Să ajutăm la refacerea Bisericii ”Sfântul Ilie” – Suha, Mălini

Pentru cei care au cerut numărul de cont al acestei parohii, și doresc sa ajute : Banca Transilvania RO11BTRLRONCRT0285420601 – Parohia ” Sf. Ilie” – Suha, Malini. Mulțumim! Dumnezeu să vă răsplătească!

https://www.facebook.com/Biserica-Sf%C3%A2ntul-Ilie-Suha-M%C4%83lini-1523714064603857/

biserica arsa Suha MaliniÎn seara zilei de vineri, 19 ianuarie 2018, Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din satul Suha, comuna Mălini, Protopopiatul Fălticeni, județul Suceava, a ars din cauza unui incendiu. Focul s‑a extins cu rapiditate întrucât locașul de închinăciune a fost construit din lemn.

Pompierii au intervenit la scurt timp, primul echipaj ajuns la fața locului fiind cel al Parohiei Cornu Luncii, coordonat de preotul‑pompier Gabriel Puiu Florea.

Clădirea aflată lângă sfântul locaș, construită pentru a adăposti bătrâni, nu a fost afectată de incendiu. Piatra de temelie a bisericii din satul Suha a fost pusă în anul 2010, iar un an mai târziu s‑au început lucrările propriu‑zise. În luna februarie a anului 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a oficiatîn biserica satului Suha Sfânta Liturghie, pe care a binecuvântat‑o apoi cu apă sfințită.

Biserica era considerată drept capela nou înfiinţatului cămin de bătrâni din apropiere.

Biserica Suha Malini

biserica lemn Suha MaliniBiserica si caminul de batrani

Obiectiv-Ortodox

Anunțuri

Mănăstirea Văratec

Manastirea Varatec este una dintre cele mai mari si mai vizitate manastiri ortodoxe din judetul Neamt. Aflata la numai 12 kilometri de Targu Neamt si la 40 de kilometri de Piatra-Neamt, este amplasata intr-un cadru natural deosebit, Manastirea Varatec este situata intr-o mica depresiune, de la poalele muntilor, adapostita de culmea Dealul Mare, la o altitudine de doar 460 metri.

Manastirea Varatec (5)

Manastirea Varatec – scurt istoric

Manastirea Varatec nu a fost intemeiata de domni, nici de mari sfetnici ai tarii. Primele urme monahale pe acest loc sunt legate de numele maicii Olimpiada, o maica de la Manastirea Durau, tunsa in monahism in Schitul Topolnita, in apropierea actualului Varatec.

Pisania bisericii celei mari spune urmatoarele: „La anul 1808 s-au zidit aceasta biserica ce sa praznuieste hramul Adormirea Maicii Domnului prin osteneala Sfin. sale a pre. cuvi. Parintelui Iosif Duhovnicul si a staritei Olimpiadii, iar cei intai ctitori au fost maicile din acest locas. Al doilea mari ctitori au fost Doamna Elenco Paladi, care au daruit 3 mosii si maica Elisabeta Bals au daruit mosia Vulturesti, maica Safta Brancoveanu au harazit mosiile Osica si Vladulenii cu mai multe indatoriri in testamentul sau, iar celelalte mosii, vii si acarete ce au daruit si alti ctitori sunt scrisa in cartea vietii spre vecinica lor pomenire. 1841, octomvrii 20.”

Manastirea Varatec (8)

Drept aceea, intre anii 1781-1785, maica stareta Olimpiada, fiica de preot, a primit marea misiune de a intemeia un schit intr-o poiana de langa Varatec. Poiana a fost cumparata de la padurarul Ion Balanoiu. Lucrarea a inceput la sfatul Sfantului Paisie de la Neamt si cu binecuvantarea Mitropolitului Gavriil Calimachi.

Manastirea Varatec (16)Maica Olimpiada, cu numele din lume fiind Balasa Herescu, se va oferi trup si suflet zidirii obstii primei isihii de la Varatec. Ea va adormi in Domnul in anul 1842, la varsta de 85 de ani.

Manastirea Varatec (4)Pe acest loc fiinta la acea data o micuta asezare monahala, cu o bisericuta de lemn si cateva chilii pentru maici, ridicate de Maica Olimpiada. In anul 1788, dupa alcatuirea unei consistente obsti monahale, Sfantul Paisie Velicicovschi de la Neamt va numi drept stareta a manastirii pe maica Nazaria de la Manastirea Durau. In anul 1794, maicile ridica o noua biserica, tot din lemn, insa mai incapatoare decat prima. Intre timp maicile de la Varatec se unisera cu maicile de la Schitul Topolita.

In anul 1803, Mitropolitul Veniamin Costache uneste Manastirea Agapia cu Manastirea Varatec. In anul 1808 va incepe zidirea actualei manastiri, din piatra si zugravita in alb. Biserica va purta hramul Adormirea Maicii Domnului.

Manastirea Varatec (11)Biserica de la Manastirea Varatec a fost terminata de zidit in anul 1812, abia in anul 1841, dupa zugravirea ei cu pictura, ea fiind complet terminata si sfintita. In anul 1821, manastirea nu este ocolita de necazurile vremurilor, otomanii care ii urmareau pe eteristi scotocind si distrugand multe din interiorul manastirii.

In anul 1839, domnul Mihail Sturza al Moldovei hotaraste ca Manastirea Varatec sa fie independenta de celelalte manastiri si schituri din zona, obstea de maici putand sa se ingrijeasca si sa hotarasca singura cele de folos manastirii.

Manastirea Varatec (7)Dupa anul 1844 se vor mai construi inca doua biserici: Biserica Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, Biserica Schimbarea la Fata, cat si un Paraclis inchinat Sfantului Nicolae. Potrivit insemnarilor celor vechi, din arhiva manastirii, in anul 1857, manastirea „avea 4 biserici cu 17 clopote, 300 de chilii si 700 de calugarite, 12 mosii si un venit de 13.000 galbeni”.

Manastirea Varatec (12)Manastirea a intampinat o mare incercare in data de 11 iunie 1900. Un incendiu a cuprins o mare parte din manastire, pierderile fiind grele: chiliile au ars in mare parte, biserica a ramas fara acoperis si turle, iar clopotnita s-a prabusit si ea. Toate acestea au fost refacute in scurt timp, ele putand fi vazute pana astazi in manastire. Din-nainte de incendiu a ramas insa puternicul zid de piatra (1808-1812).

Manastirea Varatec (15)La o distanta de numai 150 de metri inspre sud-est de manastirea Varatec se afla Biserica Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, zidita de Eufrosina Lazu, in anul 1844, pe locul unei biserici de lemn din anul 1817. In partea sudica a bisericii, in afara, se afla Mormantul Veronicai Micle, trecuta la cele vesnice in anul 1889, dupa o perioada de vietuire in manastire.

Manastirea Varatec (13)In cimitirul manastirii, aflat la aproximativ 400 de metri de manastire, se afla Biserica Schimbarea la Fata. Aceasta a fost zidita tot prin osteneala monahiei Eufrosina Lazu, intre anii 1846-1847.

Manastirea Varatec (17)Manastirea Varatec – arhitectura

Biserica manastirii, inchinata Adormirii Maicii Domnului, imbina stilul moldovenesc cu elemente noi, aparute in Moldova prin secolele XVIII-XIX. Biserica se afla inaltata in centrul curtii interioare, precum la mai toate manastirile ortodoxe, fiind zidita din piatra de rau, luata din zona, cat si din caramida.

Biserica are forma de nava, avand pridvor, naos, pronaos si Altar. Cele doua turle ale acesteia sunt cilindrice, fiecare avand cate un acoperis in forma de clopot. In fata bisericii se afla statuia de bronz a Saftei Brancoveanu, care a ctitorit o parte din cele de folos manastirii. Statuia a fost lucrata de Ion Jalea, in anul 1935.

Manastirea Varatec (10)

Pridvorul bisericii are intrarea pe peretele sudic, fiind acoperit cu doua calote sferice sustinute de un singur arc longitudinal si de alte doua arce laterale. Pronaosul si naosul sunt despartite de un zid sustinut de doua coloane. Aceste doua cupole sunt separate printr-un semicilindru de mici dimensiuni, sprijinit pe arce transversale, in timp ce altarul prezinta un arc dublou spre apus, fiind boltit in sfert de sfera la rasarit.

Manastirea Varatec (14)In pronaos se afla „Mormantul duhovnicului Iosif”, adormit in Domnul la data de 28 decembrie 1828. Acesta este primul duhovnic de la Manastirea Varatec. Langa acesta se crede ca au fost inmormantate si primele starete ale manastirii: Olimpiada, Nazaria si Magdalena, insa mormintele acestora nu au fost inca descoperite.

Sfantul Altar este despartit de restul bisericii printr-o superba catapeteasma sculptata in lemn de tisa si poleita cu aur, lucrare cu o deosebita valoare artistica, executata de Constantin Zugravul, in anul 1816, pe cheltuiala logofetesei Elenco Paladi.

Manastirea Varatec (9)Pictura bisericii a fost realizata in anul 1841, ea fiind refacuta in anul 1882, de pictorii T. Ioan si D. Iliescu. Intre anii 1968-1969 pictura a fost din nou spalata si intarita de pictorul Arintiu Avachian si ajutoarele sale D. Gurita, G. Popescu, G. Salagian, cu binecuvantarea Mitropolitului Moldovei Teoctist, cu pornirea si staruinta maicii Pelaghia Amilcar, stareta a intregului sobor, si cu obolul credinciosilor.

In afara bisericii, langa zidul acesteia, se afla mormintele unor maici mai de seama din istoria manastirii: Evghenia Stefanescu, Eufrosina Lazu, Eugenia Negri, iconoama Veniamina Pribagu, arhimandrita Veniamina Hermeziu, si Ecaterina Bals, mama Saftei Brancoveanu.

Clopotnita manastirii, amplasata la o distanta de 80 de metri mai spre est de biserica, este o constructie din zid, cu aspect masiv, cu gang de intrare si doua etaje in forma patrata. Turnul are acoperisul in forma de mitra arhieresca. La primul etaj se afla paraclisul Sfantul Ierarh Nicolae.

Manastirea Varatec (1)Clopotnita este cuprinsa in corpul de chilii pe doua nivele, cu prispa larga, sprijinita pe siruri de coloane din lemn. Pe latura nordica a incintei se afla staretia si cladirile administrative, iar pe cea sudica, la parter, s-a amenajat o bogata si atractiva colectie muzeala in spatiul fostului Atelier Regina Maria, construit in anul 1934, de catre regele Carol al II-lea, la indemnul Mitropolitului Pimen.

Manastirea Varatec – muzeul si patrimoniul cultural

Muzeul manastirii Varatec pastreaza un valoros patrimoniu cultural-artistic si istoric, alcatuit dintr-un mare numar de hrisoave autentice, acte de danie si de intarire, obiecte de cult din metal pretios, icoane vechi, broderii, covoare si vesminte preotesti.

Manastirea Varatec

Printre cele mai deosebite obiecte din muzeu se numara: icoanele din secolul al XV-lea, de la Manastirea Rasca, cat si cele din veacurile XVI-XVII, de la Valeni – Piatra Neamt si Topolita, crucea din lemn de chiparos, facuta in anul 1596, si crucea de procesiune din lemn de maslin, donata in anul 1852 de Gheorghe si Maria Hermeziu, potirul din argint aurit daruit in anul 1840 de Safta Brancoveanu, Epitaful lucrat in fir de aur si argint de Smaranda Niculce in anul 1798, Evangheliarul grec tiparit la Venetia in anul 1811 si Evanghelia cea Mare tiparita la Manastirea Neamt, in anul 1821, ambele ferecate in argint aurit si impodobite cu icoane emailate.

Manastirea Varatec (6)

Staretele manastirii au acordat o deosebita atentie pregatirii profesionale a monahiilor, in cadrul Manastirii Varatec creandu-se mai multe ateliere-scoala, dintre care mentionam: Scoala monahala de pregatire profesionala pentru mai multe indeletniciri si cultura generala pentru calugarite (infiintata la 1 septembrie 1803, de Veniamin Costachi), Scoala de fete pentru calugarite (deschisa la 18 decembrie 1860), Scoala de adulte (infiintata la 1 septembrie 1911), Seminarul monahal pentru calugarite.

Manastirea Varatec (2)

In luna noiembrie 1940, functionau la Manastirea Varatec urmatoarele ateliere: broderie bisericeasca si legatorie de carti, covoare, tricotaj, tesut panza, pictura bisericeasca si arta decorativa, majoritatea acestora mentinandu-se si in prezent. La Manastirea Varatec a lucrat mai multi ani arhimandritul scriitor Valeriu Anania, ales in anul 1993 drept Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului.

Manastirea Varatec (18)Manastirea Varatec (3)

fotografii: Obiectiv Ortodox

text prezentare: CrestinOrtodox.ro

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei.

Mănăstirea Secu

Manastirea Secu, unul dintre cele mai cunoascute si vizitate asezaminte monahale din tinutul Neamtului, este situata la o distanta de 22 de km de orasul Targu Neamt, soseaua ce leaga orasul Targu Neamt de comuna Pipirig fiind principala cale de acces spre acest vechi lacas ce se inscrie in nepretuita salba de monumente bisericesti din tinutul Neamtului.

Astfel, la o distanta de 4 km de soseaua Targu Neamt Pipirig, in linistea fermecatoare a poienilor, in vecinatatea Parului Secu, se vede Manastirea Secu, asezata la poalele Muntelui Vasan, avand infatisarea unei cetati medievale, cu ziduri groase si turnuri de aparare, turle ce se inalta asemenea unor sulite uriase profilate pe fundalul verde al muntilor invesmantati in haina padurilor de brazi si faci care inconjoara, ca o cetate naturala, aceasta asezare monahala.

„Poiana lui Ghenadie” la rasarit, „Poiana lui Gheorghe” si „Poiana lui Nifon” la nord, Muntele Vasan si Pustianul la apus, „Poiana Clopotariei” de sub Vasa, „Poiana lui Isochie” si „Dealul Arsitelor” la sud, iata cateva dintre denumirile ce s-au pastrat, de-a lungul timpului, in uzul monahilor si al sihastrilor vietuitori pe aceste meleaguri, toponime mostenite, cu siguranta, de la parintii stabiliti aici din timpuri indepartate.

Manastirea Secu este o vatra monahala de intensa traire duhovniceasca a carei vechime se ridica la aproape 500 de ani. In jurul anului 1500, pe domeniul feudal al Cetatii Neamtului, pe valea Paraului Secu, se aseaza un grup de sihastri care vor intemeia mai apoi, in anul 1530, sub conducerea Ieroschimonahului Zosima, calugar de la Manastirea Neamt, schitul cu acelasi nume: Schitul lui Zosima.

Domnitorul Petru Rares (1527-1546) a cladit biserica Schitului Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului manastirii. Schitul a fost ingradit cu zid de piatra in anul 1550 de catre Doamna Elena, sotia voievodului, si de fiii sai. Din acest zid se mai pastreaza astazi o mica parte: la intrarea in manastire, in dreptul actualei biserici a cimitirului, unde, in urma cu cinci secole, fusese poarta de intrare in schit si clopotnita acestuia. Continuă lectura

Mănăstirea Neamţ

Mănăstirea Neamţ se află la 15 km nord-vest de cetatea Neamţ, pe valea pârâului Nemţişor. Această mănăstire este cea mai veche şi mai însemnată mănăstire din Moldova. Cea dintâi biserică de zid la Mănăstirea Neamţ a fost înălţată de domnitorul Petru Muşat (1375-1391), pe locul unui vechi schit de lemn.

Turnul clopotniţă, străbătut la bază de gangul boltit al intrării, este ridicat de domnitorul Alexandru cel Bun, la începutul sec. Al XV-lea, precum şi chiliile şi zidurile de cetate cu turnuri de apărare.

Biserica actuală, cu hramul „Înălţarea Domnului”, este zidită de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei, între anii 1485-1497, după cum atestă documentele şi pisania care se află deasupra uşii de la intrare în pridvor, pe latura sudică. Continuă lectura

Mănăstirea Bârnova

În jur domnește o liniște binefăcătoare. S-a făcut ora 18 și clopotele bat, îngreunate de semnele istoriei adunate de câteva veacuri. Începe slujba. Iar cu ea, pornește un nou orizont al existenței noastre, cu deosebite gânduri, trăiri și dorințe.

Am auzit mai demult, de când eram mai mică, un zvon cum că ar exista un loc în care pacea pune stăpânire pe tine imediat ce ai trecut de poarta intrării. Iar la ieșire se ține după tine. Acest locaș îl găsim la Mănăstirea Bârnova. Astăzi m-am hotărât să trec și eu pragul acestui tărâm în căutarea acestei liniști minunate.

Este o după-amiază de marți, obișnuită, fără vreo marcă aparte, dar care promite multe. Ne urcăm în mașină și gonim rapid spre ieșirea din Iași. Cotim dreapta, la un moment dat, și cu chiu cu vai ocolim gropile formate  și încrustate în șosea încă din plină iarnă. Intrăm în satul Bârnova, sat atestat din 1840, dar a cărui istorie este strâns legată atât de Mănăstirea Bârnova, care datează de la 1628, cât și de celelalte schituri și biserici de pe aceste meleaguri. Contrastele dintre casele noi și cele vechi, ridicate pe marginea drumului, te năucesc, dar nu slăbesc dorința de a cunoaște oamenii și specificul locului.

În cele din urmă se zărește mănăstirea. Oprim pe maidanul din fața, ce se vrea a fi o parcare, și ne uităm în jur. Ce-o fi în spatele acestor ziduri impozante și atât de groase? Ce taine sunt împrejmuite de atâta piatră? Speram ca răspunsul să-l găsim înăuntru. Însă în locul lui am găsit altceva…

Trecem pe sub clopotniță și ajungem în curte. Privită îndeaproape, mănăstirea pare apăsată de timp, chiar dărăpănată, lipsită de ocrotire și de speranță. Dar odată trecându-i pragul realizezi că înfățișarea sa  ascunde ceva aparte, un parfum de istorie veche, de piatră patinată ce aruncă o savoare menită să te răscolească o bună perioadă de timp.

Intrăm în interiorul bisericii din mănăstire. Nu e nimeni în jurul nostru. Suntem lăsați singuri să medităm, să ne regăsim cu noi înșine și cu Dumnezeu. Vecernia a început, iar în aer domnește un freamăt adus de lumina filtrată prin geamurile înguste ale turlelor. Corul de călugări  își ridică rugile spre cer într-un perpetuă și sincronă înaintaremelodică. Întrând în sălașul sfânt, m-a atins un miros plăcut de mir. Covorul demodat și pe alocuri rupt te invită să mai faci câțiva pași înainte. Mai apoi, privirea se mută pe pereții albi, fără urme de pictură. În acest decor, în care domină albul zidurilor, se profilează parcă mai evident altarul vechi, cu sfinții ce te privesc în semiîntuneric, și câteva icoane agățate bine de cuie pe pereți.

Două femei și un bărbat se roagă conștiincios, în liniște. Stau în genunchi, așteptând parcă ca Cel de sus să îi atingă pe creștete. La un moment dat, bărbatul face un ultim semn al crucii și se îndreaptă, fără prea mult zgomot, spre ieșire. Atenția mi se îndreaptă acum spre altar. Acolo, pe diferitele icoane, sunt ilustrate rezumativ ceea ce este mai semnificativ în istoria credinței noastre. Trebuie să știi să te apropii de ele, să le descifrezi, să le înțelegi. Mă cuprinde un fior de neliniște. Atâția ani au fost păstrate cu grijă de către cei de dinaintea noastră, iar acest lucru obligă ca și noi, cei de astăzi, să le conservăm cum putem mai bine. E criză, nu sunt bani, vremurile sunt grele, regulile aspre. Cândva, va veni și timpul revigorării acestui sfânt locaș.

S-a făcut frig. Ieșim afară, unde suntem întâmpinați de lumină. O lumină tremurândă, datorită mișcării ramurilor teiului bătrân, ce stă așezat de câteva decenii în incinta mănăstirii.

El ține umbră unei clădiri dărăpănate, care cândva a adăpostit chiliile călugărilor. Facem câteva poze și ne îndreptăm către ieșirea nordică.

Săpată în piatra zidului, se observă o trecere îngustă ce te conduce în afara incintei. Când am ajuns dincolo ne-am trezit în fața unei întinderi verzi. Doar o capră, care nu ne-a luat în seamă, foșnea prin iarba ce o ademenea. După câteva minute de contemplație, ne întoarcem în curtea interioară.

Sub teiul bătrân se află acum un călugăr. Își ațintește ochii spre noi, preț de câteva secunde. Avea o privire blândă, care îți transmitea pace, siguranță, bucurie spirituală. Trupul firav, îmbrăcat într-o rasă mult prea mare pentru el, părea a fi destul de vivace. Doar mâinile îi trădau o vârstă venerabilă. Într-un târziu se retrage cu mișcări lente spre arhondaricul nou construit. Acolo, pesemne, îl așteaptă cărțile de rugăciuni.

Ne îndreptăm pașii spre ieșire. Timpul petrecut în perimetrul acestui lăcaș sfânt m-a ajutat să descopăr ca poți găsi ceea ce cauți chiar și acolo unde te aștepți mai puțin. Cu condiția să știi ce și să ai sufletul pregătit. Chiar dacă Mănăstirea Bârnova a devenit pentru unii un loc al uitării și al abandonului, alții continuă să o mențină în viață prin rugăciuni, pomelnice, slujbe.

Iar acum, constat că zvonul privind liniștea din aceste locuri s-a adeverit. Pacea te invadează în orice colț al mănăstirii. Ea devine contagioasă, este preluată, purtată și dată mai departe.

Păcat că această pace spirituală, lăuntrică, normală pentru o mănăstire este oarecum adumbrită de faptul că zidurile, biserica, clădirile, aducătoare de pace, sunt „lăsate în pace” …

( text si fotografii, Ioana CUCOŞ, studentă la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.)
sursa: doxologia.ro

alte legături:

Schitul Sihla

Lasand la vale Manastirea Sihastria, o poteca urca spre Schitul Sihla, cale de 3 km, pe urmele sihastrilor iubitori de Hristos.

Aici si-a petrecut viata pustniceasca si Cuvioasa Teodora, marea sfanta a Sihlei si a Moldovei intregi.
Pestera Sf. Theodora de la Sihla.

Pe prispa ingusta a unei stanci, la adapostul primitor al unui bloc de piatra, se afla doua chilii de lemn, din secolul al XIX-lea, si o bisericuta „dintr-un brad”, lunga doar de cativa pasi.

Construita de „Dumnealui aga Ioanita Pascanul Cantacuzino, precum sa si gaseste scris intr-o Sfanta Evanghelie… la leat 1763…”, cu hramul Schimbarea la fata, biserica „dintr-un brad” se pastreaza in stare aproape initiala. Lucrata in forma de corabie din barne de lemn, biserica este captusita in exterior cu scandura si acoperita cu sita. Interiorul, putin luminat si foarte simplu, mai pastreaza insa, prin intimitatea sa, atmosfera unei epoci de demult. Catapeteasma, aproape in miniatura, a fost pictata in ulei, probabil in secolul al XVIII-lea.

De aici, pe praguri de pietre scobite de pasi omenesti, se coboara in Schitul Sihla. Biserica actuala a schitului, cu hramul Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, dateaza din anul 1813, cand Arhim. Benedict, egumenul Manastirii Secu, o reface aproape in intregime din barne de brad, pe temelia celei mai vechi.

Respectand traditia arhitectonica locala, biserica este construita in plan triconc, cu o singura turla pe naos. In exterior peretii sunt captusiti cu scandura. Acoperisul din sita capata la turla forma de bulb. Intrarea se face prin partea de vest. Interiorul, simplu si pictat, este impartit in pridvor, naos si altar. Pronaosul face corp comun cu naosul. Trei ferestre dispuse in axul absidelor aduc inauntru lumina zilei.

Catapeteasma, sculptata in lemn de tei si poleita cu aur, da un aspect frumos si placut interiorului. Desi fara data, ea pare a fi de o vechime cu biserica. Pictura in ulei a icoanelor din catapeteasma nu este lucrata de acelasi mester. Patru din icoanele imparatesti sunt pictate de „Iulian monah zugravul Sf. Manastiri Slatina la le(at) 1852”. Interiorul bisericii este pictat in fresca de pictorul Vasile Pascu din Focsani, in anii 1973-1974, cand s-au efectuat unele lucrari de restaurare.

In partea stanga, intr-o mica racla de lemn sculptat, se afla cateva particele din moastele unor sfinti. Se gasesc aici capul Cuviosului Ieremia, necanonizat inca, ucenic al Sfantului Paisie Velicikovschi, si particele ale Sfintilor: Ioan Botezatorul, Maria Magdalena, Modest, ale Sfantului Ierarh Iacob, ale celor 14.000 prunci ucisi de Irod si de la Sfintii Cuviosi Parinti ucisi in Sinai si Rait.

Pe latura de vest a incintei, in locul vechiului corp de chilii de lemn construit odata cu biserica, s-a ridicat in ultimii ani un corp nou de chilii din piatra, pentru nevoile crescande ale obstei ce numara astazi nu mai putin de 35 de parinti si frati. Totodata s-a reconstruit si clopotnita si s-au ridicat o trapeza si un arhondaric nou, care primeste cu dragoste pelerinii ce vin in numar destul de mare la schit.

Sf. Teodora de la Sihla

Alaturi de numerosii ostenitori odrasliti de neamul românesc, se afla pomenite în calendarul ortodox foarte multe femei cuvioase, care prin viata lor aleasa au bineplacut lui Dumnezeu. În acelasi timp, ele sunt o frumoasa pilda vrednica de urmat, pentru femeile crestine din toate timpurile si toate locurile.

De o asemenea vietuire aleasa s-a învrednicit si cuvioasa Teodora de la schitul Sihla, din Muntii Neamtului.
Dupa traditie, ea s-a nascut în satul Vânatori din judetul Neamt, în jurul anului 1650. Era una din cele doua fiice ale lui Stefan Joldea, armas paznic al cetatii Neamt, loc unde era depozitat tezaurul tarii. Împreuna cu sotia sa si-au crescut fiicele în dragostea si pazirea dreptei credinte, la aceasta contribuind si numeroasele vizite facute la manastirile si schiturile din împrejurimi: Neamt, Secu, Sihastria, Agapia si altele.
Pentru ca sora sa, Marghiolita, s-a mutat prea devreme la Domnul, Teodora, copila fiind, dorea sa se retraga din lume la o manastire. Cu greu parintii îndurerati, ramasi acum doar cu ea, au convins-o sa ramâna alaturi de ei. La vremea cuvenita se casatoreste si merge în partile Tarii de Jos, unde locuia sotul ei. La scurta vreme însa, i-au murit si parintii.

Dupa toate aceste nenorociri prin care a trecut, Dumnezeu i-a trimis o încercare si mai mare, aceea de a nu putea avea copii. Astfel, pentru ca o existenta egoista, fara rost nu o putea multumi, s-a sfatuit cu sotul ei si au hotarât sa intre amândoi în câte o manastire.
Potrivit traditiei, a plecat mai întâi ea si a intrat în manastirea Varzaresti, din partile Buzaului, o sihastrie în care vietuiau vreo 30 de maici calauzite de egumena lor, schimonahia Paisia. La scurt timp, s-a calugarit si el la manastirea Poiana Marului, luând numele Elefterie, învrednicindu-se si de taina Sfintei Preotii.

Cuvioasa Teodora a îmbracat haina vietuirii îngeresti la vârsta de 30 de ani. Vazând-o atât de tânara egumena a luat-o pe lânga ea, spre a-i fi ucenica. Asa îsi începe sfânta nevointele dupa pravila vietii calugaresti, fiind pilda pentru toate celelalte vietuitoare, prin râvna cu care le îndeplinea. Întâmplându-se în aceasta vreme sa navaleasca turcii, egumena Paisia, Teodora si alte câteva maici parasesc aceasta sfânta asezare, refugiindu-se în locuri mai retrase, la hotarul dintre Muntii Buzaului si cei ai Vrancei. Aici construiesc un mic altar si câteva chilii modeste pentru adapost, continuându-si pravila de la Varzaresti. La scurt timp, din cauza vârstei înaintate si a multelor osteneli, schimonahia Paisia, trece la cele de sus.


Dupa ce s-au linistit lucrurile în tara, Cuvioasa Teodora, care vietuise aici zece ani, si-a îndreptat pasii spre locurile copilariei. Se opreste mai întâi la manastirea Neamt, unde se roaga la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Apoi, cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihastria Secului (înfiintata prin 1650) si dupa ce se marturiseste duhovnicului Pavel, care o si împartaseste, pleaca „la început pentru un an” sa vietuiasca în linistea codrilor seculari din împrejurimi.

Tot mergând prin Muntii Sihlei a ajuns în cele din urma la chilia unui batrân sihastru, asezata sub niste stânci uriase „ce stateau parca gata sa se prabuseasca”. Batrânul i-a oferit chilia sa „acestui suflet virtuos de femeie”, el plecând într-un loc „mai tainic, mai neajuns”, pentru a-si gasi adapost.

Acesta este momentul începutului unei noi etape din viata cuvioasei Teodora. Ea se nevoia în rugaciune neîncetata, veghe de toata noaptea si cugetare dumnezeiasca adânca. Hrana sa era alcatuita din: bureti, urzici, mure, afine, zmeura, precum si din pesmeti si poame uscate, pe care i le aduceau cei de la schitul Sihastria. La toate acestea se adauga si hrana cea dumnezeiasca, Trupul si Sângele Domnului, pe care i le aducea din când în când ieroschimonahul Pavel. Într-o astfel de osteneala a petrecut râvnitoarea maica vreme îndelungata, citind, la vremea potrivita Ceasurile, Vecernia si Utrenia, însotite de multe metanii si lacrimi duhovnicesti.

Din traditie aflam ca, venind odata si prin aceste parti ale Neamtului osti otomane, multe calugarite s-au ascuns în munti. În aceste conditii, au ajuns unele si la chilia unde se nevoia Cuvioasa Teodora. Dupa ce a ascultat necazurile lor, ca oarecând batrânul calugar, ea le-a oferit acestora chilia sa, retragându-se într-o pestera si mai tainuita, ce exista si astazi cunoscuta sub denumirea de „Pestera Sfintei Teodora”.
În acest loc, unde prin anii 1725-1730, s-a întemeiat Schitul Sihla, Sfânta Teodora a vietuit peste 20 de ani. Sfârsitul vietii sale a fost descoperit în chip minunat. Astfel, egumenul de la Schitul Sihastria a observat în mai multe zile niste pasarele care intrând în trapeza, luau bucati de pâine si poame si le duceau undeva în munte. Gândindu-se ca Dumnezeu hraneste în mod minunat vreun pustnic, a trimis doi frati sa vada unde duc acestea merindele. Ajunsi catre seara aproape de vârful muntelui, unul din ei s-a urcat într-un brad si de acolo, a zarit-o pe Cuvioasa Teodora în rugaciune.

Sfânta i-a chemat la ea si le-a spus ca de 40 de zile se roaga lui Dumnezeu pentru a-i trimite un duhovnic, care s-o spovedeasca si s-o împartaseasca. Apoi, a rugat pe cei doi sa-i transmita egumenului ultima sa dorinta, aceea de a trimite pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie cu Preacuratele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca urmeaza sa se mute la El în scurt timp.

Cu binecuvântarea egumenului, a doua zi cei doi au venit la chilia sfintei unde, dupa ce a primit dezlegare si a rostit „Tatal nostru” si „Crezul”, a fost împartasita. Apoi, cu fata spre rasarit, privind spre cer a zis: „Slava Tie, Doamne, pentru toate !” si si-a dat duhul.
S-au adunat acolo parinti de la Sihastria, precum si vietuitori din împrejurimi si, dupa rânduiala, au savârsit slujba înmormântarii, îngropând trupul sfânt în pestera în care vietuise atâta timp. Traditia spune ca, însusi sotul sau, acum ieroschimonahul Elefterie, ar fi venit la înmormântarea sa, apoi a ramas la schitul Sihastria pâna la sfârsitul vietii.
La scurt timp dupa trecerea sa la Domnul, a început ridicarea Schitului Sihla. Între anii 1730-1763, s-au construit rând pe rând, biserica cu hramul „Schimbarea la fata” si „Nasterea Sfântului Ioan Botezatorul” si chiliile din jur, care cu unele îmbunatatiri dureaza pâna în zilele noastre.
Din pacate, sfintele sale moaste nu au ramas aici pentru mult timp sau macar la noi în tara. Aceasta deoarece prin anii1828-1834, în timpul ocupatiei rusesti, ele au fost luate si duse în cunoscuta manastire Lavra Pecerska din Kiev.

Cu toate acestea poporul nostru binecredincios a considerat-o sfânta imediat dupa moarte, cinstind-o cu toata evlavia. În sedinta din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarât ca ea sa se numere în rândul sfintilor sai. Pomenirea sa se face de atunci, în fiecare an, în ziua de 7 august.

vedeti si: http://sihastria.mmb.ro

Mănăstirea Dragomirna

Mănăstirea Dragomirna, situată la 12 km nord de suceava, s-a construit în primele trei decenii ale sec. Al XVII-lea.

foto: Dinu Lazar

Istoria mănăstirii începe în 1602, în timpul domniei lui Ieremia Movilă, cu construirea bisericii mici din cimitir, ai cărei ocrotitori au fost Anastasie Crimca, Luca şi Simion Stroici şi este continuată în anii imediat următori prin ridicarea bisericii mari, care a fost terminată în jurul anului 1609.

Pisania obişnuită oricărei ctitorii lipseşte la Dragomirna, astfel încât anul şi numele ctitorilor au fost date la iveală în urma studierii documentelor epocii: aceştia sunt logofătul LUCA STROICI şi mitropolitul ANASTASIE CRIMCA a cărui personalitate a imprimat Dragomirnei un elevat spirit cultural. Originar din Suceava, fiul negustorului Ioan Crimca şi al Cîrstinei, Anastasie îmbracă încă de tânăr haina monahală în mănăstirea Putna.

Va urca treptele cele mai înalte ale ierahiei bisericeşti: egumen la Galata (1588), episcop de Rădăuţi (1600), episcop de Roman (1606) şi mitropolit al Moldovei (15 iulie 1608). Era în cele mai bune relaţii cu marea familie a Stroicilor, în special cu ilustrul cărturar Luca Stroici. Om de vastă cultură, el însuşi talentat miniaturist, Anastasie Crimca a pus bazele şcolii de artişti miniaturişti de la Dragomirna, activitate răsfrântă colateral şi asupra altor manifestări artistice: broderie, argintărie. Caracterele ŞCOLII DE LA DRAGOMIRNA s-au impus pe tot parcursul sec. Al XVII-lea, conferind artei moldoveneşti un specific inconfundabil.

În timpul domniei lui Miron Brancovschi, ca urmare a invaziilor din ce în ce mai frecvente ale armatelor turceşti, tătărăşti sau poloneze, acest lăcaş este înzestrat, prin grija voievodului, cu o puternică incintă având aspect de fortăreaţă, terminată la 1627.

La nici o jumătate de secol de la construcţia ei, în 1653, mănăstirea este atacată de către cazacii lui Timuş Hmelniţki, care au prădat mănăstirea, lipsind-o de mare parte din bunurile de valoare cu care a fost înzestrată şi provocând distrugeri construcţiilor.

În secolele următoare se întreprind noi lucrări de refacere a ansablului. După ocuparea Bucovinei de cătra austrieci, Dragomirna îşi păstrează statutul de mănăstire, ceea ce a salvat ansamblul arhitectonic de la distrugere (aşa cum se întâmplase cu alte mănăstiri ca Pătrăuţi, Voroneţ, Humor, Sf. Ilie).

Lucrările de restaurare ale mănăstirii încep în 1843 şi continuă, cu întreruperi, în anii 1918 şi 1923. Vaste operaţii de restaurare au avut loc între anii 1961-1972.

ARHITECTURA

Biserica din cimitir, mică, de proporţii armonioase, are plan dreptunghiular, încheiat la est cu o absidă semicirculară, iar la vest cu un pridvor poligonal deschis.

foto: Mitrut Popoiu

Ansamblul monumentului ocupă o suprafaţă apropiată de cea a unui trapez dreptunghic de sprijin din piatră (la partea inferioară). În cele patru colţuri se înalţă turnuri înguste de plan pătrat, ridicate de Miron Barnovschi. Intrarea în incintă se face pe sub „turnul porţii” din centrul laturii de sud. Pe la tura de vest şi nord a zidului de incintă se află chiliile ridicate la 1843-846 şi transformate cu ocazia restaurării generale. La stânga „turnului porţii”, peste două nivelui de beciuri, se află trapeza în stil gotic (azi muzeu).

foto: Elena Tunaru

În centru incintei se înalţă biserica, capodopera întregului ansamblu. Este de plan dpreptunghiular îngust, cu absidă semicirculară la est şi pridvor poligonal la vest, cu naos lărgit la nord şi sud de abside semicirculare executate în grosimea zidului.

foto: Pawel Zelezniakowicz

Interiorul este compus din următoarele spaţii: altar, naos, pronaos şi pridvor. Turla ce se înalţă deasupra naosului este zvelta şi prezintă un sistem de boltire nou, compus din arce longitudinale şi transversale, pandativi şi încrucişare de două rânduri de arce care se repetă şi în calota semisferică a turlei. Elementul nou pe care în găsim la Dragomirna este frânghia împletită, o torsadă discontinuă care decorează înteriorul şi exteriorul bisericii; alte elemente noi care apar sunt: decoraţia cu nervuri a calotelor pronaosului şi broderia de nervuri gotice a bolţii pridvorului. Ceea ce frapează ochiul vizitatorului este proporţia neobişnuit de mare a construcţiei – tendinţă a arhitecturii din veacul precedent – subliniată aici prin înălţimea impresionantă a bisericii, culminând cu dantelăria în piatră a tâmplei. În compunerea elementelor de arhitectură ale monumentului găsim, pe lângă formele tradiţionale moldoveneşti, înfluenţe munteneşti (brâul metalic), elemente de tradiţie gotică şi Renaştere târzie (la ancadramente), precum şi influenţe orientale georgiene (decoraţia sculptată a turlei).

PICTURA

Deşi urmează la numai două decenii Suceviţei, a cărei pictură îmbracă zidurile interioare şi exterioare ale bisericii, Dragomirna păstrează fresce doar în altar şi în naos, rămânând încă necunoscut dacă pronaosul şi pridvorul au fost pictate sau pictura s-ar fi pierdut în urma distrugerilor provocate de cazaci şi tătari.

Pictura a fost realizată de patru zugravi: preoţii Crăciun şi Ignat şi meşterii Mătieş şi Gligorie, care au urmat îndeaproape programul iconografic şi stilul picturii de la Suceviţa. Deşi desfăşurate în mari panouri adaptate la dimensiunile construcţiei, scenele reprezentate în altar şi naos sunt lucrate mai aproape de stilul miniaturilor şcolii de la Dragomirna decât de cel al frescelor din sec. al XVI-lea. Calităţile acestei picturi se descifrează în caracterul dinamic al compoziţiilor, în gama cromatică bazată pe culori vii, contrastante – roşu sângeriu, albastru, verde – puse în valoare prin folosirea abundentă a aurului, prin mobilarea fundalurilor scenelor cu peisaje dezbarate parţial de caracterul schematic şi hieratic al picturii bizantine şi postbizantine.

racla cu moastele Sf. Iacob Persul

Pictura murală de la Dragomirna nu mai constituie însă centru atenţiei, aşa cum se întâmplase anterior, aceasta fiind de arhitectură şi sculptură decorativă.

Deşi se ştie că principalii fondatori ai mănăstirii, LUCA STROICI şi ANASTASIE CRIMCA au fost înmormântaţi în interiorul bisericii, în cazul primului nu s-a identificat mormântul, iar în ceea ce îl priveşte pe al doilea, i se atribuie mormântul fără inscripţie din pronaos.

mormantul mitropolitului Anastasie Crimca

OBIECTE DE ARTĂ MEDIEVALĂ

Iconostasul – peretele despărţitor dintre naos şi altar – reprezintă o piesă de sculptură în stil baroc, realizat  în cursul secolului al XVIII-lea.

foto: Marius Carneala

Din bogata zestre de obiecte donate mănăstirii, azi se mai păstrează în muzeul aflat în fosta trapeză, câteva piese de broderie, argintărie, sculptură şi nu în ultimul rând, câteva din manuscrisele cu miniaturi de la Anastasie Crimca. Dintre acestea menţionam: cruci de lemn sculptate, broderii cu fir de aur, argint şi mătase din secolele XVI, XVII; ferecături de cărţi din argint aurit, dintre ai căror realizatori cunoaştem numele meşterului Grigore Moisiu Zlătarul care a activat la începutul sec. al XVII-lea; cinci manuscrise cu miniaturi aparţinând şcolii de la Dragomirna, iniţiate de Anastasie Crimca, demonstrând cu prisosinţă originalitatea şi talentul miniaturiştilor moldoveni care au creat un nou stil, pe fundalul moştenirii artei miniaturiştilor din timpul lui Ştefan cel Mare.

https://i2.wp.com/i1107.photobucket.com/albums/h400/doarortodox/grafice/Obiectiv-Ortodox.jpg