Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus

Înainte de a ne apleca asupra studiului propus, suntem datori să facem o scurtă prezentare a lăcaşului de cult cu o incursiune rapidă prin istoria locului, marcând etapele mai importante care au determinat evoluţia acestuia în timp.

Viaţa monahală făgărăşeană, aşa cum o cunoaştem astăzi pe baza informaţiilor din secolul al XVIII-lea, s-a dezvoltat pe fundamentul unor vechi aşezări mănăstireşti ce au apărut în peisajul ecleziastic local, încă din primii ani ai pătrunderii creştinismului pe aceste meleaguri. Susţinute în permanenţă de boierimea locală, iar mai târziu de domnii Ţării Româneşti, aceste centre au avut o influenţă covârşitoare asupra întregii zone, dovedindu-se prin activitatea lor a fi importante puncte de legătură între românii de pe cele două laturi ale Carpaţilor.

Spre deosebire de ctitoriile impunătoare din ţările româneşti vecine, unde viaţa monahală s-a bucurat de atenţia constantă a păturii înstărite a populaţiei, în Ţara Făgăraşului, cu excepţia Mânăstirii Voievodului Constantin Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, mânăstirile şi schiturile au fost ridicate din evlavia şi dărnicia călugărilor, preoţilor şi a credincioşilor de aici. De aceea majoritatea au fost aşezări modeste, localizate în apropierea satelor, cu o bisericuţă şi o casă ţărănească în jur, construite în general din lemn, arareori din piatră sau cărămidă, în care vieţuiau câţiva călugări, uneori şi călugăriţe bătrâne. În apropierea unor sate existau uneori câte două sau mai multe aşa-numite impropriu mânăstiri, în realitate fiind doar simple schituri.

Fiind lipsite de domeniile considerabile, caracteristice în alte zone, ele au ocolit aproape în întregime interesul documentelor de dinaintea secolului al XVIII-lea, rămânând în conul de umbră creat de neimplicarea lor în segmentele social-economice ale vieţii provinciei .

Amintite într-un mare număr de documente în sec. al XVIII-lea, ele apar în hotarele a 27 de sate, uneori chiar mai multe în cadrul aceleiaşi aşezări.

Publicitate

Schitul Păltiniș

Această prezentare necesită JavaScript.

În frumoasa și de Dumnezeu binecuvântata Țară a Transilvaniei, cu munți înalți acoperiți cu imense păduri de brazi, se află un loc așezat și retras departe de zgomotul lumii: Stațiunea Păltiniș, care a fost inaugurată în anul 1894, prima stațiune montană din țară și la cea mai înaltă altitudine, 1450 m. Denumirea inițială a fost de Hohe Rinne în germană și Păltiniș în română, după izvorul Păltiniș, afluent al Râului Mare.

Climatul alpin, cu bogat conținut de ozon, a dus la dezvoltarea rapidă a Stațiunii Păltiniș. Se află la 35 Km de Sibiu, în prezent beneficiază de pârtii de schi amenajate, teleschi și telescaun, care funcționează în regim permanent.

La intrarea în Stațiunea Păltiniș din munții Cibinului, pe partea stângă a șoselei la o distanță de aproximativ 300 m, în pădurea cu brazi, la altitudinea de peste 1350 m, se zărește Schitul Păltiniș, înființat între 1925-1927 de către marele mitropilit al Ardealului Dr. Nicolae Bălan.

Începând cu anul 1975, în impul mitropolitului Nicolae Mladin, s-au început lucrările de restaurare la biserică, continuate până în anul 1975, sub îndrumarea mitropolitului Antonie Plămădeală (1982-2005). În anul 1985 s-a pictat pentru pirma dată biserica în frescă de către pictorul Ovidiu Preoțescu. În anul 1997 s-a refăcut acoperișul din șindrilă la biserică și clopotniță, precum și alte lucrări de restaurare, cu ajutorul credincioșilor.

În fața bisericii, tot din anul 1927 se află Casa Călugărilor, care are trei chilii și o mică bucătărie.

Din anul 1987, 6 decembrie, lângă biserică se află mormântul marelui filosof român Constantin Noica. Locul pentru mormânt a fost ales și trasat chiar de mitropolitul dr. Antonie Plămădeală, care a oficiat slujba înmormântării. Filosoful Constantin Noica a locuit în stațiunea Păltiniș ultimii doisprezece ani din viață. El și-a dorit să fie înmormântat la Schitul Păltiniș. Constantin Noica a creat Școala de la Păltiniș, mișcare filosofică și culturală de mare importanță.

Biserica cu hramul „Schimbarea la Față a Domnului” este construită din lemn de brad și acoperită cu șindrilă, al cărui stil se armonizează cu brazii ce se ridică spre înaltul cerului, constituie o adevărată oază duhovnicească pentru toți credincioșii care își poartă pașii pe aceste plaiuri de o rară frumusețe.

Spre platoul mai ridicat cu brazi, la o mică distanță de biserică se află clopotnița cu două clopote de bronz, turnate în anul 1927.

Schitul Păltiniș aparține de Arhiepiscopia Sibiului și are o mică obște care se străduiește cu smernie și cu răbdare să slujească și să ducă mai departe tradiția: “Muncește și te roagă!”

text prezentare: Schitul Păltiniș

fotografii: Obiectiv Ortodox

• Casa de veci a lui Constantin Noica

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor OBIECTIV ORTODOX.  Fotografiile pot fi preluate numai pentru a fi utilizate in scopuri pozitive.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei, OBIECTIV ORTODOX.