Mănăstirea Stânişoara

Pe harta manastirilor din Valcea se afla si acest locas poate mai putin vizitat datorita pozitionarii lui. Se afla la o altitudine mare, aproape de releul de televiziune de pe Muntele Cozia. Drumul de acces mai bun este prin satul Pausa, un drum forestier de 7 Km. Cealalata cale este mai scurta, cam 4 Km, de la Manastirea Turnu, dar mai grea si nu se poate parcurge cu masina.

Hramul  Sfântul Gheorghe

Stareţ: Laurenţiu Popa

Adresă, telefon: +40.250.751087 loc. Călimăneşti, Romania

Vizualizarea Manastirii Stanisoara (harta satelit)

Mânăstire de călugări, cu hramul ”Sfântul Gheorghe”, mânăstirea Stânişoara este amplasată la poalele masivului Cozia, pe versantul său sudic, pe teritoriul localităţii Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Accesul se face pe valea Păuşa-Stânişoara pe directia nord, plecând din halta CFR Păuşa-Căciulata, la aproximativ 6 km, sau din statia CFR Turnu, pe directia est, la aproximativ 4 km.

La Nucet-Stânişoara, primul aşezământ monahal a fost un schit construit din lemn (nu se cunoaşte data construirii), ce se leagă de numele sihaştrilor Meletie, Neofit, Isaia şi alţii, veniţi pe aceste locuri de la mânăstirea Cozia şi trăitori ai peşterilor de aici.

În 1747, Gheorghe Clucerul, împreună cu alţi boieri din Piteşti, zidesc aici o biserică ce a fost pustiită în 1788 de năvălitorii turci, care au încendiat biserica iar pe călugări iau omorât.

Între anii 1803-1806 este reconstruit schitul Nucet-Stânişoara de către monahii Sava şi Teodosie, veniţi de la Athos, sprijiniţi de episcopul Iosif I al Argeşului, dar incendiul din 1850 va distruge întregul aşezământ.

Actuala biserică din piatră a fost construită între anii 1903-1908, sub ctitoria episcopului Gherasim Timuş, stareţ fiind Nicodim Manu. În anul 1937 se construieşte biserica paraclis. Au participat la punerea pietrei de temelie şase arhierei membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La aceea vreme în incinta mânăstirii se găsea o casă de odihnă cu 100 de paturi.

Întregul aşezământ monahal se află într-un cadru natural liniştit, înconjurat de frumuseţi naturale ispititoare. Monahii duc o viaţă austeră hrănindu-se fără carne.

Fotografii: Obiectiv Ortodox

Textul: http://www.episcopia-ramnicului.ro

CUVIOSUL NEOFIT SIHASTRUL
Sihăstria Stânişoara-Argeş (secolul al XVII-lea)

Se spune în tradiţia locului că, la începutul secolului al XVII-lea, au plecat la linişte şase călugări din Mănăstirea Cozia. Doi dintre ei, Daniil duhovnicul şi Misail ucenicul, s-au nevoit la poala Muntelui Cozia, iar patru dintre ei s-au nevoit în peşteri, pe Muntele Stânişoara.

Cel mai vestit dintre sihaştrii de la Stânişoara a fost schimonahul Neofit. Acest cuvios şi-a săpat o peşteră în partea de apus a Muntelui „Sălbaticul” şi acolo s-a nevoit singur în aspre osteneli şi în neadormită rugăciune timp de 30 de ani. Toată săptămâna postea şi se ruga în peşteră, iar Duminica cobora la sihăstria lui Daniil şi Misail de la Turnu, asculta Sfânta Liturghie şi primea Trupul şi Sângele lui Hristos.

Astfel, răbdând grele ispite de la diavolul şi dobândind darul lacrimilor şi al vindecării suferinţelor omeneşti, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului acolo, în peşteră, neştiut de nimeni. După mai mulţi ani, osemintele Cuviosului Neofit au fost descoperite de un călugăr ce păştea vitele mănăstirii, pe care, aducându-le la Cozia, le-a îngropat egumenul alături de biserică. Noaptea însă, arătându-se cuviosul în vis egumenului, i-a poruncit să-i ducă oasele înapoi în peşteră.

Aşa au ajuns osemintele Cuviosului Neofit în peştera sa. Apoi, auzindu-se despre aceasta, mulţi credincioşi veneau la peşteră şi primeau ajutor în necazurile lor. Cu timpul, osemintele lui au fost împărţite peste tot, încât astăzi se mai păstrează doar numele şi peştera acestui mare sihastru român.

Publicitate