Mănăstirea Zografu – Muntele Athos

A noua în ordinea ierarhică a mănăstirilor athonite, Mănăstirea Zografu este aşezată în partea de vest a Sfântului Munte. De la arsanaua mănăstirii pelerinul urcă spre mănăstire pe un drum de 4 kilometri, de-a lungul unei văi cu vegetaţie densă şi bogată. Mănăstirea se află pe coasta din dreap­ta, deasupra drumului.

După tradiţie, mănăstirea a fost în­temeiată în secolul al X-lea în vremea împăratului Leon al VI-lea cel înţelept (886-912). Tradiţia este confirmată de primul tipicon al Sfântului Munte (970), unde apare şi semnătura stareţului Mănăstirii Zografu.

Cei trei ctitori

Se spune că a fost ctitorită de trei fraţi: Moise, Aaron şi Ioan, călugări veniţi din Ohrida, pe atunci capitala statului bulgar. Deoarece fiecare dintre ei dorea să închine mănăstirea unui Sfânt diferit (Maicii Domnului, Sfântului Nicolae sau Sfântului Gheorghe), au hotărât să închidă în biserică o scândură nepictată şi să se roage toată noaptea ca Domnul să facă voia Sa. A doua zi dimineaţa au aflat zugrăvit pe scândură chipul Sfântului Gheorghe. De atunci mănăstirea s-a numit Zografu, iar hramul a rămas Sfântul Gheorghe.

Perioade de încercări

În secolul al XIII-lea mănăstirea era locuită de monahi bulgari. La 10 octombrie 1276 egu­menul, 21 de monahi şi 4 mireni s-au împotrivit cugetătorilor de cele latineşti, care doreau uni­rea cu biserica papală după Sinodul de la Lyon (1274), şi au primit moarte mucenicească, fiind arşi în turnul în care s-au retras.

Mănăstirea a suferit pagube şi din pricina ja­furilor piraţilor catalani. Ea şi-a revenit datorită daniilor împăraţilor Paleologi, Andronic al II-lea şi Ioan al V-lea. A ur­mat o perioadă scurtă de înflorire, după care mănăstirea aproape s-a pustiit.

Contribuţii româneşti

Începutul secolul al XV-lea a marcat începutul ajutorului din partea domnitorilor Țărilor Române. În 1429 voievodul Alexandru cel Bun îi dăruia mănăstirii Zografu o serie de moşii în Basarabia de astăzi. Mai târziu, la 9 februarie 1433, Alexandru Aldea îi dăruia un ajutor anual de 3000 de aspri.

Însă cel mai de seamă ctitor român la Zografu rămâne Sfântul Ştefan cel Mare, care o numea „mănăstirea sa din Sfântul Munte”. El practic a refăcut complet mănăstirea şi a pictat biserica mare, construind şi arsanaua întărită cu turn de apărare, însă nimic din vechea mănăstire nu a rămas până la noi.

Petru Rareş, Alexandru şi Ruxandra Lăpușneanu, Ieremia Movilă, Neagoe Basarab, Radu cel Mare , Vintilă Vodă, Aron Vodă, Miron Barnovski, Vasile Lupu şi Antioh Cantemir, fratele lui Dimitrie Cantemir, sunt înscrişi în pomelnicul ctitorilor mănăstirii.

Înflorire şi înnoire

Secolul al XIX-a a marcat o perioadă de reînnoiri şi de înflorire pentru mănăstire, care a atins apogeul în a doua jumătate a secolului, când Zografu era mai bogată decât multe alte mănăstiri athonite. În anul 1850 a fost introdusă viaţa chinovială în mănăstire prin sigiliul Patriarhu­lui Antim al IV-lea.

Sfinţi şi cuvioşi nevoitori în mănăstirea Zografu

În afară de Cuvioşii Mucenici, de Cuviosul Cosma, care a pustnicit într-o peşteră de lângă mănăstire, aici a trăit pentru o vreme Sfântul Pimen Zografitul (†1620) şi Sfântul Noul Muce­nic Luca Mitilineanul (†1802). Tot aici, în a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost stareţ părintele Dometie Trihenea, singurul stareţ român al unei mănăstiri athonite.

Mănăstirea astăzi

Obştea Mănăstirii Zografu condusă de egumenul Ambrozie cuprinde 30 de călugări, iar în afara mănăstirii se nevoiesc în jur de 10 călugări.

Mănăstirea are opt katisme şi două chilii. De partea cealaltă a văii, în vârful colinei, se află Katisma Sfântului Gheorghe cu bi­serica ei albă. Pe teritoriul mănăstirii se află vechiul monidrion Xirocastru, care în 1046 deţinea locul al douăzeci şi treilea în ierarhia mănăstirilor.

Icoana Sfântului Gheorghe de la Mănăstirea Zografu este una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din Sfântul Munte Athos.sf Gheorghe Zografu

Istoria icoanei Sfântului Gheorghe de la Mănăstirea Zografu este legată de însuşi momentul în care mănăstirea a fost ctitorită.

În acea vreme, în Palestina, în apropiere de Lida, patria Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, se afla o mănăstire numită „a lui Fanuil”, ce adăpostea o icoană făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, încă din vremea binecredinciosului împărat Constantin cel Mare. Într-o zi, icoana sfântului s-a făcut nevăzută din fața ochilor tuturor.

Noaptea, Marele Mucenic s-a arătat în vis egumenului Evstratie şi i-a spus: „De ce te istoveşti peste măsură de întristare şi mâhnire după mine, omule? Eu mi-am găsit biserică şi mănăstire în Sfântul Munte Athos, unde este locul ales al Preasfintei noastre Stăpâne şi Născătoare de Dumnezeu. Acolo am dorit să petrec. Dacă vreţi să vă mântuiţi de mânia care vine peste tine şi peste aceia care sunt cu tine, ia pe fraţi şi mergeţi în pământul şi mănăstirea pe care ţi le-am spus, şi acolo mă vei afla, căci Domnul a dat întreaga Palestina şi Siria spre nimicire saracinilor, din pricina înmulţirii păcatelor şi nedreptăţilor săvârşite de creştini”.

După aceste cuvinte, Sfântul Gheorghe s-a făcut nevăzut, iar starețul împreună cu obștea au venit în Sfântul Munte, la Mănăstirea Zografu unde, cu adevărat, au aflat icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care plecase de la ei şi, după minunată pronie a lui Dumnezeu, s-a aşezat pe o scândură nouă!

Monahii palestinieni nu au mai dorit să se întoarcă în patria lor, ci au rămas pentru totdeauna în noua mănăstire aleasă de Sfântul Gheorghe, iar părintele Evstratie a fost aşezat ca egumen al mănăstirii.

Minunea cu episcopul necredincios

Aceasta icoană făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este deosebită, căci în ea a rămas până în ziua de astăzi o parte din degetul arătător cu care, cu nesocotire şi îndrăzneală, a atins chipul sfântului, necredinciosul episcop al eparhiei Vodinului.

Acesta, venind la mănăstire, a intrat în biserică și fără evlavie s-a apropiat de icoana Sfântului Gheorghe. Întinzându-și mâna, a atins cu degetul nasul Sfântului Gheorghe, zicând: „Aceasta este icoana care s-a pictat singură?”. Iar când a vrut să-și retragă mâna, nu a mai putut, căci degetul i-a rămas lipit de nara Sfântului Gheorghe. Văzând aceasta, părinții mănăstirii au încercat să-l ajute, dar fără nici un folos. Atunci, episcopul, căindu-se pentru necredința lui, s-a rugat Sfântului să-l ierte; împreună cu el s-au rugat și părinții mănăstirii. După multă rugăciune, Sfântul Gheorghe s-a arătat unuia dintre călugări și i-a zis că, pentru necredința lui, să i se taie vârful degetului, care va rămâne lipit de icoană drept mărturie. Neavând altă scăpare, episcopul a fost nevoit să rabde tăierea degetului, care a rămas lipit de icoană până în ziua de azi.

Obiectiv-Ortodox

Reclame

Mănăstirea Xenofont – Muntele Athos

Aflată pe malul mării, între Dohiariu și Rusikon, Mănăstirea Xenofont se întinde pe deschiderea formată de râul Nevrocopos. Este închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi ocupă locul al cincisprezecelea în ierarhia mănăstirilor athonite.

Sfântul Xenofon Ctitorul

După tradiţie, mănăstirea a fost întemeiată la sfârşitul secolului al X-lea de Cuviosul Xenofon (998). Monah cu o educaţie aleasă, ce provenea dintr-o familie bogată şi cu renume, Cuviosul Xenofon a fost contemporan cu Sfântul Atanasie Athonitul, întemeietorul Marii Lavre. În biografia Sfântului Atanasie a rămas consemnată minunea vindecării de cancer a monahului Theodor, fratele Cuviosului Xenofon.

manastirea-xenofont1manastirea-xenofont2manastirea-xenofont4manastirea-xenofont5manastirea-xenofont6

În vremea aceea, în apropierea locului unde astăzi se ridică Mănăstirea Xenofont, Cuviosul Xenofon a aflat un mic altar închinat Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, precum şi icoana făcătoare de minuni a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, venită pe mare în perioada iconoclastă. Văzând sfânta icoană şi aflând despre minunata călătorie a ei pe mare, Cuviosul Xenofon a zidit pe cheltuiala sa o biserică (vechiul katholikon al mănăstirii), chilii şi alte clădiri necesare. Primul stareţ al noului aşezământ închinat Sfântului Gherorghe a fost însuşi ctitorul – Cuviosul Xenofon.

În arhiva mănăstirii Xenofont se păstrează un document extrem de valoros de la anul 1010 ce poartă semnătura Cuviosului Xenofont. Prin acest act, Sfântul punea capăt unor diferende şi încălcări teritoriale. Din atitudinea Cuviosului ctitor se vădesc înţelepciunea minţii, blândeţea inimii, dispoziţia împăciuitoare, dreptatea părerii sale, bogăţia şi adâncimea cultivării şi lucrării sale duhovniceşti.

manastirea-xenofont7manastirea-xenofont8

În vremea aceea, în apropierea locului unde astăzi se ridică Mănăstirea Xenofont, Cuviosul Xenofon a aflat un mic altar închinat Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, precum şi icoana făcătoare de minuni a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, venită pe mare în perioada iconoclastă. Văzând sfânta icoană şi aflând despre minunata călătorie a ei pe mare, Cuviosul Xenofon a zidit pe cheltuiala sa o biserică (vechiul katholikon al mănăstirii), chilii şi alte clădiri necesare. Primul stareţ al noului aşezământ închinat Sfântului Gherorghe a fost însuşi ctitorul – Cuviosul Xenofon.

manastirea-xenofont9manastirea-xenofont10

În arhiva mănăstirii Xenofont se păstrează un document extrem de valoros de la anul 1010 ce poartă semnătura Cuviosului Xenofont. Prin acest act, Sfântul punea capăt unor diferende şi încălcări teritoriale. Din atitudinea Cuviosului ctitor se vădesc înţelepciunea minţii, blândeţea inimii, dispoziţia împăciuitoare, dreptatea părerii sale, bogăţia şi adâncimea cultivării şi lucrării sale duhovniceşti.

Spre sfârşitul vieţii sale, Cuviosul Xenofon a lăsat conducerea mănăstirii în grija fratelui său, Teodor, şi s-a retras la isihie, aşteptând cu pace ceasul plecării sale la cele cereşti. Pomenirea lui se săvârșește la 24 aprilie.

manastirea-xenofont11manastirea-xenofont12

Distrugeri şi refaceri

În timpul împăratului Nichifor al III-lea Votaniatis (1078-1081) mănăstirea era deja pustiită cu desăvârşire. Atunci Ştefan, comandantul flotei bizantine, cu aprobarea şi ajutorul împăratului, şi-a asumat rezidirea mănăstirii, apoi s-a făcut monah primind numele de Simeon. Acesta cuvios este considerat noul ctitor al mănăstirii.

În 1285 mănăstirea a fost distrusă de piraţii genovezi. Iar în secolul al XIV-lea a suferit pagube de la catalani, dar şi-a revenit repede, astfel încât la sfârşitul secolului al XIV-lea deţinea locul al optulea in ierarhia mănăstirilor athonite. După căderea Constantinopolului, greutăţile economice pricinuite de stăpânirea turcească au fost depăşite prin ajutorul domnitorilor Ţărilor Române.

manastirea-xenofont13manastirea-xenofont14

Contribuţii româneşti

Din veacul al XVI-lea până la 1863, Mănăstirea Xenofont a fost întreţinută cu ajutoare de la boierii Craioveşti, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu.

Se pare că primul ctitor român la Xenofont este boierul Barbu Craiovescu, care, la începutul secolului XVI, dăruia mânăstirii câteva sate şi o baltă prin închinarea Schitului Roaba sau Zdralea.

În 1517, cu prilejul sfinţirii Mânăstirii de la Curtea de Argeş, Neagoe Basarab a invitat la ceremonie pe toţi egumenii mânăstirilor din Sfântul Munte, inclusiv pe cel de la Xenofont, şi a făcut tuturor daruri substanţiale. Sfântul Neagoe Basarab a dăruit mănăstirii un epitrahil brodat din fir de aur, argint şi mătase colorată, reprezentând şi familia donatorilor. Acesta reprezintă una din cele mai valoroase donaţii ce se păstrează în tezaurul mănăstirii.

Mai târziu, Matei Basarab a restaurat biserica mânăstirii şi a confirmat toate vechile închinări, fiind socotit pe bună dreptate între ctitorii de seamă. Sfântul Constantin Brâncoveanu a scutit Mânăstirea Xenofont de orice dări şi i-a închinat Mânăstirea Căciulaţi. În plus, tot el a făcut mănăstirii şi o danie de 10.000 de aspri.

Danii către mănăstire au făcut şi domnitorii Constantin Şerban, Radu Mihnea, Grigorie Ghica şi Radu Leon. Ultimul mare ajutor românesc a fost trimis mănăstirii între anii 1817-1837, când se zideşte noul katholikon.

manastirea-xenofont15manastirea-xenofont16manastirea-xenofont17manastirea-xenofont18

Revenirea la viaţa de obşte

După perioada de idioritmie, Mănăstirea Xenofont a fost prima mănăstire care s-a întors la sistemul chinovial (1784), prin sigiliul Patriarhului ecumenic Gavriil al IV-lea, rămânând astfel până astăzi. În mănăstire a trăit pentru o vreme Noul Cuvios Mucenic Acachie (†1815).

În a doua jumătate a secolului XX, numărul vieţuitorilor din mănăstire scăzuse îngrijorător de mult. În acest context, Sfânta Chinotită l-a invitat pe arhimandritul Alexie să preia stăreţia mănăstirii. Figură duhovnicească impresionat, Părintele Alexie este frate duhovnicesc al părintelui Emilianos Simonopetritul, amândoi fiind ucenici ai renumitului episcop Dionisie al Trikalei. Părintele Alexie a venit la Marea Meteoră în anul 1973, după plecarea în Sfântul Munte a părintelui Emilianos şi a obştii sale. Timp de un an de zile a fost singurul vieţuitor al mănăstirii, pentru ca abia în 1974 să mai vină un al doilea monah. În anul 1976, asemenea părintelui Emilianos, a fost chemat în Sfântul Munte Athos pentru refacerea vieţii monahale. Obştea, alcătuită atunci din şapte monahi şi şase fraţi, s-a mutat la Mănăstirea Xenofont. Timp de aproape treizeci de ani, părintele Alexie şi sinodia s-au ocupat de restaurarea aşezământului, însă nici primirea de închinători nu a fost dată uitării.

manastirea-xenofont19manastirea-xenofont20manastirea-xenofont21

În anul 1998, de praznicul Sfântului Gheorghe Mănăstirea Xenofont a aniversat în mod festiv împlinirea a 1000 de ani de la întemeiere. Au participat atunci Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului şi preşedintele Republicii Elene, dar şi stareţii mănăstiriilor athonite.

Astăzi, obştea mănăstirii numără aproximativ 50 de monahi ce se îndeletnicesc, în principal, cu tâmplăria, sculptura în lemn şi pictura de icoane.

fotografii: Obiectiv Ortodox (anul 2015)

textul: Silviu Cluci (doxologia.ro)

Mănăstirea Dochiariu – Muntele Athos

Athos-man-Dochiariu (25)Manastirea Dochiariu – Dochiariou, Dochiaru, Dohiariu – este una dintre marile manastiri de pe Sfantul Munte Athos, Grecia. Aceasta este prima manastire ce se infatiseaza ochiului pelerinului, plecat cu vaporul din portul Ouranopolis. Asezata in partea sud-vestica a peninsulei Athos, intre portul Manastirii Zografu si Manastirea Xenofont, manastirea Dochiariu are una dintre cele mai elegante arhitecturi din Sfantul Munte.Athos-man-Dochiariu (1)

Athos-man-Dochiariu (2)

Dochiariu a fost intemeiata undeva pe la jumatatea secolului al X-lea, de catre Cuviosul Eftimie, ucenicul Sfantului Atanasie Athonitul, ctitorul manastirii Marea Lavra. Mai inainte de a intemeia aceasta manastire, Cuviosul Eftimie a indeplinit ascultarea de chelar (magazioner, in greaca „dohiaris”), in manastirea Marea Lavra, el fiind insarcinat cu grija fata de untdelemn si alimente.Athos-man-Dochiariu (6)

Manastirea Dochiariu este a zecea manastire, in ordinea ierarhica a manastirilor athonite, loc ocupat incepand cu anul 1046. In cel dintai Tipicon al Sfantului Munte, ea ocupa locul al douazecilea. In anul 1394, odata cu cel de-al treilea Tipicon al Muntelui, manastirea va ajunge pe locul al 11, intre cele 25 de manastiri existente la acea vreme. Astazi, intre cele 20, ea este a zecea.Athos-man-Dochiariu (8)

Initial, manastirea a fost inchinata Sfantului Ierarh Nicolae, insa astazi ea poarta drept principal hram pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Alegerea hramului actual se datoreaza mai multor minuni petrecute prin mijlocirea sfintilor Arhangheli.

Athos-man-Dochiariu (11)Manastirea Dochiariu – Sfantul Munte Athos

Sfantul Munte Athos se afla in nordul Greciei, in regiunea Macedonia. Muntele Athos este un munte cu inaltimea maxima de 2.033 metri – Varful Athon – ce isi inalta culmea de piatra pe o peninsula lunga de 60 de kilometri si lata de 8-12 kilometri, aria totala a acestuia fiind de 360 de kilometri patrati. Careia – Karyes – este capitala Athosului, iar portul de acces catre aceasta se numeste Dafne – Daphne. Din Careia se pleaca spre toate manastirile din Sfantul Munte.Athos-man-Dochiariu (12)

Sfantul Munte Athos este o republica monastica cu regim administrativ autonom in cadrul Greciei, avand capitala la Careia. Sfantul Munte gazduieste douazeci de manastiri mari, zise imparatesti, cu drepturi egale, care conduc tot Muntele.Athos-man-Dochiariu (24)

 

Cele douazeci de manastiri atonite sunt urmatoarele: Manastirea Marea Lavra, Manastirea Vatoped, Manastirea Iviron, Manastirea Hilandar, Manastirea Dionisiu, Manastirea Cutlumus, Manastirea Pantocrator, Manastirea Xiropotamu, Manastirea Zografu, Manastirea Dochiariu, Manastirea Caracalu, Manastirea Filoteu, Manastirea Simonos Petras, Manastirea Sfantul Pavel, Manastirea Stavronikita, Manastirea Xenofont, Manastirea Grigoriu, Manastirea Esfigmenu, Manastirea Sfantul Pantelimon si Manastirea Constamonitu. Pe langa marile manastiri mai functioneaza inca 12 schituri si o multime de chilii monahale ortodoxe, in care traiesc multime de calugari ortodocsi.

Athos-man-Dochiariu (16)Manastirea Dochiariu – scurt istoric

Pe la jumatatea secolului al X-lea, Cuviosul Eftimie, impreuna cu alti cativa parinti de la Marea Lavra, au traversat Muntele Sfant, spre a ridica o noua manastire, in partea lui vestica. Initial, parintii s-au asezat nu departe de portul Dafne – Daphne. Din pricina supararilor cauzate de piratii talhari, o parte dintre parinti au plecat inapoi, la manastirea cea mare. Cuviosul Eftimie se va indrepta insa spre locul pe care este zidita astazi manastirea, impreuna cu cei ramasi cu el.Athos-man-Dochiariu (26)

 

Se crede ca un ctitor de seama a fost si calugarul Daniel din Dochiariu, intre anii 1030-1032. In secolul al XIV-lea, manastirea a fost puternic sprijinita de catre imparatul bizantin Ioan al V-lea Paleologul. Alaturi de acesta, manastirea a fost ajutata si de catre domnul Serbiei, Stefan al IV-lea.Athos-man-Dochiariu (27)

Athos-man-Dochiariu (20)Un document din anul 1092 aminteste pe „nobilul Nicolae”, mentionat, ceva mai tarziu, ca staret al manastirii, sub numele de Neofit. Aceeasi sursa sustine faptul ca manastirea a avut dintru inceput hramul Sfintilor Arhangheli, cu toate ca sunt surse care marturisesc drept prim harm pe Sfantul Ierarh Nicolae.

 

Athos-man-Dochiariu (23)Hramul manastirii a fost ales in urma mai multor minuni petrecute prin mijlocirea Sfintilor Arhangheli. Astfel, se poveste de catre parinti ca un oarecare tanar, dorind sa vina la manastirea Dochiariu, a calatorit pe uscat, spre manastire. Gasind o comoara, in drumul sau, el a ascuns-o si a spus aceasta staretului. Acesta, trimitand doi calugari cu tanarul respectiv, le-a spus sa o aduca la manastire.

Athos-man-Dochiariu (22)Cand au vazut cei doi calugari comoara, a intrat diavolul in inima lor. Astfel, cei doi si-au pus in gand sa il omoare pe tanar si sa pastreze comoara pentru ei. Atarnand o piatra de gatul lui, l-au aruncat in mare.

 

Athos-man-Dochiariu (18)Chiar in aceeasi clipa, cand paraclisierul manastirii a intrat in Sfantul Altar, el l-a aflat pe tanar stand jos, plin de apa si cu piatra legata de gat. Chemandu-l pe staret, tanarul i-a povestit acestuia toate cele intamplate. Atuncat fiind in adancul marii, tanarul a strigat la Maica Domnului, ca sa il scape de moarte naprasnica. Pe loc, doi Arhangheli au aparut langa el, intr-o clipa aducandu-l in Sfantul Altar.

Athos-man-Dochiariu (30)Intorcandu-se cei doi calugari, au mintit pe toti, zicand ca tanarul a fost un mincinos, care a fugit de ei. Punand inaintea lor pe tanar, cei doi aproape ca eu ramas fara glas. Revenindu-se din sperietura, cei doi au fost alungati din manastire, ca niste talhari. Piatra care a fost legata de gâtul tânarului se pastreaza si astazi zidita in manastire.

 

Athos-man-Dochiariu (32)O alta minune petrecuta cu ajutorul Sfintilor Arhangheli este aceasta. Manastirea nu a avut multa vreme apa. Crescand obstea, iar lipsa apei pricinuind multa oboseala calugarilor, staretul se ostenea, in gandul lui, cum sa faca rost de bani spre a zidi un canal de aducere a apei din munte, in manastire. Dupa rugaciune, in vis, i-au aparut Arhanghelii Mihail si Gavriil, care i-au aratat un loc din curte, de unde se auzea un sunet ca de ape. Dimineata, staretul, impreuna cu parintii cei batrani ai manastirii, au venit la locul aratat in vis si au sapat. Pe data au aflat apa, undeva in stanga bisericii. Izvorul minunat se afla si astazi in curtea manastirii, multi capatand tamaduiri din apa acestuia.

Manastirea Dochiariu - Sfantul Munte AthosAthos-man-Dochiariu (33)Domnitorii Tarilor Romane si-au pus amprenta si asupra acestei manastiri, daruindu-i cele necesare in vremuri grele. Primul ctitor valah este Vlad Calugarul, care, prin hrisovul din 24 martie 1490, acorda manastirii un ajutor anual de 3.000 de aspri.

Athos-man-Dochiariu (28)Dupa Vlad Calugarul, ajutoarele din Tarile Romane s-au tinut lant. Radu cel Mare, Sfantul Neagoe Basarab si Vlad Vintila i-au urmat exemplul intocmai, iar Radu Paisie este cel care a crescut ajutorul daruit manastirii la 6.000 de aspri, prin hrisovul din 26 februarie 1536.

 

Athos-man-Dochiariu (7)Alexandru Lapusneanul si sotia lui, doamna Ruxandra, se afla printre ctitori de seama ai Manastirii Dochiariu. Documentele din vremea domnitorului spun ca Manastirea Dochiariu ajunsese atat de paraginita, incat „parintii n-aveau unde nici capul unde sa si-l plece”. Lapusneanu a refacut biserica, din temelii, si a zugravit-o in fresca, ajutat de Mitropolitului Teofan al II-lea al Moldovei. Mitropolitul este inmormantat in manastire, unde si-a trait ultimii ani din viata, ca simplu calugar. Mormantul sau se afla in biserica, in partea stanga.

Athos-man-Dochiariu (13)Athos-man-Dochiariu (14)Athos-man-Dochiariu (15)Athos-man-Dochiariu (17)

Pisania bisericii centrala a manastirii marturiseste: „Aceasta sfanta si faimoasa biserica a dumnezeiestii manastiri a preamaritilor conducatori ai ostilor ceresti Mihail si Gavriil, pe nume Dochiariu, s-a ridicat din temelii si a fost impodobita cu concursul si cheltuiala prea evlaviosului Io Alex. Voievod al intregii Moldove, egumenind Kir Teofil ieromonah, Ind XI, 1567.”

 

Alexandru Lapusneanu este zugravti in biserica, impreuna cu cei doi fii ai sai, Constantin si Petru, si cu sotia lui, doamna Ruxandra. In dreptul domnitorului este scris: „In Hristos cucernic si credincios domn al intregii Moldovlahii, Ioan Alexandru Voievod, si ctitor al acestei sfinte manastiri.” Alexandru Lapusneanu apare imbracat in haina monahala si cu aura de sfint, intrucat el s-a calugarit sub numele de Pahomie.Athos-man-Dochiariu (29)

In anul 1568, dupa adormirea in Domnul a voievodului, calugarii din Manastirea Dochiariu au cerut ajutor Doamnei Ruxandra. Ei nu puteau plati singuri taxele impuse de otomanii stapanitori. Astfel, domnita Ruxandra a rascumparat toate averile manastirii si a refacut toate cladirile manastirii, platind suma de 165.000 de aspri. Acum a fost refacuta biserica centrala si trapeza manastirii. Pentru toate acestea, domnita a cerut numai ca ea, cat si familia ei, sa fie pomeniti vesnic in manastire.

Manastirea Dochiariu - Sfantul Munte Athos

Biserica centrala a fost construita in anul 1568, aceasta fiind cea mai mare de acest tip, din intreg Sfantul Munte Athos. Pictura in fresca a bisericii centrale este opera lui Gheorghe Cretanul – Tzortzis, din anul 1568. Lucrari la pictura au fost intreprinse si in anul 1783. Repictarea unor parti a avut loc si in anul 1855. Minunata catapeteasma a bisericii a fost construita in anul 1783. Pictura in fresca din trapeza a fost lucrata in anul 1675. Partea nordica a trapezei a fost zugravita in fresca, in anul 1700.

Manastirea Dochiariu - Sfantul Munte Athos

In anul 1628, postelnicul Ianache Caragea va inchina manastirii Dochiariu, ctitoria lui din Romania, anume Manastirea Slobozia, impreuna cu cele 12 mosii ale ei. Inchinarea este confirmata si dupa adormirea lui in Domnul, de catre domnitorul Matei Basarab, care va adauga acesteia si alte proprietati.

In anul 1652, fratele lui Ianache, va inchinat si el propria manastire din judetul Prahova, care ii poarta numele pana astazi, anume Manastirea Apostolache. In data de 1 februarie 1726, manastirea Dochiariu va mai primi un metoc, din partea jupanesei Stana Doiceasa.

Manastirea Dochiariu - Dochiariou

Cel mai de pret odor al Manastirii Dochiariu ramane insa insa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, numita „Gorgoepicousa”, adica „Grabnic Ascultatoarea”. Legat de aceasta icoana, aflam ca, in anul 1664, monahul Nil, avand ascultarea la trapeza manastirii, obisnuia sa vina de la bucatarie tinand in mana faclia aprinsa, care scotea un fum negru.

In drum spre sala de mese, el trecea pe langa o icoana a Maicii Domnului, zugravita in fresca, pe unul dintre pereti. Intr-o zi, calugarul a auzit o voce zicand: „Monahule, nu mai afuma icoana mea!” Nepricepand cuvantul, calugarul si-a vazut mai departe de ale lui. La scurt timp, el auzi iarasi, in acelasi loc: „Monahule nesimtitor, cat ai sa mai necinstesti icoana mea?” Pe loc, calugarul a ramas orb.

Athos-man-Dochiariu (31)Dupa multa pocainta si nevointe, inaintea Maicii Domnului, el a auzit din nou vocea cea minunate, zicand: „Monahule, rugaciunile tale au fost primite. Esti iertat si vei vedea din nou. Spune-le parintilor si fratilor care se nevoiesc aici ca Eu sunt Maica lui Dumnezeu Cuvantul, a doua dupa Dumnezeu, ocrotitoarea Sfintei Manastirii acesteia, a Arhanghelilor si a Sfantului Ierarh Nicolae. Sa vina catre mine in orice nevoie si-i voi asculta pe ei, si pe orice crestin ortodox ce va veni catre mine cu evlavie, caci eu sunt Grabnic Ascultatoare – Gorgoepikousa. Dupa aceasta intamplare, parintii manastirii au blocat culoarul acela, asa incat nimeni sa nu mai treaca pe acolo, ci sa poata sta sa se roage in fata sfintei icoane, iar mai tarziu au construit un paraclis in cinstea Maicii Domnului Grabnic Ascultatoarea, in care au asezat o copie a frescei, ferecata in aur si argint.

Manastirea Dochiariu - Dochiariou

Manastirea Dochiariu pastreaza, cu mare evlavie, multe sfinte moaste, printre care si o particica din lemnul Sfintei Cruci. Biblioteca manastirii aduna la un loc multe documente rare, carti si editii princeps, peste 500 de manuscrise, din care 62 scrise pe pergament.

Manastirea are mai multe paraclise, dintre care zece numai in interiorul ei. In anul 1990, manastirea avea o obste de 32 de calugari.

text: Teodor Danalache (sursa: crestinortodox.ro)
© Copyrighting fotografii: Obiectiv Ortodox

Obiectiv-Ortodox

Mănăstirea Clocociov

manastirea Clocociov (1)

Mânăstirea aceasta, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, îşi înscrie numele printre cele mai vechi aşezăminte monahale din ţara noastră. Începuturile ei, nefiind fixate în documentele vremii, s-au pierdut odată cu trecerea timpului. Pisania bisericii, probabil de lemn, nepăstrându-se, am fost privaţi de un important izvor, menit să stabilească începuturile şi ctitorii sfântului aşezământ.

Unele documente îl atestă drept ctitor pe Mihai Viteazul (1593-1601), care a şi înzestrat-o cu danii, degradările survenite după anul 1628 determinând o nouă şi substanţială refacere în timpul lui Matei Basarab (1632-1654). Astfel, reclădirea mânăstirii îi este atribuită marelui dregător Diicu Buicescu vel agă, rudă a domnitorului Matei Basarab, împreună cu soţia jupâneasa Dumitra şi cu mama sa, jupâneasa Mara. Cert este că zidirea bisericii vechi a început în 1645 şi a durat câteva luni. Ctitoria lui Diicu Buicescu mai conţinea însă şi câteva chilii şi incinta de zid. Nu se cunosc datele finalizării întregului complex şi a pictării bisericii.

manastirea Clocociov (32)

manastirea Clocociov (3) manastirea Clocociov (4)

manastirea Clocociov (18)

O tradiţie spune că domnitorul Matei Basarab, urmărit fiind de turci, s-a ascuns în scorbura unui soc din Clocociovul păduros. Scăpând de urmăritori, drept recunoştinţă a hotărât să ridice o mănăstire, căreia de-a lungul domniei i-a închinat multe moşii.[1]

În sprijinul acestei tradiţii vine şi mărturia unei catagrafii din anul 1862, care consemnează că „biserica este fondată la 7153 (1645) de răposatul Matei Basarab Vodă”[2], probabil sub influenţa unei pisanii pusă în anul 1645, când edificiul a fost refăcut de boierul Diicu Buicescu, nepotul domnitorului.

manastirea Clocociov (7)manastirea Clocociov (10)

Între secolele XVII-XVIII mănăstirea era cunoscută prin proprietăţile şi veniturile de care dispunea, fiind închinată de către domnitorul Alexandru Coconul Mănăstirii Cutlumuş din Muntele Athos. Vrednice de amintit în acest sens sunt şi însemnările de călătorie ale patriarhului Macarie al III-lea al Antiohiei şi ale secretarului său, arhidiaconul Paul de Alep, care la 19 august 1657 au poposit „la o mănăstire cu hramul Sfântul Mihail, dar de obiceiu numită Clocociov”, care seamănă cu Mănăstirea Stăneşti de peste Olt şi este „stăpânită de egumeni şi de călugări greci, de la mănăstirea Cutlumuş din Sfântul Munte” [3].

manastirea Clocociov (11) manastirea Clocociov (15)

Începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dar mai ales după secularizarea averilor mănăstireşti, complexul a suferit mai multe avarii, ca urmare a jafurilor, a primului război mondial, precum şi a cutremurelor din secolele XIX şi XX, care au dus la totala sa degradare.

manastirea Clocociov (16) manastirea Clocociov (17)

În primăvara anului 1976, stabilindu-se aici Ieromonahul Visarion Coman şi câteva monahii de la Mănăstirea Suceviţa, străvechea ctitorie Clocociov, aflată în paragină, fără turle, cu soclul plin de igrasie şi pereţii adânc fisuraţi, a intrat într-o nouă fază de viaţă. Cutremurul din 1977 lăsând urme adânci, s-a simţit nevoia unei restaurări totale între anii 1980-1981, restaurare ce s-a făcut pe cheltuiala Episcopiei Râmnicului şi prin osteneala maicii stareţe Mihaela Tamaş.

manastirea Clocociov (8)

Tot atunci au fost refăcute din zid şi acoperite cu tablă de aramă cele trei turle dispărute în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Biserica a fost acoperită şi ea tot cu tablă de aramă, iar temelia consolidată cu o nouă centură de beton. Vechea stăreţie s-a reconstruit şi a fost acoperită cu tablă din aluminiu. S-au refăcut şi vechile pivniţe, a fost restaurată clopotniţa, s-a consolidat zidul din incintă şi s-au construit şi alte clădiri noi, necesare vieţii mânăstireşti.

manastirea Clocociov (19) manastirea Clocociov (20)

Mânăstirea păstrează parţial zidul de incintă, înalt, cu masivi contraforţi pe laturi, ce imprimă complexului un caracter de fortăreaţă. Clopotniţa este o construcţie formată din două nivele: parterul, flancat în interior de două nişe în grosimea zidului, şi turnul hexagonal cu deschideri arcuite, în interiorul cărora se află clopotele. Pe faţada principală, o decoraţie în zimţi din cărămidă conturează deschiderea semicirculară a porţii, unde este pictată icoana hramului − Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Aceeaşi decoraţie se continuă şi pe celelalte feţe ale turnului, ca şi în jurul deschizăturilor de pe tambur.

manastirea Clocociov (22)

Biserica a fost construită în plan triconic, cu pridvor deschis, având arcade rotunjite pe stâlpi circulari, groşi. Aici, un frumos chenar sculptat în piatră, ce împodobeşte pisania de la 1645, decorează intrarea în interior. Uşa de la intrare, stranele, catapeteasma şi restul de mobilier sunt din lemn frumos sculptat. Pictura însă este nouă, realizată în anul 1937 de către pictorul Nicolae Pană, care a zugrăvit interiorul şi o parte din pridvor. Din vechea pictură se mai păstrează în pronaos tabloul votiv, remarcabil portret de grup, cu portretele ctitorilor şi ale descendenţilor lor direcţi. Repictarea s-a făcut cu ajutorul Episcopului Nichita Duma, sprijinit de domnii Milcoveanu şi P. Protopopescu, acţiune ce a şi avut ca finalitate redeschiderea mănăstirii.

manastirea Clocociov (24) manastirea Clocociov (27)manastirea Clocociov (2)În incintă s-a amenajat şi un muzeu, cu o importantă colecţie de artă veche românească, cuprinzând icoane, piese de artă decorativă − în special argintării, broderii, ţesături şi sculpturi în lemn −, şi cărţi cu ilustraţii gravate în lemn, executate în cele mai cunoscute tipografii din ţară de renumiţi artişti români. Conservate bine, ele constituie o colecţie de o importantă valoare istorică şi culturală, evocând diferite momente din trecutul mănăstirii, precum şi o îndelungată şi intensă activitate creatoare din domeniul artelor decorative.

pr Visarion mormant  Clocociov

Astăzi, obştea mânăstirii numără 40 de maici, stareţă fiind Stavrofora Iulia Băgăceanu, iar slujitor Pr. Nicolae Bălăşoiu.

[1] George Poboran, Istoria oraşului Slatina, ed. II, Slatina, 1908, p. 333.

[2] Ion Ionaşcu, Biserici, chipuri şi documente din Olt, ed. II, Editura Ramuri, Craiova, 1934, p. 41.

[3] Doru Căpătaru, Călător prin Oltenia medievală cu Paul de Alep, Drăgăşani, Editura Kytcom, 2007, p. 89.

manastirea Clocociov (29)

Hram: Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Adresă: Str. Mănăstirii, nr. 3, Slatina
Tel: 0249-435.489
Stareţă: M-hia. Iulia Băgăceanu

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor OBIECTIV ORTODOX.  Fotografiile pot fi preluate numai pentru a fi utilizate in scopuri pozitive.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei, OBIECTIV ORTODOX.

https://i2.wp.com/i1107.photobucket.com/albums/h400/doarortodox/grafice/Obiectiv-Ortodox.jpg

Mănăstirea Strehăreți


IMGP0234

Mănăstirea Strehăreț este așezată într-un pitoresc peisaj de verdeață și lumină pe coasta nord-vestică a orașului Slatina, județul Olt.

Ctitor al Schitului Strehăreț este episcopul Serafim mai întâi episcop al Buzăului și din anul 1668, episcop al Râmnicului. Acesta cumpără la 24 aprilie 7172 (1664), de la feciorii popii Hariton, în hotarul Strehărețului, vii lucrate, țelină și pomeț „și cu braniște și cu fântână drept bani, 90 de unghi (bani ungurești)”.

Aceasta va construi zestrea cea mai însemnată a schitului. În anul următor, 1665, 1 aprilie, Radu Vodă Leon (1664-1669) dăruiește act episcopului Serafim, care era tot la Buzău, „pentru toate viile lui de la Slatina, moșie megieșească, de la moșul lui Gurcă” și le scutește și de vinariciul domnesc, scutind, de asemenea și stupii de la dijmă și oile de oierit. Construcția schitului începe în anul 1665, iar la 4 august 1668 episcopul Serafim închină ctitoria sa Mitropoliei din București unde păstorea Mitropolitul Teodosie. 
IMGP0240 IMGP0260

Tot episcopul Serafim este cel care îngrijește din 1671 până în 1672 ca schitul sa fie zugrăvit, la 28 decembrie 1672 afișându-se și inscripția, în timpul domniei lui Antonie Vodă din Popești (1669-1672) și al păstoririi Mitropilitului Varlam (24 decembrie 1672 – 2 aprilie 1679).

IMGP0262

După moartea sa, episcopul Serafim a încredințat conducerea schitului egumenului Veniamin, care primește danii și cumpără moșii pentru schit. Astfel, la 12 septembrie 1763, jupânița Coplea Buzescu, dimpreună cu Elina și copiii acesteia, Barbu și Constantin, descendenți din famillia Buzeștilor, dăruiesc jumătate din din moșia lor de la Cireașovul de Deal. La 8 iunie 1674, doi monahi – Andronia și fiul său Anlenie – dăruiesc moșie mănăstirii Strehareț „care ieste făcută de Serafim episcopul.”  Șerban Vodă Cantacuzino printr-un hrisov dat la 12 mai 1679, scutește „bucatele” Streharețului de dijma către curte. La 21 aprilie 1693 jupâneasa Voica „ce-a fost a lui Murga post ot Turia” , cu fiica-sa Florica – diaconeasa și văru-său Cristea dau zapis la mâna egumenului Filotei (urmașul lui Veniamin), prin care dăruiesc toată partea lor de moșie mănăstirii Strehareț. Tot în 1693, Sf. Martir Constantin Vodă Brâncoveanu dă un hrisov prin care se scutesc bucatele schitului de dijmă.IMGP0237 IMGP0236

Până în anul 1802 schitul Strehareț a fost de mai multe ori prădat de turci. În vara anului 1802 schitul a fost cuprins de un incendiu, lucru pentru care a fost părăsit până în anul 1832, când aflăm aici 63 de suflete și de preoții Vasile sin Popa Ion și Preda sin Oprea, care fac reparații și îmbunătățiri mănăstirii și împrejmumilor ei. În anul 1838 un cutremur de pământ i-a adus simțitoare stricăciuni, dar prin dragostea credincioșilor și cu ajutorul lor, mănăstirea a fost restructurată, în cladiri în jurul mănăstirii, care în anul 1863 sunt transformate în spital.

IMGP0229

În urma reformei domnitorului Alexandru Ioan Cuza din 1863, o parte din averile mănăstirii au fost secularizate, iar cu o altă parte din moşiile mănăstirii, în anul următor 1864, au fost împroprietăriţi 12 ţărani din satul Sineşti – Olt. După anul 1865 schitul Strehareţ a dus o viaţă liniştită şi fără prea mari evenimente. I-au mai fost adăugate clădiri în partea sud-estică, dar care au fost dărâmate cu timpul. În anul 1936, pentru vieţuitorii mănăstirii au fost construite câteva clădiri – chilii, în partea nordică a mănăstirii. Cutremurele de pământ din anii 1940 şi 1977 au adus vizibile prejudicii atât zidăriei cât şi picturii, care nu-şi mai păstrează coloritul iniţial, frescele fiind parţial degradate.

IMGP0221 IMGP0244

Fresca schitului este importantă prin stilul pictural neo-bizantin şi prin scrierea cu caractere chirilice ce se păstrează pe frontispiciile icoanelor murale. Multe din icoanele schitului sunt vii documente, cu însemnări ale timpului, icoane care, contrar intemperiilor vremii sunt încă frumoase şi se păstrează bine.

IMGP0217 IMGP0222

În anul 1979, vechea clopotniţă a fost dărâmată şi a fost zidită o nouă clopotniţă deasupra portalului, la intrarea în incinta mănăstirii.

În forma în care se prezintă schitul Strehareţ, este un preţios loc de pelerinaj şi un important vestigiu al istoriei ţării şi bisericii româneşti.

IMGP0255 IMGP0215

Mănăstirea Strehareţi

Str. Strehareţi, nr. 154,
Slatina, cod 230088, judetul Olt
Telefon: 0249.420.175
E-mail: strehareti@manastireastrehareti.ro
Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice): OT-II-m-B-08631

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor OBIECTIV ORTODOX.  Fotografiile pot fi preluate numai pentru a fi utilizate in scopuri pozitive.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei, OBIECTIV ORTODOX.

https://i2.wp.com/i1107.photobucket.com/albums/h400/doarortodox/grafice/Obiectiv-Ortodox.jpg

Mănăstirea Bistrița (Neamț)


Bistrita-(13)Bistrita Neamt Icoana Maica DomnuluiManastirea Bistrita, zidita de domnitorul Alexandru cel Bun in anul 1406, este o manastire ortodoxa din judetul Neamt. Manastirea se afla in satul Bistrita, din comuna Alexandru cel Bun, si are o foarte mare valoare istorica si arheologica.

Fiind situata la aproximativ 8 kilometri mai spre vest de orasul Piatra Neamt, in comuna Viisoara – Alexandru cel Bun, manastirea a dainuit timp de peste sase veacuri la adapostul padurilor ce o acopera, infruntand, ca toate lacasurile noastre de credinta si cultura, greutatile si incercarile istoriei.

Manastirea Bistrita ocupa un loc deosebit intre vetrele de credinta ortodoxa si decultura romaneasca ce innobileaza trecutul acestei tari, numarandu-se printre cele mai vechi ctitorii voievodale, adapostind oseminte domnesti si fapte de neuitat din istoria si viata spirituala a poporului nostru.

Bistrita-interior4

Manastirea Bistrita – scurt istoric

Potrivit traditiei, inceputurile obstei monahale din vatra Bistritei nemtene se aseaza in vremea domniei lui Petru I Musat, spre sfarsitul secolului al XIV-lea, cand s-a ridicat aici o micuta biserica de lemn, prin purtarea de grija a ieromonahului Pafnutie. In anul 1402, pe locul bisericute de lemn, domnitorul Alexandru cel Bun a zidit, a zidit o minunata biserica de piatra. Locasul de peste 30 de metri lungime, cu pronaos, gropnita, naos si altar, a fost zidit si cu gandul de a-i folosi acestuia pe post de loc de ingropare.Bistrita-(26)

Manastirea Bistrita ocupa un loc important in sistemul religios si institutional creat de Alexandru cel Bun, potrivit documentului din 7 ianuarie 1407, emis de catre mitropolitul Iosif Musat, prin care acest lacas era pus pe picior de egalitate cuManastirea Neamt, stabilindu-se o conducere comuna a acestor doua asezaminte, in persoana preotului chir Domentian:

 „Prea Sfintitul Mitropolit chir Iosif al Moldovlahiei, cu bunavointa lui Dumnezeu si a Preacuratei lui Maici si a sfintei Lui Inaltari, manastirea vladiciei mele, Io Alexandru Voievod, domn al Tarii Moldovei, si am dat aceasta manastire mai inainte zisa popii chir Domentian, de asemenea si Manastirea Uspeniei (Adormirea) PreacurateiNascatoare de Dumnezeu cea de la Bistrita, ca sa fie aceste manastiri nedespartite una de alta, pentru ca sunt amandoua ale vladiciei mele.”

Alexandru cel Bun va inzestra Manastirea Bistrita cu numeroase sate si mosii. Printr-un hrisov din 6 ianuarie 1411, manastirea primeste doua sate si Biserica de la Bohotin, impreuna cu zece butii de vin, zece „coloane de grau” si tot atatea postavuri de Cehia, in fiecare an. Acestora se mai adauga si multe altele, precum vamile de la Barlad si Tazlau, iar in timpul lui Ilie Voda si pe cea de la Bacau.Bistrita-Alexandru-cel-Bun

Continuă lectura

Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus

Manastirea Sambata de Sus (9)Manastirea Sambata de Sus (31)Înainte de a ne apleca asupra studiului propus, suntem datori să facem o scurtă prezentare a lăcaşului de cult cu o incursiune rapidă prin istoria locului, marcând etapele mai importante care au determinat evoluţia acestuia în timp.

Manastirea Sambata de Sus (8)Manastirea Sambata de Sus (10)Viaţa monahală făgărăşeană, aşa cum o cunoaştem astăzi pe baza informaţiilor din secolul al XVIII-lea, s-a dezvoltat pe fundamentul unor vechi aşezări mănăstireşti ce au apărut în peisajul ecleziastic local, încă din primii ani ai pătrunderii creştinismului pe aceste meleaguri. Susţinute în permanenţă de boierimea locală, iar mai târziu de domnii Ţării Româneşti, aceste centre au avut o influenţă covârşitoare asupra întregii zone, dovedindu-se prin activitatea lor a fi importante puncte de legătură între românii de pe cele două laturi ale Carpaţilor.

Manastirea Sambata de Sus (29)Sf Constantin Brancoveanu mozaicSpre deosebire de ctitoriile impunătoare din ţările româneşti vecine, unde viaţa monahală s-a bucurat de atenţia constantă a păturii înstărite a populaţiei, în Ţara Făgăraşului, cu excepţia Mânăstirii Voievodului Constantin Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, mânăstirile şi schiturile au fost ridicate din evlavia şi dărnicia călugărilor, preoţilor şi a credincioşilor de aici. De aceea majoritatea au fost aşezări modeste, localizate în apropierea satelor, cu o bisericuţă şi o casă ţărănească în jur, construite în general din lemn, arareori din piatră sau cărămidă, în care vieţuiau câţiva călugări, uneori şi călugăriţe bătrâne. În apropierea unor sate existau uneori câte două sau mai multe aşa-numite impropriu mânăstiri, în realitate fiind doar simple schituri.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAManastirea Sambata de Sus (32)Manastirea Sambata de Sus (25)Manastirea Sambata de Sus (22)Fiind lipsite de domeniile considerabile, caracteristice în alte zone, ele au ocolit aproape în întregime interesul documentelor de dinaintea secolului al XVIII-lea, rămânând în conul de umbră creat de neimplicarea lor în segmentele social-economice ale vieţii provinciei .

Manastirea Sambata de Sus (30)Amintite într-un mare număr de documente în sec. al XVIII-lea, ele apar în hotarele a 27 de sate, uneori chiar mai multe în cadrul aceleiaşi aşezări. Continuă lectura