Mănăstirea Zografu – Muntele Athos

A noua în ordinea ierarhică a mănăstirilor athonite, Mănăstirea Zografu este aşezată în partea de vest a Sfântului Munte. De la arsanaua mănăstirii pelerinul urcă spre mănăstire pe un drum de 4 kilometri, de-a lungul unei văi cu vegetaţie densă şi bogată. Mănăstirea se află pe coasta din dreap­ta, deasupra drumului.

După tradiţie, mănăstirea a fost în­temeiată în secolul al X-lea în vremea împăratului Leon al VI-lea cel înţelept (886-912). Tradiţia este confirmată de primul tipicon al Sfântului Munte (970), unde apare şi semnătura stareţului Mănăstirii Zografu.

Cei trei ctitori

Se spune că a fost ctitorită de trei fraţi: Moise, Aaron şi Ioan, călugări veniţi din Ohrida, pe atunci capitala statului bulgar. Deoarece fiecare dintre ei dorea să închine mănăstirea unui Sfânt diferit (Maicii Domnului, Sfântului Nicolae sau Sfântului Gheorghe), au hotărât să închidă în biserică o scândură nepictată şi să se roage toată noaptea ca Domnul să facă voia Sa. A doua zi dimineaţa au aflat zugrăvit pe scândură chipul Sfântului Gheorghe. De atunci mănăstirea s-a numit Zografu, iar hramul a rămas Sfântul Gheorghe.

Perioade de încercări

În secolul al XIII-lea mănăstirea era locuită de monahi bulgari. La 10 octombrie 1276 egu­menul, 21 de monahi şi 4 mireni s-au împotrivit cugetătorilor de cele latineşti, care doreau uni­rea cu biserica papală după Sinodul de la Lyon (1274), şi au primit moarte mucenicească, fiind arşi în turnul în care s-au retras.

Mănăstirea a suferit pagube şi din pricina ja­furilor piraţilor catalani. Ea şi-a revenit datorită daniilor împăraţilor Paleologi, Andronic al II-lea şi Ioan al V-lea. A ur­mat o perioadă scurtă de înflorire, după care mănăstirea aproape s-a pustiit.

Contribuţii româneşti

Începutul secolul al XV-lea a marcat începutul ajutorului din partea domnitorilor Țărilor Române. În 1429 voievodul Alexandru cel Bun îi dăruia mănăstirii Zografu o serie de moşii în Basarabia de astăzi. Mai târziu, la 9 februarie 1433, Alexandru Aldea îi dăruia un ajutor anual de 3000 de aspri.

Însă cel mai de seamă ctitor român la Zografu rămâne Sfântul Ştefan cel Mare, care o numea „mănăstirea sa din Sfântul Munte”. El practic a refăcut complet mănăstirea şi a pictat biserica mare, construind şi arsanaua întărită cu turn de apărare, însă nimic din vechea mănăstire nu a rămas până la noi.

Petru Rareş, Alexandru şi Ruxandra Lăpușneanu, Ieremia Movilă, Neagoe Basarab, Radu cel Mare , Vintilă Vodă, Aron Vodă, Miron Barnovski, Vasile Lupu şi Antioh Cantemir, fratele lui Dimitrie Cantemir, sunt înscrişi în pomelnicul ctitorilor mănăstirii.

Înflorire şi înnoire

Secolul al XIX-a a marcat o perioadă de reînnoiri şi de înflorire pentru mănăstire, care a atins apogeul în a doua jumătate a secolului, când Zografu era mai bogată decât multe alte mănăstiri athonite. În anul 1850 a fost introdusă viaţa chinovială în mănăstire prin sigiliul Patriarhu­lui Antim al IV-lea.

Sfinţi şi cuvioşi nevoitori în mănăstirea Zografu

În afară de Cuvioşii Mucenici, de Cuviosul Cosma, care a pustnicit într-o peşteră de lângă mănăstire, aici a trăit pentru o vreme Sfântul Pimen Zografitul (†1620) şi Sfântul Noul Muce­nic Luca Mitilineanul (†1802). Tot aici, în a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost stareţ părintele Dometie Trihenea, singurul stareţ român al unei mănăstiri athonite.

Mănăstirea astăzi

Obştea Mănăstirii Zografu condusă de egumenul Ambrozie cuprinde 30 de călugări, iar în afara mănăstirii se nevoiesc în jur de 10 călugări.

Mănăstirea are opt katisme şi două chilii. De partea cealaltă a văii, în vârful colinei, se află Katisma Sfântului Gheorghe cu bi­serica ei albă. Pe teritoriul mănăstirii se află vechiul monidrion Xirocastru, care în 1046 deţinea locul al douăzeci şi treilea în ierarhia mănăstirilor.

Icoana Sfântului Gheorghe de la Mănăstirea Zografu este una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din Sfântul Munte Athos.sf Gheorghe Zografu

Istoria icoanei Sfântului Gheorghe de la Mănăstirea Zografu este legată de însuşi momentul în care mănăstirea a fost ctitorită.

În acea vreme, în Palestina, în apropiere de Lida, patria Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, se afla o mănăstire numită „a lui Fanuil”, ce adăpostea o icoană făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, încă din vremea binecredinciosului împărat Constantin cel Mare. Într-o zi, icoana sfântului s-a făcut nevăzută din fața ochilor tuturor.

Noaptea, Marele Mucenic s-a arătat în vis egumenului Evstratie şi i-a spus: „De ce te istoveşti peste măsură de întristare şi mâhnire după mine, omule? Eu mi-am găsit biserică şi mănăstire în Sfântul Munte Athos, unde este locul ales al Preasfintei noastre Stăpâne şi Născătoare de Dumnezeu. Acolo am dorit să petrec. Dacă vreţi să vă mântuiţi de mânia care vine peste tine şi peste aceia care sunt cu tine, ia pe fraţi şi mergeţi în pământul şi mănăstirea pe care ţi le-am spus, şi acolo mă vei afla, căci Domnul a dat întreaga Palestina şi Siria spre nimicire saracinilor, din pricina înmulţirii păcatelor şi nedreptăţilor săvârşite de creştini”.

După aceste cuvinte, Sfântul Gheorghe s-a făcut nevăzut, iar starețul împreună cu obștea au venit în Sfântul Munte, la Mănăstirea Zografu unde, cu adevărat, au aflat icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care plecase de la ei şi, după minunată pronie a lui Dumnezeu, s-a aşezat pe o scândură nouă!

Monahii palestinieni nu au mai dorit să se întoarcă în patria lor, ci au rămas pentru totdeauna în noua mănăstire aleasă de Sfântul Gheorghe, iar părintele Evstratie a fost aşezat ca egumen al mănăstirii.

Minunea cu episcopul necredincios

Aceasta icoană făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este deosebită, căci în ea a rămas până în ziua de astăzi o parte din degetul arătător cu care, cu nesocotire şi îndrăzneală, a atins chipul sfântului, necredinciosul episcop al eparhiei Vodinului.

Acesta, venind la mănăstire, a intrat în biserică și fără evlavie s-a apropiat de icoana Sfântului Gheorghe. Întinzându-și mâna, a atins cu degetul nasul Sfântului Gheorghe, zicând: „Aceasta este icoana care s-a pictat singură?”. Iar când a vrut să-și retragă mâna, nu a mai putut, căci degetul i-a rămas lipit de nara Sfântului Gheorghe. Văzând aceasta, părinții mănăstirii au încercat să-l ajute, dar fără nici un folos. Atunci, episcopul, căindu-se pentru necredința lui, s-a rugat Sfântului să-l ierte; împreună cu el s-au rugat și părinții mănăstirii. După multă rugăciune, Sfântul Gheorghe s-a arătat unuia dintre călugări și i-a zis că, pentru necredința lui, să i se taie vârful degetului, care va rămâne lipit de icoană drept mărturie. Neavând altă scăpare, episcopul a fost nevoit să rabde tăierea degetului, care a rămas lipit de icoană până în ziua de azi.

Obiectiv-Ortodox

Reclame

Mănăstirea Hilandar – Muntele Athos

Manastirea Hilandar este una dintre cele mai mari manastiri aflate pe Sfantul Munte Athos, ea fiind asezata in partea cea mai nordica a peninsulei athonite, in apropiere de Manastirea Esfigmenu. Din punct de vedere al importantei monahale, manastirea sarbilor este a patra din Sfantul Munte, dupa manastirile Marea Lavra, Vatoped si Iviron.

Manastirea Hilandar a fost infiintata in anul 1198, de catre domnitorul sarb Stefan Nemanja, care a si intrat, mai apoi, in obstea acesteia, cu numele de Simeon, impreuna cu fiul sau, Sava. Peste ani, Biserica ii va canoniza pe cei doi parinti, Sfantul Simeon si Sfantul Sava. Manastirea a fost din totdeauna a sarbilor, care au sprijinit-o intru toate cele de trebuinta, pana in zilele noastre.

In legatura cu numele manastirii, anume „Hilandar”, printre parinti circula doua istorii. Prima istorie aminteste de ctitorul vechiului paraclis, aflat pe locul actualei manastiri, numit „Helandari”. Altii spun ca numele manastirii vine de la cuvantul „chelandion”, un tip de vapor bizantin.

A doua istorie aminteste de nenumaratii pirati ce au incercat sa distruga si sa jefuiasca manastirea, in repetate randuri neizbutind nimic, caci Maica Domnului acoperea manastirea cu mai multe randuri de ceata densa. Nemaivazand nimic in jurul lor, din pricina cetii, miile de pirati ce au incercat sa atace manastirea, de-a lungul vremii, incepeau sa se omoare intre ei. Astfel, „hilii” inseamna „mii”, iar „andara” inseamna „ceata”.

Manastirea Hilandar – Sfantul Munte Athos

Sfantul Munte Athos se afla in nordul Greciei, in regiunea Macedonia. Muntele Athos este un munte cu inaltimea maxima de 2.033 metri – Varful Athon – ce isi inalta culmea de piatra pe o peninsula lunga de 60 de kilometri si lata de 8-12 kilometri, aria totala a acestuia fiind de 360 de kilometri patrati. Careia – Karyes – este capitala Athosului, iar portul de acces catre aceasta se numeste Dafne – Daphne. Din Careia se pleaca spre toate manastirile din Sfantul Munte.

Sfantul Munte Athos este o republica monastica cu regim administrativ autonom in cadrul Greciei, avand capitala la Careia. Sfantul Munte gazduieste douazeci de manastiri mari, zise imparatesti, cu drepturi egale, care conduc tot Muntele.

Cele douazeci de manastiri atonite sunt urmatoarele: Manastirea Marea Lavra, Manastirea VatopedManastirea Iviron, Manastirea Hilandar, Manastirea DionisiuManastirea Cutlumus, Manastirea Pantocrator, Manastirea Xiropotamu, Manastirea Zografu, Manastirea Dochiariu, Manastirea CaracaluManastirea Filoteu, Manastirea Simonos Petras, Manastirea Sfantul Pavel, Manastirea Stavronichita, Manastirea Xenofont, Manastirea Grigoriu, Manastirea Esfigmenu, Manastirea Sfantul Pantelimon si Manastirea Constamonitu. Pe langa marile manastiri mai functioneaza inca 12 schituri si o multime de chilii monahale ortodoxe, in care traiesc multime de calugari ortodocsi.

Manastirea Hilandar – scurt istoric

Tanarul print Ratsko, fiul lui Stefan Nemanja, a parasit slava omeneasca si a ales calea cea imparateasca a monahismului. Astfel, el a fost tuns in monahism la Manastirea Tesalonicheos, primind numele de Sava. De aici, el va ajunge in Sfantul Munte, unde va intra in obstea de la Manastirea Vatoped.

In anul 1196, dupa infiintarea statului sarb, domnitorul Serbiei, Stefan Nemanja, va stabili regulile noii organizatii statale, in cadrul Consiliului de la Ras. La putina vreme dupa aceasta, el va ceda conducerea unuia dintre fiii sai, el adancindu-se intr-o viata duhovniceasca din ce in ce mai profunda.

La un moment dat, scriind tatalui sau despre minunatia monahismului si desertaciunile acestei lumi, monahul Sava il chema la sine, spre impreuna petrecere. Miscandu-i-se inima, domnitorul Stefan Nemanja veni in Sfantul Munte, unde se calugari cu numele de Simeon.

Domnitorul Serbiei va ajunge in Sfantul Munte Athos, unde se va calugari cu numele de Simeon, alaturi de fiul sau, Rastko, calugarit anterior cu numele de Sava. Fiul acestuia, calugarit cu numele de Sava, va ajunge mai tarziu arhiepiscop al Serbiei. Amandoi sunt cinstiti ca sfinti nationali ai Serbiei.

Dupa numai cativa ani, la rugamintea domnitorului sarb Stefan al II-lea, cei doi monahi vor zidi manastirea pe locul unor vechi ruine. Stefan Nemanja zideste manastire pe locul unui schit mai vechi, aflat pe atunci in ruina, a carui bisericuta avea hramul „Intrarea in Biserica a Maicii Domnului„, hram pastrat si de mareata manastire Hilandar.

In anul 1198, avand aprobarea imparatului bizantin Alexie al III-lea Anghelos, data printr-o chrisobula imperiala, Manastirea Hilandar este recunoscuta ca independenta si apartinand calugarilor sarbi. Simeon si Sava incep renovarea ruinelor si extinderea complexului monahal de la Hilandar. Astfel ia nastere comunitatea monahala sarbeasca.

Dupa oarecare vreme, Sfantul Sava (Ratsko) a fost chemat in Serbia, unde a fost hirotonit episcop, iar Sfantul Simeon (Stefan Nemanja) a ramas in Manastirea Hilandar, nevoindu-se in post si rugaciune pana la sfarsitul vietii.

Dupa adormirea sa in Domnul, Sfantul Simeon a fost inmormantat in manastirea ctitorita de el insusi. Din minunata lucrare a lui Dumnezeu si pentru vrednicia Sfantului Simeon, din trupul sau a inceput sa curga mir binemirositor, multi bolnavi capatand vindecare la mormantul sau.

Din lespedea de piatra a mormantului a incoltit o vita de vie, care a crescut mare si a facut rod, ea existand si astazi, dupa mai bine de 800 de ani. Strugurii acesteia sunt leac pentru femeile ce nu pot avea copii, spre dezlegarea pantecelui.

Sfantul Sava, plecand intr-un pelerinaj in Tara Sfanta, el a ajuns si in manastirea ocrotitorului sau, Lavra Sfantului Sava cel Sfintit. El a fost primit cu multa caldura de calugarii cei ostenitori ai manastirii. Cuviosul Sava cel Sfintit proorocise, mai inainte de adormirea sa in Domnul, zicand: „Dupa trecerea mai multor ani, va veni aici sa se inchine un episcop sarb, cu numele Sava; sa-i dati bastonul meu si icoana Maicii Domnului care alapteaza Pruncul.”

Cand s-a inchinat Sfintelor Moaste ale Sfantului Sava, bastonul sfantului a cazut la picioarele sale, acesta fiind semn aducator aminte pentru calugari. Parintii au luat bastonul dimpreuna cu icoana si le-au dat vestitului arhiepiscop al Serbiei. Tot atunci parintii manastirii i-au daruit Sfantului Sava, ca binecuvantare, sfanta icoana a Maicii Domnului Tricherousa, adica „Maica Domnului cu trei maini”.

In secolul al XIV-lea Manastirea Hilandar a fost restaurata cu ajutoare financiare oferite de imparatul bizantin Andronic al II-lea Paleologul si de despotul Stefan Dusan al Serbiei. In aceasta perioada manastirea a trait cea mai infloritoare perioada din istoria sa. Printre marii satreti, obstea sarbilor din Hilandar l-a avut cativa ani si pe Sfantul Nicodim de la Tismana, adormit in anul 1406. Datorita Sfantului Nicodim, numerosi monahi romani s-au nevoit in obstea Manastirii Hilandar, intre secolele XIV-XIX.

In anul 1430, Sfantul Munte intra sub ocupatia otomana. Desi monahii sunt lasati cat de cat in pace, manastirile athonite vor pierde foarte mult din veniturile exterioare Sfantului Munte, nenumarate proprietati fiind confiscate de catre turci. Cu toate acestea, manastirile au rezistat vitregiilor vremii. Poporul si domnitorii sarbi binecredinciosi au sustinut manastirea neincetat, atat cu rugaciunile lor, cat si cu ajutoare materiale.

Incepand cu secolul al XV-lea, cand Serbia ajunge sub jugul otoman, la intretinerea si innoirea Manastirii Hilandar au contribuit si domnii Tarilor Romane. Amintim aici pe evlaviosul domn si sfant Neagoe Basarab, pe Vlad Vintila, pe Mihnea Turcitul si pe Matei Basarab. Fiecare, la randul sau, a contribuit cu sume anuale intre 7.000 si 15.000 aspri, intre anii 1517-1645.

In secolul al XVII-lea, numarul calugarilor veniti din Serbia se afla in scadere dramatica, astfel incat secolul al XVIII-lea a fost unul de decadere generala. In anul 1722, un incendiu a cuprins mare parte din manastire. O perioada, manastirea a fost ingrijita de calugari bulgari. In anul 1891, manastirea va mai trece printr-un incendiu de mari proportii.

In data de 4 martie 2004, un puternic incendiu a cuprins latura de nord a manastirii, distrugand si afectand aproape jumatate dintre structurile manastirii. Incendiul a pornit de la o soba veche, uitata aprinsa si nesupravegheata. Printre cele mai mari pierderi se numara patru capele ce pastrau minunate fresce datand din secolele XVII-XVIII. Din mila lui Dumnezeu, icoanele si Sfintele Moaste nu au fost afectate.

Manastirea Hilandar – arhitectura

Manastirea nu este zidita pe malul marii, precum majoritatea manastirilor athonite, ci mai spre centrul peninsulei, in padurile dese. Complexul monahal pastreaza inca si astazi biserica cea mare, o serie de capele mai mici, chiliile calugarilor, camerele din arhondaric, biblioteca, trezoreria si o bolnita, toate imprejmuite cu un imens si foarte puternic zid de aparare. In interiorul zidurilor, manastirea pastreaza nu mai putin de 16 paraclise. Manastirea detine 17 chilii, dintre care 15 sunt in Careia.

Biserica centrala a manastirii este o mareata catedrala imparateasca cu o fresca nespus de frumoasa. Zece stalpi de marmura sustin boltile, iar deasupra se inalta opt turle. In aceasta manastire se afla o bogata colectie de icoane vechi, obiecte de cult si o valoroasa biblioteca.

Biserica inchinata Intrarii in Biserica a Maicii Domnului a fost construita pe la inceputul secolului al XIV-lea, urmand intru toate planul bizantin athonit. Frescele acesteia au fost lucrate intre anii 1319-1320. O parte dintre acestea au fost repictate in anul 1803, rezultatele fiind si ele incantatoare.

Manastirea Hilandar – icoane, Sfinte Moaste si obiecte de valoare

Manastirea Hilandar are peste o mie de icoane bizantine si sarbesti din secolele XIII-XVIII. Cea mai renumita icoana pastrata, cu mare evlavie, in biserica mare a manastirii, este icoana Maicii Domnului „Tricherousa”, adica „Cea cu trei maini”, datand din jurul anului 717. Pe aceasta icoana este infatisata si mana Sfantului Ioan Damaschin. Icoana este praznuita de doua ori in an, anume pe 28 iunie (11 iulie) si pe 12 iulie (25 iulie).

Icoana dateaza din vremea Sfantului Ioan, el rugandu-se adesea inaintea ei. La un moment dat, conducatorii au taiat mana Sfantului Ioan, care indeplinea pe atunci misiunea de secretar al stapanului din Damasc. Fie pentru o banuiala de tradare, fie pentru ca a scris in apararea sfintelor icoane, sfantului i s-a taiat mana dreapta, spre a nu mai putea scrie nimic. Cu puternice rugaciuni la Maica Domnului, mana sfantului s-a pus la locul ei, vindecandu-se. Continuă lectura

5 mai, pomenirea Sf. Mare Mc. Efrem cel Nou. Închinare la moaștele sale de la Mănăstirea Radu Vodă

Moastele Sf. Efrem cel Nou Radu Voda (1)Moastele Sf. Efrem cel Nou Radu Voda (2)

Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – este un Mare Sfant (descoperit recent) al Bisericii Ortodoxe, care este cunoscut in toata lumea atat pentru marea sa putere facatoare de minuni, cat si pentru rapiditatea ajutorului sau, fiind supranumit „Super-Grabnic Ajutator in toate nevoile„. Sfantul Efrem cel Nou mai este recunoscut si ca SALVATOR al celor DEZNADAJDUITI si ca OCROTITOR al celor DEPENDENTI de DROGURI.
Sfantul Efrem cel Nou a trait in secolul al XV-lea in Grecia. A vietuit ca monah la Manastirea Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor de la Nea Makri din Attica, Grecia. Dupa ce a trait 27 de ani in nevointa calugareasca aspra, Manastirea de pe Colina Neprihanitilor a fost cotropita de otomani. Turcii au ucis monahii prin decapitare, iar pe Sfantul Efrem cel Nou l-au facut rob si l-au torturat in felurite chipuri, de nenumarate ori, timp de 8 luni. La sfarsit, turcii l-au atarnat cu capul in jos intr-un copac batran, i-au strapuns trupul cu multe cuie – din acelea cu care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce -, apoi i-au infipt in pantece un taciune aprins. Astfel si-a dat sufletul in mainile Domnului, la data de 5 mai 1426.
Vreme de 500 de ani nu a stiut nimeni de acest Mare Mucenic din Nea Makri, pana pe 3 ianuarie 1950, cand Sfintele sale Moaste – care sunt inmiresmate si pline de har – au fost descoperite prin revelatie de monahia Macaria, stareta Manastirii Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor (pana la cotropirea ei de catre turci, aceasta manastire era de calugari, iar din secolul al XX-lea – cand a fost restaurata – este de maici).
Dupa descoperirea Sfintelor sale Moaste, Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – s-a aratat de nenumarate ori staretei Macaria, altor maici si multor crestini (multi dintre ei nu stiau nimic despre Sfantul Efrem cel Nou), fie sub chipul unui nevoitor cu fata brazdata de multe osteneli, fie purtand vesminte preotesti, fie ca un calugar, marturisind: “Ma numesc Efrem!” si relatandu-le viata sa si chinurile si torturile la care a fost supus pentru marturisirea dreptei Credinte Ortodoxe. Celor mai multi, imediat dupa aratare, Sfantul Efrem cel Nou le-a rezolvat problemele: pe unii i-a vindecat de boli incurabile, altora le-a intarit credinta, pe altii i-a izbavit de primejdii sau de foc, pe multi deznadajduiti i-a mangaiat.
Obiectiv-Ortodox

Mănăstirea Xenofont – Muntele Athos

Aflată pe malul mării, între Dohiariu și Rusikon, Mănăstirea Xenofont se întinde pe deschiderea formată de râul Nevrocopos. Este închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi ocupă locul al cincisprezecelea în ierarhia mănăstirilor athonite.

Sfântul Xenofon Ctitorul

După tradiţie, mănăstirea a fost întemeiată la sfârşitul secolului al X-lea de Cuviosul Xenofon (998). Monah cu o educaţie aleasă, ce provenea dintr-o familie bogată şi cu renume, Cuviosul Xenofon a fost contemporan cu Sfântul Atanasie Athonitul, întemeietorul Marii Lavre. În biografia Sfântului Atanasie a rămas consemnată minunea vindecării de cancer a monahului Theodor, fratele Cuviosului Xenofon.

manastirea-xenofont1manastirea-xenofont2manastirea-xenofont4manastirea-xenofont5manastirea-xenofont6

În vremea aceea, în apropierea locului unde astăzi se ridică Mănăstirea Xenofont, Cuviosul Xenofon a aflat un mic altar închinat Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, precum şi icoana făcătoare de minuni a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, venită pe mare în perioada iconoclastă. Văzând sfânta icoană şi aflând despre minunata călătorie a ei pe mare, Cuviosul Xenofon a zidit pe cheltuiala sa o biserică (vechiul katholikon al mănăstirii), chilii şi alte clădiri necesare. Primul stareţ al noului aşezământ închinat Sfântului Gherorghe a fost însuşi ctitorul – Cuviosul Xenofon.

În arhiva mănăstirii Xenofont se păstrează un document extrem de valoros de la anul 1010 ce poartă semnătura Cuviosului Xenofont. Prin acest act, Sfântul punea capăt unor diferende şi încălcări teritoriale. Din atitudinea Cuviosului ctitor se vădesc înţelepciunea minţii, blândeţea inimii, dispoziţia împăciuitoare, dreptatea părerii sale, bogăţia şi adâncimea cultivării şi lucrării sale duhovniceşti.

manastirea-xenofont7manastirea-xenofont8

În vremea aceea, în apropierea locului unde astăzi se ridică Mănăstirea Xenofont, Cuviosul Xenofon a aflat un mic altar închinat Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, precum şi icoana făcătoare de minuni a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, venită pe mare în perioada iconoclastă. Văzând sfânta icoană şi aflând despre minunata călătorie a ei pe mare, Cuviosul Xenofon a zidit pe cheltuiala sa o biserică (vechiul katholikon al mănăstirii), chilii şi alte clădiri necesare. Primul stareţ al noului aşezământ închinat Sfântului Gherorghe a fost însuşi ctitorul – Cuviosul Xenofon.

manastirea-xenofont9manastirea-xenofont10

În arhiva mănăstirii Xenofont se păstrează un document extrem de valoros de la anul 1010 ce poartă semnătura Cuviosului Xenofont. Prin acest act, Sfântul punea capăt unor diferende şi încălcări teritoriale. Din atitudinea Cuviosului ctitor se vădesc înţelepciunea minţii, blândeţea inimii, dispoziţia împăciuitoare, dreptatea părerii sale, bogăţia şi adâncimea cultivării şi lucrării sale duhovniceşti.

Spre sfârşitul vieţii sale, Cuviosul Xenofon a lăsat conducerea mănăstirii în grija fratelui său, Teodor, şi s-a retras la isihie, aşteptând cu pace ceasul plecării sale la cele cereşti. Pomenirea lui se săvârșește la 24 aprilie.

manastirea-xenofont11manastirea-xenofont12

Distrugeri şi refaceri

În timpul împăratului Nichifor al III-lea Votaniatis (1078-1081) mănăstirea era deja pustiită cu desăvârşire. Atunci Ştefan, comandantul flotei bizantine, cu aprobarea şi ajutorul împăratului, şi-a asumat rezidirea mănăstirii, apoi s-a făcut monah primind numele de Simeon. Acesta cuvios este considerat noul ctitor al mănăstirii.

În 1285 mănăstirea a fost distrusă de piraţii genovezi. Iar în secolul al XIV-lea a suferit pagube de la catalani, dar şi-a revenit repede, astfel încât la sfârşitul secolului al XIV-lea deţinea locul al optulea in ierarhia mănăstirilor athonite. După căderea Constantinopolului, greutăţile economice pricinuite de stăpânirea turcească au fost depăşite prin ajutorul domnitorilor Ţărilor Române.

manastirea-xenofont13manastirea-xenofont14

Contribuţii româneşti

Din veacul al XVI-lea până la 1863, Mănăstirea Xenofont a fost întreţinută cu ajutoare de la boierii Craioveşti, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu.

Se pare că primul ctitor român la Xenofont este boierul Barbu Craiovescu, care, la începutul secolului XVI, dăruia mânăstirii câteva sate şi o baltă prin închinarea Schitului Roaba sau Zdralea.

În 1517, cu prilejul sfinţirii Mânăstirii de la Curtea de Argeş, Neagoe Basarab a invitat la ceremonie pe toţi egumenii mânăstirilor din Sfântul Munte, inclusiv pe cel de la Xenofont, şi a făcut tuturor daruri substanţiale. Sfântul Neagoe Basarab a dăruit mănăstirii un epitrahil brodat din fir de aur, argint şi mătase colorată, reprezentând şi familia donatorilor. Acesta reprezintă una din cele mai valoroase donaţii ce se păstrează în tezaurul mănăstirii.

Mai târziu, Matei Basarab a restaurat biserica mânăstirii şi a confirmat toate vechile închinări, fiind socotit pe bună dreptate între ctitorii de seamă. Sfântul Constantin Brâncoveanu a scutit Mânăstirea Xenofont de orice dări şi i-a închinat Mânăstirea Căciulaţi. În plus, tot el a făcut mănăstirii şi o danie de 10.000 de aspri.

Danii către mănăstire au făcut şi domnitorii Constantin Şerban, Radu Mihnea, Grigorie Ghica şi Radu Leon. Ultimul mare ajutor românesc a fost trimis mănăstirii între anii 1817-1837, când se zideşte noul katholikon.

manastirea-xenofont15manastirea-xenofont16manastirea-xenofont17manastirea-xenofont18

Revenirea la viaţa de obşte

După perioada de idioritmie, Mănăstirea Xenofont a fost prima mănăstire care s-a întors la sistemul chinovial (1784), prin sigiliul Patriarhului ecumenic Gavriil al IV-lea, rămânând astfel până astăzi. În mănăstire a trăit pentru o vreme Noul Cuvios Mucenic Acachie (†1815).

În a doua jumătate a secolului XX, numărul vieţuitorilor din mănăstire scăzuse îngrijorător de mult. În acest context, Sfânta Chinotită l-a invitat pe arhimandritul Alexie să preia stăreţia mănăstirii. Figură duhovnicească impresionat, Părintele Alexie este frate duhovnicesc al părintelui Emilianos Simonopetritul, amândoi fiind ucenici ai renumitului episcop Dionisie al Trikalei. Părintele Alexie a venit la Marea Meteoră în anul 1973, după plecarea în Sfântul Munte a părintelui Emilianos şi a obştii sale. Timp de un an de zile a fost singurul vieţuitor al mănăstirii, pentru ca abia în 1974 să mai vină un al doilea monah. În anul 1976, asemenea părintelui Emilianos, a fost chemat în Sfântul Munte Athos pentru refacerea vieţii monahale. Obştea, alcătuită atunci din şapte monahi şi şase fraţi, s-a mutat la Mănăstirea Xenofont. Timp de aproape treizeci de ani, părintele Alexie şi sinodia s-au ocupat de restaurarea aşezământului, însă nici primirea de închinători nu a fost dată uitării.

manastirea-xenofont19manastirea-xenofont20manastirea-xenofont21

În anul 1998, de praznicul Sfântului Gheorghe Mănăstirea Xenofont a aniversat în mod festiv împlinirea a 1000 de ani de la întemeiere. Au participat atunci Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului şi preşedintele Republicii Elene, dar şi stareţii mănăstiriilor athonite.

Astăzi, obştea mănăstirii numără aproximativ 50 de monahi ce se îndeletnicesc, în principal, cu tâmplăria, sculptura în lemn şi pictura de icoane.

fotografii: Obiectiv Ortodox (anul 2015)

textul: Silviu Cluci (doxologia.ro)

Mănăstirea Mălaia

Sfânta Mănăstire Înălţarea Sfintei Cruci se află în localitatea Mălaia, județul Vâlcea. De pe drumul național ce leagă între ele orașele Râmnicu-Vâlcea și Sibiu, se intră spre Voineasa, până în comuna Mălaia, pe frumoasa şi pitoreasca vale a Lotrului.

Piatra de temelie pentru noua biserică a mănăstirii de maici, cu hramurile Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfântul Mucenic Ioan Rusul, a fost pusă la 12 iunie 2012, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu PS Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Râmnicului.

Ctitorii mănăstirii sunt preotul Ioan Comăneci, împreună cu familia, sponsorul principal fiind domnul Frank Timiş. Ansamblul mănăstiresc de la Mălaia cuprinde biserica mare şi un arhondaric zidit pe două nivele, cu 25 de chilii.

Biserica este zidită în formă de cruce bizantină, cu pridvor deschis, având lungimea de 37 de metri. Planul şi arhitectura mănăstirii au fost realizate de părintele Ioan Comăneci. Echipa de constructori a fost formată din vieţuitori ai Sfintelor Mănăstiri Gruiul Lupului şi Blănoiu, sub coordonarea părintelui Ioan Comăneci.

manastirea-malaia1manastirea-malaia2manastirea-malaia4manastirea-malaia5manastirea-malaia6manastirea-malaia7manastirea-malaia8manastirea-malaia11manastirea-malaia12manastirea-malaia13manastirea-malaia14manastirea-malaia15manastirea-malaia16manastirea-malaia18manastirea-malaia20

 

 

Mănăstirea Oașa

Manastirea_Oasa03

Mănăstirea este situată la 70 de kilometri sud față de Sebeș și la 57 de kilometri nord-est față de Petroșani. Cel mai apropiat sat se află la o distanță de peste 40 de kilometri de mănăstire.

Manastirea_Oasa02 Manastirea_Oasa06 Mănăstirea este situată la 70 de kilometri sud față de Sebeș și la 57 de kilometri nord-est față de Petroșani. Cel mai apropiat sat se află la o distanță de peste 40 de kilometri de mănăstire. Manastirea_Oasa18  Manastirea_Oasa16

Manastirea_Oasa08

Manastirea_Oasa10 Manastirea_Oasa03 Manastirea_Oasa04Manastirea_Oasa01 Manastirea_Oasa05 Manastirea_Oasa07 Manastirea_Oasa14

Manastirea_Oasa19

Manastirea_Oasa15Manastirea_Oasa17 Manastirea_Oasa13 Manastirea_Oasa12

Manastirea_Oasa11 Mănăstirea stă pe întinderea numită Valea Frumoasei aflată la 1300 m altitudine, fiind străjuită de masivele Munților Cindrel și Șureanu.

Acces rutier: DN67C Sebeş, spre sud – Săsciori (10 km) – com. Şugag (17 km) – Barajul Oaşa (35 km) – Mânăstirea Oaşa (7 km).

Manastirea_Oasa09Cu vrerea tatălui, cu ajutorul fiului şi împreună, lucrarea Sfântului Duh, ridicatu-s-a această biserică din lemn, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” în colonia Fetiţa, de pe Valea Frumoasei, comuna Şugag, jud. Alba, în anul 1982-1983, prin părinteasca purtare de grijă a P. S. Episcop Emilian Brîndaş, al Alba-Iuliei, primul ierarh al refăcutei eparhii după 275 ani, paroh fiind C. PR. Petru Faur şi protopop P. C. PR. Viorel Porcaru.
Construită cu ajutorul şantierului T. C. H. Valea Sebeşului şi sprijinul bunilor noştri credincioşi de aici, biserica a fost împodobită cu pictură în tehnica ”Fresco” de pictorul Liviu Dumbravă din Gura Humorului între anii 1985-1986, reconstruită în locul unei vechi biserici din anul 1943 al cărei ctitor, scriitorul Ionel Pop, se întâlnea aici adesea, în clipe de meditaţie şi de reculegere cu marele scriitor Mihail Sadoveanu, bisericii noi i s-au făcut unele îmbunătăţiri, meşterul Petru Sora din Şugag îmbinând şi alte elemente din arhitectura tradiţională.
Lucrările acestea fiind bineplăcute lui Dumnezeu, P. S. Episcop Emilian înconjurat de un sobor de preoţi şi de credincioşi ai acestor locuri, a sfinţit această biserică în ziua de … împărtăşind tuturor celor prezenţi cuvânt de învăţătură pentru păstrarea credinţei străbune şi slujirea patriei noastre scumpe spre preamărirea lui DUMNEZEU cel în Treime închinat, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin. (Pisania mănăstirii)
Manastirea Oasa

Manastirea Oasa este o manastire ortodoxa aflata in localitatea Sugag, judetul Alba. Aflata la o distanta de 70 de kilometri mai spre sud de Sebes si la 57 de kilometri nord-est fata de Petrosani, la poalele Muntilor Sureanu, Manastirea Oasa este o oaza de liniste, incojurata de paduri, cu vai si lacuri. Cel mai apropiat sat se afla la o distanta de peste patruzeci de kilometri de manastire.

Biserica centrala a Manastirii Oasa este inchinata Adormirii Maicii Domnului, hram praznuit in ziua de 15 august, si Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, hram praznuit in ziua de 27 iulie.

Sfantul Pantelimon este sarbatorit din anul 303, anul mortii sale, pe data de 27 iulie. S-a nascut in anul 284 in orasul Nicomidia. Tatal sau Evstorghie era pagan, iar mama sa era crestina. A reusit sa-l aduca la dreapta credinta si pe tatal sau, iar dupa moartea acestuia si-a impartit toata averea saracilor si, pentru ca nu primea plata pentru tratamentele pe care le facea, el este numit „doctor fara de arginti”.

Manastirea Oasa – scurt istoric

In anul 1943, scriitorul Ioan Pop si povestitorul Mihail Sadoveanu au ridicat in acest loc o bisericuta din lemn. Mai apoi, in anul 1983, prin purtarea de grija a episcopului Emilian Bardas, din Alba Iulia, a preotului Faur si a protopopului Viorel Porcaru, o veche biserica a fost reparata si imbunatatita, dupa care a fost adusa in acest loc.

Biserica de lemn din Manastirea Oasa a fost stramutata in acest loc de pe raul Sebes, judetul Alba, odata cu amenajarea lacului de acumulare construit pe Valea Frumoasei. Mai tarziu, bisericuta a fost reparata si de preotul Petru Sora, din localitatea Sugag.

In anul 1990, bisericuta a fost resfintita, iar in jurul ei s-a randuit o manastire de maicute. Pentru inceput, obstea a fost pusa sub indrumarea duhovniceasca a maicii starete Iustiniana Macarie. Obstea numara, pe atunci, in jur de douazeci de suflete. Cu ajutorul celor de la Hidrotehnica, maicile au reusit sa ridice mai multe corpuri de chilii, in jurul bisericutei: corpul de chilii, zidit in stil brancovenesc, cu etaj; staretia; trapeza si clopotnita.

Iernile grele si accesul anevoios in acest loc au facut ca maicile sa intampine dificultati greu de biruit. Astfel, prin anul 1998, maicile au parasit manastirea. Mai apoi, in ziua de 1 iunie 2000, in acest loc pustiu si greu accesibil s-a asezat o obste de calugari.

Manastirea este vietuita in intregime de straluciti calugari intelectuali, trecuti mai intai prin scoala insingurarii monahale de la Schitul Posaga, iar mai apoi initiati in tainele Filocaliei, de catre duhovnicul lor de la Manastirea Brancoveanu – Sambata de Sus, parintele Teofil Paraian.

Fiecare vietuitor este dator sa-si urmeze inzestrarea sa proprie (cantare, scriere,pictura sau alt mestesug), precum si de a citi zilnic din Filocalie si din Sfintii Parinti. Parintele staret Iustin a terminat Facultatea de Electrotehnica, din Timisoara, parintele Pantelimon a absolvit Scoala de Arte Frumoase, parintele Serafim este medic, parintele Nectarie este teolog, parintele Moise este scriitor si editor, iar parintele Sava a terminat Conservatorul, in America.

Biserica din Manastirea Oasa este din lemn, fiind zidita pe o fundatie de piatra, in forma de cruce. Biserica are o singura turla, fiind acoperita cu sindrila. Biserica de lemn a Manastirii Oasa a fost pictata, in fresca, intre anii 1985-1986, de catre pictorul Liviu Dumbrava, din Gura Humorului.

Teodor Danalache (sursa: crestinortodox.ro)

Mănăstirea Obârşia Lotrului

Situată la altitudinea de circa 1400 m, Mănăstirea „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, popas duhovnicesc între judeţele Vâlcea şi Hunedoara, se află pe DN7 – Râmnicu Vâlcea – Sibiu, ramificaţie la stânga de la Brezoi prin Voineasa şi Vidra spre Petroşani (DN 7A), în staţiunea Obârşia Lotrului.

Obarsia_Lotrului00001 Obarsia_Lotrului00002 Obarsia_Lotrului00003 Obarsia_Lotrului00004 Obarsia_Lotrului00005 Obarsia_Lotrului00006 Obarsia_Lotrului00007 Obarsia_Lotrului00008 Obarsia_Lotrului00009 Obarsia_Lotrului00010 Obarsia_Lotrului00011

Piatra de temelie pentru noua biserică a mănăstirii de călugări cu hramurile „Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi „Sfântul Mare Mucenic Mina” a fost pusă la data de 28 iunie 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Ctitorii principali ai mănăstirii sunt preotul inginer Ioan Comăneci, împreună cu doctorul Frank Vasile Timiş. Terenul a fost donat de domnul Alexandru Emanoil Săvoiu. Ansamblul mănăstiresc de la Obârşia Lotrului cuprinde biserica mare din lemn şi un arhondaric din zid pe două nivele.

 

Biserica din lemn, construită în stil maramureşean, specifică zonei Borşa, localitatea natală a ctitorului Vasile Timiş, este în formă de cruce bizantină, cu pridvor sculptat în lemn de stejar, şi are lungimea de 17 m. Planul şi arhitectura mănăstirii au fost realizate de Părintele Ioan Comăneci. Obştea mănăstirii are 5 vieţuitori ce îl au stareţ pe protosinghelul Serafim Sângeorzan.

Hram:  Sfinţii Martiri Brâncoveni, Sfântul Mare Mucenic Mina

Stareţ:  Protos. Serafim Sângeorzan

Adresă:  0730.930811 loc. Obârşia Lotrului, Valcea,Romania