PETER HURLEY – un irlandez ne prezintă ROMÂNIA CREȘTINĂ. Un minunat film documentar despre tradiție, omenie, dar mai ales despre Credință

Nu e doar o călătorie, nu e doar o aventură, așa cum Peter Hurley nu e doar un străin venit pe meleaguri românești. Un irlandez, care iubește această țară, a plecat în 2012, pe jos, de la Săpânța până la Muzeul Țăranului Român din Capitală. A scris mai apoi o carte despre oamenii care l-au primit și l-au omenit fără să-i ceară nimic la schimb. În drumul său, pas cu pas, Peter Hurley descoperă ce înseamnă România reală, țara care l-a primit cu brațele deschise. Irlandezul a reluat călătoria alături de echipa Agerpres Video.

Cartea ”Drumul Crucilor” „Drumul crucilor” – ”the Way of the Crosses
– o călătorie iniţiatică în cautarea spiritului românesc,
văzută prin ochii unui irlandez

Cine este Peter Hurley:

Ma numesc Peter Hurley. M-am nascut in Irlanda in 1968, al optulea din zece copii.

Am ajuns in Romania pe 9 aprilie 1994.  Aveam 26 de ani.  In august 1993 fusesem la Praga si experienta m-a lovit ca un tren. Am ramas foarte impresionat. Era evident ca ceva foarte interesant se petrecuse aici, in aceasta parte a Europei, inca total necunoscuta mie, si m-am intors in Irlanda ferm convins ca la prima ocazie o sa vin sa locuiesc in Europa de Est.

Trei luni mai tarziu m-a sunat un fost coleg de serviciu din Dublin sa-mi povesteasca despre Romania, si planul lui de a porni o firma de consultanta in marketing, ceea ce faceam impreuna in Irlanda atunci. Am sarit fara sa stau pe ganduri.

In 1994 am emigrat in Romania si locuiesc de atunci aici.

In primii 15 ani am lucrat in parteneriatul respectiv, punand pe picioare doua dintre cele mai cunoscute nume in marketing: Mercury Research si Mercury Promotions.

Dupa 15 ani in publicitate, timp in care am promovat tot felul de bunuri catre romani, am plecat din colectivul Mercury Promotions in 2009 (sunt inca actionar minoritar la distanta in Mercury Research), pentru a promova Romania. Am pornit in cautarea esentei Romaniei, acel ceva care m-a facut in primul rand sa ma mut aici, in cautarea adevaratelor valori care stau la baza identitatii voastre nationale si, daca imi permiteti sa zic asa, a farmecului poporului.

Am ajuns la cateva concluzii:

1.Romania este o tara greu de inteles.  Este des categorizata incorect in strainatate, uneori intentionat spre dezinformare, alteori din ignoranta.

2.Esenta Romaniei se afla mai ales (dar nu numai) in zona rurala, in civilizatia voastra rurala straveche care inca incearca sa supravietuiasca.  Unii numesc acest fenomen “taranime”.

3.Exista deja un oarecare nivel de constiinta in Romania in ceea ce priveste adevarata valoare a acestei civilizatii rurale si rolul ei in identitatea voastra nationala, dar acum este in asa de mare pericol, incat mi-e teama ca aceasta constiinta va deveni general acceptata numai dupa ce va muri, cum s-a intamplat deja in tarile vestice, printre care si Irlanda.  Romania este inca “altfel”, si in acel “altfel” cred ca se afla adevaratul vostru rol in viitorul Europei.

4.Consider ca este esential sa se creeze o comunitate in care se pot regasi cei care vor sa fie informati, si mai ales cei care vor sa se implice. De aceea va invit sa ne trimiteti ideile, sugestiile, comentariile voastre si mai ales sa va inregistrati pentru a primi informatii in forma unui buletin electronic periodic.

Va multumesc!
Peter Hurley.

Mănăstirea Dejani

Această prezentare necesită JavaScript.

Aşezată în Munţii Făgăraşului, la o distanţă de 21 km de Făgăraş, Mănăstirea de la Dejani, judeţul Braşov, constituie o oază de linişte,rugăciune şi binecuvântare pentru toţi credincioşii care îşi îndreaptă paşii aici. Reconstruită după anul 1989 pe temelia vechii mănăstiri distruse degeneralul Bucow, în anul 1761, Mănăstirea Dejani se înalţă la o altitudine de aproximativ 860 m, altitudine asemănătoare Muntelui Tabor, iar datorită hramului paraclisului, „Schimbarea la Faţă“, şi a celor trei lăcaşuri de închinăciune de aici, mănăstirea îşi merită pe deplin denumirea de „Taborul Ţării Făgăraşului“.

Transilvania celor 170 de mănăstiri

Documentele istorice menţionează faptul că în Transilvania istorică existau aproximativ 170 de mănăstiri şi schituri, unele dintre ele ridicate în secolele XIV-XV. „Apogeul“ monahismului românesc din Transilvania dar, din păcate, şi „declinul“ său sau dispariţia lui, s-a produs în secolul al XVIII-lea, în urma acţiunilor nefericite ordonate de generalul austriac Nikolaus Adolf von Buccow, dar şi a măsurilor luate de împăratul Iosif al II-lea împotriva tuturor mănăstirilor. Urmarea acestor acţiuni distructive a fost aceea că un număr apreciabil de tineri şi tinere din Transilvania, în dorinţa de a intra în monahism, mai ales cei din zonele sudice, şi-au îndreptat paşii spre mănăstirile din Ţara Românească şi Moldova. Unii dintre călugării şi călugăriţele din Transilvania au pus bazele unor noi aşezăminte monahale, la Suzana, Stânişoara, Cocoş şi altele.

„Pe la obârşiile văilor celor mai frumoase exista câte o mănăstire“

Într-o scrisoare trimisă episcopului Andrei Şaguna de către Vasile Maxim se afirmă că „aici, în Ţara Făgăraşului, mai la toate satele de sub poalele munţilor Făgăraşului a fost pe la obârşiile văilor celor mai frumoase câte o mănăstire de călugări… şi urmele se văd şi numirile mănăstirilor se menţin până astăzi“. După informaţiile istoricului bisericesc Ştefan Meteş, în Ţara Făgăraşului exista un număr relativ mare de aşezăminte monahale, aproximativ 38. Printre acestea se numără şi Mănăstirea Dejani, distrusă de generalul Bucow, dar reînfiinţată după anul 1989.

Vechea Mănăstire de la Dejani

Actualul părinte stareţ al Mănăstirii Dejani, Ieromonahul Varlaam Nechifor, ne-a declarat că „nu se ştie cu exactitate anul şi ctitorul mănăstirii noastre, mai ales că documentele care amintesc de această aşezare monahală fie au ars, fie au fost puţine. Însă, prin voia lui Dumnezeu, s-a găsit temelia vechii biserici care exista aici, a fântânii, a clopotului datat din anul 1320, dar şi a unei icoane a Sfântului Ierarh Nicolae“.

În tradiţia locului se mai păstrează însă până astăzi unele toponime, precum „Poiana Mănăstirii“ sau „Pârâul Mănăstirii“. Date despre existenţa mănăstirii avem din anul 1748, când aici vieţuiau un preot călugăr Ioan şi două măicuţe, mănăstirea fiind arsă în anul 1761 de generalul Bucow. Un alt reprezentat al vieţii monahale de la Dejani a fost şi Isaia Eşeanul, care înainte de călugărie se numea „popa Ion ot Iaş“, un sat din zonă, după cum el însuşi se semna, la 1 martie 1719, pe o Evanghelie tipărită la Bucureşti şi dăruită de el Mănăstirii Dejani. Evanghelia, precum şi un Apostol, tipărit tot la Bucureşti în anul 1683, dăruit tot de Isaia „din Iaşu, subt Făgăraş“, au fost salvate şi au ajuns în comuna Iaşi din apropierea mănăstirii. S-a consemnat şi faptul că episcopul Inochentie al Râmnicului a dăruit un Triod, tipărit la Râmnic în anul 1773, Schitului Dejani. Un alt preot cunoscut că s-a călugărit aici la Dejani este şi Daniel, cunoscut înainte ca preotul Dănilă din satul Dejani. Numele acestuia, ca şi al lui Isaia sunt menţionate pe un Octoih slavon tipărit la Lvov, în anul 1640. De asemenea, este cunoscut şi numele altor vieţuitori din această mănăstire, monahii Augustin şi Ioanichie.

Vatră veche, zidire nouă

Până în anii 1940, pe locul mănăstirii distruse se mai păstrau câteva urme de ziduri, ca mărturie neclintită a existenţei acestui aşezământ monahal. La aceste ruine veneau credincioşii împreună cu preoţii, rugându-se pentru vremuri mai bune. Ierodiaconul Chiril Socaciu ne-a declarat că „aşa se explică faptul că sub regimul comunist instaurat după 1944, pentru a distruge orice urmă a mănăstirii, locul a fost plantat cu brazi, aşa încât locul să fie mai greu accesibil. Dar, în sufletele credincioşilor din Ţara Făgăraşului, amintirea a rămas vie, aşteptând doar momentul în care visul putea deveni realitate. Momentul a sosit în anul 1989, când un preot originar din satul Dejani, anume Aurel Popa, participant la revolta făgărăşenilor împotriva regimului comunist, a preluat iniţiativa construirii mănăstirii“.

Sub conducerea acestuia s-a format mai apoi un „grup de iniţiativă“ care a mers în „poiana mănăstirii“, unde a reuşit să descopere temelia vechii bisericuţe. Aceasta avea lungimea de 9 metri şi 4, 5 m lăţime, cu absidă în dreptul altarului.

Stareţul mănăstirii, Ieromonahul Varlaam, ne-a împărtăşit câteva crâmpeie din începutul greu al construirii lăcaşului de închinare: „Am venit aici 4 monahi, prin stăruinţa Preasfinţitului Serafim Făgărăşanul, pe atunci episcop-vicar la Sibiu, de la Schitul Sihla. Împreună cu credincioşii şi cu părintele Ioan Ciocan, protopop al Făgăraşului, am început în anul 1994 construcţia necesarei bisericii. Au fost vremuri grele, dar, cu ajutorul Domnului şi al Maicii Domnului, iată-ne ajunşi astăzi cu biserica terminată, cu un paraclis nou şi un corp mare de chilii“.

Biserica mare – construită în 36 de zile

Ca un gest ocrotitor, construcţia bisericii mari a mănăstirii a fost ridicată pe locul vechii bisericuţe. Construcţia ei a durat 36 de zile şi a fost realizată de cunoscutul meşter de biserici, Petru Ciornei, din Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, împreună cu o echipă de 13 muncitori. Biserica nouă este construită din lemn, rezultat din defrişarea locului unde a existat înainte mănăstirea, şi are formă trilobată cu lungimea de 21 m, o lăţime în dreptul absidelor de 15 m, iar în pronaos – de 7 m. Înălţimea turlei de pe naos este de 19 m. S-au confecţionat apoi cele necesare: mobilier, strane, iconostas, vase liturgice şi altele. Biserica a fost împodobită cu pictură în anul 1998 de către pictorul Dorel Beşleagă din Tălmaciu, Sibiu. Pe latura de sud a complexului monahal a fost ridicat un corp de chilii în stil brâncovenesc, remarcabile fiind şirurile de coloane, unite cu ajutorul arcelor. În partea de vest a acestui corp de chilii a fost construit un monumental turn-clopotniţă.

Momentul aşteptat, târnosirea bisericii mari

În anul 2000, în ziua de prăznuire a unuia dintre hramurile mănăstirii, „Acoperământul Maicii Domnului“, biserica a fost sfinţită de către Preasfinţitul Părinte Visarion Răşinăreanul, Episcop-Vicar pe atunci al Arhiepiscopiei Sibiului, actualul Episcop al Tulcii, înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi şi o mulţime de credincioşi. În anul 2003, vlădica Visarion pune şi piatra de temelie a paraclisului de iarnă al mănăstirii, cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului“, o adevărată capodoperă arhitecturală şi picturală, care se finalizează în anul 2006. Anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, acesta va fi sfinţit la 1 octombrie. Pictura acestuia, executată în stil bizantin şi în tehnica frescă, a fost executată cu multă măiestrie de către pictorii Sahlean Constantin şi Dumitru Ion.

Obiecte şi lucruri de la vechea mănăstire

De la vechea mănăstire s-a păstrat o icoană din fosta catapeteasmă, reprezentând pe Sfântul Ierarh Nicolae, icoană care a fost păstrată în satul Dejani, şi, de asemenea, clopotul cel mic, datat de la 1320, care este montat în clopotniţa mănăstirii.

În anul 1990 s-a descoperit şi fântâna veche. Fiind nevoie de o fântână, călugării împreună cu credincioşii au săpat într-un loc unde bănuiau ei că ar fi apă. Prin puterea lui Dumnezeu, s-a săpat pe locul vechii fântâni. După un metru de săpături s-a ajuns la vechea fântână, care era intactă. Probabil, în decursul timpului, a existat o alunecare de teren, fapt care a dus la astuparea ei. Fântâna are 9 m adâncime, iar când a fost curăţată a fost necesară îndepărtarea unui strat de 4 m de mâl. Redescoperirea fântânii, a temeliei de la biserică, precum şi existenţa clopotului şi a icoanei Sfântului Nicolae de la vechea mănăstire sunt apreciate ca o binecuvântare de la Dumnezeu, adevărate minuni care aduc o mărturie clară despre existenţa aici a Mănăstirii Dejani.

Icoana făcătoare de minuni şi racla cu sfintele moaşte

Astăzi biserica mănăstirii adăposteşte o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, în jurul căreia s-au petrecut multe întâmplări miraculoase. Este cunoscut, spre exemplu, cazul unei femei din municipiul Făgăraş, care, fiind bolnavă şi urmând a fi operată, a venit aici şi s-a rugat cu credinţă la icoana Maicii Domnului, iar când a fost internată s-a ajuns la concluzia că operaţia nu mai era necesară.

De asemenea, prin rânduiala lui Dumnezeu, în mănăstire se află părticele din moaştele sfinţilor 40 de mucenici din Gaza Palestinei şi a sfinţilor mucenici Prov, Tarah şi Andronic.

Mănăstirea Dejani îşi merită pe drept titulatura de „Taborul Ţării Făgăraşului“, datorită înălţimii la care este aşezată, asemănătoare Muntelui Tabor, 860 m, a hramului paraclisului – „Schimbarea la Faţă a Domnului“ – şi a existenţei celor 3 lăcaşuri de închinare asemănătoare celor trei colibe dorite de Sfântul Apostol Petru la „Schimbarea la Faţă a Domnului.

Astăzi, obştea mănăstirii este formată doar din 6 vieţuitori. Slujbele de noapte, ospitalitatea şi sfaturile date fac din Mănăstirea Dejani cu adevărat o oază de viaţă duhovnicească la care se adapă credincioşii dornici de mântuire.

text: Taborul Ţării Făgăraşului, Mănăstirea Dejani

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor OBIECTIV ORTODOX.  Fotografiile pot fi preluate numai pentru a fi utilizate in scopuri pozitive.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei, OBIECTIV ORTODOX.

https://i1.wp.com/i1107.photobucket.com/albums/h400/doarortodox/grafice/Obiectiv-Ortodox.jpg