Schitul Ostrov

   Este un schit de calugăriţe, cu hramul ”Naşterea Maicii Domnului” şi se află amplasat pe o insulă a lacului de acumulare al hidrocentralei Călimăneşti de pe râul Olt, fiind legat de staţiunea balneo-climaterică Călimăneşti-Căciulata printr-un pod, la o distanţă de 5 km de la halta C.F.R. Călimăneşti-Jiblea.

Biserica este rezidită pe locul unei biserici mai vechi din secolul al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea, între anii 1520-1521, fiind ctitorită de domnitorul Neagoe Basarab şi soţia sa, doamna Despina.

S-a sfinţit nezugrăvită, pentru cult folosindu-se în prima fază icoane pictate, aflate astăzi în Muzeul de Artă al României. Altarul a fost pictat în 1752, restul bisericii fiind în stil frescă, de o remarcabilă valoare artistică şi a fost terminat în anul 1760. Tot atunci i s-a înlocuit şi inscripţia din pisania veche cu un text românesc, scris cu litere chirilice.

O mare podoabă de arhitectură interioară, care a infrunţat vremurile, este ”tâmpla aurită”, din lemn de tei care datează exact de la zidirea bisericii. Icoanele împărăteşti sunt foarte vechi, unele ipoteze susţinând că ar fi chiar cele originare. Icoana Maicii Domnului a fost restaurată în 1791 de Ioan Zugravul.

La 22 decembrie 1838 chiliile şi clădirile existente au fost distruse de un incendiu, fiind rezidite pe temeliile vechi în anul 1940. Principalele restaurări s-au făcut în anii 1940, 1956-1957, 1962-1963.

Din timpul lui Neagoe Basarab au rămas trei icoane: Sfântul Nicolae, Coborârea de pe cruce şi Sfântul Sava, toate de o mare valoare artistică, în prezent aflate în custodia Muzeului de Arta al României.

Începand cu secolul al XVI-lea până în 1890, Schitul Ostrov a fost schit de călugăriţe. În acest schit s-au călugărit soţia lui Neagoe Basarab, Doamna Despina cu numele de Platonida, şi mama lui Mihai Viteazul care şi-a luat numele de Teofana.

Construcţia hidrocentralei Călimăneşti a impus ca biserica împreună cu insula să fie ridicate cu circa 6 m, pentru a nu fi inundate, şi reconstruită casa stăreţiei. Întregul ansamblu insular este un frumos parc de agrement pentru vizitatorii staţiunii Călimăneşti-Căciulata care, pe lângă alte ”dotări”, reuneşte un numar de 47 de specii de arbori, arbuşti şi trandafiri.

text:http://www.arhiram.ro

copyright fotografii: Obiectiv Ortodox

Publicitate

Mănăstirea Oașa

Mănăstirea este situată la 70 de kilometri sud față de Sebeș și la 57 de kilometri nord-est față de Petroșani. Cel mai apropiat sat se află la o distanță de peste 40 de kilometri de mănăstire.

Mănăstirea este situată la 70 de kilometri sud față de Sebeș și la 57 de kilometri nord-est față de Petroșani. Cel mai apropiat sat se află la o distanță de peste 40 de kilometri de mănăstire.  

Mănăstirea stă pe întinderea numită Valea Frumoasei aflată la 1300 m altitudine, fiind străjuită de masivele Munților Cindrel și Șureanu.

Acces rutier: DN67C Sebeş, spre sud – Săsciori (10 km) – com. Şugag (17 km) – Barajul Oaşa (35 km) – Mânăstirea Oaşa (7 km).

Cu vrerea tatălui, cu ajutorul fiului şi împreună, lucrarea Sfântului Duh, ridicatu-s-a această biserică din lemn, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” în colonia Fetiţa, de pe Valea Frumoasei, comuna Şugag, jud. Alba, în anul 1982-1983, prin părinteasca purtare de grijă a P. S. Episcop Emilian Brîndaş, al Alba-Iuliei, primul ierarh al refăcutei eparhii după 275 ani, paroh fiind C. PR. Petru Faur şi protopop P. C. PR. Viorel Porcaru.

Construită cu ajutorul şantierului T. C. H. Valea Sebeşului şi sprijinul bunilor noştri credincioşi de aici, biserica a fost împodobită cu pictură în tehnica ”Fresco” de pictorul Liviu Dumbravă din Gura Humorului între anii 1985-1986, reconstruită în locul unei vechi biserici din anul 1943 al cărei ctitor, scriitorul Ionel Pop, se întâlnea aici adesea, în clipe de meditaţie şi de reculegere cu marele scriitor Mihail Sadoveanu, bisericii noi i s-au făcut unele îmbunătăţiri, meşterul Petru Sora din Şugag îmbinând şi alte elemente din arhitectura tradiţională.

Lucrările acestea fiind bineplăcute lui Dumnezeu, P. S. Episcop Emilian înconjurat de un sobor de preoţi şi de credincioşi ai acestor locuri, a sfinţit această biserică în ziua de … împărtăşind tuturor celor prezenţi cuvânt de învăţătură pentru păstrarea credinţei străbune şi slujirea patriei noastre scumpe spre preamărirea lui DUMNEZEU cel în Treime închinat, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin. (Pisania mănăstirii)

Manastirea Oasa

Manastirea Oasa este o manastire ortodoxa aflata in localitatea Sugag, judetul Alba. Aflata la o distanta de 70 de kilometri mai spre sud de Sebes si la 57 de kilometri nord-est fata de Petrosani, la poalele Muntilor Sureanu, Manastirea Oasa este o oaza de liniste, incojurata de paduri, cu vai si lacuri. Cel mai apropiat sat se afla la o distanta de peste patruzeci de kilometri de manastire.

Biserica centrala a Manastirii Oasa este inchinata Adormirii Maicii Domnului, hram praznuit in ziua de 15 august, si Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, hram praznuit in ziua de 27 iulie.

Sfantul Pantelimon este sarbatorit din anul 303, anul mortii sale, pe data de 27 iulie. S-a nascut in anul 284 in orasul Nicomidia. Tatal sau Evstorghie era pagan, iar mama sa era crestina. A reusit sa-l aduca la dreapta credinta si pe tatal sau, iar dupa moartea acestuia si-a impartit toata averea saracilor si, pentru ca nu primea plata pentru tratamentele pe care le facea, el este numit „doctor fara de arginti”.

Manastirea Oasa – scurt istoric

In anul 1943, scriitorul Ioan Pop si povestitorul Mihail Sadoveanu au ridicat in acest loc o bisericuta din lemn. Mai apoi, in anul 1983, prin purtarea de grija a episcopului Emilian Bardas, din Alba Iulia, a preotului Faur si a protopopului Viorel Porcaru, o veche biserica a fost reparata si imbunatatita, dupa care a fost adusa in acest loc.

Biserica de lemn din Manastirea Oasa a fost stramutata in acest loc de pe raul Sebes, judetul Alba, odata cu amenajarea lacului de acumulare construit pe Valea Frumoasei. Mai tarziu, bisericuta a fost reparata si de preotul Petru Sora, din localitatea Sugag.

In anul 1990, bisericuta a fost resfintita, iar in jurul ei s-a randuit o manastire de maicute. Pentru inceput, obstea a fost pusa sub indrumarea duhovniceasca a maicii starete Iustiniana Macarie. Obstea numara, pe atunci, in jur de douazeci de suflete. Cu ajutorul celor de la Hidrotehnica, maicile au reusit sa ridice mai multe corpuri de chilii, in jurul bisericutei: corpul de chilii, zidit in stil brancovenesc, cu etaj; staretia; trapeza si clopotnita.

Iernile grele si accesul anevoios in acest loc au facut ca maicile sa intampine dificultati greu de biruit. Astfel, prin anul 1998, maicile au parasit manastirea. Mai apoi, in ziua de 1 iunie 2000, in acest loc pustiu si greu accesibil s-a asezat o obste de calugari.

Manastirea este vietuita in intregime de straluciti calugari intelectuali, trecuti mai intai prin scoala insingurarii monahale de la Schitul Posaga, iar mai apoi initiati in tainele Filocaliei, de catre duhovnicul lor de la Manastirea Brancoveanu – Sambata de Sus, parintele Teofil Paraian.

Fiecare vietuitor este dator sa-si urmeze inzestrarea sa proprie (cantare, scriere,pictura sau alt mestesug), precum si de a citi zilnic din Filocalie si din Sfintii Parinti. Parintele staret Iustin a terminat Facultatea de Electrotehnica, din Timisoara, parintele Pantelimon a absolvit Scoala de Arte Frumoase, parintele Serafim este medic, parintele Nectarie este teolog, parintele Moise este scriitor si editor, iar parintele Sava a terminat Conservatorul, in America.

Biserica din Manastirea Oasa este din lemn, fiind zidita pe o fundatie de piatra, in forma de cruce. Biserica are o singura turla, fiind acoperita cu sindrila. Biserica de lemn a Manastirii Oasa a fost pictata, in fresca, intre anii 1985-1986, de catre pictorul Liviu Dumbrava, din Gura Humorului.

Teodor Danalache (sursa: crestinortodox.ro)

Mănăstirea Strehăreți

Mănăstirea Strehăreț este așezată într-un pitoresc peisaj de verdeață și lumină pe coasta nord-vestică a orașului Slatina, județul Olt.

Ctitor al Schitului Strehăreț este episcopul Serafim mai întâi episcop al Buzăului și din anul 1668, episcop al Râmnicului. Acesta cumpără la 24 aprilie 7172 (1664), de la feciorii popii Hariton, în hotarul Strehărețului, vii lucrate, țelină și pomeț „și cu braniște și cu fântână drept bani, 90 de unghi (bani ungurești)”.

Aceasta va construi zestrea cea mai însemnată a schitului. În anul următor, 1665, 1 aprilie, Radu Vodă Leon (1664-1669) dăruiește act episcopului Serafim, care era tot la Buzău, „pentru toate viile lui de la Slatina, moșie megieșească, de la moșul lui Gurcă” și le scutește și de vinariciul domnesc, scutind, de asemenea și stupii de la dijmă și oile de oierit. Construcția schitului începe în anul 1665, iar la 4 august 1668 episcopul Serafim închină ctitoria sa Mitropoliei din București unde păstorea Mitropolitul Teodosie. 

Tot episcopul Serafim este cel care îngrijește din 1671 până în 1672 ca schitul sa fie zugrăvit, la 28 decembrie 1672 afișându-se și inscripția, în timpul domniei lui Antonie Vodă din Popești (1669-1672) și al păstoririi Mitropilitului Varlam (24 decembrie 1672 – 2 aprilie 1679).

După moartea sa, episcopul Serafim a încredințat conducerea schitului egumenului Veniamin, care primește danii și cumpără moșii pentru schit. Astfel, la 12 septembrie 1763, jupânița Coplea Buzescu, dimpreună cu Elina și copiii acesteia, Barbu și Constantin, descendenți din famillia Buzeștilor, dăruiesc jumătate din din moșia lor de la Cireașovul de Deal. La 8 iunie 1674, doi monahi – Andronia și fiul său Anlenie – dăruiesc moșie mănăstirii Strehareț „care ieste făcută de Serafim episcopul.”  Șerban Vodă Cantacuzino printr-un hrisov dat la 12 mai 1679, scutește „bucatele” Streharețului de dijma către curte. La 21 aprilie 1693 jupâneasa Voica „ce-a fost a lui Murga post ot Turia” , cu fiica-sa Florica – diaconeasa și văru-său Cristea dau zapis la mâna egumenului Filotei (urmașul lui Veniamin), prin care dăruiesc toată partea lor de moșie mănăstirii Strehareț. Tot în 1693, Sf. Martir Constantin Vodă Brâncoveanu dă un hrisov prin care se scutesc bucatele schitului de dijmă.

Până în anul 1802 schitul Strehareț a fost de mai multe ori prădat de turci. În vara anului 1802 schitul a fost cuprins de un incendiu, lucru pentru care a fost părăsit până în anul 1832, când aflăm aici 63 de suflete și de preoții Vasile sin Popa Ion și Preda sin Oprea, care fac reparații și îmbunătățiri mănăstirii și împrejmumilor ei. În anul 1838 un cutremur de pământ i-a adus simțitoare stricăciuni, dar prin dragostea credincioșilor și cu ajutorul lor, mănăstirea a fost restructurată, în cladiri în jurul mănăstirii, care în anul 1863 sunt transformate în spital.

În urma reformei domnitorului Alexandru Ioan Cuza din 1863, o parte din averile mănăstirii au fost secularizate, iar cu o altă parte din moşiile mănăstirii, în anul următor 1864, au fost împroprietăriţi 12 ţărani din satul Sineşti – Olt. După anul 1865 schitul Strehareţ a dus o viaţă liniştită şi fără prea mari evenimente. I-au mai fost adăugate clădiri în partea sud-estică, dar care au fost dărâmate cu timpul. În anul 1936, pentru vieţuitorii mănăstirii au fost construite câteva clădiri – chilii, în partea nordică a mănăstirii. Cutremurele de pământ din anii 1940 şi 1977 au adus vizibile prejudicii atât zidăriei cât şi picturii, care nu-şi mai păstrează coloritul iniţial, frescele fiind parţial degradate.

Fresca schitului este importantă prin stilul pictural neo-bizantin şi prin scrierea cu caractere chirilice ce se păstrează pe frontispiciile icoanelor murale. Multe din icoanele schitului sunt vii documente, cu însemnări ale timpului, icoane care, contrar intemperiilor vremii sunt încă frumoase şi se păstrează bine.

În anul 1979, vechea clopotniţă a fost dărâmată şi a fost zidită o nouă clopotniţă deasupra portalului, la intrarea în incinta mănăstirii.

În forma în care se prezintă schitul Strehareţ, este un preţios loc de pelerinaj şi un important vestigiu al istoriei ţării şi bisericii româneşti.

Contact

Mănăstirea Strehareţi

Str. Strehareţi, nr. 154,
Slatina, cod 230088, judetul Olt
Telefon: 0249.420.175
E-mail: strehareti@manastireastrehareti.ro
Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice): OT-II-m-B-08631

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor OBIECTIV ORTODOX.  Fotografiile pot fi preluate numai pentru a fi utilizate in scopuri pozitive.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei, OBIECTIV ORTODOX.

Mănăstirea Bistrița (Neamț)

Manastirea Bistrita, zidita de domnitorul Alexandru cel Bun in anul 1406, este o manastire ortodoxa din judetul Neamt. Manastirea se afla in satul Bistrita, din comuna Alexandru cel Bun, si are o foarte mare valoare istorica si arheologica.

Fiind situata la aproximativ 8 kilometri mai spre vest de orasul Piatra Neamt, in comuna Viisoara – Alexandru cel Bun, manastirea a dainuit timp de peste sase veacuri la adapostul padurilor ce o acopera, infruntand, ca toate lacasurile noastre de credinta si cultura, greutatile si incercarile istoriei.

Manastirea Bistrita ocupa un loc deosebit intre vetrele de credinta ortodoxa si decultura romaneasca ce innobileaza trecutul acestei tari, numarandu-se printre cele mai vechi ctitorii voievodale, adapostind oseminte domnesti si fapte de neuitat din istoria si viata spirituala a poporului nostru.

Manastirea Bistrita – scurt istoric

Potrivit traditiei, inceputurile obstei monahale din vatra Bistritei nemtene se aseaza in vremea domniei lui Petru I Musat, spre sfarsitul secolului al XIV-lea, cand s-a ridicat aici o micuta biserica de lemn, prin purtarea de grija a ieromonahului Pafnutie. In anul 1402, pe locul bisericute de lemn, domnitorul Alexandru cel Bun a zidit, a zidit o minunata biserica de piatra. Locasul de peste 30 de metri lungime, cu pronaos, gropnita, naos si altar, a fost zidit si cu gandul de a-i folosi acestuia pe post de loc de ingropare.

Manastirea Bistrita ocupa un loc important in sistemul religios si institutional creat de Alexandru cel Bun, potrivit documentului din 7 ianuarie 1407, emis de catre mitropolitul Iosif Musat, prin care acest lacas era pus pe picior de egalitate cuManastirea Neamt, stabilindu-se o conducere comuna a acestor doua asezaminte, in persoana preotului chir Domentian:

 „Prea Sfintitul Mitropolit chir Iosif al Moldovlahiei, cu bunavointa lui Dumnezeu si a Preacuratei lui Maici si a sfintei Lui Inaltari, manastirea vladiciei mele, Io Alexandru Voievod, domn al Tarii Moldovei, si am dat aceasta manastire mai inainte zisa popii chir Domentian, de asemenea si Manastirea Uspeniei (Adormirea) PreacurateiNascatoare de Dumnezeu cea de la Bistrita, ca sa fie aceste manastiri nedespartite una de alta, pentru ca sunt amandoua ale vladiciei mele.”

Alexandru cel Bun va inzestra Manastirea Bistrita cu numeroase sate si mosii. Printr-un hrisov din 6 ianuarie 1411, manastirea primeste doua sate si Biserica de la Bohotin, impreuna cu zece butii de vin, zece „coloane de grau” si tot atatea postavuri de Cehia, in fiecare an. Acestora se mai adauga si multe altele, precum vamile de la Barlad si Tazlau, iar in timpul lui Ilie Voda si pe cea de la Bacau.