5 mai, pomenirea Sf. Mare Mc. Efrem cel Nou. Închinare la moaștele sale de la Mănăstirea Radu Vodă

Moastele Sf. Efrem cel Nou Radu Voda (1)Moastele Sf. Efrem cel Nou Radu Voda (2)

Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – este un Mare Sfant (descoperit recent) al Bisericii Ortodoxe, care este cunoscut in toata lumea atat pentru marea sa putere facatoare de minuni, cat si pentru rapiditatea ajutorului sau, fiind supranumit „Super-Grabnic Ajutator in toate nevoile„. Sfantul Efrem cel Nou mai este recunoscut si ca SALVATOR al celor DEZNADAJDUITI si ca OCROTITOR al celor DEPENDENTI de DROGURI.
Sfantul Efrem cel Nou a trait in secolul al XV-lea in Grecia. A vietuit ca monah la Manastirea Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor de la Nea Makri din Attica, Grecia. Dupa ce a trait 27 de ani in nevointa calugareasca aspra, Manastirea de pe Colina Neprihanitilor a fost cotropita de otomani. Turcii au ucis monahii prin decapitare, iar pe Sfantul Efrem cel Nou l-au facut rob si l-au torturat in felurite chipuri, de nenumarate ori, timp de 8 luni. La sfarsit, turcii l-au atarnat cu capul in jos intr-un copac batran, i-au strapuns trupul cu multe cuie – din acelea cu care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce -, apoi i-au infipt in pantece un taciune aprins. Astfel si-a dat sufletul in mainile Domnului, la data de 5 mai 1426.
Vreme de 500 de ani nu a stiut nimeni de acest Mare Mucenic din Nea Makri, pana pe 3 ianuarie 1950, cand Sfintele sale Moaste – care sunt inmiresmate si pline de har – au fost descoperite prin revelatie de monahia Macaria, stareta Manastirii Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor (pana la cotropirea ei de catre turci, aceasta manastire era de calugari, iar din secolul al XX-lea – cand a fost restaurata – este de maici).
Dupa descoperirea Sfintelor sale Moaste, Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – s-a aratat de nenumarate ori staretei Macaria, altor maici si multor crestini (multi dintre ei nu stiau nimic despre Sfantul Efrem cel Nou), fie sub chipul unui nevoitor cu fata brazdata de multe osteneli, fie purtand vesminte preotesti, fie ca un calugar, marturisind: “Ma numesc Efrem!” si relatandu-le viata sa si chinurile si torturile la care a fost supus pentru marturisirea dreptei Credinte Ortodoxe. Celor mai multi, imediat dupa aratare, Sfantul Efrem cel Nou le-a rezolvat problemele: pe unii i-a vindecat de boli incurabile, altora le-a intarit credinta, pe altii i-a izbavit de primejdii sau de foc, pe multi deznadajduiti i-a mangaiat.
Anunțuri

Mănăstirea Xenofont – Muntele Athos

Aflată pe malul mării, între Dohiariu și Rusikon, Mănăstirea Xenofont se întinde pe deschiderea formată de râul Nevrocopos. Este închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi ocupă locul al cincisprezecelea în ierarhia mănăstirilor athonite.

Sfântul Xenofon Ctitorul

După tradiţie, mănăstirea a fost întemeiată la sfârşitul secolului al X-lea de Cuviosul Xenofon (998). Monah cu o educaţie aleasă, ce provenea dintr-o familie bogată şi cu renume, Cuviosul Xenofon a fost contemporan cu Sfântul Atanasie Athonitul, întemeietorul Marii Lavre. În biografia Sfântului Atanasie a rămas consemnată minunea vindecării de cancer a monahului Theodor, fratele Cuviosului Xenofon.

manastirea-xenofont1manastirea-xenofont2manastirea-xenofont4manastirea-xenofont5manastirea-xenofont6

În vremea aceea, în apropierea locului unde astăzi se ridică Mănăstirea Xenofont, Cuviosul Xenofon a aflat un mic altar închinat Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, precum şi icoana făcătoare de minuni a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, venită pe mare în perioada iconoclastă. Văzând sfânta icoană şi aflând despre minunata călătorie a ei pe mare, Cuviosul Xenofon a zidit pe cheltuiala sa o biserică (vechiul katholikon al mănăstirii), chilii şi alte clădiri necesare. Primul stareţ al noului aşezământ închinat Sfântului Gherorghe a fost însuşi ctitorul – Cuviosul Xenofon.

În arhiva mănăstirii Xenofont se păstrează un document extrem de valoros de la anul 1010 ce poartă semnătura Cuviosului Xenofont. Prin acest act, Sfântul punea capăt unor diferende şi încălcări teritoriale. Din atitudinea Cuviosului ctitor se vădesc înţelepciunea minţii, blândeţea inimii, dispoziţia împăciuitoare, dreptatea părerii sale, bogăţia şi adâncimea cultivării şi lucrării sale duhovniceşti.

manastirea-xenofont7manastirea-xenofont8

În vremea aceea, în apropierea locului unde astăzi se ridică Mănăstirea Xenofont, Cuviosul Xenofon a aflat un mic altar închinat Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, precum şi icoana făcătoare de minuni a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, venită pe mare în perioada iconoclastă. Văzând sfânta icoană şi aflând despre minunata călătorie a ei pe mare, Cuviosul Xenofon a zidit pe cheltuiala sa o biserică (vechiul katholikon al mănăstirii), chilii şi alte clădiri necesare. Primul stareţ al noului aşezământ închinat Sfântului Gherorghe a fost însuşi ctitorul – Cuviosul Xenofon.

manastirea-xenofont9manastirea-xenofont10

În arhiva mănăstirii Xenofont se păstrează un document extrem de valoros de la anul 1010 ce poartă semnătura Cuviosului Xenofont. Prin acest act, Sfântul punea capăt unor diferende şi încălcări teritoriale. Din atitudinea Cuviosului ctitor se vădesc înţelepciunea minţii, blândeţea inimii, dispoziţia împăciuitoare, dreptatea părerii sale, bogăţia şi adâncimea cultivării şi lucrării sale duhovniceşti.

Spre sfârşitul vieţii sale, Cuviosul Xenofon a lăsat conducerea mănăstirii în grija fratelui său, Teodor, şi s-a retras la isihie, aşteptând cu pace ceasul plecării sale la cele cereşti. Pomenirea lui se săvârșește la 24 aprilie.

manastirea-xenofont11manastirea-xenofont12

Distrugeri şi refaceri

În timpul împăratului Nichifor al III-lea Votaniatis (1078-1081) mănăstirea era deja pustiită cu desăvârşire. Atunci Ştefan, comandantul flotei bizantine, cu aprobarea şi ajutorul împăratului, şi-a asumat rezidirea mănăstirii, apoi s-a făcut monah primind numele de Simeon. Acesta cuvios este considerat noul ctitor al mănăstirii.

În 1285 mănăstirea a fost distrusă de piraţii genovezi. Iar în secolul al XIV-lea a suferit pagube de la catalani, dar şi-a revenit repede, astfel încât la sfârşitul secolului al XIV-lea deţinea locul al optulea in ierarhia mănăstirilor athonite. După căderea Constantinopolului, greutăţile economice pricinuite de stăpânirea turcească au fost depăşite prin ajutorul domnitorilor Ţărilor Române.

manastirea-xenofont13manastirea-xenofont14

Contribuţii româneşti

Din veacul al XVI-lea până la 1863, Mănăstirea Xenofont a fost întreţinută cu ajutoare de la boierii Craioveşti, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu.

Se pare că primul ctitor român la Xenofont este boierul Barbu Craiovescu, care, la începutul secolului XVI, dăruia mânăstirii câteva sate şi o baltă prin închinarea Schitului Roaba sau Zdralea.

În 1517, cu prilejul sfinţirii Mânăstirii de la Curtea de Argeş, Neagoe Basarab a invitat la ceremonie pe toţi egumenii mânăstirilor din Sfântul Munte, inclusiv pe cel de la Xenofont, şi a făcut tuturor daruri substanţiale. Sfântul Neagoe Basarab a dăruit mănăstirii un epitrahil brodat din fir de aur, argint şi mătase colorată, reprezentând şi familia donatorilor. Acesta reprezintă una din cele mai valoroase donaţii ce se păstrează în tezaurul mănăstirii.

Mai târziu, Matei Basarab a restaurat biserica mânăstirii şi a confirmat toate vechile închinări, fiind socotit pe bună dreptate între ctitorii de seamă. Sfântul Constantin Brâncoveanu a scutit Mânăstirea Xenofont de orice dări şi i-a închinat Mânăstirea Căciulaţi. În plus, tot el a făcut mănăstirii şi o danie de 10.000 de aspri.

Danii către mănăstire au făcut şi domnitorii Constantin Şerban, Radu Mihnea, Grigorie Ghica şi Radu Leon. Ultimul mare ajutor românesc a fost trimis mănăstirii între anii 1817-1837, când se zideşte noul katholikon.

manastirea-xenofont15manastirea-xenofont16manastirea-xenofont17manastirea-xenofont18

Revenirea la viaţa de obşte

După perioada de idioritmie, Mănăstirea Xenofont a fost prima mănăstire care s-a întors la sistemul chinovial (1784), prin sigiliul Patriarhului ecumenic Gavriil al IV-lea, rămânând astfel până astăzi. În mănăstire a trăit pentru o vreme Noul Cuvios Mucenic Acachie (†1815).

În a doua jumătate a secolului XX, numărul vieţuitorilor din mănăstire scăzuse îngrijorător de mult. În acest context, Sfânta Chinotită l-a invitat pe arhimandritul Alexie să preia stăreţia mănăstirii. Figură duhovnicească impresionat, Părintele Alexie este frate duhovnicesc al părintelui Emilianos Simonopetritul, amândoi fiind ucenici ai renumitului episcop Dionisie al Trikalei. Părintele Alexie a venit la Marea Meteoră în anul 1973, după plecarea în Sfântul Munte a părintelui Emilianos şi a obştii sale. Timp de un an de zile a fost singurul vieţuitor al mănăstirii, pentru ca abia în 1974 să mai vină un al doilea monah. În anul 1976, asemenea părintelui Emilianos, a fost chemat în Sfântul Munte Athos pentru refacerea vieţii monahale. Obştea, alcătuită atunci din şapte monahi şi şase fraţi, s-a mutat la Mănăstirea Xenofont. Timp de aproape treizeci de ani, părintele Alexie şi sinodia s-au ocupat de restaurarea aşezământului, însă nici primirea de închinători nu a fost dată uitării.

manastirea-xenofont19manastirea-xenofont20manastirea-xenofont21

În anul 1998, de praznicul Sfântului Gheorghe Mănăstirea Xenofont a aniversat în mod festiv împlinirea a 1000 de ani de la întemeiere. Au participat atunci Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului şi preşedintele Republicii Elene, dar şi stareţii mănăstiriilor athonite.

Astăzi, obştea mănăstirii numără aproximativ 50 de monahi ce se îndeletnicesc, în principal, cu tâmplăria, sculptura în lemn şi pictura de icoane.

fotografii: Obiectiv Ortodox (anul 2015)

textul: Silviu Cluci (doxologia.ro)

Mănăstirea Dochiariu – Muntele Athos

Athos-man-Dochiariu (25)Manastirea Dochiariu – Dochiariou, Dochiaru, Dohiariu – este una dintre marile manastiri de pe Sfantul Munte Athos, Grecia. Aceasta este prima manastire ce se infatiseaza ochiului pelerinului, plecat cu vaporul din portul Ouranopolis. Asezata in partea sud-vestica a peninsulei Athos, intre portul Manastirii Zografu si Manastirea Xenofont, manastirea Dochiariu are una dintre cele mai elegante arhitecturi din Sfantul Munte.Athos-man-Dochiariu (1)

Athos-man-Dochiariu (2)

Dochiariu a fost intemeiata undeva pe la jumatatea secolului al X-lea, de catre Cuviosul Eftimie, ucenicul Sfantului Atanasie Athonitul, ctitorul manastirii Marea Lavra. Mai inainte de a intemeia aceasta manastire, Cuviosul Eftimie a indeplinit ascultarea de chelar (magazioner, in greaca „dohiaris”), in manastirea Marea Lavra, el fiind insarcinat cu grija fata de untdelemn si alimente.Athos-man-Dochiariu (6)

Manastirea Dochiariu este a zecea manastire, in ordinea ierarhica a manastirilor athonite, loc ocupat incepand cu anul 1046. In cel dintai Tipicon al Sfantului Munte, ea ocupa locul al douazecilea. In anul 1394, odata cu cel de-al treilea Tipicon al Muntelui, manastirea va ajunge pe locul al 11, intre cele 25 de manastiri existente la acea vreme. Astazi, intre cele 20, ea este a zecea.Athos-man-Dochiariu (8)

Initial, manastirea a fost inchinata Sfantului Ierarh Nicolae, insa astazi ea poarta drept principal hram pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Alegerea hramului actual se datoreaza mai multor minuni petrecute prin mijlocirea sfintilor Arhangheli.

Athos-man-Dochiariu (11)Manastirea Dochiariu – Sfantul Munte Athos

Sfantul Munte Athos se afla in nordul Greciei, in regiunea Macedonia. Muntele Athos este un munte cu inaltimea maxima de 2.033 metri – Varful Athon – ce isi inalta culmea de piatra pe o peninsula lunga de 60 de kilometri si lata de 8-12 kilometri, aria totala a acestuia fiind de 360 de kilometri patrati. Careia – Karyes – este capitala Athosului, iar portul de acces catre aceasta se numeste Dafne – Daphne. Din Careia se pleaca spre toate manastirile din Sfantul Munte.Athos-man-Dochiariu (12)

Sfantul Munte Athos este o republica monastica cu regim administrativ autonom in cadrul Greciei, avand capitala la Careia. Sfantul Munte gazduieste douazeci de manastiri mari, zise imparatesti, cu drepturi egale, care conduc tot Muntele.Athos-man-Dochiariu (24)

 

Cele douazeci de manastiri atonite sunt urmatoarele: Manastirea Marea Lavra, Manastirea Vatoped, Manastirea Iviron, Manastirea Hilandar, Manastirea Dionisiu, Manastirea Cutlumus, Manastirea Pantocrator, Manastirea Xiropotamu, Manastirea Zografu, Manastirea Dochiariu, Manastirea Caracalu, Manastirea Filoteu, Manastirea Simonos Petras, Manastirea Sfantul Pavel, Manastirea Stavronikita, Manastirea Xenofont, Manastirea Grigoriu, Manastirea Esfigmenu, Manastirea Sfantul Pantelimon si Manastirea Constamonitu. Pe langa marile manastiri mai functioneaza inca 12 schituri si o multime de chilii monahale ortodoxe, in care traiesc multime de calugari ortodocsi.

Athos-man-Dochiariu (16)Manastirea Dochiariu – scurt istoric

Pe la jumatatea secolului al X-lea, Cuviosul Eftimie, impreuna cu alti cativa parinti de la Marea Lavra, au traversat Muntele Sfant, spre a ridica o noua manastire, in partea lui vestica. Initial, parintii s-au asezat nu departe de portul Dafne – Daphne. Din pricina supararilor cauzate de piratii talhari, o parte dintre parinti au plecat inapoi, la manastirea cea mare. Cuviosul Eftimie se va indrepta insa spre locul pe care este zidita astazi manastirea, impreuna cu cei ramasi cu el.Athos-man-Dochiariu (26)

 

Se crede ca un ctitor de seama a fost si calugarul Daniel din Dochiariu, intre anii 1030-1032. In secolul al XIV-lea, manastirea a fost puternic sprijinita de catre imparatul bizantin Ioan al V-lea Paleologul. Alaturi de acesta, manastirea a fost ajutata si de catre domnul Serbiei, Stefan al IV-lea.Athos-man-Dochiariu (27)

Athos-man-Dochiariu (20)Un document din anul 1092 aminteste pe „nobilul Nicolae”, mentionat, ceva mai tarziu, ca staret al manastirii, sub numele de Neofit. Aceeasi sursa sustine faptul ca manastirea a avut dintru inceput hramul Sfintilor Arhangheli, cu toate ca sunt surse care marturisesc drept prim harm pe Sfantul Ierarh Nicolae.

 

Athos-man-Dochiariu (23)Hramul manastirii a fost ales in urma mai multor minuni petrecute prin mijlocirea Sfintilor Arhangheli. Astfel, se poveste de catre parinti ca un oarecare tanar, dorind sa vina la manastirea Dochiariu, a calatorit pe uscat, spre manastire. Gasind o comoara, in drumul sau, el a ascuns-o si a spus aceasta staretului. Acesta, trimitand doi calugari cu tanarul respectiv, le-a spus sa o aduca la manastire.

Athos-man-Dochiariu (22)Cand au vazut cei doi calugari comoara, a intrat diavolul in inima lor. Astfel, cei doi si-au pus in gand sa il omoare pe tanar si sa pastreze comoara pentru ei. Atarnand o piatra de gatul lui, l-au aruncat in mare.

 

Athos-man-Dochiariu (18)Chiar in aceeasi clipa, cand paraclisierul manastirii a intrat in Sfantul Altar, el l-a aflat pe tanar stand jos, plin de apa si cu piatra legata de gat. Chemandu-l pe staret, tanarul i-a povestit acestuia toate cele intamplate. Atuncat fiind in adancul marii, tanarul a strigat la Maica Domnului, ca sa il scape de moarte naprasnica. Pe loc, doi Arhangheli au aparut langa el, intr-o clipa aducandu-l in Sfantul Altar.

Athos-man-Dochiariu (30)Intorcandu-se cei doi calugari, au mintit pe toti, zicand ca tanarul a fost un mincinos, care a fugit de ei. Punand inaintea lor pe tanar, cei doi aproape ca eu ramas fara glas. Revenindu-se din sperietura, cei doi au fost alungati din manastire, ca niste talhari. Piatra care a fost legata de gâtul tânarului se pastreaza si astazi zidita in manastire.

 

Athos-man-Dochiariu (32)O alta minune petrecuta cu ajutorul Sfintilor Arhangheli este aceasta. Manastirea nu a avut multa vreme apa. Crescand obstea, iar lipsa apei pricinuind multa oboseala calugarilor, staretul se ostenea, in gandul lui, cum sa faca rost de bani spre a zidi un canal de aducere a apei din munte, in manastire. Dupa rugaciune, in vis, i-au aparut Arhanghelii Mihail si Gavriil, care i-au aratat un loc din curte, de unde se auzea un sunet ca de ape. Dimineata, staretul, impreuna cu parintii cei batrani ai manastirii, au venit la locul aratat in vis si au sapat. Pe data au aflat apa, undeva in stanga bisericii. Izvorul minunat se afla si astazi in curtea manastirii, multi capatand tamaduiri din apa acestuia.

Manastirea Dochiariu - Sfantul Munte AthosAthos-man-Dochiariu (33)Domnitorii Tarilor Romane si-au pus amprenta si asupra acestei manastiri, daruindu-i cele necesare in vremuri grele. Primul ctitor valah este Vlad Calugarul, care, prin hrisovul din 24 martie 1490, acorda manastirii un ajutor anual de 3.000 de aspri.

Athos-man-Dochiariu (28)Dupa Vlad Calugarul, ajutoarele din Tarile Romane s-au tinut lant. Radu cel Mare, Sfantul Neagoe Basarab si Vlad Vintila i-au urmat exemplul intocmai, iar Radu Paisie este cel care a crescut ajutorul daruit manastirii la 6.000 de aspri, prin hrisovul din 26 februarie 1536.

 

Athos-man-Dochiariu (7)Alexandru Lapusneanul si sotia lui, doamna Ruxandra, se afla printre ctitori de seama ai Manastirii Dochiariu. Documentele din vremea domnitorului spun ca Manastirea Dochiariu ajunsese atat de paraginita, incat „parintii n-aveau unde nici capul unde sa si-l plece”. Lapusneanu a refacut biserica, din temelii, si a zugravit-o in fresca, ajutat de Mitropolitului Teofan al II-lea al Moldovei. Mitropolitul este inmormantat in manastire, unde si-a trait ultimii ani din viata, ca simplu calugar. Mormantul sau se afla in biserica, in partea stanga.

Athos-man-Dochiariu (13)Athos-man-Dochiariu (14)Athos-man-Dochiariu (15)Athos-man-Dochiariu (17)

Pisania bisericii centrala a manastirii marturiseste: „Aceasta sfanta si faimoasa biserica a dumnezeiestii manastiri a preamaritilor conducatori ai ostilor ceresti Mihail si Gavriil, pe nume Dochiariu, s-a ridicat din temelii si a fost impodobita cu concursul si cheltuiala prea evlaviosului Io Alex. Voievod al intregii Moldove, egumenind Kir Teofil ieromonah, Ind XI, 1567.”

 

Alexandru Lapusneanu este zugravti in biserica, impreuna cu cei doi fii ai sai, Constantin si Petru, si cu sotia lui, doamna Ruxandra. In dreptul domnitorului este scris: „In Hristos cucernic si credincios domn al intregii Moldovlahii, Ioan Alexandru Voievod, si ctitor al acestei sfinte manastiri.” Alexandru Lapusneanu apare imbracat in haina monahala si cu aura de sfint, intrucat el s-a calugarit sub numele de Pahomie.Athos-man-Dochiariu (29)

In anul 1568, dupa adormirea in Domnul a voievodului, calugarii din Manastirea Dochiariu au cerut ajutor Doamnei Ruxandra. Ei nu puteau plati singuri taxele impuse de otomanii stapanitori. Astfel, domnita Ruxandra a rascumparat toate averile manastirii si a refacut toate cladirile manastirii, platind suma de 165.000 de aspri. Acum a fost refacuta biserica centrala si trapeza manastirii. Pentru toate acestea, domnita a cerut numai ca ea, cat si familia ei, sa fie pomeniti vesnic in manastire.

Manastirea Dochiariu - Sfantul Munte Athos

Biserica centrala a fost construita in anul 1568, aceasta fiind cea mai mare de acest tip, din intreg Sfantul Munte Athos. Pictura in fresca a bisericii centrale este opera lui Gheorghe Cretanul – Tzortzis, din anul 1568. Lucrari la pictura au fost intreprinse si in anul 1783. Repictarea unor parti a avut loc si in anul 1855. Minunata catapeteasma a bisericii a fost construita in anul 1783. Pictura in fresca din trapeza a fost lucrata in anul 1675. Partea nordica a trapezei a fost zugravita in fresca, in anul 1700.

Manastirea Dochiariu - Sfantul Munte Athos

In anul 1628, postelnicul Ianache Caragea va inchina manastirii Dochiariu, ctitoria lui din Romania, anume Manastirea Slobozia, impreuna cu cele 12 mosii ale ei. Inchinarea este confirmata si dupa adormirea lui in Domnul, de catre domnitorul Matei Basarab, care va adauga acesteia si alte proprietati.

In anul 1652, fratele lui Ianache, va inchinat si el propria manastire din judetul Prahova, care ii poarta numele pana astazi, anume Manastirea Apostolache. In data de 1 februarie 1726, manastirea Dochiariu va mai primi un metoc, din partea jupanesei Stana Doiceasa.

Manastirea Dochiariu - Dochiariou

Cel mai de pret odor al Manastirii Dochiariu ramane insa insa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, numita „Gorgoepicousa”, adica „Grabnic Ascultatoarea”. Legat de aceasta icoana, aflam ca, in anul 1664, monahul Nil, avand ascultarea la trapeza manastirii, obisnuia sa vina de la bucatarie tinand in mana faclia aprinsa, care scotea un fum negru.

In drum spre sala de mese, el trecea pe langa o icoana a Maicii Domnului, zugravita in fresca, pe unul dintre pereti. Intr-o zi, calugarul a auzit o voce zicand: „Monahule, nu mai afuma icoana mea!” Nepricepand cuvantul, calugarul si-a vazut mai departe de ale lui. La scurt timp, el auzi iarasi, in acelasi loc: „Monahule nesimtitor, cat ai sa mai necinstesti icoana mea?” Pe loc, calugarul a ramas orb.

Athos-man-Dochiariu (31)Dupa multa pocainta si nevointe, inaintea Maicii Domnului, el a auzit din nou vocea cea minunate, zicand: „Monahule, rugaciunile tale au fost primite. Esti iertat si vei vedea din nou. Spune-le parintilor si fratilor care se nevoiesc aici ca Eu sunt Maica lui Dumnezeu Cuvantul, a doua dupa Dumnezeu, ocrotitoarea Sfintei Manastirii acesteia, a Arhanghelilor si a Sfantului Ierarh Nicolae. Sa vina catre mine in orice nevoie si-i voi asculta pe ei, si pe orice crestin ortodox ce va veni catre mine cu evlavie, caci eu sunt Grabnic Ascultatoare – Gorgoepikousa. Dupa aceasta intamplare, parintii manastirii au blocat culoarul acela, asa incat nimeni sa nu mai treaca pe acolo, ci sa poata sta sa se roage in fata sfintei icoane, iar mai tarziu au construit un paraclis in cinstea Maicii Domnului Grabnic Ascultatoarea, in care au asezat o copie a frescei, ferecata in aur si argint.

Manastirea Dochiariu - Dochiariou

Manastirea Dochiariu pastreaza, cu mare evlavie, multe sfinte moaste, printre care si o particica din lemnul Sfintei Cruci. Biblioteca manastirii aduna la un loc multe documente rare, carti si editii princeps, peste 500 de manuscrise, din care 62 scrise pe pergament.

Manastirea are mai multe paraclise, dintre care zece numai in interiorul ei. In anul 1990, manastirea avea o obste de 32 de calugari.

text: Teodor Danalache (sursa: crestinortodox.ro)
© Copyrighting fotografii: Obiectiv Ortodox

Mănăstirea Oașa

Manastirea_Oasa03

Mănăstirea este situată la 70 de kilometri sud față de Sebeș și la 57 de kilometri nord-est față de Petroșani. Cel mai apropiat sat se află la o distanță de peste 40 de kilometri de mănăstire.

Manastirea_Oasa02 Manastirea_Oasa06 Mănăstirea este situată la 70 de kilometri sud față de Sebeș și la 57 de kilometri nord-est față de Petroșani. Cel mai apropiat sat se află la o distanță de peste 40 de kilometri de mănăstire. Manastirea_Oasa18  Manastirea_Oasa16

Manastirea_Oasa08

Manastirea_Oasa10 Manastirea_Oasa03 Manastirea_Oasa04Manastirea_Oasa01 Manastirea_Oasa05 Manastirea_Oasa07 Manastirea_Oasa14

Manastirea_Oasa19

Manastirea_Oasa15Manastirea_Oasa17 Manastirea_Oasa13 Manastirea_Oasa12

Manastirea_Oasa11 Mănăstirea stă pe întinderea numită Valea Frumoasei aflată la 1300 m altitudine, fiind străjuită de masivele Munților Cindrel și Șureanu.

Acces rutier: DN67C Sebeş, spre sud – Săsciori (10 km) – com. Şugag (17 km) – Barajul Oaşa (35 km) – Mânăstirea Oaşa (7 km).

Manastirea_Oasa09Cu vrerea tatălui, cu ajutorul fiului şi împreună, lucrarea Sfântului Duh, ridicatu-s-a această biserică din lemn, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” în colonia Fetiţa, de pe Valea Frumoasei, comuna Şugag, jud. Alba, în anul 1982-1983, prin părinteasca purtare de grijă a P. S. Episcop Emilian Brîndaş, al Alba-Iuliei, primul ierarh al refăcutei eparhii după 275 ani, paroh fiind C. PR. Petru Faur şi protopop P. C. PR. Viorel Porcaru.
Construită cu ajutorul şantierului T. C. H. Valea Sebeşului şi sprijinul bunilor noştri credincioşi de aici, biserica a fost împodobită cu pictură în tehnica ”Fresco” de pictorul Liviu Dumbravă din Gura Humorului între anii 1985-1986, reconstruită în locul unei vechi biserici din anul 1943 al cărei ctitor, scriitorul Ionel Pop, se întâlnea aici adesea, în clipe de meditaţie şi de reculegere cu marele scriitor Mihail Sadoveanu, bisericii noi i s-au făcut unele îmbunătăţiri, meşterul Petru Sora din Şugag îmbinând şi alte elemente din arhitectura tradiţională.
Lucrările acestea fiind bineplăcute lui Dumnezeu, P. S. Episcop Emilian înconjurat de un sobor de preoţi şi de credincioşi ai acestor locuri, a sfinţit această biserică în ziua de … împărtăşind tuturor celor prezenţi cuvânt de învăţătură pentru păstrarea credinţei străbune şi slujirea patriei noastre scumpe spre preamărirea lui DUMNEZEU cel în Treime închinat, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin. (Pisania mănăstirii)
Manastirea Oasa

Manastirea Oasa este o manastire ortodoxa aflata in localitatea Sugag, judetul Alba. Aflata la o distanta de 70 de kilometri mai spre sud de Sebes si la 57 de kilometri nord-est fata de Petrosani, la poalele Muntilor Sureanu, Manastirea Oasa este o oaza de liniste, incojurata de paduri, cu vai si lacuri. Cel mai apropiat sat se afla la o distanta de peste patruzeci de kilometri de manastire.

Biserica centrala a Manastirii Oasa este inchinata Adormirii Maicii Domnului, hram praznuit in ziua de 15 august, si Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, hram praznuit in ziua de 27 iulie.

Sfantul Pantelimon este sarbatorit din anul 303, anul mortii sale, pe data de 27 iulie. S-a nascut in anul 284 in orasul Nicomidia. Tatal sau Evstorghie era pagan, iar mama sa era crestina. A reusit sa-l aduca la dreapta credinta si pe tatal sau, iar dupa moartea acestuia si-a impartit toata averea saracilor si, pentru ca nu primea plata pentru tratamentele pe care le facea, el este numit „doctor fara de arginti”.

Manastirea Oasa – scurt istoric

In anul 1943, scriitorul Ioan Pop si povestitorul Mihail Sadoveanu au ridicat in acest loc o bisericuta din lemn. Mai apoi, in anul 1983, prin purtarea de grija a episcopului Emilian Bardas, din Alba Iulia, a preotului Faur si a protopopului Viorel Porcaru, o veche biserica a fost reparata si imbunatatita, dupa care a fost adusa in acest loc.

Biserica de lemn din Manastirea Oasa a fost stramutata in acest loc de pe raul Sebes, judetul Alba, odata cu amenajarea lacului de acumulare construit pe Valea Frumoasei. Mai tarziu, bisericuta a fost reparata si de preotul Petru Sora, din localitatea Sugag.

In anul 1990, bisericuta a fost resfintita, iar in jurul ei s-a randuit o manastire de maicute. Pentru inceput, obstea a fost pusa sub indrumarea duhovniceasca a maicii starete Iustiniana Macarie. Obstea numara, pe atunci, in jur de douazeci de suflete. Cu ajutorul celor de la Hidrotehnica, maicile au reusit sa ridice mai multe corpuri de chilii, in jurul bisericutei: corpul de chilii, zidit in stil brancovenesc, cu etaj; staretia; trapeza si clopotnita.

Iernile grele si accesul anevoios in acest loc au facut ca maicile sa intampine dificultati greu de biruit. Astfel, prin anul 1998, maicile au parasit manastirea. Mai apoi, in ziua de 1 iunie 2000, in acest loc pustiu si greu accesibil s-a asezat o obste de calugari.

Manastirea este vietuita in intregime de straluciti calugari intelectuali, trecuti mai intai prin scoala insingurarii monahale de la Schitul Posaga, iar mai apoi initiati in tainele Filocaliei, de catre duhovnicul lor de la Manastirea Brancoveanu – Sambata de Sus, parintele Teofil Paraian.

Fiecare vietuitor este dator sa-si urmeze inzestrarea sa proprie (cantare, scriere,pictura sau alt mestesug), precum si de a citi zilnic din Filocalie si din Sfintii Parinti. Parintele staret Iustin a terminat Facultatea de Electrotehnica, din Timisoara, parintele Pantelimon a absolvit Scoala de Arte Frumoase, parintele Serafim este medic, parintele Nectarie este teolog, parintele Moise este scriitor si editor, iar parintele Sava a terminat Conservatorul, in America.

Biserica din Manastirea Oasa este din lemn, fiind zidita pe o fundatie de piatra, in forma de cruce. Biserica are o singura turla, fiind acoperita cu sindrila. Biserica de lemn a Manastirii Oasa a fost pictata, in fresca, intre anii 1985-1986, de catre pictorul Liviu Dumbrava, din Gura Humorului.

Teodor Danalache (sursa: crestinortodox.ro)

Mănăstirea Samurcășești (Ciorogârla)

Manastirea Samurcasesti – Ciorogarla este asezata pe „vechiul drum al Pitestilor si Craiovei”, astazi autostrada Bucuresti – Pitesti (A1), in comuna Ciorogarla, in partea de vest a capitalei, la numai 20 km distanta de km 0 (centrul capitalei). man_Samurcasesti_Ciorogarla (7)man_Samurcasesti_Ciorogarla (64)man_Samurcasesti_Ciorogarla (8)Ctitorie a vornicului Constantin Samurcas si a sotiei sale, Zinca, de la inceputul secolului al XlX-lea, Manastirea Samurcasesti – Ciorogarla, ca si localitatea care s-a dezvoltat mai tarziu in imediata ei apropiere, este situata pe un ses intins, alcatuit din suprafata plana a unei campii, Campia Vlasiei, brazdata de raurile Ciorogarla, Sabar si de canalul Arges – Bucuresti, invecinandu-se in partea de nord-est cu comuna Ciorogarla, la 2 km in partea de sud cu localitatea Darvari, iar la 6 km nord, cu comuna Bolintin – Deal.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (11) man_Samurcasesti_Ciorogarla (10) man_Samurcasesti_Ciorogarla (62) man_Samurcasesti_Ciorogarla (61) man_Samurcasesti_Ciorogarla (60) man_Samurcasesti_Ciorogarla (59) man_Samurcasesti_Ciorogarla (58)

man_Samurcasesti_Ciorogarla (53)Traditia a pastrat o frumoasa legenda care sta la originea intemeierii sfantului locas si care poarta in ea un sambure de adevar. Se spune ca un cioban care isi pastea oile prin aceste locuri a visat intr-o noapte ca, pe cand statea rezemat in ciomag si canta din fluier, a vazut in mijlocul poienii o oaie cu lana alba ca zapada, avand trei coarne in loc de doua. Acest vis s-a repetat in mai multe randuri in acea noapte. A doua zi, pastorul, povesteste visul boierului Constantin Samurcas, stapanul locului respectiv. Acesta cere duhovnicului sau, arhimandritul Timotei, staretul Manastirii Cernica din acea vreme, sa-i talcuiasca visul. Staretul talmaceste visul ca fiind porunca a lui Dumnezeu de a ridica o biserica in poiana unde isi pastea ciobanul oile si, intrucat blandul animal avea in vis trei coarne, sa construiasca biserica cu trei sfinte altare si sa o inchine Preasfintei Treimi. Boierul, potrivit talcuirii visului, aduna de indata materiale de constructie si incepe zidirea manastirii.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (48)Din documentele pastrate la Arhivele Nationale ale Statului din Bucuresti, reiese faptul ca pregatirile pentru zidirea Manastirii Samurcasesti – Ciorogarla au inceput in vara anului 1806, de cand dateaza primul contract incheiat de vel vornicul Constantin Samurcas cu dulgherii Stoian Ghenciul si Anastasie sin Gheorghe. man_Samurcasesti_Ciorogarla (47)La 16 august 1806, cei doi se angajau „a-i lucra o biserica ce face pe mosia dumisale Samurcasesti orice va fi trebuinta de lemn, iar tavanul, fiindca vine boltit de lemn si pa deasupra turla iarasi da lemn, dupa izvodul ce ne-au dat dumnealui; asemenea si pentru stranile bisericii si ferestre si altele ce vor mai trebui, fara de tampla”. La 12 mai 1807, boierul Samurcas incheie un al doilea contract cu o alta echipa de doi dulgheri, Stoian Suditu Stoian Iamachi.

Modul si etapele de constructie ale manastirii sunt aratate in cele 19 documente in limba greaca, pastrate la Arhivele Nationale ale Statului din Bucuresti, care sunt de fapt scrisorile lui Vasilache Zahariano, insarcinat cu supravegherea lucrarilor, trimise boierului Constantin Samurcas in perioada zidirii manastirii, adica din 25 august 1807 pana la 17 august 1809.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (45)Din documentele amintite rezulta ca manastirea a fost construita intre anii 1808 si 1809. S-a inceput cu biserica in martie 1808, lucrul de zidire fiind gata in luna iunie a aceluiasi an. La 31 iulie 1808 se montasera stranile, pardoseala din biserica si se lucra la catapeteasma pentru a carei poleire cereau tamplarii 4000 de grosi (400 de galbeni). Din cauza lucrarilor de la acoperisul bisericii care inaintau greu, zugravul tocmit pentru zugravirea bisericii a inceput lucrul doar in luna octombrie, reusind ca pana la 27 noiembrie sa zugraveasca partea dreapta a bisericii. Lucrarile s-au intrerupt in timpul iernii, reluandu-se in luna aprilie 1809, cand tamplarul monta catapeteasma. Intre timp se lucra la zugravirea bisericii si se tencuia clopotnita. La inceputul lunii iulie 1809 se lucra in paralel la zidirea chiliilor manastirii si la terminarea bisericii. De asemenea, in vara aceluiasi an, odata cu zidirea chiliilor manastirii, boierul Constantin Samurcas construieste si un conac boieresc, un fel de resedinta de vara foarte aproape de ctitorie. La sfarsitul lunii august, toate lucrarile de zidire a manastirii erau finalizate, inclusiv zugravirea bisericii, care a fost sfintita la 8 septembrie 1809, la sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (44)Noua ctitorie a fost pusa, de la infiintarea ei, sub indrumarea duhovniceasca a Arhimandritului Timotei, staret al Manastirii Cernica intre anii 1807 si 1816. De altfel, la staruinta aceluiasi staret, vornicul Constantin Samurcas a renuntat sa aduca vietuitori monahi, asa cum isi propusese, si a adus in acest loc monahii, deoarece staretul Timotei avea doua surori si doua nepoate calugarite, plecate de la Manastirea Ţiganesti, pe care le-a adus si le-a instalat aici imediat dupa zidirea manastirii. Legaturile duhovnicesti existente intre Manastirile Samurcasesti si Cernica sunt dovedite si de faptul ca staretul Timotei semneaza „Catagrafia cu toate odoarele, vesmintele si altele ale sfintei manastirii Samurcasesti” din 24 octombrie 1812. man_Samurcasesti_Ciorogarla (43)Primul document care aminteste de existenta manastirii este „Hotararea de la 31 mai 1811, data in Divanul Ţari Romanesti in urma cererii facute de catre Vornicul Constantin Samurcas pe langa divan, prin care cerea „sa se dea voie ca sa se faca acolo, la manastire, pe un an trei balciuri, de trei zile de hram ce se praznuieste pe aceia sfanta biserica adica una la Sfanta Troita alta la Adormirea Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu ce este la 15 august si alta la Nasterea Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezei ce este pe opt ale lui septembrie”.  man_Samurcasesti_Ciorogarla (42)La scurt timp dupa zidirea ctitoriei, vornicul Constantin Samurcas, implicat fiind in evenimentele istorice ale vremii in mod deosebit in Revolutia de la 1821, trece la cele vesnice in anul 1825, fara a lasa nicio intocmire pentru carmuirea si intretinerea manastirii. Timp de doua decenii, manastirea avea sa fie intretinuta din munca calugaritelor si din donatiile benevol ale credinciosilor.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (63)In anul 1847, clucerul Alexandru Samurcas, nepot de frate si fiu adoptiv al ctitorului, intocmeste un testament prin care asigura manastirii vatra si pamantul din jurul ei, punand, de asemenea, reguli administrative bisericesti. Totodata, face ii 1845 si prima reparatie la biserica manastirii care suferise de pe urma cutremurului de la anul 1838.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (41)Legea secularizarii averilor manastiresti, promulgata de domnitorul Alexandru Ioan Cuza in decembrie 1863, gaseste manastirea in paragina. Averea manastirii se compunea din vatra manastirii, care avea 4,5 ha, pamantul din jurul manastirii ci suprafata de 7 ha, o vie cu suprafata de 2,5 ha, donata in anul 1825 de catre Pauna Bratianu in valea Stefanestilor – Muscel, o livada donata in anul 1814 de catre Iana Oloaga in Branesti – Dambovita, o magazie in portul Braila, donata de arhimandritu Hrisant in anul 1850, si o casa aflata in mahalaua Dudescului din Bucuresti, donata in anul 1858 de catre Tudora, sotia Iu Dimitrie Mihail. Dupa anul 1863, toate aceste donatii pe care le primise manastirea, in afara de vatra si pamantul din jurul ei, au fost luate in administratie de catre Ministerul Cultelor si Instructiunilor Publice si instrainate prin vanzare dupa cativa ani, fara acordul conducerii manastirii, de catre Ministerul Finantelor. man_Samurcasesti_Ciorogarla (40)Intrucat asezamantul monahal ajunsese in stare de ruina, vrednica de pomenire monahia Fevronia Vladoianu, stareta a manastirii intre anii 1866 si 1894, sprijinita de cateva familii de buni crestini din Bucuresti, incepe lucrarile de restaurare a bisericii si a chiliilor manastirii. In acelasi timp, s-a ingrijit si de vietuitoarele manastirii, care erau obligate sa parasesca manastirea conform Decretului promulgat la 30 noiembrie 1864, de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza (precedentul Decretului 410 din anul 1959, dat de regimul comunist pentru desfiintarea manastirilor). Dupa multe demersuri facute pe langa guvern si in mod deosebit pe langa Ministerul Cultelor, monahia Fevronia, vazand ca nu are niciun rezultat, ii adreseaza, la 8 iulie 1869, un memoriu Domnitorului Carol I. Pe acest memoriu, scris cu frumoase cuvinte impletite cu lacrimi fierbinti, care era poate ultima speranta, Domnitorul Carol I semneaza o rezolutie in baza careia Ministerul Cultelor da manastirii suma de 30.000 lei vechi, din care se face reparatia generala a bisericii, dar nu si pictura. man_Samurcasesti_Ciorogarla (39)Intre timp, vine la manastire pictorul Nicolae Grigorescu, trimis de Ministerul Cultelor, intocmeste un plan pentru pictura si cere maicilor 1000 de galbeni pentru executarea ei. Suma ceruta era mult prea mare fata de posibilitatile manastirii, ceea ce face ca, din nou, stareta Fevronia sa ceara ajutor banesc la Ministerul Cultelor. Raspunsul a fost ca „nu sunt fonduri afectate in buget pentru asemenea lucrare”. In cele din urma, cu bani donati de credinciosii S. Vernescu si Teoharide din Bucuresti, se picteaza biserica de catre pictorul Gh. Tattarescu, care cere pentru executarea ei 500 de galbeni. La 13 decembrie 1870, lucrarile de pictura au fost terminate, biserica a fost sfintita, iar deasupra usii de la intrare in biserica, spre interior, s-a scris urmatoarea pisanie: ” Aceasta sfanta biserica cu patronul Sf. Treime s-a fondat la anul 1808 de raposatul Constantin Samurcas si a fost restaurata in anul 1870 in domnia lui Carol I si mitropolitul Nifon in zilele cuv. Fevronia Vladoianu superioara manastirii”. Tot prin straduinta maicii starete Fevronia Vladoianu se fac, intre anii 1872 si 1874, reparatii la casele ctitoresti  de  catre  Ioan  Samurcas,   unul  dintre urmasii ctitorului, iar Ministerul Cultelor repara arhondaricul si acoperisul unui corp de chilii. De asemenea, se zideste, in cimitirul manastirii, cu sprijinul credinciosilor, o biserica mica, cu hramul Sf. Imparati Constantin si Elena, cu destinatia de capela mortuara, care a fost sfintita la 12 septembrie 1876, singura cladire care a ramas in forma ei dintru inceput pana astazi. man_Samurcasesti_Ciorogarla (38)Lucrari de restaurare se mai fac la biserica mare in anul 1903, in timpul staretiei monahiei Sofia Heliade Radulescu (1894-1909), cu sprijinul credinciosilor, iar in anul 1910, prin dania credincioasei Teodosia Buiurga, vaduva capitanului Ioan Buiurga, erou in razboiul din 1877, se cladeste in apropierea cimitirului manastirii un corp de case cu douazeci de chilii.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (37)In ziua de 28 septembrie 1914, o grea incercare s-a abatut asupra acestui modest si pasnic asezamant monahal. Un puternic incendiu pornit de la un cos defect a distrus tot corpul de case ctitoresti, in care se aflau treizeci de chilii, staretia, un frumos salon oriental si o buna parte din arhiva manastirii. Tot in acelasi an trec prin manastire si trupele germane de ocupatii si iau calugaritelor tot ce mai aveau, adica doua clopote, doi cai, trei boi si alte lucruri mai de valoare. Monahia Agatia Cristescu, stareta a manastiri intre anii 1913 si 1928, restaureaza pentru a treia oara biserica mare, in anul 1920, cu ajutorul Administratiei Casei Bisericii si reface clopotele manastirii cu sprijinul credinciosilor pana in anul 1925. man_Samurcasesti_Ciorogarla (36)La 10 noiembrie 1940, in urma marelui cutremur, atat biserica, cat si chiliile manastirii au fost grav avariate. O cumplita amaraciune a cuprins sufletele calugaritelor cand au vazut ca nu mai au biserica unde sa se roage si sa participe la slujbele savarsite dupa randuiala monahala. Stareta manastirii, monahia Magdalena Comanescu (1940-1944, 1947-1952), a inceput cu multa sarguinta sa bata la toate „portile” pentru a cere ajutor.

In primavara anului 1941, cu aprobarea Comisiei Monumentelor Istorice, biserica manastirii a fost demolata si s-a inceput reconstructia ei, dupa planurile arhitectului Ion Cernescu, care a gandit atat interiorul, cat si exteriorul bisericii noi, total diferit de biserica veche de la care a pastrat doar cele trei sfinte altare.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (35)Construita pe un soclu inalt, in stilul sobru al bisericilor din Muntenia, cu o singura turla impozanta asezata pe naos, sustinuta de patru arcade care se sprijina pe patru coloane masive, cu pridvorul deschis sprijinit de opt coloane puternice de caramida in forma de torsada si cu exteriorul tratat ca o imbinare armonioasa intre caramida aparenta si piatra, biserica cea mare a manastirii oglindeste, prin infatisarea ei mareata, personalitatea ctitorului ei. Locasul de inchinare a fost inzestrat cu mobilier nou sculptat in lemn de stejar masiv, cu odajdii, cu sfinte vase si cu carti de cult. Din vechea biserica s-a pastrat catapeteasma lucrata in stil brancovenesc, ornamentata cu motive vegetale si florale si impodobita in partea superioara cu doua randuri de icoane pictate, iar in partea inferioara, cu un rand de icoane argintate. Din pictura lui Gh. Tattarescu s-au pastrat doar doua icoane, care se pot vedea la colectia de obiecte religioase a manastirii. man_Samurcasesti_Ciorogarla (33)Dupa ridicarea noii biserici, la dorinta generalului Teodor Ciurea, s-a schimbat unul dintre cele trei hramuri. Altarul central al bisericii a ramas inchinat Preasfintei Treimi, la fel si cel din dreapta inchinat Adormirii Maicii Domnului, iar altarul din stanga, care pana atunci purta hramul Nasterea Maicii Domnului, a fost inchinat Sfintei Cuvioasei Parascheva. Aceasta inchinare se vede ca a fost placuta inaintea lui Dumnezeu, pentru ca in vara anului 1944, cand Mitropolia Moldovei si Sucevei a fost nevoita sa se retraga cu arhiva si cu odoarele sale la Bucuresti, pentru cateva luni (10 aprilie – 27 octombrie 1944), racla cu moastele Sfintei Cuvioasei Parascheva a fost adusa si adapostita in biserica Manastirii Samurcasesti, binecuvantand astfel ctitoria Generalului Teodor Ciurea care cu multa dragoste ii inchinase Altarul. In acelasi timp cu ridicarea noii biserici, Prefectura Judetului Ilfov a  construit  in  manastire  si trei corpuri de chilii care se vad si astazi la intrare pe partea stanga, cu destinatia: Casa preotului slujitor, Staretia si Colectia muzeala. Generalul Teodor Ciurea isi dorea ca, dupa terminarea bisericii si a celor trei corpuri de chilii, sa inceapa restaurarea intregului asezamant   monahal   care   suferise cumplit de pe urma cutremurului din 1940. Aceasta dorinta nu s-a implinit deoarece, in primele luni ale anului 1942, cand biserica se terminase de zidit si urma sa se execute pictura, noul ctitor al manastirii este avansat in grad si trimis in misiuni ostaseasca pe front. Din documentele pastrate la Arhivele Prefecturii Judetului Ilfov reiese ca succesorul sau la functia de prefec al Ilfovului, colonelul Cristache Gheorghiu, a achitat, in cursul anului 1942, platile restante la ultimile lucrari angajate de generalul Teodor Ciurea, care se grabise sa porneasca atatea santiere intr-un singur an, de parca stia ce se va intampla. Astfel biserica va ramane fara pictura zece ani, insa pentru a se putea savarsi slujbele bisericesti, are loc sfintirea ei la 30 mai 1943, prin slujba oficiata de catre Patriarhul Nicodim Munteanu.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (31)Pentru ducerea la bun sfarsit a lucrarilor incepute de generalul Teodor Ciurea, Dumnezeu avea sa randuiasca un al devotat slujitor al sau, pe vrednicul de pomenire Patriarhul Romaniei, Justinian Marina (1948-1977). De la inceputul pastoriri sale, grija plina de dragoste parinteasca a acestui mare patriarh s-a aratat asupra tuturor manastirilor din Arhiepiscopia Bucurestilor, care, din cauza nepasarii autoritatilor si a vremurilor grele, se gaseau in paragina. De atentia deosebita a Patriarhului Justinian Marina s-a bucurat si acest sfant asezamant de rugaciune. In perioada 1951-1953, cu fonduri puse la dispozitie de Arhiepiscopia Bucurestilor, biserica manastirii a fost impodobita cu pictura in fresca si ceramica, executate in stil neobizantin de catre pictorul Gheorghe Popescu. La 8 noiembrie 1953, biserica a fost sfintita de insusi Patriarhul Justinian Marina cu ceremonialul uzitat la asemenea ocazii, in timpul staretiei monahiei Evlampia Ghita (1952-1957, 1964-1975) Din toamna anului 1953 si pana in vara anului 1958, cu cheltuiala Arhiepiscopiei Bucurestilor si prin purtarea de grija a Patriarhului Justinian Marina, s-a restaurat tot asezamantul manastiresc. Inaugurarea lucrarilor de restaurare a manastirii s-a facut de Rusalii (sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh) la data de 1 iunie 1958, zi in care s-au aniversat si 15 de ani de la infiintarea manastirii, fiind de fata doi patriarhi: Patriarhul Justinian Marina si Patriarhul Hristofor al Alexandrie si a toata Africa.  man_Samurcasesti_Ciorogarla (30)Cu aceasta ocazie, a fost scrisa in interiorul bisericii deasupra usii, urmatoarea pisanie: „aceasta Sfanta Biserica cu trei altare a Manastirii de calugarite Ciorogarla – Samurcasesti, a hramurile Sfanta Treime, Adormirea Maicii Domnului si Cuvioasa Parascheva, s-a zidit in anii 1941-1943, cu cheltuiala Statului prin silinta bunului crestin generalul Teodor Ciurea, pe temelia vechii biserici, ridicata in 1808 de vistierul Constantin Samurcas si daramata de marele cutremur din 1940. S-a impodobit cum se vede cu zugraveala bogata in fresca si ceramica in anii 1951 -1953 prin staruinta neobosita si iubirea adanca de locasurile Domnului a Preafericitului Nostru Parinte Sufletesc Patriarhul Justinian, al Romaniei, restaurand chiliile si zidind in aceeasi vreme clopotnita cea noua si atelierele manastirii cu cheltuiala Arhiepiscopiei Bucurestilor. Biserica s-a facut dupa planurile arhitectului D. Ionescu Berechet de catre arhitectul Ion Cernescu si s-a zugravit de catre pictorul Gh. Popescu cu ucenicii lui, sfintindu-se in anul mantuirii 1953, noiembrie 8”.  man_Samurcasesti_Ciorogarla (29)Pe zidul interior al incintei in fata bisericii, pe o placa de marmura s-a incrustat o completare a pisaniei din biserica avand urmatorul text: „Dupa ce s-a sfintit biserica in ziua de 8 noiembrie 1953, Preafericitul Parinte Patriarh Justinian, vazand stricaciunea saracacioselor case, unele din chirpici si acoperite cu paie de stuf, in care locuiau calugaritele, a pus de s-a ridicat zidul imprejmuitor si a cladit in jurul bisericii aceasta cetate manastireasca cu chilii, ateliere, clopotnita si trapeza. Cu ajutorul lui Dumnezeu si cheltuiala Mitropoliei Ungro-Vlahiei s-a savarsit lucrul de inginerul Gh. Balanescu, dupa proiectele arhitectului Ioan Paraschivescu in luna iunie, anul 1958, cand se implineau zece ani de cand Preafericirea Sa tinea carma Bisericii Ortodoxe Romane”. man_Samurcasesti_Ciorogarla (28)In perioada 1976-1988, prin stradania staretei Neofita Cristea (1975-1996), cu fonduri alocate de Arhiepiscopia Bucurestilor si cu sprijinul credinciosilor, s-au facut lucrari de reparatii la anumite obiective din cadrul manastirii. Au fost executate lucrari de reparatii curente si s-a pictat in tempera de catre pictorul Alexandrul Bucescu biserica mica din cimitirul manastirii, s-a reconstruit o parte din zidul imprejmuitor distrus la cutremurul din 1977 si la inundatiile din 1979, s-a construit un grajd la gospodaria anexa, s-a restaurat pentru prima data pictura murala din biserica mare a manastirii de catre pictorul Ion Taflan, s-a refacut instalatia electrica din manastire, s-au executat lucrari de subzidire la zidul de la intrarea in incinta, s-a facut instalatie de incalzire centrala in biserica mare, s-au reparat jgheaburile si burlanele si s-a vopsit acoperisul chiliilor. man_Samurcasesti_Ciorogarla (27)Incepand din anul 2000, asezamantul manastiresc trece din nou printr-un amplu proces de restaurare, consolidare si infrumusetare. Intre anii 2002 si 2004, s-a construit o cladire noua pentru atelierul de tamplarie, s-a introdus in manastire reteaua de gaze naturale, s-a facut incalzire centrala la cele doua biserici, cat si la alte cladiri ale manastirii, s-au refacut scarile: soclul si trotuarul perimetral de la biserica mare, s-au reparat si amenajat staretia, casa preotului slujitor, muzeul si atelierele manastirii. De asemenea, s-a inlocuit livada cu plantatii tinere si s-a reamenajat parcul de la intrarea in manastire.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (25)

man_Samurcasesti_Ciorogarla (56) man_Samurcasesti_Ciorogarla (55) man_Samurcasesti_Ciorogarla (54) man_Samurcasesti_Ciorogarla (52) man_Samurcasesti_Ciorogarla (51) man_Samurcasesti_Ciorogarla (50) man_Samurcasesti_Ciorogarla (49) man_Samurcasesti_Ciorogarla (22) man_Samurcasesti_Ciorogarla (21) man_Samurcasesti_Ciorogarla (20) man_Samurcasesti_Ciorogarla (19)Lucrari de importanta majora s-au executat la cele doua biserici ale manastirii intre anii 2005 si 2007. La biserica mica s-au facut lucrari de consolidare, s-au refacut tavanul si acoperisul, s-a executat pictura in fresca de catre pictorul Iulian Lembrau si s-a inlocuit catapeteasma cea veche, care era putreda, cu una noua, lucrata de sculptorul Costica Moroiu din Bucuresti. La biserica mare s-a restaurat pentru a doua oara pictura murala de catre pictorita Gabriela Stefanita, s-a restaurat catapeteasma de catre pictorita Elena Constantin, s-au schimbat geamurile, s-a refacut pardoseala si s-a invelit biserica din nou. De asemenea, s-au construit doua corpuri de chilii-anexe la staretie, s-au placat cu piatra toate aleile si soclurile, s-a inlocuit tabla si s-au acoperii din nou chiliile si anexele manastirii. La gospodaria-anexa s-au construit doua hale metalice cu destinatia de fanar si adaposi pentru utilajele agricole si s-a inceput restaurarea zidului imprejmuitor. Toate aceste lucrari s-au facut prin stradania starete: stavrofora Lucia Bostan, cu osteneala intregului sobor al manastirii si cu sprijinul banesc al catorva familii de buni crestini din Bucuresti, indeosebi al Doamnei Elena Manoli, descendenta a unei familii de boieri moldoveni pe nume Apostoleanu Vasile si Smaranda, care sunt noii ctitori ai manastirii, urmasi ai celor trei mari ctitori, vrednici de pomenire: Vornicul Constantin Samurcas, Generalul Teodor Ciurea si Patriarhul Justinian Marina. man_Samurcasesti_Ciorogarla (18) man_Samurcasesti_Ciorogarla (17) man_Samurcasesti_Ciorogarla (16) man_Samurcasesti_Ciorogarla (15) man_Samurcasesti_Ciorogarla (14) man_Samurcasesti_Ciorogarla (13) man_Samurcasesti_Ciorogarla (12)  man_Samurcasesti_Ciorogarla (4) man_Samurcasesti_Ciorogarla (3) man_Samurcasesti_Ciorogarla (2) man_Samurcasesti_Ciorogarla (70) man_Samurcasesti_Ciorogarla (68) man_Samurcasesti_Ciorogarla (67) man_Samurcasesti_Ciorogarla (66) man_Samurcasesti_Ciorogarla (65)DATE DE CONTACT:

Manastirea Samurcasesti – Ciorogarla

45 vietuitoare, viata de obste

Stareta: stavrofora Lucia Bostan

Persoana de contact: Maica Zenaida

Hram: Sfanta Treime, Adormirea Maicii Domnului, Cuvioasa Parascheva

Acces: din Bucuresti A1 (20 km de centrul orasului), apoi DJ 601 (5 km); ori din A1 (15 km), apoi DJ602 (3 km), indicator spre Ciorogarla, pana la manastire, aflata in sat.;

Str. Ana Ipatescu, nr. 53 com. Ciorogarla jud. Ilfov 077055

Telefon: 0723441285; 0213147058          Email: maicazenaida@yahoo.com

man_Samurcasesti_Ciorogarla (1)© Copyrighting fotografii: Obiectiv Ortodox

text prezentare: http://www.manastirea-samurcasesti-ciorogarla.ro/

Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului

man_Prislop_pr_arsenie_boca (23)Mănăstirea Prislop este situată într-una din regiunile cele mai pitoreşti din ţara noastră. De la Haţeg – spre miazăzi – se deschide minunata depresiune a Haţegului sau „Ţara Haţegului” leagănul poporului român, care se întinde pâna la poalele Munţilor Retezat. (harta)

man_Prislop_pr_arsenie_boca (13)Aşezată într-o poiană, la altitudinea de 640 m, Mănăstirea Prislop este înconjurată de dealuri care coboară în pante domoale pâna aproape de monument.man_Prislop_pr_arsenie_boca (20)

S-a spus, pe drept cuvânt, că un drum în „Ţara Haţegului” este „un drum” sau „o coborâre” în istorie. Viaţa omenească a pulsat neîncetat în aceste minunate locuri, începând cu omul paleolitic, ale cărui urme s-au descoperit în peşterile de la Ohaba Ponor şi Cioclovina, situate nu prea departe de Prislop, la Răsărit de depresiunea Haţegului.man_Prislop_pr_arsenie_boca (31)

În acest spaţiu originar şi încărcat de istorie al poporului nostru, Sfântul Nicodim, reorganizatorul şi îndrumatorul monahismului românesc din a doua jumatate a veacului al XIV – lea, a ctitorit Mănăstirea Prislop, la 13 km de Haţeg, după ce zidise Mănăstirile Vodiţa, Topolniţa, Visina şi Tismana, precum şi Vratna si Mănăstiriţa din Serbia. Sfântul Nicodim a copiat la Prislop, Tetraevangheliarul slavon pe pergament împodobit cu frontispicii şi miniaturi, care se păstrează la Muzeul de Artă şi Istorie Naţională din Bucureşti.man_Prislop_pr_arsenie_boca (27)

La sfârşitul Evangheliarului, Sfântul Nicodim a scris o însemnare care dovedeşte locul şi data scrierii: „Această sfântă Evanghelie s-au scris de popa Nicodim, în anul al şaselea al prigonirii în Ţara Ungurească, la anul de la facerea lumii 6913, 1405” care nu putea fi decât Mănăstirea Prislop la acea vreme, întrucât sfântul Nicodim era în relaţii bune cu regele Ungariei, Sigismund.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (25)Deşi vreme de 150 de ani nu prea mai sunt documente, e sigur că mănăstirea şi-a continuat lucrarea ei misionară de întărire a vieţii duhovniceşti a credincioşilor şi de apărare a Ortodoxiei.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (11)man_Prislop_pr_arsenie_boca (28)O mărturie e faptul că Domniţa Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Voda Basarab din Bucureşti, refugiată în Ardeal după moartea tatălui ei, a auzit de Mănăstirea Prislop şi de izvorul cu putere vindecatoare de lângă mănăstire. A venit să vadă mănăstirea şi fiind impresionată de frumuseţea ei, a băut şi apa din izvorul din apropiere. Vindecându-se de boala de care suferea, Domniţa Zamfira a restaurat biserica mănăstirii între anii 1564-1580, devenind a doua ctitoră a Mănăstirii Prislop.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (8)Domniţa Zamfira a împodobit biserica cu o pictură nouă în frescă, executată de vreun zugrav din Ţara Românească şi a dăruit bisericii o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, care a fost dusă în 1762 la Blaj, după incendierea bisericii din ordinul generalului Buccow, guvernatorul Transilvaniei şi restituită în 1913 cu prilejul unei restaurari.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (9)Pe vremea domniţei Zamfira se zice că au fost două mănăstiri, una de călugări şi una de călugăriţe, întrucât Domniţa Zamfira a vieţuit aici între anii 1575-1580. Tot atunci s-a înfiinţat la Mănăstirea Prislop o şcoală pentru cântăreţi şi viitori preoţi.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (36)man_Prislop_pr_arsenie_boca (26)Stareţul mănăstirii era pe vremea aceea Ioan de la Prislop, care a înmormântat-o pe Domniţa Zamfira la anul 1580, iar la anul 1585 a ajuns mitropolit al Transilvaniei la Alba-Iulia. În 1587 a zidit catedrala din Alba-Iulia si reşedinta mitropolitană cu ajutorul lui Mihai Viteazu, pe care l-a întâmpinat la anul 1600 cu prilejul intrării sale triumfale în Alba-Iulia.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (35)man_Prislop_pr_arsenie_boca (29)De la anul 1600 până la anul 1700 urmează iar un secol în care nu prea mai avem ştiri despre Mănăstirea Prislop. Ea îşi va fi continuat misiunea moralizatoare în mijlocul credincioşilor, având de înfruntat şi acţiunea prozelitistă calvină desfăşurată în acest secol cu mare intensitate printre cnejii ortodocşi români de altă dată din parţile Haţegului şi Hunedoarei. În anul 1629 există o mărturie documentară despre Mănăstirea Prislop referitoare la o călătorie făcută de trei călugari de aici în Rusia. Cei trei călugari – ieromonahul Teodosie, ierodiaconul Ghedeon şi monahul Mardarie – sunt primii români transilvăneni cunoscuţi până azi, care au avut curajul să facă un drum lung şi obositor până în Rusia. Ei s-au dus la Moscova după ajutor, dar fiind bănuiţi de „viclenie” s-au întors fără să fi vazut faţa ţarului şi a patriarhului şi fără ajutoare deosebite.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (34)În 1759, pictura bisericii de pe vremea Domniţei Zamfira a fost refăcută de zugravul Simeon de la Piteşti. În anul 1762, în timpul tulburărilor religioase de la mijlocul secolului al XVIII-lea, legate de apariţia greco-catolicismului, ca măsură de represalii împotriva rezistenţei şi refuzului călugărilor ortodocşi de aici de a trece la greco-catolicism, biserica a fost incendiată din ordinul generalului Buccow. Ca urmare, pictura a fost distrusă, ramânând numai opt scene din „Acatistul Maicii Domnului” în registrul superior al pronaosului, iar în exterior, deasupra uşii, icoana hramului – Sfântul Ioan Evanghelistul – şi fragmente din Judecata de Apoi.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (32)După ocuparea abuzivă a mănăstirii şi alungarea călugărilor ortodocşi, care s-au refugiat în Ţara Românească, unul dintre ei, pe nume Efrem, a compus un poem în 710 versuri, intitulat „Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvaşului din Eparhia Haţagului din Prislop”, poem descoperit de Cezar Boliac în secolul al XIX-lea la Mănăstirea Caldaruşani, lângă Bucureşti şi publicat de el întâia dată. Tot el împreună cu fratele Mihail a copiat, la Prislop, cunoscută lucrare a lui Dimitrie Cantemir, învăţatul Domn al Moldovei: „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudetul sufletului cu trupul”, tipărită la Iaşi în 1698, cu text românesc şi grecesc, o carte de educaţie morală în spirit ortodox, cu o antologie de texte şi învăţături luate din Sfânta Scriptură, din filosofii antici şi din gânditorii mai noi. Manuscrisul realizat atunci arată preocupările de carte ale călugărilor din Mănăstirea Prislop de la mijlocul veacului al XVIII-lea.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (1)Din 1762 mănăstirea a aparţinut pe nedrept Bisericii Greco-Catolice până când actul istoric al revenirii preoţilor şi credincioşilor uniţi la Biserica Ortodoxă strămoşească din octombrie 1948, a avut urmări binefăcătoare şi asupra Mănăstirii Prislop, care a reintrat în fagaşul ei ortodox de obârşie. După două secole de înstrăinare forţată, ctitoria Sfântului Nicodim şi a Domniţei Zamfira redevenea mănăstire ortodoxă, aşa cum fusese mai bine de trei veacuri şi jumătate.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (18)La 25 noiembrie 1948, Mitropolitul de atunci al Ardealului, Nicolae Bălan, a adus personal la Prislop, pentru restaurarea mănăstirii aflată într-o stare jalnică, pe Ieromonahul Arsenie Boca, până atunci stareţul reînviatei mănăstiri brâncoveneşti de la Sâmbăta de Sus, care cu două veacuri în urmă avusese aceeaşi soartă ca şi Prislopul, fiind distrusă cu tunurile din ordinul aceluiaşi general Buccow.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (15)Ca stareţ al mănăstirii, Părintele Arsenie, licenţiat în teologie la Sibiu şi absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, începe imediat înfrumuseţarea locului şi restaurarea mănăstirii, ajutat de fratele Nicolae Zaharia, tot de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus.

În 1950, din lipsă de călugări, Prislopul devine mănăstire de călugăriţe, prin hotărârea Episcopului Andrei Magieru al Aradului.

În perioada 1950-1959 s-a realizat organizarea mănăstirii ca mănăstire de maici cu viaţa de obşte, s-a înfiinţat o şcoală monahală şi o cooperativă mănăstirească, în cadrul căreia s-au executat primele ţesături cu alesaturi din ţară, cu motive străvechi din zonele Sibiu, Făgăraş şi Hunedoara, covoare olteneşti şi artistice pentru export, precum şi tricotaje şi croitorie.

În vederea unificării cântării bisericeşti, s-a introdus muzica psaltică. Corul maicilor, instruit de duhovnicul mănăstirii, Părintele Arsenie, a contribuit la înfrumuseţarea slujbelor, fapt care a determinat sporirea continuă a numărului de credincioşi care participau la slujbele din duminici şi sărbatori. În celelalte zile se săvârşeau slujbele obişnuite precum în orice mănăstire ortodoxă.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (14)Paralel cu desfăşurarea vieţii spirituale, obştea mănăstirii s-a preocupat şi de înfăţişarea interioară a bisericii precum şi a terenului din jurul ei. Astfel, în 1952, Părintele Arsenie a conceput şi zidit o clopotniţă pe stâncăria unui deluşor de lângă biserică, spre miazăzi, cu un deosebit aspect decorativ, ca o sinteză între arhitectura bisericilor din lemn maramureşene şi cea a bisericilor ridicate pe stânci de la Muntele Athos, precum şi o frumoasă oală decorativă lucrată de dânsul manual din bucăti de ţiglă verde, prinse cu ciment, în colţul aceluiaşi de lut. La poalele lui a amenajat un lac, în care, în zilele senine, se reflectă atât biserica cât şi clopotniţa. A amenajat şi un parc cu plantaţii de brazi argintii, tui, arţari, pini decorativi şi magnolii, iar în faţa altarului o încadrare de jnepeni pitici care cad valuri, valuri, delimitând biserica de restul terenului, risipind peste tot pietre decorative, care toate există şi astăzi.

În 1953, deasupra dealului clopotniţei, Părintele Arsenie a conceput şi zidit un foarte original saivan, admirat foarte mult şi considerat „saivan dacic”.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (12)A urmat înzestrarea bisericii cu mobilier nou, lucrat artistic în stilul specific vechii sculpturi româneşti. Astfel, în naos s-au facut 16 strani, un scaun arhieresc, două strani pentru cântareţi, toate sculptate în lemn de stejar; la intrare în biserică s-a aşezat o uşă nouă sculptată tot din stejar; pe masa altarului s-a lucrat un chivot nou, sculptat miniatural, din lemn de păr; s-a lucrat un iconostas nou din lemn de arin cu sculptură filigranată rămas neterminat. Toate aceste lucrări de sculptură au fost realizate, după desenele Părintelui Arsenie, de către sculptorul Rudolf Lorentz din Sibiu. Tot Părintele a fixat o emblemă, din lemn, a mănăstirii – monograma Mântuitorului – în triunghiul de acoperiş al cerdacului din clădirea de lângă biserică. În jurul bisericii a facut un pavaj cu lespezi rustice şi o cărare decorativă pe mijlocul incintei spre biserică, cu lespezi de acelaşi fel (scoase de Părintele dintr-un mal de lângă satul Nadaştie).

man_Prislop_pr_arsenie_boca (10)

În anul 1955 a început restaurarea bisericii de către Direcţia Monumentelor Istorice din Bucureşti, spre a-i reda aspectul arhitectonic şi pictural iniţial, ca în felul acesta să fie pusă în circuitul marilor valori istorice şi artistice din ţara noastră. Proiectarea restaurării a fost încredinţată arhitectului Ştefan Bals, iar supravegherea directă a lucrărilor a avut-o arhitectul Gheorghe Naumescu şi Părintele Arsenie. Cu acest prilej, s-a înlăturat toată tencuiala exterioară, păstrându-se doar câteva porţiuni în care sunt incizate inscripţii. În felul acesta, exteriorul şi-a redobândit forma iniţială, din piatră brută rostuită. Turla şi-a primit de asemenea aspectul iniţial, din cărămidă, ca şi cele şapte rânduri de sub cornişă. S-a facut consolidarea tuturor zidurilor exterioare şi ale turlei. Acoperişul din tablă a fost înlocuit cu alt acoperiş, din ţiglă-solzi smalţuită, de culoare verde închis. Tot atunci s-a tencuit naosul si altarul, pregatindu-se zidul pentru pictura în frescă (în vederea picturii s-a ridicat şi schela din lemn de brad). S-a pus o pardoseală nouă din travertin sau marmură de Banpotoc.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (16)Între anii 1956-1958 s-au construit două case: una sus pe deal la circa 150 m de biserică şi alta la intrare în mănăstire. S-a introdus curentul electric. S-a lucrat intens şi pentru înfrumuseţarea incintei şi a zonei înconjuratoare. Cu puieţii de brazi dintr-o pepinieră a mănăstirii s-a consolidat dealul de lângă biserica – monument istoric, dinspre Nord, asigurându-se atât frumuseţea locului cât şi protecţia clădirii. Dealul respectiv a devenit cu timpul o pădure de pini cu un frumos efect decorativ.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (4)După decretul 410 din 1959, timp de mai mulţi ani, în clădirile mănăstirii a fost un azil de bătrâni.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (5)În 1976 s-a redeschis mănăstirea de maici. În continuare, maicile au fost preocupate în permanenţă de păstrarea patrimoniului cultural-artistic aflat la Prislop şi de înfrumuseţarea bisericii. În anul 1984 au fost montate în iconostas două icoane împărăteşti (1,00 x 0,50 m), lucrate şi donate de pictorul-protosinghel Arsenie Boca. Prima înfăţişează pe Mântuitorul Iisus Hristos în picioare, pe un fond auriu, binecuvântând cu dreapta şi ţinând în stânga o carte deschisă cu texte din Vechiul si Noul Testament, ambele pagini fiind ornamentate dupa cele mai caracteristice modele ale Tetraevangheliarelor din Ţara Românească, din veacul al XVII-lea. A doua icoană reprezintă pe Maica Domnului în picioare cu Pruncul Iisus în braţe; icoana este lucrată pe un fond auriu ornamentată în relief, în culorile erminiei, afară de broboada care este albă, spre o mai serafică expresie a chipului. În 1986 s-au montat alte icoane pe iconostas: Bunavestire pe uşile împărăteşti şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil pe uşile diaconeşti, lucrate de acelaşi pictor.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (6)Unele maici şi surori continuă aici, la Prislop, vechiul meşteşug românesc al picturii de icoane pe sticlă, fie copiind scenele cunoscuţilor iconari de la Nicula, din Arpaş, din Cârtişoara sau din alte părţi, fie creând modele noi, într-o manieră proprie. Altele lucrează icoane pe lemn, pe pânză şi alte obiecte.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (7)man_Prislop_pr_arsenie_boca (21)S-au făcut reparaţiile necesare la toate clădirile. În partea de apus a mănăstirii, spre „Casa Sfântului” s-a delimitat un teren pentru a servi ca cimitir, împrejmuit cu gard viu din brazi argintii şi tui aurii.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (3)În 1985 a fost demolată vechea clădire de la intrarea în incinta mănăstirii. În locul ei s-a ridicat o clădire nouă cu etaj, în stil brâncovenesc, cu peste 15 chilii şi un frumos foişor, clădire concepută tot de către Părintele Arsenie după frumoasa construcţie brâncovenească de la Mănăstirea Hurezi, din judetul Vâlcea.man_Prislop_pr_arsenie_boca (17)

În 1987 s-a adus şi s-a montat cadrul sculptat al porţii de lemn de la intrare, în stil maramureşan, model realizat tot de Părintele Arsenie.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (33)În 1991 s-a înfiinţat un Seminar Teologic Monahal „Sfânta Ecaterina”, cu o şcolarizare de cinci ani. În 1995, s-a început construirea unei clădiri noi cu săli de clasă, bibliotecă, sală de lectură şi meditaţie, pentru o mai bună desfaşurare a activităţii şcolare.man_Prislop_pr_arsenie_boca (24)

În 1998, s-a construit un arhondaric la poarta mănăstirii.

S-au scurs aproape 50 de ani de când Prislopul a redevenit mănăstire ortodoxă. Un timp relativ scurt în istoria ei de şase veacuri, totuşi cu fapte şi realizări vrednice de luat în seamă.man_Prislop_pr_arsenie_boca (19)

În istoria mănăstirii s-au remarcat urmatoarele personalităţi:

* Sfântul Nicodim, întemeietorul şi primul ctitor al mănăstirii, între anii 1399-1405;

Domniţa Zamfira, a doua ctitoră a mănăstirii între anii 1560-1580, al cărei mormânt se află în pronaosul bisericii. Cu prilejul unor reparaţii din 1909, piatra funerară a fost ridicată pe peretele dintre naos si pronaos pentru a fi păstrată mai bine. În afară de această piatră funerară, scrisă în limba latină, în partea stângă a pronaosului se mai găsesc cinci pietre de dimensiuni diferite cu inscripţii în limba slavonă, care se presupune, că sunt tot de pe mormântul Domniţei Zamfira.

Stareţul Ioan, pe vremea Domniţei Zamfira, care a şi înmormântat-o în 1580 în pronaosul bisericii Mănăstirii Prislop, ajuns mitropolitul Transilvaniei între anii 1585-1605; în anul 1600 a întâmpinat pe Mihai Viteazu cu prilejul intrării triumfale în Alba Iulia;

* Sfântul Ioan de la Prislop, vieţuitor şi nevoitor în secolele XV-XVI, a cărui peşteră săpată în stâncă, numită şi „Casa Sfântului”, este un loc de pelerinaj pentru credincioşi. Sfântul Ioan a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992 şi este prăznuit în fiecare an în ziua de 13 septembrie;Sf. Cuv. Ioan de la Prislop

 Călugarul Efrem de la Prislop, care după incendierea bisericii, s-a refugiat în Ţara Românească şi a scris „Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvaşului din Eparhia Haţagului din Prislop”; tot el a tradus împreună cu fratele lui Mihail, cunoscuta lucrare a lui Dimitrie Cantemir „Divanul” sau „Gâlceava sufletului cu trupul”;

*   Protosinghelul Arsenie Boca, al treilea ctitor al mănăstirii, care, în afară de rolul covârşitor pe care l-a avut prin înzestrarea harica a duhovniciei, a conceput şi a îndrumat toate lucrările de construcţie şi înfrumuseţare a Mănăstirii Prislop, între anii 1948-1988, unele dintre acestea fiind chiar înfăptuite personal. În perioada 1960-1988 a pictat biserica din satul Drăgănescu de lângă Bucureşti, icoanele de pe catapeteasma bisericii din Prislop şi a realizat aşezământul monahal din oraşul Sinaia, astăzi metohul Mănăstirii Prislop. S-a săvârşit din viaţa la 28 noiembrie 1989 şi este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop.parintele-arsenie-boca-2 (1) parintele-arsenie-boca-9 parintele-arsenie-boca-in-timpul-sfintei-liturghii_a0be7a518fa5aeman_Prislop_pr_arsenie_boca (30)

*  Maica stavrofora Zamfira Constantinescu, cea dintâi stareţă a Sfintei Mănăstiri a Prislopului, între anii 1950-1959.

Pe lângă cele două hramuri ale Mănăstirii Prislop: 8 mai – Sfântul Ioan Evanghelistul şi 14 septembrie – Ziua Crucii, se mai prăznuiesc şi următoarele zile: 26 decembrie – Sfântul Nicodim, 13 septembrie – Sfântul Ioan de la Prislop, 28 noiembrie – pomenirea Părintelui Arsenie şi 13 martie – pomenirea Măicuţei Zamfira.

După două veacuri de înstrăinare şi de absenţă aproape totală a vieţii monahale, maicile de la Mănăstirea Prislop, sub îndrumarea duhovnicească şi artistică a Părintelui Arsenie, au izbutit să ridice prestigiul ei sub raport duhovnicesc, artistic, gospodăresc, încât azi ea se prezintă ca un asezământ monahal cu o viaţă duhovnicească aleasă, dar şi cu un valoros monument de artă medievală, care atrage mulţimi de credincioşi şi turişti din ţară şi de peste hotare.

man_Prislop_pr_arsenie_boca (22)

text: www.arsenieboca.ro

fotografii: Obiectiv Ortodox

Mănăstirea Clocociov

manastirea Clocociov (1)

Mânăstirea aceasta, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, îşi înscrie numele printre cele mai vechi aşezăminte monahale din ţara noastră. Începuturile ei, nefiind fixate în documentele vremii, s-au pierdut odată cu trecerea timpului. Pisania bisericii, probabil de lemn, nepăstrându-se, am fost privaţi de un important izvor, menit să stabilească începuturile şi ctitorii sfântului aşezământ.

Unele documente îl atestă drept ctitor pe Mihai Viteazul (1593-1601), care a şi înzestrat-o cu danii, degradările survenite după anul 1628 determinând o nouă şi substanţială refacere în timpul lui Matei Basarab (1632-1654). Astfel, reclădirea mânăstirii îi este atribuită marelui dregător Diicu Buicescu vel agă, rudă a domnitorului Matei Basarab, împreună cu soţia jupâneasa Dumitra şi cu mama sa, jupâneasa Mara. Cert este că zidirea bisericii vechi a început în 1645 şi a durat câteva luni. Ctitoria lui Diicu Buicescu mai conţinea însă şi câteva chilii şi incinta de zid. Nu se cunosc datele finalizării întregului complex şi a pictării bisericii.

manastirea Clocociov (32)

manastirea Clocociov (3) manastirea Clocociov (4)

manastirea Clocociov (18)

O tradiţie spune că domnitorul Matei Basarab, urmărit fiind de turci, s-a ascuns în scorbura unui soc din Clocociovul păduros. Scăpând de urmăritori, drept recunoştinţă a hotărât să ridice o mănăstire, căreia de-a lungul domniei i-a închinat multe moşii.[1]

În sprijinul acestei tradiţii vine şi mărturia unei catagrafii din anul 1862, care consemnează că „biserica este fondată la 7153 (1645) de răposatul Matei Basarab Vodă”[2], probabil sub influenţa unei pisanii pusă în anul 1645, când edificiul a fost refăcut de boierul Diicu Buicescu, nepotul domnitorului.

manastirea Clocociov (7)manastirea Clocociov (10)

Între secolele XVII-XVIII mănăstirea era cunoscută prin proprietăţile şi veniturile de care dispunea, fiind închinată de către domnitorul Alexandru Coconul Mănăstirii Cutlumuş din Muntele Athos. Vrednice de amintit în acest sens sunt şi însemnările de călătorie ale patriarhului Macarie al III-lea al Antiohiei şi ale secretarului său, arhidiaconul Paul de Alep, care la 19 august 1657 au poposit „la o mănăstire cu hramul Sfântul Mihail, dar de obiceiu numită Clocociov”, care seamănă cu Mănăstirea Stăneşti de peste Olt şi este „stăpânită de egumeni şi de călugări greci, de la mănăstirea Cutlumuş din Sfântul Munte” [3].

manastirea Clocociov (11) manastirea Clocociov (15)

Începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dar mai ales după secularizarea averilor mănăstireşti, complexul a suferit mai multe avarii, ca urmare a jafurilor, a primului război mondial, precum şi a cutremurelor din secolele XIX şi XX, care au dus la totala sa degradare.

manastirea Clocociov (16) manastirea Clocociov (17)

În primăvara anului 1976, stabilindu-se aici Ieromonahul Visarion Coman şi câteva monahii de la Mănăstirea Suceviţa, străvechea ctitorie Clocociov, aflată în paragină, fără turle, cu soclul plin de igrasie şi pereţii adânc fisuraţi, a intrat într-o nouă fază de viaţă. Cutremurul din 1977 lăsând urme adânci, s-a simţit nevoia unei restaurări totale între anii 1980-1981, restaurare ce s-a făcut pe cheltuiala Episcopiei Râmnicului şi prin osteneala maicii stareţe Mihaela Tamaş.

manastirea Clocociov (8)

Tot atunci au fost refăcute din zid şi acoperite cu tablă de aramă cele trei turle dispărute în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Biserica a fost acoperită şi ea tot cu tablă de aramă, iar temelia consolidată cu o nouă centură de beton. Vechea stăreţie s-a reconstruit şi a fost acoperită cu tablă din aluminiu. S-au refăcut şi vechile pivniţe, a fost restaurată clopotniţa, s-a consolidat zidul din incintă şi s-au construit şi alte clădiri noi, necesare vieţii mânăstireşti.

manastirea Clocociov (19) manastirea Clocociov (20)

Mânăstirea păstrează parţial zidul de incintă, înalt, cu masivi contraforţi pe laturi, ce imprimă complexului un caracter de fortăreaţă. Clopotniţa este o construcţie formată din două nivele: parterul, flancat în interior de două nişe în grosimea zidului, şi turnul hexagonal cu deschideri arcuite, în interiorul cărora se află clopotele. Pe faţada principală, o decoraţie în zimţi din cărămidă conturează deschiderea semicirculară a porţii, unde este pictată icoana hramului − Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Aceeaşi decoraţie se continuă şi pe celelalte feţe ale turnului, ca şi în jurul deschizăturilor de pe tambur.

manastirea Clocociov (22)

Biserica a fost construită în plan triconic, cu pridvor deschis, având arcade rotunjite pe stâlpi circulari, groşi. Aici, un frumos chenar sculptat în piatră, ce împodobeşte pisania de la 1645, decorează intrarea în interior. Uşa de la intrare, stranele, catapeteasma şi restul de mobilier sunt din lemn frumos sculptat. Pictura însă este nouă, realizată în anul 1937 de către pictorul Nicolae Pană, care a zugrăvit interiorul şi o parte din pridvor. Din vechea pictură se mai păstrează în pronaos tabloul votiv, remarcabil portret de grup, cu portretele ctitorilor şi ale descendenţilor lor direcţi. Repictarea s-a făcut cu ajutorul Episcopului Nichita Duma, sprijinit de domnii Milcoveanu şi P. Protopopescu, acţiune ce a şi avut ca finalitate redeschiderea mănăstirii.

manastirea Clocociov (24) manastirea Clocociov (27)manastirea Clocociov (2)În incintă s-a amenajat şi un muzeu, cu o importantă colecţie de artă veche românească, cuprinzând icoane, piese de artă decorativă − în special argintării, broderii, ţesături şi sculpturi în lemn −, şi cărţi cu ilustraţii gravate în lemn, executate în cele mai cunoscute tipografii din ţară de renumiţi artişti români. Conservate bine, ele constituie o colecţie de o importantă valoare istorică şi culturală, evocând diferite momente din trecutul mănăstirii, precum şi o îndelungată şi intensă activitate creatoare din domeniul artelor decorative.

pr Visarion mormant  Clocociov

Astăzi, obştea mânăstirii numără 40 de maici, stareţă fiind Stavrofora Iulia Băgăceanu, iar slujitor Pr. Nicolae Bălăşoiu.

[1] George Poboran, Istoria oraşului Slatina, ed. II, Slatina, 1908, p. 333.

[2] Ion Ionaşcu, Biserici, chipuri şi documente din Olt, ed. II, Editura Ramuri, Craiova, 1934, p. 41.

[3] Doru Căpătaru, Călător prin Oltenia medievală cu Paul de Alep, Drăgăşani, Editura Kytcom, 2007, p. 89.

manastirea Clocociov (29)

Hram: Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Adresă: Str. Mănăstirii, nr. 3, Slatina
Tel: 0249-435.489
Stareţă: M-hia. Iulia Băgăceanu

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor OBIECTIV ORTODOX.  Fotografiile pot fi preluate numai pentru a fi utilizate in scopuri pozitive.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei, OBIECTIV ORTODOX.

https://i1.wp.com/i1107.photobucket.com/albums/h400/doarortodox/grafice/Obiectiv-Ortodox.jpg