Sfânta Mănăstire Viforâta este situată la nordul oraşului Târgovişte, vechea Cetatea de Scaun a Ţării Româneşti, la o distanţă de 4 km, în partea de miazănoapte a satului cu acelaşi nume, comuna Aninoasa, judeţul Dâmboviţa. Numele Mănăstirii Viforâta este dat de vicisitudinea vremurilor, a timpului şi a istoriei.
[Pentru a vizualiza fotografiile in marime mai mare va recomandam sa folositi browserul Mozilla Firefox, sa dati click dreapta pe fotografii si apoi “View Image”.]
Tradiţia orală şi unele documente mai vechi sau mai noi aduc informaţii că pe locul sfintei mănăstiri a existat o ctitorie şi mai veche, de pe la jumătatea secolului al XV-lea (1447-1456), aparţinând domnitorului Vladislav Voievod Basarab.
Din cronici, reiese că prima atestare documentară a Mănăstirii Viforâta este anul 1530, iar primul ctitor este voievodul Vlad Vodă al V-lea (Vlad Înecatul), coborâtor din neamul voievodului Vlad Călugărul.
Domnitorul Vlad Vodă al V-lea construieşte o biserică obişnuită, apărată de un zid înalt. Scurta lui domnie dintre anii 1530-1532, sfârşită prin înecarea în apele Dâmboviţei, la Plopeştii de Ilfov, nu i-a dat răgaz să termine Mănăstirea Viforâta, unde avea intenţia să facă o gropniţă domnească şi, de aceea, a fost înmormântat la Mănăstirea Dealu.
Voievodul Matei Basarab (1632-1654), considerat al doilea ctitor al Mănăstirii Viforâta, împreună cu soţia sa, Elena Doamna, reface manastirea, iar în locul călugărilor greci care au fost la inceput, sunt aduse călugăriţe. Această mărturie cu privire la schimbarea personalului monahal o găsim în memorialul misionarului slav Bacsici, aflat în 1640 la curtea lui Matei Basarab, în care se vorbeşte de Mănăstirea Viforâta ca fiind „foarte frumoasă şi de maici”.
Un alt moment important din istoria Mănăstirii Viforâta îl constituie domnia celui de-al treilea ctitor, a voievodului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi a soţiei sale, Maria Doamna. Faţă de starea precară în care se afla Mănăstirea Viforâta, Doamna Maria iniţiază un amplu program de renovare a bisericii, pardosind-o cu lespezi de piatră, lărgindu-i ferestrele, ridicând noi chilii, înălţând zidul împrejmuitor şi reconstituind vechea pictură.
În chiliile mănăstirii, funcţiona în acea vreme o şcoală unde învăţau carte fiii locuitorilor dornici de instruire. Aflăm aceasta dintr-o însemnare din anul 1756, în care un anume Toma Logofătul, fiul lui Vasile bărbierul, declara că a învăţat carte „numai la biserică întru sfânta mănăstire la Viforâta.”
În urma cutremurului din anul 1802, la Mănăstirea Viforâta au fost executate lucrări de reparaţii cu cheltuiala banului Grigorie Brâncoveanu şi prin grija stareţei Justina Periţeanca şi a lui Nicolae, logofătul mitropoliei.
În anul 1830, marele ban Grigorie Brâncoveanu şi soţia sa, Safta, călugărită mai apoi la Mănăstirea Văratec sub numele de Elisabeta schimonahia, restaurează pictura bisericii Mănăstirii Viforâta, construieşte biserica cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din cimitirul mănăstirii şi un renumit arhondaric.
Alte renovări şi reparaţii au fost efectuate la Mănăstirea Viforâta între anii 1913-1914 prin grija Mitropolitului Primat al României, Konon Arămescu Donici.
Dintre icoanele Împărăteşti încadrate în Catapeteasma Bisericii Mănăstirii Viforâta, în partea dreaptă, străluceşte darul voievodului Leon Tomşa din anul 1631, o splendidă pictură veneţiană îmbrăcată în argint aurit reprezentând pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe călare pe cal, omorând balaurul. În jurul icoanei se afla o incripţie în slavonă, gravată în chenar, aparţinând voievodului, în care se redă biruinţa sa asupra lui Matei Basarab, fapt care l-a determinat să dăruiască această icoană mănăstirii. Icoana este executată de zugravul grec Mavros.
Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a zdruncinat temeliile Mănăstirii Viforâta.
Reparaţiile şi reconstrucţia turnului clopotniţă şi a chiliilor, de o parte şi de alta a acestuia, şi odată cu ele, electrificarea întregului ansamblu, alimentarea cu apă potabilă şi gaze naturale, s-au încheiat între anii 1960-1962, prin grija directă a vrednicului de pomenire Patriarhului Justinian Marina (1948-1977). Cheltuielile lucrărilor au fost acoperite de Patriarhia Română, prin Casa de Pensii a Bisericii Ortodoxe Române şi a Arhiepiscopiei Bucureştilor, ţinându-se cont şi de destinaţia acordată mănăstirii, de „Casă Sanatorială”, ca instituţie de asistenţă socială pentru maicile şi preotesele pensionare rămase fără sprijin.
Până în anul 1959, la Mănăstirea Viforâta a funcţionat un atelier de covoare olteneşti pentru export, „bine organizat, unde lucrează pe lângă maici şi fete din satele înconjurătoare”.
Cutremurul din 4 martie 1977 afecteaza biserica, clopotniţa şi chiliile din incinta Mănăstrii .
Sub directa îndrumare a Patriarhului Justin Moisescu (1977-1986) şi a Patriarhului Teoctist (1986-2007), au fost zidite din temelie părţile de est, vest şi nord ale chiliilor avariate de cutremur. Odată cu acestea s-a terminat şi Paraclisul cu hramul Sfântului Prooroc Ilie, în anul 1994, aflat pe latura de nord a chiliilor.
O deosebită râvnă în îngrijirea măicuţelor în vârstă, cât şi în bunul mers al sfintei Mănăstiri Viforâta, l-a dovedit Prea Cuvioasa Maică Arsenia Opriş, stareţă între anii 1960-2004.
Din vara anului 1993, Casa de Pensii a Patriarhiei Române desfiinţându-se, Mănăstirea Viforâta a rămas cu viaţă de obşte, aparţinând de Patriarhia Română până la data de 11 iunie 2000, când, prin bunăvoinţa Vrednicului de pomenire Patriarhului Teoctist, trece sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Târgoviştei, păstorită de Înaltpreasfinţitul Dr. Nifon Mihăiţă, Arhiepiscop şi Mitropolit.
La data de 18 iulie 2004 i se încredinţează conducerea celor peste 90 de vieţuitoare din Sfânta Mănăstire Viforâta Prea Cuvioasei Maici Mihaela Grăjdeanu.
Adresa: Manastirea Viforata, comuna Aninoasa, jud. Dambovita,
cod 137005, email: manastireaviforata@yahoo.com, tel 0245226548, Romania
OBIECTIV ORTODOX 