Schitul Sihla

Lasand la vale Manastirea Sihastria, o poteca urca spre Schitul Sihla, cale de 3 km, pe urmele sihastrilor iubitori de Hristos.

Aici si-a petrecut viata pustniceasca si Cuvioasa Teodora, marea sfanta a Sihlei si a Moldovei intregi.
Pestera Sf. Theodora de la Sihla.

Pe prispa ingusta a unei stanci, la adapostul primitor al unui bloc de piatra, se afla doua chilii de lemn, din secolul al XIX-lea, si o bisericuta „dintr-un brad”, lunga doar de cativa pasi.

Construita de „Dumnealui aga Ioanita Pascanul Cantacuzino, precum sa si gaseste scris intr-o Sfanta Evanghelie… la leat 1763…”, cu hramul Schimbarea la fata, biserica „dintr-un brad” se pastreaza in stare aproape initiala. Lucrata in forma de corabie din barne de lemn, biserica este captusita in exterior cu scandura si acoperita cu sita. Interiorul, putin luminat si foarte simplu, mai pastreaza insa, prin intimitatea sa, atmosfera unei epoci de demult. Catapeteasma, aproape in miniatura, a fost pictata in ulei, probabil in secolul al XVIII-lea.

De aici, pe praguri de pietre scobite de pasi omenesti, se coboara in Schitul Sihla. Biserica actuala a schitului, cu hramul Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, dateaza din anul 1813, cand Arhim. Benedict, egumenul Manastirii Secu, o reface aproape in intregime din barne de brad, pe temelia celei mai vechi.

Respectand traditia arhitectonica locala, biserica este construita in plan triconc, cu o singura turla pe naos. In exterior peretii sunt captusiti cu scandura. Acoperisul din sita capata la turla forma de bulb. Intrarea se face prin partea de vest. Interiorul, simplu si pictat, este impartit in pridvor, naos si altar. Pronaosul face corp comun cu naosul. Trei ferestre dispuse in axul absidelor aduc inauntru lumina zilei.

Catapeteasma, sculptata in lemn de tei si poleita cu aur, da un aspect frumos si placut interiorului. Desi fara data, ea pare a fi de o vechime cu biserica. Pictura in ulei a icoanelor din catapeteasma nu este lucrata de acelasi mester. Patru din icoanele imparatesti sunt pictate de „Iulian monah zugravul Sf. Manastiri Slatina la le(at) 1852”. Interiorul bisericii este pictat in fresca de pictorul Vasile Pascu din Focsani, in anii 1973-1974, cand s-au efectuat unele lucrari de restaurare.

In partea stanga, intr-o mica racla de lemn sculptat, se afla cateva particele din moastele unor sfinti. Se gasesc aici capul Cuviosului Ieremia, necanonizat inca, ucenic al Sfantului Paisie Velicikovschi, si particele ale Sfintilor: Ioan Botezatorul, Maria Magdalena, Modest, ale Sfantului Ierarh Iacob, ale celor 14.000 prunci ucisi de Irod si de la Sfintii Cuviosi Parinti ucisi in Sinai si Rait.

Pe latura de vest a incintei, in locul vechiului corp de chilii de lemn construit odata cu biserica, s-a ridicat in ultimii ani un corp nou de chilii din piatra, pentru nevoile crescande ale obstei ce numara astazi nu mai putin de 35 de parinti si frati. Totodata s-a reconstruit si clopotnita si s-au ridicat o trapeza si un arhondaric nou, care primeste cu dragoste pelerinii ce vin in numar destul de mare la schit.

Sf. Teodora de la Sihla

Alaturi de numerosii ostenitori odrasliti de neamul românesc, se afla pomenite în calendarul ortodox foarte multe femei cuvioase, care prin viata lor aleasa au bineplacut lui Dumnezeu. În acelasi timp, ele sunt o frumoasa pilda vrednica de urmat, pentru femeile crestine din toate timpurile si toate locurile.

De o asemenea vietuire aleasa s-a învrednicit si cuvioasa Teodora de la schitul Sihla, din Muntii Neamtului.
Dupa traditie, ea s-a nascut în satul Vânatori din judetul Neamt, în jurul anului 1650. Era una din cele doua fiice ale lui Stefan Joldea, armas paznic al cetatii Neamt, loc unde era depozitat tezaurul tarii. Împreuna cu sotia sa si-au crescut fiicele în dragostea si pazirea dreptei credinte, la aceasta contribuind si numeroasele vizite facute la manastirile si schiturile din împrejurimi: Neamt, Secu, Sihastria, Agapia si altele.
Pentru ca sora sa, Marghiolita, s-a mutat prea devreme la Domnul, Teodora, copila fiind, dorea sa se retraga din lume la o manastire. Cu greu parintii îndurerati, ramasi acum doar cu ea, au convins-o sa ramâna alaturi de ei. La vremea cuvenita se casatoreste si merge în partile Tarii de Jos, unde locuia sotul ei. La scurta vreme însa, i-au murit si parintii.

Dupa toate aceste nenorociri prin care a trecut, Dumnezeu i-a trimis o încercare si mai mare, aceea de a nu putea avea copii. Astfel, pentru ca o existenta egoista, fara rost nu o putea multumi, s-a sfatuit cu sotul ei si au hotarât sa intre amândoi în câte o manastire.
Potrivit traditiei, a plecat mai întâi ea si a intrat în manastirea Varzaresti, din partile Buzaului, o sihastrie în care vietuiau vreo 30 de maici calauzite de egumena lor, schimonahia Paisia. La scurt timp, s-a calugarit si el la manastirea Poiana Marului, luând numele Elefterie, învrednicindu-se si de taina Sfintei Preotii.

Cuvioasa Teodora a îmbracat haina vietuirii îngeresti la vârsta de 30 de ani. Vazând-o atât de tânara egumena a luat-o pe lânga ea, spre a-i fi ucenica. Asa îsi începe sfânta nevointele dupa pravila vietii calugaresti, fiind pilda pentru toate celelalte vietuitoare, prin râvna cu care le îndeplinea. Întâmplându-se în aceasta vreme sa navaleasca turcii, egumena Paisia, Teodora si alte câteva maici parasesc aceasta sfânta asezare, refugiindu-se în locuri mai retrase, la hotarul dintre Muntii Buzaului si cei ai Vrancei. Aici construiesc un mic altar si câteva chilii modeste pentru adapost, continuându-si pravila de la Varzaresti. La scurt timp, din cauza vârstei înaintate si a multelor osteneli, schimonahia Paisia, trece la cele de sus.

Dupa ce s-au linistit lucrurile în tara, Cuvioasa Teodora, care vietuise aici zece ani, si-a îndreptat pasii spre locurile copilariei. Se opreste mai întâi la manastirea Neamt, unde se roaga la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Apoi, cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihastria Secului (înfiintata prin 1650) si dupa ce se marturiseste duhovnicului Pavel, care o si împartaseste, pleaca „la început pentru un an” sa vietuiasca în linistea codrilor seculari din împrejurimi.

Tot mergând prin Muntii Sihlei a ajuns în cele din urma la chilia unui batrân sihastru, asezata sub niste stânci uriase „ce stateau parca gata sa se prabuseasca”. Batrânul i-a oferit chilia sa „acestui suflet virtuos de femeie”, el plecând într-un loc „mai tainic, mai neajuns”, pentru a-si gasi adapost.

Acesta este momentul începutului unei noi etape din viata cuvioasei Teodora. Ea se nevoia în rugaciune neîncetata, veghe de toata noaptea si cugetare dumnezeiasca adânca. Hrana sa era alcatuita din: bureti, urzici, mure, afine, zmeura, precum si din pesmeti si poame uscate, pe care i le aduceau cei de la schitul Sihastria. La toate acestea se adauga si hrana cea dumnezeiasca, Trupul si Sângele Domnului, pe care i le aducea din când în când ieroschimonahul Pavel. Într-o astfel de osteneala a petrecut râvnitoarea maica vreme îndelungata, citind, la vremea potrivita Ceasurile, Vecernia si Utrenia, însotite de multe metanii si lacrimi duhovnicesti.

Din traditie aflam ca, venind odata si prin aceste parti ale Neamtului osti otomane, multe calugarite s-au ascuns în munti. În aceste conditii, au ajuns unele si la chilia unde se nevoia Cuvioasa Teodora. Dupa ce a ascultat necazurile lor, ca oarecând batrânul calugar, ea le-a oferit acestora chilia sa, retragându-se într-o pestera si mai tainuita, ce exista si astazi cunoscuta sub denumirea de „Pestera Sfintei Teodora”.
În acest loc, unde prin anii 1725-1730, s-a întemeiat Schitul Sihla, Sfânta Teodora a vietuit peste 20 de ani. Sfârsitul vietii sale a fost descoperit în chip minunat. Astfel, egumenul de la Schitul Sihastria a observat în mai multe zile niste pasarele care intrând în trapeza, luau bucati de pâine si poame si le duceau undeva în munte. Gândindu-se ca Dumnezeu hraneste în mod minunat vreun pustnic, a trimis doi frati sa vada unde duc acestea merindele. Ajunsi catre seara aproape de vârful muntelui, unul din ei s-a urcat într-un brad si de acolo, a zarit-o pe Cuvioasa Teodora în rugaciune.

Sfânta i-a chemat la ea si le-a spus ca de 40 de zile se roaga lui Dumnezeu pentru a-i trimite un duhovnic, care s-o spovedeasca si s-o împartaseasca. Apoi, a rugat pe cei doi sa-i transmita egumenului ultima sa dorinta, aceea de a trimite pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie cu Preacuratele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca urmeaza sa se mute la El în scurt timp.

Cu binecuvântarea egumenului, a doua zi cei doi au venit la chilia sfintei unde, dupa ce a primit dezlegare si a rostit „Tatal nostru” si „Crezul”, a fost împartasita. Apoi, cu fata spre rasarit, privind spre cer a zis: „Slava Tie, Doamne, pentru toate !” si si-a dat duhul.
S-au adunat acolo parinti de la Sihastria, precum si vietuitori din împrejurimi si, dupa rânduiala, au savârsit slujba înmormântarii, îngropând trupul sfânt în pestera în care vietuise atâta timp. Traditia spune ca, însusi sotul sau, acum ieroschimonahul Elefterie, ar fi venit la înmormântarea sa, apoi a ramas la schitul Sihastria pâna la sfârsitul vietii.
La scurt timp dupa trecerea sa la Domnul, a început ridicarea Schitului Sihla. Între anii 1730-1763, s-au construit rând pe rând, biserica cu hramul „Schimbarea la fata” si „Nasterea Sfântului Ioan Botezatorul” si chiliile din jur, care cu unele îmbunatatiri dureaza pâna în zilele noastre.
Din pacate, sfintele sale moaste nu au ramas aici pentru mult timp sau macar la noi în tara. Aceasta deoarece prin anii1828-1834, în timpul ocupatiei rusesti, ele au fost luate si duse în cunoscuta manastire Lavra Pecerska din Kiev.

Cu toate acestea poporul nostru binecredincios a considerat-o sfânta imediat dupa moarte, cinstind-o cu toata evlavia. În sedinta din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarât ca ea sa se numere în rândul sfintilor sai. Pomenirea sa se face de atunci, în fiecare an, în ziua de 7 august.

vedeti si: http://sihastria.mmb.ro