5 mai, pomenirea Sf. Mare Mc. Efrem cel Nou. Închinare la moaștele sale de la Mănăstirea Radu Vodă

Moastele Sf. Efrem cel Nou Radu Voda (1)Moastele Sf. Efrem cel Nou Radu Voda (2)

Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – este un Mare Sfant (descoperit recent) al Bisericii Ortodoxe, care este cunoscut in toata lumea atat pentru marea sa putere facatoare de minuni, cat si pentru rapiditatea ajutorului sau, fiind supranumit „Super-Grabnic Ajutator in toate nevoile„. Sfantul Efrem cel Nou mai este recunoscut si ca SALVATOR al celor DEZNADAJDUITI si ca OCROTITOR al celor DEPENDENTI de DROGURI.
Sfantul Efrem cel Nou a trait in secolul al XV-lea in Grecia. A vietuit ca monah la Manastirea Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor de la Nea Makri din Attica, Grecia. Dupa ce a trait 27 de ani in nevointa calugareasca aspra, Manastirea de pe Colina Neprihanitilor a fost cotropita de otomani. Turcii au ucis monahii prin decapitare, iar pe Sfantul Efrem cel Nou l-au facut rob si l-au torturat in felurite chipuri, de nenumarate ori, timp de 8 luni. La sfarsit, turcii l-au atarnat cu capul in jos intr-un copac batran, i-au strapuns trupul cu multe cuie – din acelea cu care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce -, apoi i-au infipt in pantece un taciune aprins. Astfel si-a dat sufletul in mainile Domnului, la data de 5 mai 1426.
Vreme de 500 de ani nu a stiut nimeni de acest Mare Mucenic din Nea Makri, pana pe 3 ianuarie 1950, cand Sfintele sale Moaste – care sunt inmiresmate si pline de har – au fost descoperite prin revelatie de monahia Macaria, stareta Manastirii Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor (pana la cotropirea ei de catre turci, aceasta manastire era de calugari, iar din secolul al XX-lea – cand a fost restaurata – este de maici).
Dupa descoperirea Sfintelor sale Moaste, Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – s-a aratat de nenumarate ori staretei Macaria, altor maici si multor crestini (multi dintre ei nu stiau nimic despre Sfantul Efrem cel Nou), fie sub chipul unui nevoitor cu fata brazdata de multe osteneli, fie purtand vesminte preotesti, fie ca un calugar, marturisind: “Ma numesc Efrem!” si relatandu-le viata sa si chinurile si torturile la care a fost supus pentru marturisirea dreptei Credinte Ortodoxe. Celor mai multi, imediat dupa aratare, Sfantul Efrem cel Nou le-a rezolvat problemele: pe unii i-a vindecat de boli incurabile, altora le-a intarit credinta, pe altii i-a izbavit de primejdii sau de foc, pe multi deznadajduiti i-a mangaiat.
Anunțuri

Mănăstirea Cernica

Manastirea Cernica (3)Manastirea Cernica (35)Ctitorie a marelui vornic Cernica Ştirbei şi a soţiei sale Chiajna, Sfânta Mănăstire Cernica este atestată documetar din anul 1608, din timpul domniei lui Radu Vodă Şerban, fiul lui Mihnea Vodă. Documentul consemnează: „Am cumpărat satu Floreştii după Colentina de la Nedelcu şi Stroe, feciorii lui Radu Captaru şi am zidit o monastire la leatu 1608 cu hramul Sfântului Ierarh şi făcătorul de minuni Nicolae de la Mira Lichiei în capul moşiei mele cea de mai sus arătată, într-un ostrov lângă Floreştii din mijloc ce se vecinesc cu Şerban Vodă”. Ctitorul a înzestrat lăcaşul pentru a asigura „hrană părinţilor ce vor petrece într-însa cu viaţă de obşte fără să fie supuşi cuiva”, specificând ca nimeni „din neamul meu să nu fie slobod de a se atinge de dânsa, sau să puie egumen, ci să fie stareţ din acei părinţi ce vor petrece cu viaţă de obşte spre pomenirea mea, a soţiei mele şi a neamului meu, în veacul de acum şi cel ce va să fie”.Manastirea Cernica (7)

Manastirea Cernica (25)În „Istoria Sfintei Monastiri Cernica” monahul Casian Cernicanul – primul istoriograf al mănăstirii – menţionează că după o perioadă „nu se ştie bine cum s-au pustiit pentru că tradiţiile tac şi nu vorbesc desluşit, fără numai dupe istorisirea bătrânilor şi dupe oarecare semne. Se zice că a fost o ciumă foarte mare şi care se crede că este adevărat, pentru că se pustiise locurile acestea …, părinţii dintr-însa unii murise, iar alţii fugise la munte ca să-şi scape viaţa”. Ultimii supravieţuitori, „insuflaţi de Duhul Sfânt au prescris toate hrisoavele ale tuturor moşiilor fericitului Ctitor care acestea sînt: Floreştii dupe Colentina, Floreştii din mijloc, Popeştii; Aninişul, Clincenii, Măgura, Predealu, Cureştii, Săratu, Vălenii, Berivoieştii, Lăcureştii, alţi Lăcureşti, Obileşti, Sgâriata, Limoteşti şi alte mai multe”. Hrisoavele în original au fost duse la Mitropolie, iar copiile au fost zidite într-un tavan. Ulterior aceste documente au fost găsite şi cercetate. Sfântul Lăcaş a rămas nelocuit mai bine de 70 de ani, devenind pustiu deoarece „crescuse pădurea şi hiarele se înmulţise de nu putea nimeni să locuiască pe aici; că satele se pustiiseră şi nu se găsea nici un om de pe acea vreme ca să spuie ce a fost pe aici. … Că ce puteai să vezi în chiliuţele bieţilor călugări! se încuibaseră broaştele ţestoase şi în Biserică unde săvârşea Sfintele Rugăciuni, locuiau şerpii şi şopârlele, dupe cum istoria ne arată”.

Manastirea Cernica (12)

Manastirea Cernica (4) Continuă lectura

Mănăstirea Hurezi

manastirea hurezi valcea (41)manastirea hurezi valcea (28) Continuă lectura

Schitul Iezer

Una dintre cele mai izolate sihăstrii din nordul Olteniei, schitul Iezer, este situat într-un cadru natural de pădure, la 4 km de comuna Cheia – judeţul Vâlcea, pe malul drept al râului Iezer.

Primii ctitori ai acestui sfânt locaş au fost Radu I (1377-1383) şi fiul său Mircea cel Bătrân (1386-1418). Cu trecerea vremurilor schitul s-a ruinat, în anii 1552-1553 fiind refăcut de Mircea Vodă Ciobanul şi Doamna Chiajna. Astfel, s-a construit aici o mare obşte monahală cu peste 300 de călugări. O parte dintre aceştia trăiau în mănăstire o viaţă de obşte, alţii asistau doar duminica la slujbele săvârşite în biserică, nevoindu-se în rest în sihastriile pesterilor sau ale chiliilor.

Despre Schitul Iezer, ieromonahul Chiriac Râmniceanul istorisea următoarele, auzite în anul 1806 de la batrânul Ştefan Ieromonahul, stareţul schitului:

„…. fiind domn de mai sus pomenit Mircea, carele având două fete şi măritând pe cea mai mică înaintea celei mari, ş-au scârbit cea mare fată şi fugind de la tatăl său Mircea Vodă în ţara ungurească, a luat în căsătorie pe un ungur, Nemeş, mare păgân, şi ştiind că tatăl său, Mircea Vodă făcuse această mănăstire mare, înzestrând-o cu moşii şi alte ce au trebuit, încă şi un cazan cu bani pusese în zidul mănăstirii Iezerul, pentru când se va întâmpla a se strica mănăstirea, găsindu-se banii, să se facă la loc. Aşa fiind necăjită pe tatăl său, a spus toate acestea soţului ei. Acest ungur, mare păgân, auzind de acea comoară, a pornit ca un tiran, venind peste munţii Nemteşti şi sosind în acel loc pustiu, pe toţi călugării pe care i-a găsit, i-a tăiat bucăţi şi mănăstirea a surpat-o toată la pământ, căutând şi acei bani. Găsindu-i, i-au luat şi au plecat în ţara lor. Vâzând din locuitori acele trupuri, le-au adunat şi le-au îngropat toate într-o groapă.”

Locul s-a numit de atunci „Crucile Moşilor”, fiind marcat printr-o troiţă ridicată în memoria celor adormiţi.

200 de ani mai târziu istoria consemnează rolul important pe care l-a avut Cuviosul Antonie la refacerea schitului. Acesta a donat toate economiile sale şi a lucrat personal la zidirea bisericii (1714) şi a chiliilor din partea de apus a acesteia, unde încă mai poate fi remarcat un subsol spaţios, construit pentru depozitarea celor necesare întreţinerii vieţii monahale.

De origine română, Cuviosul Antonie a părăsit ţinutul Pindului spre a se stabili în Ţara Românească, în anul 1648. La vârsta de 64 de ani, după o viaţă prosperă de negustor, acesta alegea viaţa monahală, fiind povăţuit de episcopul Ilarion al Eparhiei Râmnicului să vină la Schitul Iezer şi să întemeieze aici o obşte monahală, după modelul celor de la Sfântul Munte Athos. Dorind apoi să vieţuiască într-o nevoinţă mai aspră şi descoperind în împrejurimi o peşteră, schimonahul Antonie începea aici să cioplească o biserică, inspirat de o vedenie repetată în mai multe rânduri. Timp de 3 ani, retras în peşteră, la 600 de metri răsărit de Schitul Iezer, sfântul a săvârşit porunca primită, dăltuind în stâncă, numai cu ajutorul lui Dumnezeu biserica visată.

Tot aici şi-a făcut o chilie, apoi la gura peşterii şi-a pregătit locul de odihnă veşnică. Timp de 28 de ani, Cuviosul Antonie a trăit o viaţă pustnicească având la temelie un unic principiu: RUGACIUNEA INIMII ŞI MUNCA.

În 23 noiembrie 1720, într-o zi de luni, cuviosul trecea la cele veşnice. O parte din moaştele sale au fost găsite îngropate la intrarea în peşteră şi au fost mutate la Schitul Iezer, unde se află şi acum.

Istoria Schitului Iezer, devenit metoc al Episcopiei Râmnicului este cuprinsă în câteva cuvinte şi în inscripţia aflată pe peretele de apus al vechii biserici:

„ACEASTĂ SFÂNTĂ BISERICĂ, UNDE SE PRĂZNUIEŞTE OVEDENIA FĂCUTU-O  DINTR-UNTÂIU RĂPOSAT MIRCEA VOIEVOD CU DOAMNA CHIAJNA, LA ANUL 1552-1553 ŞI PRIN TRECEREA VREMURILOR, DIN NECĂUTARE, S-AU SURPAT; IAR MAI PE URMĂ, S-AU REFĂCUT DE IUBITORUL DE DUMNEZEU CHIR ILARION, EPISCOP AL RÂMNICULUI, AJUTÂND ŞI ANTONIE SCHIMONAHUL, IAR ACUM ÎN ZILELE PĂRINTELUI DAMASCHIN, EPISCOP AL RÂMNICULUI S-AU ZUGRAVIT ŞI ÎNFRUMUSEŢAT DE SMERITUL ÎNTRE IEROMONAHI, CHIR NICOLAE, SIN NICOLI, OT TEIUS, MUSETA MART DIN 9 LEAT 7222/1714.”

Din anul 1948, la Schitul Iezer s-a înfiinţat o obşte de maici. În data de 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Cuviosului Antonie de la Iezer, în calendarul ortodox fiind prăznuit în ziua de 23 noiembrie.

Şi în prezent, Schitul Iezer are o obşte de maici, care se ostenesc să ducă mai departe tradiţia monahală existentă aici de mai multe secole.

fotografii: Obiectiv Ortodox

text: Schitul Iezer

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor OBIECTIV ORTODOX.  Fotografiile pot fi preluate numai pentru a fi utilizate in scopuri pozitive.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei, OBIECTIV ORTODOX.

https://i1.wp.com/i1107.photobucket.com/albums/h400/doarortodox/grafice/Obiectiv-Ortodox.jpg

Schitul rupestru şi Schitul „Sf. Ierarh Nectarie” de la Șinca Veche (Brasov)

Această prezentare necesită JavaScript.

tur virtual Şinca Veche

localizare HARTA SATELIT

ŞINCA NOUĂ

joi, 16 iulie 2009 (http://apostolatintarafagarasului.blogspot.com)

Pe locul unei vechi vetre monahale se ridică o nouă mănăstire, cu sprijinul localnicilor inimoşi. Sihăstria unde au fost începute lucrările a fost vizitată duminică, 5 iulie 2009, de către Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul.

Şinca Nouă a avut mai multe aşezăminte monahale. Chiar localnicii, când au fugit din Şinca Veche, pentru că nu doreau să accepte trecerea forţată la greco-catolicism, şi au înfiinţat localitatea Şinca Nouă, au găsit mângâiere duhovnicească la unul dintre ele. De aceea, parcă au păstrat adânc în sufletele lor dorul de mănăstire. Iată că, după veacuri de aşteptare, visul le este împlinit: la şapte kilometri de sat, pe locul unui alt vechi aşezământ dispărut în urma prigoanei pusă în aplicare de generalul Buccow, au fost descoperite de curând ruinele unei biserici de piatră, împodobită cu pictură în frescă. În acest loc, unde slujirea a fost întreruptă de atâta vreme, se ridică astăzi schitul cu hramul „Duminica Sfinţilor Români“. Stareţul aşezământului este Părintele Matei Bilauca, care va sluji aici împreună cu obştea de călugări ce a vieţuit până nu demult la Şinca Veche.
Locul unde se ridică clădirea care va adăposti câteva chilii şi un paraclis a fost vizitat în după-amiaza zilei de duminică, 5 iulie, de către Preasfinţitul Andrei, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Drumul de munte, anevoios şi îngust, le-a amintit vizitatorilor de Muntele Athos şi de alte sihăstrii greu accesibile. Frumuseţea răcoroasă a pădurii ne-a mai estompat din emoţiile călătoriei, pentru care ar fi fost mai potrivit un tractor (cu care se parcurge în mod obişnuit distanţa până la mănăstire) sau o maşină de teren. Liniştea şi frumuseţea locului, nu degeaba ales în vechime pentru mănăstire, ne-au şters însă cu totul din inimă îngrijorările. Aflate în binecuvântata pauză duminicală, lucrările ne-au făcut să apreciem binecuvântarea locului, dar şi să înmulţim rugăciunea pentru cei care s-au implicat în reînvierea vetrei monahale, pentru că munca se vesteşte a fi lungă şi anevoioasă. Ceea ce pare însă greu pentru oameni, se plineşte uşor cu ajutorul Domnului şi cu iubirea omului, de care au dat dovadă din plin sătenii din Şinca Nouă, în frunte cu primarul lor, Dumitru Flucuş, şi părintele paroh Sorin Suciu.
Dacă doriţi să vă faceţi parte a ctitoriei acestui nou (şi vechi în acelaşi timp) aşezământ monahal, puteţi face acest lucru contribuind, din puţinul fiecăruia, la ridicarea lui. Contul care vă stă la dispoziţie este deschis la Banca Românească, sucursala Făgăraş:
Schitul „Duminica Tuturor Sfinţilor”
RO 79 BRMA 0082 0292 1630 0000

Natalia Corlean

CALEA SFINTILOR

Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu.
Sfinţii sunt prietenii oamenilor, mijlocitori între oameni şi Dumnezeu.
În sfinţi se odihneşte Dumnezeu.
Prin sfinţi şi prin oameni lucrează Dumnezeu asupra oamenilor, cu oameni şi pentru oameni.
Sfinţii, pentru rugăciunile noastre intermediază între noi şi Dumnezeu, iar Dumnezeu pentru rugăciunile sfinţilor se milostiveşte şi ne ajută.
Orice gând adresat lui Dumnezeu sau sfinţilor poate deveni rugăciune.
Să nu credeţi că dacă nu ajungeţi să vă închinaţi şi să sărutaţi sfintele moaşte ale unui sfânt, nu veţi fi ajutat de sfântul respectiv!
Sfinţii te ajută dacă te închini icoanei lor. Te ajută, dacă citeşti acatistul lor. Te ajută, dacă citeşti sau cânţi paraclisul lor. Sfinţii te ajută dacă te rogi lor.
Dacă te-ai afla în pustie sau în vârf de munte sau pe mare departe şi n-ai avea la tine, nici moaşte, nici icoană, nici acatist sau paraclis, dar ai avea rugăciune sinceră, fierbinte, din inimă curată, orice ai cere ţi s-ar da, căci dintre toate, cele mai puternice sunt lacrima şi genunchiul plecat.

Să ne ţinem în legătură cu sfinţii, să păstrăm calea deschisă prin gând şi rugăciune, să-i cinstim pe sfinţi, să-i rugăm şi să le mulţumim şi nu va mai fi nevoie de nimic altceva.
Dacă n-ai credinţă, dacă n-ai smerenie şi inimă curată, atingerea de sfintele moaşte poate deveni chiar dăunătoare, te poate nelinişti, te poate tulbura.
Să fim, noi cu inimă curată, să-l iubim noi pe Dumnezeu şi pe sfinţii lui şi să ne rugăm cu simţire adâncă şi Dumnezeu, Maica Domnului şi sfinţii lui
Dumnezeu, invocaţi şi chemaţi vor veni să ne ajute oriunde ne vom găsi.
Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a rânduit ajutoare pe sfinţii Săi şi pe îngerii Săi şi că nu ne-a lăsat văduvi nici de dragostea Lui!
Să fim cinstitori de Dumnezeu şi de sfinţi şi nu vom rămâne lipsiţi de ajutor şi de cele bune!
Nimeni rugându-se nu se va păgubi, ci folos din asta va afla.
Să-i avem, mai întâi, pe sfinţi în inima noastră, în rugăciunea noastră, în simţirea noatră şi nu va mai fi nevoie să batem drumuri peste drumuri, ca să ne închinăm moaştelor lor, dar atunci când ne aflăm lângă moaştele sfinţilor să le sărutăm cu evlavie şi să le cinstim cum se cuvine!
Sfinţii sunt prezenţi în viaţa noastră, mai ales dacă purtăm numele unui sfânt, acela ne ocroteşte, chiar dacă, noi nevrednicii, nu-i aducem cinstirea cuvenită.
Mari taine sunt legate de prezenţa şi de lucrarea sfinţilor în lume.
Mari minuni săvârşesc sfinţii în lume.
Să-i avem la evlavie, să-i avem în cinstire pe sfinţi şi Dumnezeu se va milostivi spre noi, pentru asta!
Să nu-i uităm pe sfinţi, ca nici ei să nu uite de noi!
Să ştim că sfinţii sunt vii printre noi şi că mari minuni fac!
Să ne rugăm sfinţilor, ca şi ei să se roage pentru noi.
Sfinţilor ai lui Dumnezeu, rugaţi-vă lui Dumnezeu
pentru noi!

Maria Bâgiu (Viaţa şi minunile Sfântului Nectarie de la Eghina, tămăduitorul şi de minuni făcătorul)

FUNDAŢIA ORTODOX-CULTURALĂ

„MAICA SFÂNTĂ – BUCURIA NEAŞTEPTATĂ“

Braşov – str. Iuliu Maniu nr. 43
tel.: +40 268 478 686 • fax: +40 268 478 989
mobil: +40 744 622 033
e-mail: maria.bagiu@sincaveche.ro  maria.bagiu@fundatiaortodoxculturala.ro
www.sincaveche.ro • www.fundatiaortodoxculturala.ro
Cont BRD GSG:
lei: RO35BRDE080SV16516390800
euro: RO31BRDE080SV16516470800
usd: RO96BRDE080SV35745420800

Mănăstirea Lainici

foto: http://www.fotografiiromania.ro/

Cinstitul aşezământ va găzdui două evenimente deosebite: canonizarea Cuviosului Irodion de la Mănăstirea Lainici, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, şi sfinţirea Bisericii “Izvorul Tămăduirii” din incinta mănăstirii. (Harta)

http://idealphotoro.files.wordpress.com/2010/12/tur.jpg?w=500

Arhiepiscopia Craiovei organizează, în perioada 29 aprilie – 3 mai, o serie de evenimente de mare importanţă pentru istoria Bisericii noastre. Este vorba de proclamarea canonizării Sfântului Irodion, stareţul Mănăstirii Lainici, şi sfinţirea Bisericii “Izvorul Tămăduirii” din aşezământul monahal.

La eveniment sunt aşteptaţi mai mulţi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care vor participa duminică, 1 mai, la Sfânta Liturghie, precum şi la proclamarea canonizării. Autorităţile estimează că la eveniment vor participa peste 20.000 de credincioşi.

http://theologhia.files.wordpress.com/2010/10/racla-cu-moaste-ale-sf-irodion-de-la-lainici.jpg?w=413&h=550

foto: https://theologhia.wordpress.com/

“Luceafărul de la Lainici”

Sfântul Cuvios Irodion a fost stareţ al Mănăstirii Lainici timp de 41 de ani, între anii 1854 şi 1900, cu mici intermitenţe. Datorită vieţii sale pline de sfinţenie, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica venea adesea la el şi l-a ales să-i fie duhovnic. Îl numea “Luceafărul de la Lainici”. Atât în timpul existenţei sale pământeşti, cât şi după mutarea la ceruri (3 mai 1900), cuviosul părinte a fost făcător de minuni şi văzător cu duhul. Foarte mulţi credincioşi îl credeau sfânt încă din timpul vieţii. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat trecerea Cuviosului Irodion de la Mănăstirea Lainici, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, în rândul sfinţilor, în cadrul şedinţei de lucru din 29 octombrie 2010. Ziua de prăznuire a sfântului a fost stabilită pe data de 3 mai, ziua adormirii sale în Domnul.https://i1.wp.com/www.orthphoto.net/photo/200906/42351.jpg

Noua biserică, cu hramurile “Izvorul Tămăduirii” şi “Sfântul Cuvios Irodion”, din Mănăstirea Lainici a început în 1990, după ce, în data de 20 aprilie a aceluiaşi an, la prăznuirea “Izvorului Tămăduirii”, vrednicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei a aşezat piatra de temelie. Biserica a fost începută, proiectată schematic şi construită până la stadiul de finisaje de către ing. Ioan Selejan, actualul arhiepiscop al Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Lucrările au fost finalizate în anul 2010.

https://i1.wp.com/www.orthphoto.net/photo/201104/62963.jpg

Photobucket

“CUVIOSUL ARHIMANDRIT IRODION IONESCU
Duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica
Schitul Lainici-Gorj
(+ 1900)

Acest cuvios părinte a fost unul din marii stareţi ai monahismului românesc, care a strălucit în mănăstirile Olteniei, în a doua jumătate a secolului trecut.

Era de loc din judeţul Vâlcea. Intrând de mic în nevoinţă călugărească la Mănăstirea Cernica, în puţină vreme a deprins bine meşteşugul luptei duhovniceşti, încât pe mulţi întrecea cu rugăciunea, cu smerenia şi ascultarea. Apoi a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei cu numele de Irodion.

Sfântul Ierarh Calinic, pe când păstorea Eparhia Râmnicului, cunoscând petrecerea Cuviosului schimonah Irodion, în vara anului 1853 l-a hirotonit diacon şi preot şi l-a numit egumen la Schitul Lainici de pe Valea Jiului. Apoi l-a făcut arhimandrit şi îl avea de sfetnic şi duhovnic. Şi atât de mult îl iubea şi se cucerea de sfinţenia vieţii lui, că adeseori îl vizita la schit, numindu-l „luceafărul de la Lainici!”. Numele acesta a rămas în graiul poporului până astăzi. De la Cuviosul Irodion se întorcea Sfântul Calinic peste munţi spre Râmnicu-Vâlcea, în vara anului 1854, când i s-a descoperit de la Dumnezeu moartea arhimandritului Nicandru, stareţul Cernicăi.

Pentru multa lui smerenie, arhimandritul Irodion s-a învrednicit de la Hristos de darul preasfintei rugăciuni şi al izgonirii duhurilor necurate. De aceea, nu puţini bolnavi şi neputincioşi de prin satele Olteniei şi Transilvaniei alergau la el şi se vindecau, încât numele său se făcuse cunoscut peste tot. Acest mare stareţ se învrednicise şi de darul mai înaintevederii. Că multora le spunea gândurile cele de taină şi le vestea cele viitoare.

Odată, o femeie i-a adus, după obicei, un vas cu lapte de la capra ei. Iar cuviosul i-a răspuns:

– Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!
– Ba nu, părinte – a zis femeia -, de la capra mea este.
– Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc, că nu mai este capra ta! Deci, vădită fiind femeia, şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit.

Aşa a trăit Cuviosul arhimandrit Irodion, totdeauna arzând pentru dragos- tea lui Hristos, ca o făclie în sfeşnic, mângâind, vindecând şi folosind duhovni- ceşte, atât pe mireni, cât şi pe călugări. Şi a fost duhovnic şi egumen vestit la Schitul Lainici peste 35 de ani, adunând în jurul său cam la 30 de ucenici.

Deci, ajungând în vârstă de peste 90 de ani şi simţindu-şi aproape sfârşitul, a chemat la sine pe toţi şi le-a dat binecuvântarea cea mai de pe urmă, zicând:

– Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi lângă altar trupul meu şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti ce le-aţi dat lui Hristos!

Apoi s-a mutat la cele veşnice, în primăvara anului 1900, pentru a lua plata ostenelilor sale.

În toamna anului 1916 s-a împlinit prezicerea Cuviosului Irodion Ionescu. Că fiind lupte grele pe Valea Jiului, Schitul Lainici a rămas pustiu 13 ani. Chiliile au fost arse, odoarele jefuite, iar biserica transformată în grajd pentru cai. Abia în anul 1929, Schitul Lainici a luat din nou fiinţă prin grija Protosinghelului Visarion Toia.

Noul stareţ, auzind de viaţa şi faptele Cuviosului Irodion Ionescu, l-a dezgropat în toamna aceluiaşi an şi trupul său, o! slăvită minune! l-a găsit întreg şi nevătămat ca pe un adevărat sfânt! Deci, luând poruncă de la episcopul Râmnicului, l-a îngropat din nou în mormântul său, unde se află şi astăzi.

Credincioşii de prin sate păstrează cu evlavie în casele lor chipul stareţului Irodion, iar când au unele necazuri, vin la Schitul Lainici, se roagă, îşi ating hainele de mormântul cuviosului, îi sărută crucea şi pleacă mângâiaţi la căminele lor.


Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit („Mar Saba”) din Pustiul Iudeii, Israel

[Pentru a vizualiza fotografiile in marime mai mare va recomandam sa folositi browserul Mozilla Firefox, sa dati click dreapta pe fotografii si apoi “View Image”.]

Marea Sava – cunoscuta si sub denumirea locala de „Mar Saba”, este o manastire ortodoxa din Pustiul Iudeii, Israel.

Manastirea este asezata pe defileul Paraului Cedrilor – Chedron sau Wadi en-Nar – care porneste de la poalele muntelui pe care se inalta orasul Ierusalim; locul se afla la 9 mile mai spre est de Betleem, de unde si porneste drumul.

Pornind initial de la o singura chilie si ajungand mai apoi la sute de chilii, asezamantul sihastresc din Pustia Iudeii a devenit un imens centru religios al lumii ortodoxe. Manastirea a fost intemeiata de catre Sfantul Sava cel Sfintit in anul 478, ca asezamant al calugarilor anahoreti din jurul sau.

Manastirea din Pustiul Iudeii, cunoscuta initial drept Marea Lavra, a influentat puternic dezvoltarea serviciilor religioase si a cultului Bisericii Ortodoxe. In aceasta privinta este renumit „Tipicul Sfantului Sava cel Sfintit”, care cuprindea mai toate randuielile de slujbe savarsite in biserica.

Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit – istoric

Manastirea Sfantul Sava a luat fiinta in secolul al V-lea si s-a dezvoltat in jurul Sava, localizata in peretele de piatra din partea stanga a Paraului Cedrilor, la mica distanta de Ierusalim.

Comunitatea monahala din jurul marelui nevoitor Sava traia o viata de puternica rugaciune, calugarii vietuind in chilii sapate in piatra (mici deschizaturi in peretele de piatra). Acesti calugari s-au strans in jurul parintelui, gasind in acesta un adevarat conducator duhovnicesc si lucrator al rugaciunii neincetate.

Initial, ucenicii Sfantului Sava si-au sapat si randuit chiliile in roca bruta din jurul chiliei parintelui. Chiliile ucenicilor se intindeau pe o distanta de aproximativ doi kilometri, in jurul actualei manastiri. Mai tarziu, ei se vor uni intr-o manastire cu viata de obste.

Crescand numarul vietuitorilor, multe dintre aceste chilii au fost marite si transformate in asezaminte cu mai multe camere, cu chilii mai mici de rugaciune si cu capele. In cadrul lucrarilor arheologice, intreprinse pe la sfarsitul secolului al XX-lea, s-au cercetat si conservat in jur de 45 de astfel de chilii, din jurul Marei Lavre a Sfantului Sava.

Cu timpul, doua biserici au fost construite in varful peretelui de piatra, pe marginea rapei. Acestea au strans in ele toti calugarii si ucenicii din chiliile imprastiate in jur, toti traind ca si inainte, in mare nevointa si rugaciune.

In biblioteca din Manastirea Sfantul Sava se pastreaza un codice cu inscriptia care confirma ca Manastirea Sfantul Sava, ctitorita de Imparatul Iustinian al Bizantului, a fost refacuta „dupa staruintele domnilor Valahiei” si cu banii lor. Pentru refacerea manastirii, domnitorul Neagoe Basarab l-a trimis cu bani pe egumenul Ioachim Valahul, care traia de multa vreme la Manastirea din Sinai.

Dintr-o scrisoare trimisa de calugarii romani de la Manastirea Sfantul Sava domnitei Ruxandra, sotia domnitorului Alexandru Lapusneanu si fiica lui Petru Rares, aflam de generozitatea domnului roman. Piosenia domnitorilor romani s-a exprimat in numeroasele danii prin care manastiri si sate romanesti erau „inchinate” Bisericii Sfantului Mormant, sau altor asezaminte religioase din Tara Sfanta.

Astazi, complexul monahal din Pustiul Iudeii pastreaza inca cele doua biserici, alaturi de Mormantul Sfantului Sava cel Sfintit, localizat in curtea ce le separa. Pe langa cele doua biserici, manastirea mai are si cateva capele, o trapeza si o bucatarie, o magazie si o mare cisterna pentru apa – sapata in piatra, alaturi de multe chilii sapate in piatra, pentru calugari. De ziua de praznuire a Sfantului Sava cel Sfintit, la 5 dcembrie, manastirea se umple de credinciosi din toata lumea.

Biserica centrala a manastirii este inchinata Maicii Domnului. Cea de-a doua biserica, construita intr-o pestera si numita initial „Theoktistos”, este inchinata astazi Sfantului Ierarh Nicolae. Pe langa cele doua biserici mari ale manastirii, aceasta mai pastreaza si o serie de capele, unele dintre ele fiind de o seama cu primele chilii ale Sfantului Sava.

Capelele manastirii sunt urmatoarele: Capela Sfintii Parinti Ioachim si Ana, Capela Sfantul Ioan Gura de Aur (acestea au fost infiintate in doua dintre vechili chilii ale manastirii, sapate de primii ucenici), Capela Sfantul Ioan Damaschin (aceasta mai este inchinata si Sfantului Ioan Botezatorul, insa numele ii vine de la faptul ca aici a vietuit Sfantul Ioan Damaschin, pe la inceputul secolului al XVIII-lea; tot in acest loc el a fost tuns in monahism, primind si harul Preotiei), Capela Sfantul Gheorghe si Capela Sfintii Arhangheli. Ultima capela este relativ noua, ea fiind construita abia pe la jumatatea secolului al XX-lea, de catre Parintele Arhimandrit Serafim.

pestera Sf. Ioan Damaschin

Adormirea Sf. Ioan Damaschin

Aceasta manastire este considerata a fi printre cele mai vechi din lume, fiind printre putinele locasuri cu viata neintrerupta de rugaciune si cu pastrarea intocmai a traditiilor sfinte. O trasatura particulara a manastirii este aceea ce in ea nu au acces femeile, ci doar barbatii. Femeile pot merge doar la „Turnul Femeilor”, de unde pot privi o panorama a manastirii. Pentru a le mangaia pe acestea, un parinte scoate la poarta manastirii Moastele Sfantului Sava, ele putand sa se inchine si sa le sarute.

Sfantul Cuvios Sava cel Sfintit

Sfantul Cuvios Sava cel Sfintit s-a nascut in Capadocia, in mitropolia Cezareei, intr-un sat ce se numea Mutalasc. Datorita sfantului vlastar rasarit din acesta, satul a devenit in scurt timp unul dintre cele mai renumite si importante din zona, depasind chiar si localitatea Armatem, care a odraslit pe dumnezeiescul Prooroc Samuel.

Parintii fericitului Sava se chemau Ioan si Sofia si erau de bun neam si binecredinciosi. Pe cand era pruncul de cinci ani, s-au dus parintii lui in Alexandria, la slujba imparateasca, pentru ca Ioan era ostas. Prin pronia lui Dumnezeu, Sava a ramas cu averea parintilor la Eremia, fratele mamei sale. Si intrucat Eremia avea o femeie cu narav rau si sfadnica, suparandu-se copilul, s-a dus la Grigorie, fratele tatalui-sau, care vietuia intr-alt sat, ce se numea Scanda, pentru care pricina s-a ridicat vrajba intre unchii lui.

Parintii lui zabovind multa vreme in Alexandria, Eremia si cu Grigorie se certau intre dansii, caci fiecare dintr-insii voia sa-l aiba la el, nu atat pentru ca il iubeau pe copil, pe cat ca sa fie partas avutiei tatalui sau.

Fericitul copil, avand intelegere de batran si vazand galceava si sfada unchilor lui, s-a lepadat de toata averea parintilor si a mers in Manastirea lui Flavian, ce era departe de satul Mutalasc ca de douazeci de stadii, a luat chipul ingeresc, fiind atunci abia de opt ani. Vietuind acolo, a invatat repede Psaltirea si celelalte Sfinte Scripturi si sporea in fapte bune, luand aminte la randuiala monahiceasca.

Nu dupa multa vreme impacandu-se intre dansii, unchii fericitului Sava au venit la dansul in manastire si au inceput a-l razvrati, sfatuindu-l sa iasa din acea sfanta ograda si sa-si ia femeie cu care sa vietuiasca in averea parinteasca. El nu asculta de unchii sai si sfatul lor cel inselator il lepada, zicand: „Eu fug ca de un balaur de acei care imi poruncesc a ma lepada de calea lui Dumnezeu. Pentru ca ma tem ca nu cumva, cu vorba lor cea rea, sa-mi strice obiceiurile mele bune si apoi sa aduc asupra mea blestemul cu care blestema proorocul pe cei care se dedau la indaratnicii, despre care zice: Blestemati sunt cei ce se abat de la poruncile Tale.” Cu aceste cuvinte izgonind de la dansul pe unchii sai, se sarguia in mai mari nevointe, cu osteneli si infranari chinuindu-si trupul si robindu-l pe el duhului.

La varsta de 18 ani, sfantul a plecat in Palestina, alaturandu-se marilor nevoitori Eftimie si Teoctist – Euthymius si Theoctistus. Dupa multi ani de nevointe si nespuse bucurii duhovnicesti, Sfantul Cuvios Sava a avut o vedenie dumnezeiasca, vestindu-i despre mutarea sa ce avea sa fie in curand. Culcandu-se in chilia sa, a chemat pe toti parintii si fratii si le-a dat sarutarea cea mai de pe urma, punandu-le egumen in locul sau pe un barbat vrednic, cu numele Melit, poruncindu-i sa pazeasca fara vatamare toate asezamintele manastirii date de dansul. Apoi au trecut patru zile, negustand nimic, nici vorbind cu nimeni.

 

Iar in seara sambetei, cerand Preacuratele Taine si impartasindu-se, a zis cuvantul cel mai de pe urma: „Doamne, in mainile Tale imi dau duhul meu”. Si asa s-a savarsit in ziua de 5 decembrie 532. Deci, vietuind 94 de ani, a trecut la viata cea neimbatranita, petrecandu-l ingerii lui Dumnezeu si sfintii mucenici.

Dupa aceea, indata s-a auzit in toate hotarele Ierusalimului despre adormirea cuviosului si s-au adunat de prin toate lavrele si manastirile multime mare de monahi si a venit patriarhul cu episcopii si cu dregatorii cetatii. Cantandu-se cele de ingropare s-a pus trupul lui cu cinste, intre amandoua bisericile.

In secolul al XII-lea, trupul Sfantului Sava a fost luat de cruciati si dus in Venetia. Acesta a fost adus inapoi in manastire abia dupa intelegerea dintre Papa Paul al VI-lea si Patriarhul ortodox grec Atenagora – Athinagorus, in cadrul vizitei papei in Tara Sfanta, in anul 1965. Sfintii Cuviosi Parinti ucisi in Pustiul Iudeii, in Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit, sunt praznuiti la data de 20 martie.

Pomenirea Sfintilor, Cuviosilor Parinti: Ioan, Serghie, Patrichie si cei dimpreuna cu dansii, ucisi de arabi, in manastirea Sfantului Sava Sfintitul (20 martie)

Acesti parinti au trait pe la anul 800, pe cand la Constantinopol imparateau Constantin si maica sa Irina (790-802), pe vremea cand Sfanta cetate a Ierusalimului era sub stapanirea arabilor si in zilele preafericitului Ilie, patriarhul Ierusalimului. Adunati din mai multe locuri, parintii, astazi pomeniti, vietuiau in vestita manastire a Sfantului Sava, pe cand staretea minunatul egumen Vasile, slujind cu totii lui Dumnezeu, ziua si noaptea, dupa randuiala monahiceasca, cu multa nevointa si imbunatatita petrecere. Pacea lor era, insa, adeseori, tulburata de navala paganilor arabi, care, gandind ca vor gasi averi, jefuiau sfintele locasuri de toate odoarele lor.

Asa s-a intamplat si in anul pe care-l pomenim astazi; ca, la vremea Postului mare, in saptamana dinaintea Stalparilor, cand monahii se aflau la rugaciune, fara veste, a navalit peste ei o ceata de saizeci de jefuitori, inarmati cu sulite, arcuri si sabii si au facut cumplit macel in manastire. Au dat foc chiliilor, pradand saracaciosul avut al smeritilor calugari. Dar, cand a fost sa dea foc si manastirii, li s-a parut ca vine o oaste in ajutor si au fugit.

In Joia cea mare, din saptamana Patimilor Domnului, facand razboi arabii intre ei, in Palestina, jefuitorii au navalit din nou in sfanta manastire si au ucis pe cei ce mai ramasesera in viata, semanand urgie in urma lor. Ca, daca au mers si n-au gasit nimic, i-au omorat, unora taindu-le capetele, pe altii facandu-i bucati, pe altii junghiindu-i si varsandu-le sangele, iar, pe altii, in tot felul de grozavii, chinuindu-i. O seama de parinti s-au ascuns intr-o pestera din munte, cu odoarele manastirii si, nevoind sa le dea, paganii au pus foc la gura pesterii si au pierit toti cei dinauntru, inabusiti de fum.

Si asa au primit cununa muceniciei parintii Ioan, Serghie si Patrichie si toti care se aflau atunci, impreuna cu ei in manastirea Sfantului Sava, ostasi ai Domnului Hristos, care nu aveau arme si zale, ci numai arme dohovnicesti: platosa nadejdii, pavaza credintei si coiful mantuirii. Iar Sfintii, multimind, si-au dat sufletul in mana lui Dumnezeu, dobandind fericita si vesnica viata si Imparatia Cerurilor. Ca, pentru Hristos, truda pustniciei purtand, de la Hristos au luat si cununa credintei. Dumnezeului nostru, slava !

Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit – Tipicul Sfantului Sava

Pe masura ce manastirea crestea, s-a simtit nevoia tot mai mare de o randuiala exacta a sfintelor slujbe. Randuielile si traditiile monahale practicate de catre comunitatile monastice din Palestina, Egipt si Anatolia, cat si cele intalnite in Biserica mare din Ierusalim, au fost adunate si puse la un loc de catre Sfantul Sava cel Sfintit. Rezultatul muncii sale s-a concretizat in extrem de valoroasa carte „Tipicul Sfantului Sava cel Sfintit”. Aceasta se numeste cu numele complet de „Slujbele Marii Lavre din Ierusalim (Manastirea Sfantul Sava) scrise de catre de-Dumnezeu-purtatorul Sfantul Sava”.

In scurt timp, Tipicul a fost preluat si aplicat de mai toate Bisericile Ortodoxe. Acesta a fost dezvoltat in cadrul secolelor al VII-lea si al VIII-lea, iar mai tarziu, a fost imbinat cu cele provenite din Palestina si Constantinopol.

Tipicul Sfantului Sava, dezvoltat si completat, a fost preluat definitiv prin secolul al XV-lea, el inlocuind Tipicul de la , din Constantinopol. In anul 1545, acesta avea sa fie primul Tipic tiparit.

textul: crestinortodox.ro

[Pentru a vizualiza fotografiile in marime mai mare va recomandam sa folositi browserul Mozilla Firefox, sa dati click dreapta pe fotografii si apoi “View Image”.]

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor OBIECTIV ORTODOX.  Fotografiile pot fi preluate numai pentru a fi utilizate in scopuri pozitive.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei, OBIECTIV ORTODOX.