Schitul rupestru şi Schitul „Sf. Ierarh Nectarie” de la Șinca Veche (Brasov)

Această prezentare necesită JavaScript.

tur virtual Şinca Veche

localizare HARTA SATELIT

ŞINCA NOUĂ

joi, 16 iulie 2009 (http://apostolatintarafagarasului.blogspot.com)

Pe locul unei vechi vetre monahale se ridică o nouă mănăstire, cu sprijinul localnicilor inimoşi. Sihăstria unde au fost începute lucrările a fost vizitată duminică, 5 iulie 2009, de către Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul.

Şinca Nouă a avut mai multe aşezăminte monahale. Chiar localnicii, când au fugit din Şinca Veche, pentru că nu doreau să accepte trecerea forţată la greco-catolicism, şi au înfiinţat localitatea Şinca Nouă, au găsit mângâiere duhovnicească la unul dintre ele. De aceea, parcă au păstrat adânc în sufletele lor dorul de mănăstire. Iată că, după veacuri de aşteptare, visul le este împlinit: la şapte kilometri de sat, pe locul unui alt vechi aşezământ dispărut în urma prigoanei pusă în aplicare de generalul Buccow, au fost descoperite de curând ruinele unei biserici de piatră, împodobită cu pictură în frescă. În acest loc, unde slujirea a fost întreruptă de atâta vreme, se ridică astăzi schitul cu hramul „Duminica Sfinţilor Români“. Stareţul aşezământului este Părintele Matei Bilauca, care va sluji aici împreună cu obştea de călugări ce a vieţuit până nu demult la Şinca Veche.
Locul unde se ridică clădirea care va adăposti câteva chilii şi un paraclis a fost vizitat în după-amiaza zilei de duminică, 5 iulie, de către Preasfinţitul Andrei, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Drumul de munte, anevoios şi îngust, le-a amintit vizitatorilor de Muntele Athos şi de alte sihăstrii greu accesibile. Frumuseţea răcoroasă a pădurii ne-a mai estompat din emoţiile călătoriei, pentru care ar fi fost mai potrivit un tractor (cu care se parcurge în mod obişnuit distanţa până la mănăstire) sau o maşină de teren. Liniştea şi frumuseţea locului, nu degeaba ales în vechime pentru mănăstire, ne-au şters însă cu totul din inimă îngrijorările. Aflate în binecuvântata pauză duminicală, lucrările ne-au făcut să apreciem binecuvântarea locului, dar şi să înmulţim rugăciunea pentru cei care s-au implicat în reînvierea vetrei monahale, pentru că munca se vesteşte a fi lungă şi anevoioasă. Ceea ce pare însă greu pentru oameni, se plineşte uşor cu ajutorul Domnului şi cu iubirea omului, de care au dat dovadă din plin sătenii din Şinca Nouă, în frunte cu primarul lor, Dumitru Flucuş, şi părintele paroh Sorin Suciu.
Dacă doriţi să vă faceţi parte a ctitoriei acestui nou (şi vechi în acelaşi timp) aşezământ monahal, puteţi face acest lucru contribuind, din puţinul fiecăruia, la ridicarea lui. Contul care vă stă la dispoziţie este deschis la Banca Românească, sucursala Făgăraş:
Schitul „Duminica Tuturor Sfinţilor”
RO 79 BRMA 0082 0292 1630 0000

Natalia Corlean

CALEA SFINTILOR

Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu.
Sfinţii sunt prietenii oamenilor, mijlocitori între oameni şi Dumnezeu.
În sfinţi se odihneşte Dumnezeu.
Prin sfinţi şi prin oameni lucrează Dumnezeu asupra oamenilor, cu oameni şi pentru oameni.
Sfinţii, pentru rugăciunile noastre intermediază între noi şi Dumnezeu, iar Dumnezeu pentru rugăciunile sfinţilor se milostiveşte şi ne ajută.
Orice gând adresat lui Dumnezeu sau sfinţilor poate deveni rugăciune.
Să nu credeţi că dacă nu ajungeţi să vă închinaţi şi să sărutaţi sfintele moaşte ale unui sfânt, nu veţi fi ajutat de sfântul respectiv!
Sfinţii te ajută dacă te închini icoanei lor. Te ajută, dacă citeşti acatistul lor. Te ajută, dacă citeşti sau cânţi paraclisul lor. Sfinţii te ajută dacă te rogi lor.
Dacă te-ai afla în pustie sau în vârf de munte sau pe mare departe şi n-ai avea la tine, nici moaşte, nici icoană, nici acatist sau paraclis, dar ai avea rugăciune sinceră, fierbinte, din inimă curată, orice ai cere ţi s-ar da, căci dintre toate, cele mai puternice sunt lacrima şi genunchiul plecat.

Să ne ţinem în legătură cu sfinţii, să păstrăm calea deschisă prin gând şi rugăciune, să-i cinstim pe sfinţi, să-i rugăm şi să le mulţumim şi nu va mai fi nevoie de nimic altceva.
Dacă n-ai credinţă, dacă n-ai smerenie şi inimă curată, atingerea de sfintele moaşte poate deveni chiar dăunătoare, te poate nelinişti, te poate tulbura.
Să fim, noi cu inimă curată, să-l iubim noi pe Dumnezeu şi pe sfinţii lui şi să ne rugăm cu simţire adâncă şi Dumnezeu, Maica Domnului şi sfinţii lui
Dumnezeu, invocaţi şi chemaţi vor veni să ne ajute oriunde ne vom găsi.
Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a rânduit ajutoare pe sfinţii Săi şi pe îngerii Săi şi că nu ne-a lăsat văduvi nici de dragostea Lui!
Să fim cinstitori de Dumnezeu şi de sfinţi şi nu vom rămâne lipsiţi de ajutor şi de cele bune!
Nimeni rugându-se nu se va păgubi, ci folos din asta va afla.
Să-i avem, mai întâi, pe sfinţi în inima noastră, în rugăciunea noastră, în simţirea noatră şi nu va mai fi nevoie să batem drumuri peste drumuri, ca să ne închinăm moaştelor lor, dar atunci când ne aflăm lângă moaştele sfinţilor să le sărutăm cu evlavie şi să le cinstim cum se cuvine!
Sfinţii sunt prezenţi în viaţa noastră, mai ales dacă purtăm numele unui sfânt, acela ne ocroteşte, chiar dacă, noi nevrednicii, nu-i aducem cinstirea cuvenită.
Mari taine sunt legate de prezenţa şi de lucrarea sfinţilor în lume.
Mari minuni săvârşesc sfinţii în lume.
Să-i avem la evlavie, să-i avem în cinstire pe sfinţi şi Dumnezeu se va milostivi spre noi, pentru asta!
Să nu-i uităm pe sfinţi, ca nici ei să nu uite de noi!
Să ştim că sfinţii sunt vii printre noi şi că mari minuni fac!
Să ne rugăm sfinţilor, ca şi ei să se roage pentru noi.
Sfinţilor ai lui Dumnezeu, rugaţi-vă lui Dumnezeu
pentru noi!

Maria Bâgiu (Viaţa şi minunile Sfântului Nectarie de la Eghina, tămăduitorul şi de minuni făcătorul)

FUNDAŢIA ORTODOX-CULTURALĂ

„MAICA SFÂNTĂ – BUCURIA NEAŞTEPTATĂ“

Braşov – str. Iuliu Maniu nr. 43
tel.: +40 268 478 686 • fax: +40 268 478 989
mobil: +40 744 622 033
e-mail: maria.bagiu@sincaveche.ro  maria.bagiu@fundatiaortodoxculturala.ro
www.sincaveche.ro • www.fundatiaortodoxculturala.ro
Cont BRD GSG:
lei: RO35BRDE080SV16516390800
euro: RO31BRDE080SV16516470800
usd: RO96BRDE080SV35745420800

2 thoughts on “Schitul rupestru şi Schitul „Sf. Ierarh Nectarie” de la Șinca Veche (Brasov)

  1. In prag de moarte si foarte saraci, o familie de romani cu boli cardiovasculare grave se lupta sa-si salveze zilele, Singura lor speranta este Dumnezeu si ajutorul concret al crestinilor de pretutindeni.
    Sa intindem o mana de ajutor acestei familii!
    Bunatatea si milostivirea lui Hristos este in fiecare dintre noi, si prin actele noastre de milostenie si caritate, fata de semenii nostri ne vede Mantuitorul si ne va aduce mantuirea. Contactati familia FERARU Tel: 0761887298
    Contul ce la deschis ptr a primi ajutorul de la handicap in valoare de 33,5 lei este la RAIFFAISEN BANK,

    * in LEI: ro93rzbr0000060001059026 ,si in euro ro72rzbr0000060004438690 cod swift rzbrrobu

    Domnul Mihai Feraru a trimis Redactiei Las Vegas Romanian Journal copii dupa documente care dovedesc starea precara a sanatatii dumnealui si a sotiei, precum si scrisori semnate de Preotul Bisericii Ortodoxe din satul in care locuieste . Iata mai jos scrisoarea prin care Dl. Mihai Feraru ne cere tuturor ajutorul:
    Sunt un om foarte bolnav , eu si sotia mea suntem 2 cardiovasculari, partial sunt paralizat, varsta noastra este de 52 ani, si singura sursa de venit a familiei noastre este doar o pensie pe caz de boala foarte mica si alte venituri nu mai avem, eu cu sotia nu putem efectua nici o activitate, numai Bunul Dumnezeu stie de viata noastra de aceea fac apel pe aceasta cale catre toti oameni cu suflet pentru oameni si care il iubesc pe Bunul nostru Dumnezeu, sa-mi ajute si familia mea greu incercata de atata necaz, Va rog, in numele lui Dumnezeu sa va ganditi ca cineva in grea suferinta asteapta ajutorul dumneavoastra. Dumnezeu v-ar putea ajuta atunci cand veti avea mare nevie pentru ceea ce veti face . Pot dovedi cu acte in regula. Diabetul este f mare imi fac zilnic 2 feluri de insulina de 4 ori pe zi..Dorim sa mai putem merge pe la clinici medicale ptr investigatii si tratament, orice fel de ajutor la noi va fi bine-venit, sub orice forma ar fi.Doamne ajuta , Multumim Anticipat. A-R

  2. Pingback: Duminica Tuturor Sfinţilor. (Ne)potriviri | Genunchiul Lumii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s