Despre Doar Ortodox

N-a propovăduit Hristos şi pe ăla şi pe ăla! Am fost una şi am rămas cu Hristos; n-am schimbat nimic din ce ne-a vorbit El, deci El este ortodox.

Mănăstirea Hilandar – Muntele Athos

Manastirea Hilandar este una dintre cele mai mari manastiri aflate pe Sfantul Munte Athos, ea fiind asezata in partea cea mai nordica a peninsulei athonite, in apropiere de Manastirea Esfigmenu. Din punct de vedere al importantei monahale, manastirea sarbilor este a patra din Sfantul Munte, dupa manastirile Marea Lavra, Vatoped si Iviron.

Manastirea Hilandar a fost infiintata in anul 1198, de catre domnitorul sarb Stefan Nemanja, care a si intrat, mai apoi, in obstea acesteia, cu numele de Simeon, impreuna cu fiul sau, Sava. Peste ani, Biserica ii va canoniza pe cei doi parinti, Sfantul Simeon si Sfantul Sava. Manastirea a fost din totdeauna a sarbilor, care au sprijinit-o intru toate cele de trebuinta, pana in zilele noastre.

In legatura cu numele manastirii, anume „Hilandar”, printre parinti circula doua istorii. Prima istorie aminteste de ctitorul vechiului paraclis, aflat pe locul actualei manastiri, numit „Helandari”. Altii spun ca numele manastirii vine de la cuvantul „chelandion”, un tip de vapor bizantin.

A doua istorie aminteste de nenumaratii pirati ce au incercat sa distruga si sa jefuiasca manastirea, in repetate randuri neizbutind nimic, caci Maica Domnului acoperea manastirea cu mai multe randuri de ceata densa. Nemaivazand nimic in jurul lor, din pricina cetii, miile de pirati ce au incercat sa atace manastirea, de-a lungul vremii, incepeau sa se omoare intre ei. Astfel, „hilii” inseamna „mii”, iar „andara” inseamna „ceata”.

Manastirea Hilandar – Sfantul Munte Athos

Sfantul Munte Athos se afla in nordul Greciei, in regiunea Macedonia. Muntele Athos este un munte cu inaltimea maxima de 2.033 metri – Varful Athon – ce isi inalta culmea de piatra pe o peninsula lunga de 60 de kilometri si lata de 8-12 kilometri, aria totala a acestuia fiind de 360 de kilometri patrati. Careia – Karyes – este capitala Athosului, iar portul de acces catre aceasta se numeste Dafne – Daphne. Din Careia se pleaca spre toate manastirile din Sfantul Munte.

Sfantul Munte Athos este o republica monastica cu regim administrativ autonom in cadrul Greciei, avand capitala la Careia. Sfantul Munte gazduieste douazeci de manastiri mari, zise imparatesti, cu drepturi egale, care conduc tot Muntele.

Cele douazeci de manastiri atonite sunt urmatoarele: Manastirea Marea Lavra, Manastirea VatopedManastirea Iviron, Manastirea Hilandar, Manastirea DionisiuManastirea Cutlumus, Manastirea Pantocrator, Manastirea Xiropotamu, Manastirea Zografu, Manastirea Dochiariu, Manastirea CaracaluManastirea Filoteu, Manastirea Simonos Petras, Manastirea Sfantul Pavel, Manastirea Stavronichita, Manastirea Xenofont, Manastirea Grigoriu, Manastirea Esfigmenu, Manastirea Sfantul Pantelimon si Manastirea Constamonitu. Pe langa marile manastiri mai functioneaza inca 12 schituri si o multime de chilii monahale ortodoxe, in care traiesc multime de calugari ortodocsi.

Manastirea Hilandar – scurt istoric

Tanarul print Ratsko, fiul lui Stefan Nemanja, a parasit slava omeneasca si a ales calea cea imparateasca a monahismului. Astfel, el a fost tuns in monahism la Manastirea Tesalonicheos, primind numele de Sava. De aici, el va ajunge in Sfantul Munte, unde va intra in obstea de la Manastirea Vatoped.

In anul 1196, dupa infiintarea statului sarb, domnitorul Serbiei, Stefan Nemanja, va stabili regulile noii organizatii statale, in cadrul Consiliului de la Ras. La putina vreme dupa aceasta, el va ceda conducerea unuia dintre fiii sai, el adancindu-se intr-o viata duhovniceasca din ce in ce mai profunda.

La un moment dat, scriind tatalui sau despre minunatia monahismului si desertaciunile acestei lumi, monahul Sava il chema la sine, spre impreuna petrecere. Miscandu-i-se inima, domnitorul Stefan Nemanja veni in Sfantul Munte, unde se calugari cu numele de Simeon.

Domnitorul Serbiei va ajunge in Sfantul Munte Athos, unde se va calugari cu numele de Simeon, alaturi de fiul sau, Rastko, calugarit anterior cu numele de Sava. Fiul acestuia, calugarit cu numele de Sava, va ajunge mai tarziu arhiepiscop al Serbiei. Amandoi sunt cinstiti ca sfinti nationali ai Serbiei.

Dupa numai cativa ani, la rugamintea domnitorului sarb Stefan al II-lea, cei doi monahi vor zidi manastirea pe locul unor vechi ruine. Stefan Nemanja zideste manastire pe locul unui schit mai vechi, aflat pe atunci in ruina, a carui bisericuta avea hramul „Intrarea in Biserica a Maicii Domnului„, hram pastrat si de mareata manastire Hilandar.

In anul 1198, avand aprobarea imparatului bizantin Alexie al III-lea Anghelos, data printr-o chrisobula imperiala, Manastirea Hilandar este recunoscuta ca independenta si apartinand calugarilor sarbi. Simeon si Sava incep renovarea ruinelor si extinderea complexului monahal de la Hilandar. Astfel ia nastere comunitatea monahala sarbeasca.

Dupa oarecare vreme, Sfantul Sava (Ratsko) a fost chemat in Serbia, unde a fost hirotonit episcop, iar Sfantul Simeon (Stefan Nemanja) a ramas in Manastirea Hilandar, nevoindu-se in post si rugaciune pana la sfarsitul vietii.

Dupa adormirea sa in Domnul, Sfantul Simeon a fost inmormantat in manastirea ctitorita de el insusi. Din minunata lucrare a lui Dumnezeu si pentru vrednicia Sfantului Simeon, din trupul sau a inceput sa curga mir binemirositor, multi bolnavi capatand vindecare la mormantul sau.

Din lespedea de piatra a mormantului a incoltit o vita de vie, care a crescut mare si a facut rod, ea existand si astazi, dupa mai bine de 800 de ani. Strugurii acesteia sunt leac pentru femeile ce nu pot avea copii, spre dezlegarea pantecelui.

Sfantul Sava, plecand intr-un pelerinaj in Tara Sfanta, el a ajuns si in manastirea ocrotitorului sau, Lavra Sfantului Sava cel Sfintit. El a fost primit cu multa caldura de calugarii cei ostenitori ai manastirii. Cuviosul Sava cel Sfintit proorocise, mai inainte de adormirea sa in Domnul, zicand: „Dupa trecerea mai multor ani, va veni aici sa se inchine un episcop sarb, cu numele Sava; sa-i dati bastonul meu si icoana Maicii Domnului care alapteaza Pruncul.”

Cand s-a inchinat Sfintelor Moaste ale Sfantului Sava, bastonul sfantului a cazut la picioarele sale, acesta fiind semn aducator aminte pentru calugari. Parintii au luat bastonul dimpreuna cu icoana si le-au dat vestitului arhiepiscop al Serbiei. Tot atunci parintii manastirii i-au daruit Sfantului Sava, ca binecuvantare, sfanta icoana a Maicii Domnului Tricherousa, adica „Maica Domnului cu trei maini”.

In secolul al XIV-lea Manastirea Hilandar a fost restaurata cu ajutoare financiare oferite de imparatul bizantin Andronic al II-lea Paleologul si de despotul Stefan Dusan al Serbiei. In aceasta perioada manastirea a trait cea mai infloritoare perioada din istoria sa. Printre marii satreti, obstea sarbilor din Hilandar l-a avut cativa ani si pe Sfantul Nicodim de la Tismana, adormit in anul 1406. Datorita Sfantului Nicodim, numerosi monahi romani s-au nevoit in obstea Manastirii Hilandar, intre secolele XIV-XIX.

In anul 1430, Sfantul Munte intra sub ocupatia otomana. Desi monahii sunt lasati cat de cat in pace, manastirile athonite vor pierde foarte mult din veniturile exterioare Sfantului Munte, nenumarate proprietati fiind confiscate de catre turci. Cu toate acestea, manastirile au rezistat vitregiilor vremii. Poporul si domnitorii sarbi binecredinciosi au sustinut manastirea neincetat, atat cu rugaciunile lor, cat si cu ajutoare materiale.

Incepand cu secolul al XV-lea, cand Serbia ajunge sub jugul otoman, la intretinerea si innoirea Manastirii Hilandar au contribuit si domnii Tarilor Romane. Amintim aici pe evlaviosul domn si sfant Neagoe Basarab, pe Vlad Vintila, pe Mihnea Turcitul si pe Matei Basarab. Fiecare, la randul sau, a contribuit cu sume anuale intre 7.000 si 15.000 aspri, intre anii 1517-1645.

In secolul al XVII-lea, numarul calugarilor veniti din Serbia se afla in scadere dramatica, astfel incat secolul al XVIII-lea a fost unul de decadere generala. In anul 1722, un incendiu a cuprins mare parte din manastire. O perioada, manastirea a fost ingrijita de calugari bulgari. In anul 1891, manastirea va mai trece printr-un incendiu de mari proportii.

In data de 4 martie 2004, un puternic incendiu a cuprins latura de nord a manastirii, distrugand si afectand aproape jumatate dintre structurile manastirii. Incendiul a pornit de la o soba veche, uitata aprinsa si nesupravegheata. Printre cele mai mari pierderi se numara patru capele ce pastrau minunate fresce datand din secolele XVII-XVIII. Din mila lui Dumnezeu, icoanele si Sfintele Moaste nu au fost afectate.

Manastirea Hilandar – arhitectura

Manastirea nu este zidita pe malul marii, precum majoritatea manastirilor athonite, ci mai spre centrul peninsulei, in padurile dese. Complexul monahal pastreaza inca si astazi biserica cea mare, o serie de capele mai mici, chiliile calugarilor, camerele din arhondaric, biblioteca, trezoreria si o bolnita, toate imprejmuite cu un imens si foarte puternic zid de aparare. In interiorul zidurilor, manastirea pastreaza nu mai putin de 16 paraclise. Manastirea detine 17 chilii, dintre care 15 sunt in Careia.

Biserica centrala a manastirii este o mareata catedrala imparateasca cu o fresca nespus de frumoasa. Zece stalpi de marmura sustin boltile, iar deasupra se inalta opt turle. In aceasta manastire se afla o bogata colectie de icoane vechi, obiecte de cult si o valoroasa biblioteca.

Biserica inchinata Intrarii in Biserica a Maicii Domnului a fost construita pe la inceputul secolului al XIV-lea, urmand intru toate planul bizantin athonit. Frescele acesteia au fost lucrate intre anii 1319-1320. O parte dintre acestea au fost repictate in anul 1803, rezultatele fiind si ele incantatoare.

Manastirea Hilandar – icoane, Sfinte Moaste si obiecte de valoare

Manastirea Hilandar are peste o mie de icoane bizantine si sarbesti din secolele XIII-XVIII. Cea mai renumita icoana pastrata, cu mare evlavie, in biserica mare a manastirii, este icoana Maicii Domnului „Tricherousa”, adica „Cea cu trei maini”, datand din jurul anului 717. Pe aceasta icoana este infatisata si mana Sfantului Ioan Damaschin. Icoana este praznuita de doua ori in an, anume pe 28 iunie (11 iulie) si pe 12 iulie (25 iulie).

Icoana dateaza din vremea Sfantului Ioan, el rugandu-se adesea inaintea ei. La un moment dat, conducatorii au taiat mana Sfantului Ioan, care indeplinea pe atunci misiunea de secretar al stapanului din Damasc. Fie pentru o banuiala de tradare, fie pentru ca a scris in apararea sfintelor icoane, sfantului i s-a taiat mana dreapta, spre a nu mai putea scrie nimic. Cu puternice rugaciuni la Maica Domnului, mana sfantului s-a pus la locul ei, vindecandu-se. Continuă lectura

Reclame

Să ajutăm la refacerea Bisericii ”Sfântul Ilie” – Suha, Mălini

Pentru cei care au cerut numărul de cont al acestei parohii, și doresc sa ajute : Banca Transilvania RO11BTRLRONCRT0285420601 – Parohia ” Sf. Ilie” – Suha, Malini. Mulțumim! Dumnezeu să vă răsplătească!

https://www.facebook.com/Biserica-Sf%C3%A2ntul-Ilie-Suha-M%C4%83lini-1523714064603857/

biserica arsa Suha MaliniÎn seara zilei de vineri, 19 ianuarie 2018, Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din satul Suha, comuna Mălini, Protopopiatul Fălticeni, județul Suceava, a ars din cauza unui incendiu. Focul s‑a extins cu rapiditate întrucât locașul de închinăciune a fost construit din lemn.

Pompierii au intervenit la scurt timp, primul echipaj ajuns la fața locului fiind cel al Parohiei Cornu Luncii, coordonat de preotul‑pompier Gabriel Puiu Florea.

Clădirea aflată lângă sfântul locaș, construită pentru a adăposti bătrâni, nu a fost afectată de incendiu. Piatra de temelie a bisericii din satul Suha a fost pusă în anul 2010, iar un an mai târziu s‑au început lucrările propriu‑zise. În luna februarie a anului 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a oficiatîn biserica satului Suha Sfânta Liturghie, pe care a binecuvântat‑o apoi cu apă sfințită.

Biserica era considerată drept capela nou înfiinţatului cămin de bătrâni din apropiere.

Biserica Suha Malini

biserica lemn Suha MaliniBiserica si caminul de batrani

Obiectiv-Ortodox

PETER HURLEY – un irlandez ne prezintă ROMÂNIA CREȘTINĂ. Un minunat film documentar despre tradiție, omenie, dar mai ales despre Credință

Nu e doar o călătorie, nu e doar o aventură, așa cum Peter Hurley nu e doar un străin venit pe meleaguri românești. Un irlandez, care iubește această țară, a plecat în 2012, pe jos, de la Săpânța până la Muzeul Țăranului Român din Capitală. A scris mai apoi o carte despre oamenii care l-au primit și l-au omenit fără să-i ceară nimic la schimb. În drumul său, pas cu pas, Peter Hurley descoperă ce înseamnă România reală, țara care l-a primit cu brațele deschise. Irlandezul a reluat călătoria alături de echipa Agerpres Video.

Cartea ”Drumul Crucilor” „Drumul crucilor” – ”the Way of the Crosses
– o călătorie iniţiatică în cautarea spiritului românesc,
văzută prin ochii unui irlandez

Obiectiv-Ortodox

Cine este Peter Hurley:

Ma numesc Peter Hurley. M-am nascut in Irlanda in 1968, al optulea din zece copii.

Am ajuns in Romania pe 9 aprilie 1994.  Aveam 26 de ani.  In august 1993 fusesem la Praga si experienta m-a lovit ca un tren. Am ramas foarte impresionat. Era evident ca ceva foarte interesant se petrecuse aici, in aceasta parte a Europei, inca total necunoscuta mie, si m-am intors in Irlanda ferm convins ca la prima ocazie o sa vin sa locuiesc in Europa de Est.

Trei luni mai tarziu m-a sunat un fost coleg de serviciu din Dublin sa-mi povesteasca despre Romania, si planul lui de a porni o firma de consultanta in marketing, ceea ce faceam impreuna in Irlanda atunci. Am sarit fara sa stau pe ganduri.

In 1994 am emigrat in Romania si locuiesc de atunci aici.

In primii 15 ani am lucrat in parteneriatul respectiv, punand pe picioare doua dintre cele mai cunoscute nume in marketing: Mercury Research si Mercury Promotions.

Dupa 15 ani in publicitate, timp in care am promovat tot felul de bunuri catre romani, am plecat din colectivul Mercury Promotions in 2009 (sunt inca actionar minoritar la distanta in Mercury Research), pentru a promova Romania. Am pornit in cautarea esentei Romaniei, acel ceva care m-a facut in primul rand sa ma mut aici, in cautarea adevaratelor valori care stau la baza identitatii voastre nationale si, daca imi permiteti sa zic asa, a farmecului poporului.

Am ajuns la cateva concluzii:

1.Romania este o tara greu de inteles.  Este des categorizata incorect in strainatate, uneori intentionat spre dezinformare, alteori din ignoranta.

2.Esenta Romaniei se afla mai ales (dar nu numai) in zona rurala, in civilizatia voastra rurala straveche care inca incearca sa supravietuiasca.  Unii numesc acest fenomen “taranime”.

3.Exista deja un oarecare nivel de constiinta in Romania in ceea ce priveste adevarata valoare a acestei civilizatii rurale si rolul ei in identitatea voastra nationala, dar acum este in asa de mare pericol, incat mi-e teama ca aceasta constiinta va deveni general acceptata numai dupa ce va muri, cum s-a intamplat deja in tarile vestice, printre care si Irlanda.  Romania este inca “altfel”, si in acel “altfel” cred ca se afla adevaratul vostru rol in viitorul Europei.

4.Consider ca este esential sa se creeze o comunitate in care se pot regasi cei care vor sa fie informati, si mai ales cei care vor sa se implice. De aceea va invit sa ne trimiteti ideile, sugestiile, comentariile voastre si mai ales sa va inregistrati pentru a primi informatii in forma unui buletin electronic periodic.

Va multumesc!
Peter Hurley.

Obiectiv-Ortodox

5 mai, pomenirea Sf. Mare Mc. Efrem cel Nou. Închinare la moaștele sale de la Mănăstirea Radu Vodă

Moastele Sf. Efrem cel Nou Radu Voda (1)Moastele Sf. Efrem cel Nou Radu Voda (2)

Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – este un Mare Sfant (descoperit recent) al Bisericii Ortodoxe, care este cunoscut in toata lumea atat pentru marea sa putere facatoare de minuni, cat si pentru rapiditatea ajutorului sau, fiind supranumit „Super-Grabnic Ajutator in toate nevoile„. Sfantul Efrem cel Nou mai este recunoscut si ca SALVATOR al celor DEZNADAJDUITI si ca OCROTITOR al celor DEPENDENTI de DROGURI.
Sfantul Efrem cel Nou a trait in secolul al XV-lea in Grecia. A vietuit ca monah la Manastirea Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor de la Nea Makri din Attica, Grecia. Dupa ce a trait 27 de ani in nevointa calugareasca aspra, Manastirea de pe Colina Neprihanitilor a fost cotropita de otomani. Turcii au ucis monahii prin decapitare, iar pe Sfantul Efrem cel Nou l-au facut rob si l-au torturat in felurite chipuri, de nenumarate ori, timp de 8 luni. La sfarsit, turcii l-au atarnat cu capul in jos intr-un copac batran, i-au strapuns trupul cu multe cuie – din acelea cu care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce -, apoi i-au infipt in pantece un taciune aprins. Astfel si-a dat sufletul in mainile Domnului, la data de 5 mai 1426.
Vreme de 500 de ani nu a stiut nimeni de acest Mare Mucenic din Nea Makri, pana pe 3 ianuarie 1950, cand Sfintele sale Moaste – care sunt inmiresmate si pline de har – au fost descoperite prin revelatie de monahia Macaria, stareta Manastirii Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor (pana la cotropirea ei de catre turci, aceasta manastire era de calugari, iar din secolul al XX-lea – cand a fost restaurata – este de maici).
Dupa descoperirea Sfintelor sale Moaste, Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – s-a aratat de nenumarate ori staretei Macaria, altor maici si multor crestini (multi dintre ei nu stiau nimic despre Sfantul Efrem cel Nou), fie sub chipul unui nevoitor cu fata brazdata de multe osteneli, fie purtand vesminte preotesti, fie ca un calugar, marturisind: “Ma numesc Efrem!” si relatandu-le viata sa si chinurile si torturile la care a fost supus pentru marturisirea dreptei Credinte Ortodoxe. Celor mai multi, imediat dupa aratare, Sfantul Efrem cel Nou le-a rezolvat problemele: pe unii i-a vindecat de boli incurabile, altora le-a intarit credinta, pe altii i-a izbavit de primejdii sau de foc, pe multi deznadajduiti i-a mangaiat.
Obiectiv-Ortodox

Filmul documentar subtitrat: „Pe drumurile Sfântului Munte Athos” – 2016

Centrul de Pelerinaj grec „Solun” prezintă un film despre Athos, bine documentat și frumos ilustrat pentru cei care vor să cunoască Sfântul Munte. Vă invităm să-l urmăriți  pe calculator desktop pentru a avea subtitrarea. (Click pe „CC” dacă nu vă apare automat titrarea)

Obiectiv-Ortodox

Mănăstirea Xenofont – Muntele Athos

Aflată pe malul mării, între Dohiariu și Rusikon, Mănăstirea Xenofont se întinde pe deschiderea formată de râul Nevrocopos. Este închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi ocupă locul al cincisprezecelea în ierarhia mănăstirilor athonite.

Sfântul Xenofon Ctitorul

După tradiţie, mănăstirea a fost întemeiată la sfârşitul secolului al X-lea de Cuviosul Xenofon (998). Monah cu o educaţie aleasă, ce provenea dintr-o familie bogată şi cu renume, Cuviosul Xenofon a fost contemporan cu Sfântul Atanasie Athonitul, întemeietorul Marii Lavre. În biografia Sfântului Atanasie a rămas consemnată minunea vindecării de cancer a monahului Theodor, fratele Cuviosului Xenofon.

manastirea-xenofont1manastirea-xenofont2manastirea-xenofont4manastirea-xenofont5manastirea-xenofont6

În vremea aceea, în apropierea locului unde astăzi se ridică Mănăstirea Xenofont, Cuviosul Xenofon a aflat un mic altar închinat Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, precum şi icoana făcătoare de minuni a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, venită pe mare în perioada iconoclastă. Văzând sfânta icoană şi aflând despre minunata călătorie a ei pe mare, Cuviosul Xenofon a zidit pe cheltuiala sa o biserică (vechiul katholikon al mănăstirii), chilii şi alte clădiri necesare. Primul stareţ al noului aşezământ închinat Sfântului Gherorghe a fost însuşi ctitorul – Cuviosul Xenofon.

În arhiva mănăstirii Xenofont se păstrează un document extrem de valoros de la anul 1010 ce poartă semnătura Cuviosului Xenofont. Prin acest act, Sfântul punea capăt unor diferende şi încălcări teritoriale. Din atitudinea Cuviosului ctitor se vădesc înţelepciunea minţii, blândeţea inimii, dispoziţia împăciuitoare, dreptatea părerii sale, bogăţia şi adâncimea cultivării şi lucrării sale duhovniceşti.

manastirea-xenofont7manastirea-xenofont8

În vremea aceea, în apropierea locului unde astăzi se ridică Mănăstirea Xenofont, Cuviosul Xenofon a aflat un mic altar închinat Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, precum şi icoana făcătoare de minuni a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, venită pe mare în perioada iconoclastă. Văzând sfânta icoană şi aflând despre minunata călătorie a ei pe mare, Cuviosul Xenofon a zidit pe cheltuiala sa o biserică (vechiul katholikon al mănăstirii), chilii şi alte clădiri necesare. Primul stareţ al noului aşezământ închinat Sfântului Gherorghe a fost însuşi ctitorul – Cuviosul Xenofon.

manastirea-xenofont9manastirea-xenofont10

În arhiva mănăstirii Xenofont se păstrează un document extrem de valoros de la anul 1010 ce poartă semnătura Cuviosului Xenofont. Prin acest act, Sfântul punea capăt unor diferende şi încălcări teritoriale. Din atitudinea Cuviosului ctitor se vădesc înţelepciunea minţii, blândeţea inimii, dispoziţia împăciuitoare, dreptatea părerii sale, bogăţia şi adâncimea cultivării şi lucrării sale duhovniceşti.

Spre sfârşitul vieţii sale, Cuviosul Xenofon a lăsat conducerea mănăstirii în grija fratelui său, Teodor, şi s-a retras la isihie, aşteptând cu pace ceasul plecării sale la cele cereşti. Pomenirea lui se săvârșește la 24 aprilie.

manastirea-xenofont11manastirea-xenofont12

Distrugeri şi refaceri

În timpul împăratului Nichifor al III-lea Votaniatis (1078-1081) mănăstirea era deja pustiită cu desăvârşire. Atunci Ştefan, comandantul flotei bizantine, cu aprobarea şi ajutorul împăratului, şi-a asumat rezidirea mănăstirii, apoi s-a făcut monah primind numele de Simeon. Acesta cuvios este considerat noul ctitor al mănăstirii.

În 1285 mănăstirea a fost distrusă de piraţii genovezi. Iar în secolul al XIV-lea a suferit pagube de la catalani, dar şi-a revenit repede, astfel încât la sfârşitul secolului al XIV-lea deţinea locul al optulea in ierarhia mănăstirilor athonite. După căderea Constantinopolului, greutăţile economice pricinuite de stăpânirea turcească au fost depăşite prin ajutorul domnitorilor Ţărilor Române.

manastirea-xenofont13manastirea-xenofont14

Contribuţii româneşti

Din veacul al XVI-lea până la 1863, Mănăstirea Xenofont a fost întreţinută cu ajutoare de la boierii Craioveşti, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu.

Se pare că primul ctitor român la Xenofont este boierul Barbu Craiovescu, care, la începutul secolului XVI, dăruia mânăstirii câteva sate şi o baltă prin închinarea Schitului Roaba sau Zdralea.

În 1517, cu prilejul sfinţirii Mânăstirii de la Curtea de Argeş, Neagoe Basarab a invitat la ceremonie pe toţi egumenii mânăstirilor din Sfântul Munte, inclusiv pe cel de la Xenofont, şi a făcut tuturor daruri substanţiale. Sfântul Neagoe Basarab a dăruit mănăstirii un epitrahil brodat din fir de aur, argint şi mătase colorată, reprezentând şi familia donatorilor. Acesta reprezintă una din cele mai valoroase donaţii ce se păstrează în tezaurul mănăstirii.

Mai târziu, Matei Basarab a restaurat biserica mânăstirii şi a confirmat toate vechile închinări, fiind socotit pe bună dreptate între ctitorii de seamă. Sfântul Constantin Brâncoveanu a scutit Mânăstirea Xenofont de orice dări şi i-a închinat Mânăstirea Căciulaţi. În plus, tot el a făcut mănăstirii şi o danie de 10.000 de aspri.

Danii către mănăstire au făcut şi domnitorii Constantin Şerban, Radu Mihnea, Grigorie Ghica şi Radu Leon. Ultimul mare ajutor românesc a fost trimis mănăstirii între anii 1817-1837, când se zideşte noul katholikon.

manastirea-xenofont15manastirea-xenofont16manastirea-xenofont17manastirea-xenofont18

Revenirea la viaţa de obşte

După perioada de idioritmie, Mănăstirea Xenofont a fost prima mănăstire care s-a întors la sistemul chinovial (1784), prin sigiliul Patriarhului ecumenic Gavriil al IV-lea, rămânând astfel până astăzi. În mănăstire a trăit pentru o vreme Noul Cuvios Mucenic Acachie (†1815).

În a doua jumătate a secolului XX, numărul vieţuitorilor din mănăstire scăzuse îngrijorător de mult. În acest context, Sfânta Chinotită l-a invitat pe arhimandritul Alexie să preia stăreţia mănăstirii. Figură duhovnicească impresionat, Părintele Alexie este frate duhovnicesc al părintelui Emilianos Simonopetritul, amândoi fiind ucenici ai renumitului episcop Dionisie al Trikalei. Părintele Alexie a venit la Marea Meteoră în anul 1973, după plecarea în Sfântul Munte a părintelui Emilianos şi a obştii sale. Timp de un an de zile a fost singurul vieţuitor al mănăstirii, pentru ca abia în 1974 să mai vină un al doilea monah. În anul 1976, asemenea părintelui Emilianos, a fost chemat în Sfântul Munte Athos pentru refacerea vieţii monahale. Obştea, alcătuită atunci din şapte monahi şi şase fraţi, s-a mutat la Mănăstirea Xenofont. Timp de aproape treizeci de ani, părintele Alexie şi sinodia s-au ocupat de restaurarea aşezământului, însă nici primirea de închinători nu a fost dată uitării.

manastirea-xenofont19manastirea-xenofont20manastirea-xenofont21

În anul 1998, de praznicul Sfântului Gheorghe Mănăstirea Xenofont a aniversat în mod festiv împlinirea a 1000 de ani de la întemeiere. Au participat atunci Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului şi preşedintele Republicii Elene, dar şi stareţii mănăstiriilor athonite.

Astăzi, obştea mănăstirii numără aproximativ 50 de monahi ce se îndeletnicesc, în principal, cu tâmplăria, sculptura în lemn şi pictura de icoane.

fotografii: Obiectiv Ortodox (anul 2015)

textul: Silviu Cluci (doxologia.ro)

Mănăstirea Mălaia

Sfânta Mănăstire Înălţarea Sfintei Cruci se află în localitatea Mălaia, județul Vâlcea. De pe drumul național ce leagă între ele orașele Râmnicu-Vâlcea și Sibiu, se intră spre Voineasa, până în comuna Mălaia, pe frumoasa şi pitoreasca vale a Lotrului.

Piatra de temelie pentru noua biserică a mănăstirii de maici, cu hramurile Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfântul Mucenic Ioan Rusul, a fost pusă la 12 iunie 2012, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu PS Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Râmnicului.

Ctitorii mănăstirii sunt preotul Ioan Comăneci, împreună cu familia, sponsorul principal fiind domnul Frank Timiş. Ansamblul mănăstiresc de la Mălaia cuprinde biserica mare şi un arhondaric zidit pe două nivele, cu 25 de chilii.

Biserica este zidită în formă de cruce bizantină, cu pridvor deschis, având lungimea de 37 de metri. Planul şi arhitectura mănăstirii au fost realizate de părintele Ioan Comăneci. Echipa de constructori a fost formată din vieţuitori ai Sfintelor Mănăstiri Gruiul Lupului şi Blănoiu, sub coordonarea părintelui Ioan Comăneci.

manastirea-malaia1manastirea-malaia2manastirea-malaia4manastirea-malaia5manastirea-malaia6manastirea-malaia7manastirea-malaia8manastirea-malaia11manastirea-malaia12manastirea-malaia13manastirea-malaia14manastirea-malaia15manastirea-malaia16manastirea-malaia18manastirea-malaia20