biserica inchinata Intrarii in Biserica a Maicii Domnului a fost construita pe la inceputul secolului al XIV-lea, urmand intru toate planul bizantin athonit. Frescele acesteia au fost lucrate intre anii 1319-1320. O parte dintre acestea au fost repictate in anul 1803, rezultatele fiind si ele incantatoare.

Manastirea Hilandar – icoane, Sfinte Moaste si obiecte de valoare

Manastirea Hilandar are peste o mie de icoane bizantine si sarbesti din secolele XIII-XVIII. Cea mai renumita icoana pastrata, cu mare evlavie, in biserica mare a manastirii, este icoana Maicii Domnului „Tricherousa”, adica „Cea cu trei maini”, datand din jurul anului 717. Pe aceasta icoana este infatisata si mana Sfantului Ioan Damaschin. Icoana este praznuita de doua ori in an, anume pe 28 iunie (11 iulie) si pe 12 iulie (25 iulie).

Icoana dateaza din vremea Sfantului Ioan, el rugandu-se adesea inaintea ei. La un moment dat, conducatorii au taiat mana Sfantului Ioan, care indeplinea pe atunci misiunea de secretar al stapanului din Damasc. Fie pentru o banuiala de tradare, fie pentru ca a scris in apararea sfintelor icoane, sfantului i s-a taiat mana dreapta, spre a nu mai putea scrie nimic. Cu puternice rugaciuni la Maica Domnului, mana sfantului s-a pus la locul ei, vindecandu-se.

Să ajutăm la refacerea Bisericii ”Sfântul Ilie” – Suha, Mălini

Pentru cei care au cerut numărul de cont al acestei parohii, și doresc sa ajute : Banca Transilvania RO11BTRLRONCRT0285420601 – Parohia ” Sf. Ilie” – Suha, Malini. Mulțumim! Dumnezeu să vă răsplătească!

https://www.facebook.com/Biserica-Sf%C3%A2ntul-Ilie-Suha-M%C4%83lini-1523714064603857/

În seara zilei de vineri, 19 ianuarie 2018, Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din satul Suha, comuna Mălini, Protopopiatul Fălticeni, județul Suceava, a ars din cauza unui incendiu. Focul s‑a extins cu rapiditate întrucât locașul de închinăciune a fost construit din lemn.

Pompierii au intervenit la scurt timp, primul echipaj ajuns la fața locului fiind cel al Parohiei Cornu Luncii, coordonat de preotul‑pompier Gabriel Puiu Florea.

Clădirea aflată lângă sfântul locaș, construită pentru a adăposti bătrâni, nu a fost afectată de incendiu. Piatra de temelie a bisericii din satul Suha a fost pusă în anul 2010, iar un an mai târziu s‑au început lucrările propriu‑zise. În luna februarie a anului 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a oficiatîn biserica satului Suha Sfânta Liturghie, pe care a binecuvântat‑o apoi cu apă sfințită.

Biserica era considerată drept capela nou înfiinţatului cămin de bătrâni din apropiere.

PETER HURLEY – un irlandez ne prezintă ROMÂNIA CREȘTINĂ. Un minunat film documentar despre tradiție, omenie, dar mai ales despre Credință

Nu e doar o călătorie, nu e doar o aventură, așa cum Peter Hurley nu e doar un străin venit pe meleaguri românești. Un irlandez, care iubește această țară, a plecat în 2012, pe jos, de la Săpânța până la Muzeul Țăranului Român din Capitală. A scris mai apoi o carte despre oamenii care l-au primit și l-au omenit fără să-i ceară nimic la schimb. În drumul său, pas cu pas, Peter Hurley descoperă ce înseamnă România reală, țara care l-a primit cu brațele deschise. Irlandezul a reluat călătoria alături de echipa Agerpres Video.

Cartea ”Drumul Crucilor” „Drumul crucilor” – ”the Way of the Crosses”
– o călătorie iniţiatică în cautarea spiritului românesc,
văzută prin ochii unui irlandez

Cine este Peter Hurley:

Ma numesc Peter Hurley. M-am nascut in Irlanda in 1968, al optulea din zece copii.

Am ajuns in Romania pe 9 aprilie 1994.  Aveam 26 de ani.  In august 1993 fusesem la Praga si experienta m-a lovit ca un tren. Am ramas foarte impresionat. Era evident ca ceva foarte interesant se petrecuse aici, in aceasta parte a Europei, inca total necunoscuta mie, si m-am intors in Irlanda ferm convins ca la prima ocazie o sa vin sa locuiesc in Europa de Est.

Trei luni mai tarziu m-a sunat un fost coleg de serviciu din Dublin sa-mi povesteasca despre Romania, si planul lui de a porni o firma de consultanta in marketing, ceea ce faceam impreuna in Irlanda atunci. Am sarit fara sa stau pe ganduri.

In 1994 am emigrat in Romania si locuiesc de atunci aici.

In primii 15 ani am lucrat in parteneriatul respectiv, punand pe picioare doua dintre cele mai cunoscute nume in marketing: Mercury Research si Mercury Promotions.

Dupa 15 ani in publicitate, timp in care am promovat tot felul de bunuri catre romani, am plecat din colectivul Mercury Promotions in 2009 (sunt inca actionar minoritar la distanta in Mercury Research), pentru a promova Romania. Am pornit in cautarea esentei Romaniei, acel ceva care m-a facut in primul rand sa ma mut aici, in cautarea adevaratelor valori care stau la baza identitatii voastre nationale si, daca imi permiteti sa zic asa, a farmecului poporului.

Am ajuns la cateva concluzii:

1.Romania este o tara greu de inteles.  Este des categorizata incorect in strainatate, uneori intentionat spre dezinformare, alteori din ignoranta.

2.Esenta Romaniei se afla mai ales (dar nu numai) in zona rurala, in civilizatia voastra rurala straveche care inca incearca sa supravietuiasca.  Unii numesc acest fenomen “taranime”.

3.Exista deja un oarecare nivel de constiinta in Romania in ceea ce priveste adevarata valoare a acestei civilizatii rurale si rolul ei in identitatea voastra nationala, dar acum este in asa de mare pericol, incat mi-e teama ca aceasta constiinta va deveni general acceptata numai dupa ce va muri, cum s-a intamplat deja in tarile vestice, printre care si Irlanda.  Romania este inca “altfel”, si in acel “altfel” cred ca se afla adevaratul vostru rol in viitorul Europei.

4.Consider ca este esential sa se creeze o comunitate in care se pot regasi cei care vor sa fie informati, si mai ales cei care vor sa se implice. De aceea va invit sa ne trimiteti ideile, sugestiile, comentariile voastre si mai ales sa va inregistrati pentru a primi informatii in forma unui buletin electronic periodic.

Va multumesc!
Peter Hurley.