Mănăstirea Suzana

Manastirea Suzana datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea fiind întemeaită de o ardeleancă din Săcele, judeţul Braşov, pe nume Stanca Arsicu. Aceasta provenea dintr-o familie înstărită de mocani, la vîrsta cuvenită se căsătoreşte dar rămâne văduvă în foarte scurt timp. Într-o zi, Stanca Arsicu împreună cu servitoarele şi cu cărăuşii ce o însoţeau, după ce au trecut pasul Bratocea, lăsând în urmă muntele Ciucaş şi Cheia Munţilor îndrepându-se spre Vălenii de Munte, din pronia divină ajung  într-o poiană deosebit de frumoasă şi luminoasă ddin mijlocul codrului, poiana Schitul Cornul Caprii.

Schitul Cornul Caprii, distrus de către turci, fusese metoc al Mănăstirii Sinaia care avea câteva ochiuri de fâneaţa pe valea Teleajenului. După distrugerea schitului Mănăstirea Sinaia nu l-a mai putut reconstrui rămănând astfel ruină.

Stanca Arsicu poposeşte astfel pe Valea Stancei, în poiana schitului unde, conform tradiţiei are „o vedenie dumnezeiască: descoperă o lumină cerească iar o mireasmă plăcută îmbălsămase aerul cu un miros neasemănat de frumos.”  Pe drumul de întoarcere se opreşte la mănăstirea Sinaia unde destăinuieşte totul părintelui Stareţ Nifon Ieromonahul (1737-1773) de la care află că „acolo fusese o mănăstire de călugăriţe care au trăit în acel loc în pustnicie” doar că „mănăstirea s-a dărâmat iar călugăriţele, unele alungate iar altele chiar omorâte de armatele unor hoarde barbare care au intrat în ţară pe acel drum, pentru a prăda şi robi poporul român.”

Stanca Arsicu este călugărită la mănăstirea Sinaia unde primeşte numele de Suzana. Monahia Suzana îşi vinde toate casele şi proprietăţile de la Săcele şi împreună cu alte doritoare de viaţă monahală încep reconstruirea schitului care se va numi după numele fondatoarei sale.

Prima biserică a mănăstirii cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, a fost construită cu bârne de lemn în preajma anului 1740 şi a durat 100 de ani.

În anul 1840 este construită a doua biserică a mănăstirii, o biserică din piatră mult mai spaţioasă dar care nu dăinuie decât 40 de ani, până în anul 1880.

Între anii 1880-1882, cu sprijinul Regelui Carol şi al Guvernului de atunci care au contribuit financiar şi cu ajutorul altor ctitori şi făcători de bine s-a construit biserica ce dăinuieşte şi astăzi. Această biserică este în forma de cruce, arhitectura este tipic muntenească cu pridvorul închis, exteriorul nu prezintă motive ornamentale sau decoraţii.

Pictura în culori pe bază de ulei, a fost realizată în anul 1882 de unul din ucenicii lui Tăttărăscu şi anume Petre Nicolau. Aceasta a fost restaurată în anul 1976 de pictorul Gheorghe Vânătorul.

În anul 1911 a fost construit paraclisul cu hramul Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, care a durat până în anul 1971 când a fost distrus de un incendiu. Acesta a fost reconstruit (1971-1974) cu sprijinul Părintelui Patriarh Justinian Marina care l-a şi sfinţit în ziua de 7 decembrie 1974.

În prezent, mănăstirea are organizare idioritmică, slujbele sunt săvârşite zilnic şi vieţuitesc un număr de 50 de monahii.

Adresa: Mănăstirea Suzana, sat Măneciu – Prahova ( Situata pe valea Teleajenului, la 40 de kilometri de Valenii de Munte – 14 km de Maneciu)

Publicitate

Mănăstirea Sinaia

Mânăstirea  Sinaia datează din secolul al XVII-lea şi reprezintă identitatea istorică a oraşului Sinaia, fiind prima construcţie pe acest teritoriu. Fondatorul mânăstirii este Spătarul Mihail CANTACUZINO, care împreună cu mama sa Elena şi cu sora sa Stanca, face un pelerinaj la Locurile Sfinte, ajungând cu această ocazie şi la Muntele Sinai, unde s-a rugat în mânăstirea « Sfânta Ecaterina ». Impresionat de măretia biblică a locurilor vizitate, construieste, la reintoarcerea în Tara Românească, o frumoasă mânăstire pe care o numeste SINAIA, « în amintirea Sinaiei celei mari », mânăstire pe care o închină Sfintei Fecioare Maria. Constructia mânăstirii începe în 1690 si va dura până în 1695. Datorită pozitiei sale strategice (situată pe valea Prahovei – rută comercială ce lega Bucurestiul de Brasov), mânăstirea va cunoste numeroase invazii turcesti sau austriece.

Biserica veche, cu hramul « Adormirea Maicii Domnului », este construită în stilul specific epocii in  Tara Româneasca, stilul brâncovenesc. Forma exteriorului bisericii, in cruce latina -absidele in contur rectangular, este putin obisnuita in epoca.

Portalul intrării în pronaos este sculptat în piatră, având reprezentati pe Moise si pe fratele lui, Arhiereul Aaron. Moise tine în mâini tablele legii  cu cele zece porunci, iar Aaron, toiagul înfrunzit. La mijlocul portalului se găseste stema familiei Cantacuzino, vulturul bicefal, ce tine în gheare semnele imperiale ale puterii: crucea si sceptrul.
Pictura din pridvor si pronaos (Pantocratorul) este in cea mai mare parte cea originală, realizată de PÂRVU Mutu Zugravul, pictorul preferat al Cantacuzinilor.
Cupola pridvorului este pictată cu scene din viata Sfintei Ecaterina (ocrotitoarea Mânăstirii de la Muntele Sinai), a Sfântului Gheorghe (protectorul Moldovei si al militarilor) si a Sfântului Dumitru (ocrotitorul Tării Românesti).

Tabloul votiv îl reprezintă pe fondatorul mânăstirii, Mihail Cantacuzino, înconjurat de optsprezece copii ( din care 12 adoptati), de prima sotie (Maria) si cea de a doua (Teodora), precum si de alti membri ai familiei Cantacuzino, la loc de frunte fiind fratele ctitorului, stolnicul Constantin Cantacuzino. Sunt pictati cinci voievozi ai Tarii Romanesti, cu care ctitorul era inrudit: prin mama sa, Elena, se tragea din Constantin Serban (1654-1658), Radu Serban (1601-1611) si  Neagoe Basarab (1512-1521); domnitorul Serban Cantacuzino (1679-1688) era fratele sau, iar Stefan Voda Cantacuzino (1713-1716) ii era nepot de frate.

Mihail Cantacuzino este cel care a construit primul spital în Tara Românească – Spitalul Coltea (Bucuresti), in incinta manastirii Coltea, zidita tot de el. Dintre ctitoriile lui Mihail Cantacuzino mai amintim: Biserica Fundenii Doamnei din Bucuresti, Schitul Titireciu din Oltenia si o biserică la Râmnicul Sărat.

Paraclisul « Schimbarea la Faţă »  a fost construit în anul 1695.
Paraclisul  este o mică biserică, o capelă, specifică mânăstirilor si resedintelor episcopale sau mitropolitane, unde se desfăsoară slujbele zilnice, mai ales in anotimpul rece.
Arhitectura sa joasă si pictura sa veche de mai bine de 300 de ani, înegrită de trecerea timpului, creează fiorul religios al catacombelor primelor secole ale crestinismului.
Cu toate că o parte din pictura naosului contine foarte multe asemănări cu pictura lui Pârvu Mutu Zugravu aflată în Biserica Veche, totusi nu putem sustine afirmatia că tot Pârvu ar fi lucrat si pictura Paraclisului. Probabil a fost un ucenic de-al lui, care a lucrat sub directa supraveghere a maestrului, ori a fost un pictor localnic sau un călugăr talentat în arta picturii bisericesti, a cărui identitate s-a pierdut în negura timpurilor.
În ceea ce priveste mesajul dogmatic si istoric al picturii, se cuvine mentionată originalitatea sa, mai ales în pronaos unde, asemenea unor clisee de film foto, avem reprezentata « Saptamana Patimilor ». În medalionul aflat pe bolta pronaosului, Întruparea Mântuitorului din  Fecioara Maria, este reprezentată cu o culoare dominant albă (puritatea divină a Mântuitorului), pruncul Iisus tinand în mâna stângă simbolul globului pământesc pictat cu culoare neagră, deoarece sensul Întrupării lui Hristos a fost de a ridica din mocirla păcatului întregul neam omenesc ce căzuse prin neascultarea primilor oameni, Adam si Eva.

Scenele de pictură de pe peretele nordic reprezintă :
1.Trădarea lui Iuda (pentru 30 de arginti) si arestarea Mântuitorului în Grădina Ghetsimani ;
2.Judecarea Lui de către cei doi arhierei ai iudeilor, Ana si Caiafa ;
3.Judecarea si condamnarea la moarte a lui Iisus de către procuratorul roman Pontiu Pilat. Se poate observa gestul simbolic pe care Pilat îl face, si anume acela de a-si spăla mâinile spunând celor prezenti : «Nevinovat sunt de sângele Dreptului Acestuia ;de acum, pe voi vă priveste !  (Matei cap.27,24)».
4.Biciuirea ;
5.Drumul Crucii către Golgota Răstignirii (Crucea Mântuitorului este purtată de Simon din Cirene) ;
6.Răstignirea între cei doi tâlhari. Deasupra Crucii Răstignirii se pot observa cele două astre: Soarele – pictat cu culoare neagră, si Luna – pictată cu culoare albă. Această inversare cromatică a sensurilor firesti ale creatiei subliniază pe de o parte faptul că natura întreagă a suferit pentru Răstignirea Mântuitorului (Soarele s-a întunecat), moartea lui Hristos fiind împotriva legilor normale ale ratiunii umane si ale creatiei în sine.

De remarcat faptul că toti cei care–i vor răul Mântuitorului sunt pictati cu culoarea neagră sau dominant închisă.

Biserica mare a Mânăstirii Sinaia a fost construită într-o primă formă, mai modestă decât cea de astazi, în perioada anilor 1842-1846, în timpul stareţilor Ioasaf şi Paisie,din fondurile mânăstirii.
Pe vremea stareţului Nifon Popescu (1888-1909), pe latura sudică a incintei , a fost adaugată clopotniţa(1892), unde avea să fie instalat clopotul de 1.700 kg., adus de la Turnul Colţea, din Bucureşti. În 1895, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la intemeierea manastirii, s-a deschis pentru public muzeul, prima expozitie de obiecte de cult din tara noastra. Sub administraţia Eforiei Spitalelor Civile, care patrona averile mânăstirii, între anii 1897-1903 au avut loc mari lucrări de refacere, care au dat bisericii infăţişarea actuală. Arhitectul George Mandrea, cel care a condus aceste lucrări, a îmbinat stilul brâncovenesc cu cel moldovenesc.
Pictura, in stil neo-bizantin, a fost realizată de danezul Aage Exner. În pronaos, este pictat conducătorul Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme, mitropolitul primat Iosif Gheorghian, apoi regele Carol I (1866-1914), lângă o coloană din piatră care simbolizează regatul incă neîntregit al României; in partea cealaltă a uşii, regina Elisabeta (cunoscută şi sub pseudonimul literar de Carmen Silva) este pictată lângă singurul  ei  copil, prinţesa Maria, moartă in fragedă copilarie. Ultimul personaj este Mihail Cantacuzino, ctitorul bisericii vechi a Mânăstirii Sinaia.
Mobilierul bisericii a fost sculptat in lemn de paltin  şi stejar de  Constantin Babic, ajutat de elevii săi de la Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. Iconostasul, mobilierul naosului, inclusiv tronurile regale, sunt aurite.
Pe peretele din dreapta putem admira epitaful brodat in mătase şi fir de aur intre 1897-1900 de Anna Roth, doamna de curte a reginei Elisabeta. Cele două icoane ruseşti, “Sf. Serghie” şi “Sf. Nicolae”, sunt darul făcut de Ţarul Nicolae II stareţului M-rii Sinaia, Nifon Arhimandritul, în 1903, cu ocazia botezului prinţului Nicolae, fiul  lui Ferdinand (1914-1927), regele unificator.

Muzeul manastirii Sinaia, construit in anul 1895 cu ocazia bicentenarului manastirii, este primul muzeu religios din tara si adaposteste obiecte de cult de o valoare inestimabila, prima Biblie tradusa si tiparita in romana la Bucuresti (prin bunavointa domnitorului Serban Cantacuzino, in 1688) precum si o superba colectie de icoane. De asemenea, in biserica se mai gaseste epitaful executat de Ana Roth, o piesa lucrata cu acul si cu fir de aur si matase colorata pe panza de bumbac intre ani 1897-1900. Piesa de valoare mondiala este inregistrata in catalogul UNESCO.

In curtea vechi manastiri se gaseste cavoul lui Tache Ionescu, prim-ministru al Romaniei in perioada Primului Razboi Mondial, si care a avut un rol important in realizarea Unirii de la 1918. Acesta a cerut prin testament sa fie ingropat la Sinaia.

Programul slujbelor:

Iarna
08.00-10.00 Acatist, Ceasurile 3 si 6, Sf. Liturghie
15.00-16.00 Ceasul 9, Vecernie, Pavecernita
17.30-19.30 Miezonoptica, Utrenie, Ceasul 1

Vara
08.00-10.00 Acatist, Ceasurile 3 si 6, Sf. Liturghie
16.00-17.00 Ceasul 9, Vecernie, Pavecernita
18.30-20.30 Miezonoptica, Utrenie, Ceasul 1

In fiecare Duminica si sarbatoare cu cruce rosie,
Sfanta Liturghie este savarsita intre orele 10.00-12.00, fiind precedata de Acatist si Ceasurile 1, 3 si 6 (09.00-10.00).
Program de vizitare a manastirii
Iarna se deschide muzeul si biserica veche doar la cerere, in intervalul 10.00-15.00, doar pentru grupuri mai mari de 10 persoane.

Vara
10.00-17.00
Muzeul si biserica veche sunt deschise vizitarii.

Un bilet costa 4 lei (2 lei pt elevi si studenti).

Telefonul ghidului, Ierodiaconul Siluan: 0740382764

© Copyright: Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor OBIECTIV ORTODOX.  Fotografiile pot fi preluate numai pentru a fi utilizate in scopuri pozitive.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei, OBIECTIV ORTODOX.

Mănăstirea Cheia

Aproape de pasul Bratocea, frontiera ce separa odinioară Valahia de Transilvania, Mănăstirea Cheia, nume care indica o poartă de trecere spre munţi, a avut un rol important în menţinerea legăturilor frăţeşti între românii de pe cele două părţi ale Carpaţilor, oferind adăpost generos, pace spirituală şi hrană culturală românilor transilvăneni ce luau calea exilului din cauza opresiunii religioase şi naţionaliste. Localitatea Cheia se dezvoltă dupa 1840, prin deschiderea drumului prin Pasul Bratocea.

În tradiţia orală conservată în zonă şi în mănăstire se menţionează pentru prima dată un aşezământ monahal pe aceste meleaguri în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Este vorba de un schit de lemn, fondat de câţiva ciobani din Săcele (Braşov) spre anul 1770 şi distrus de turci în 1777. În 1790 a fost ridicat un nou schit având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, schit distrus de incendiu în 1832. În locul unde se gasea altarul acestei biserici se află astăzi un aghiazmatar utilizat pentru sfinţirea apei în ziua Bobotezei, în ziua hramului sau la alte mari sărbători bisericeşti.

Actuala biserică, având hram „Sfânta Treime” şi „Adormirea Maicii Domnului” s-a menţinut în forma sa iniţială până în zilele noastre şi a fost ridicată în 1835 prin grija celor doi ieromonahi, Damaschin şi Iustin, originari din Transilvania şi veniţi în această regiune de la mănăstirea Căldăruşani, centru de renaştere spirituală a bisericii valahe. Ei au fost susţinuţi în opera lor de comunitatea monahală şi de creştinii ortodocşi din împrejurimi. Cei doi fondatori sunt îngropaţi la dreapta şi la stânga altarului. După insctipţia votivă de la intrarea în naos reiese că Damaschin a fost în acelaşi timp şi stareţ. Din această inscripţie aflăm că biserica a fost sfinţită la 20 iulie 1839 de către episcopul Chesarie de Buzău. Din cauza deteriorărilor survenite de-a lungul timpului, biserica mănăstirii a fost de mai multe ori restaurată, ultima oară după cutremurul din 1977.

Din punct de vedere arhitectural, biserica Mănăstirii Cheia aparţine stilului muntenesc, cu pridvor specific arhitecturii româneşti. Este o construcţie masivă de 23 de metri lungime şi 6,5 metri lăţime, cu trei turnuri, care conferă eleganţa monumentului, operă a meşterilor locali.

Iconostasul de lemn sculptat şi aurit, o remarcabilă operă de artă, a fost realizat de meşteri vienezi în stil baroc, fiind donaţia episcopului Chesarie al Buzaului. Icoanele împărăteşti, de o mare frumuseţe, sunt opera renumitului pictor român Gheorghe Tăttărescu. Ulterior au fost argintate de către meşterul Lazăr din Ploieşti.

În jurul bisericii se află chiliile călugărilor, care în cursul anilor au suferit diverse transformări.

În partea vestică a incintei se află clopotniţa. Cea originală din lemn a fost înlocuită cu una construită din piatră şi cărămidă în timpul patriarhului Iustinian, precum este scris pe placa din marmură aplicată deasupra porţii de la intrarea în mănăstire.

Printre obiectele de mare valoare artistică păstrate în mănăstire se află evanghelii bogat ornate, candelabre de aramă, sfeşnice din alabastru, candele cu ulei în stil brâncovenesc şi un epitaf datând din 1837, pictat de către călugărul Gheronţie de la mînăstirea Căldăruşani.

În partea nordică se află o capela cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ridicată între 1924-1927 de către stareţul Grigore Georgescu ajutat de călugări şi de donatori. În această capelă se oficiază slujbele în timpul iernii. Capela, în formă de cruce, are un turn deasupra naosului, fiind pictată în ulei în stil neobizantin de către pictorul Grigore Cepoiu din localitatea Izvoarele – Prahova.

Iconostasul de lemn de cireş lucrat cu măiestrie de sculptorul Profilescu, precum şi stranele sunt veritabile opere de artă. În naosul capelei se păstrează patru icoane împărăteşti realizate de pictorul Constantin în 1799 şi care au aparţinut fostei biserici. Restaurată în acelaşi timp cu biserica mare, capela şi-a regasit frumuseţea sa iniţială.

Frumuseţea şi liniştea locului oferă reconfortare duhovnicească credincioşilor care vin aici şi pentru frumuseţea serviciilor religioase. Chiar dacă nu se poate vorbi de un centru cultural de primă însemnătate, prezenţa în biblioteca mănăstirii a numeroase cărţi atestă preocupări culturale menite să menţină trează conştiinţa naţională. Mănăstirea Cheia atrage un mare număr de pelerini, vizitatori români şi străini ale căror aprecieri elogioase îmbogăţesc Cartea de Aur a credinţei neamului.

Nota:  Pentru a vizualiza fotografiile in marime mai mare va recomandam sa folositi browserul Mozilla Firefox, sa dati click dreapta pe fotografii si apoi “View Image”(Vezi imaginea).

fotografii: Obiectiv Ortodox

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei.

Mânăstirea Turnu, Târgşorul Vechi, judeţul Prahova (I)

Vedeţi şi:

Site-ul Mânăstirii Turnu

În anul 1997 s-a decis reactivarea Mănăstirii Turnu, din localitatea Târgşoru Vechi, judeţul Prahova, iar pentru această ascultare a fost formată o mică obşte provenită din Mănăstirea Sf. Nicolae – Sitaru. În prezent, obştea numără 11 vieţuitori sub păstorirea Părintelui Stareţ – Valentin Ieromonahul. Rânduiala acestor monahi este cea de obşte, după cuvântul Sfântului Prooroc David care zice:

“Iată acum ce este bun şi ce este frumos
decât numai a locui fraţii împreună”
(Ps. 132, 1)

Site-ul Mânăstirii Turnu

Singura ctitorie certă a lui Vlad Ţepeş
Pe drumul dintre Ploieşti şi Târgşorul Vechi se înalţa, odată maiestuoasă, Mânăstirea Turnu. Alta decât binecunoscuta mânăstire din Vâlcea cu acelaşi nume, aceasta este şi mult mai veche. Târgşorul, astăzi un umil sat, la numai 7 km de Municipiul Ploieşti, era cândva un prosper centru comercial al Ţării Româneşti aşezat pe importantul drum de negoţ al Braşovului. Despre oraşul domnesc al Târgşorului prima ştire o avem de la Mircea cel Bătrân, în 6 august 1413. El îl numea Târgul cel Nou pentru a-l distinge de târgul cel vechi de la Târgovişte.

Rând pe rând, toţi domnii Ţării Româneşti s-au perindat pe la Târgşor, au emis acte de cancelarie, au purtat lupte sau au ctitorit aici biserici spre veşnica lor pomenire. Vladislav al II-lea a ridicat o biserică şi chiar a pierit pe uliţele Târgşorului probabil de sabia lui Vlad Ţepeş. Fie spre pocăinţă pentru uciderea făcută, fie semn de mulţumire ocrotitorului său, Sfântul Ierarh Nicolae, Vlad Ţepeş a ridicat aici în anul 1461 biserica domnească. Pisania din piatră masivă se păstrează până astăzi: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Vlad Voievod şi Domn a toată Ţara Ungrovlahiei, fiul marelui Vlad Voievod, a zidit şi a săvârşit această biserică, iunie 24, în anul 6969 (1461), indictionul 9”. Aceasta este singura mărturie documentară a evlaviei marelui voievod transformat de ignoranţa unora într-un monstru însetat de sânge.

Vlad Călugărul, Radu cel Mare, Neagoe Basarab şi mai târziu Mihai Viteazu şi cel între sfinţi Constantin Brâncoveanu, toţi îşi leagă numele de Târgşor şi mânăstirea de aici.

Pentru Mânăstirea Turnu, însă, cel mai important ctitor rămâne un domnitor smerit, despre care s-a spus prea puţin: Antonie Voievod (1669 – 1672). Acesta a restaurat biserica mânăstirii şi i-a adaugat hramul Sfinţilor Arhangheli Mihai şi Gavriil. Iată ce scria în hrisovul său: „Pentru că după tocmeala Sfintei Biserici a Răsăritului, după ce s-au adeverit lege sfântă, ridicându-se obicei a toată lumea, fieşcarele creştin, luminaţi împăraţi şi milostivi domni, prea sfinţii arhierei şi fieşcarele din puternicii lumii, au zidit şi au înălţat case dumnezeeşti întru numele Sfinţiei Sale, Domnului nostru Iisus Hristos, şi le-au întărit cu mile fieşcare după socotinţa şi prilejul lui. Întru care şi noi, robii lui Dumnezeu Io Antonie voievod cu fiul meu, Io Neagul voievod truditu-ne-am şi noi cu puţinul chelciug, de am făcut această sfântă mânăstire ce scrie mai sus”

În vremea binecredinciosului voievod Constantin Basarab Brâncoveanu, biserica a fost împodobită cu frumoase fresce, portretele lui şi a Doamnei Maria fiind pictate în pronaos, ctitori alături de familia lui Antonie Voievod. Mai târziu, domnitorul Grigorie II Ghika a închinat mânăstirea spitalului „Sfântul Pantelimon”, al săracilor din Bucureşti, la a cărui funcţionare a contribuit cu fonduriimportante, însă spre sfârşitul veacului 19, obştea s-a risipit şi vreme de peste 100 de ani, lăcaşul a rămas în ruină.

Renaşterea

În 1997, în urma raportului Protoieriei Ploieşti, Arhiepiscopia Bucureştilor a decis reactivarea vechii mânăstiri. Stareţ a fost numit Ieromonahul Valentin Mâţu, de metanie din Mânăstirea „Sfântul Nicolae” – Sitaru, care a fost trimis aici „să facă totul cum a fost”. Obştea lui? Un monah mai în vârstă şi doi fraţi, toţi de la Sitaru. Avera mânăstirii? Câteva lucruri personale şi un sac de sare primit în dar la plecare. Aşa s-a început.

Pe un teren de câteva hectare se mai vedeau ruinele a trei biserici. Peste tot şanţuri şi dâmburi rămase în urma cercetărilor arheologice. Ctitoria lui Ţepeş şi Antonie Vodă era mai întreagă, chiar dacă uneori vacile se mai adăposteau de ploaie înauntru. Lângă ea, fundaţiile şi beciurile caselor domneşti şi a chiliilor năpădite de buruieni şi lăstăriş. La drum, Biserica Albă ridicată în secolul 16 de negustorii braşoveni, ruinată şi ea şi răscolită de studiile arheologice întreprinse. Un bătrân care fusese paznic mai demult m-a chemat odată înainte de a muri şi mi-a arătat locul unde se cărau cu roaba oasele din mormintele cercetate.

Tot la drum, fundaţia bisericuţei atribuită lui Vladislav al II-lea. Mai departe, în câmp Biserica Roşie cu hramul Adormirii Maicii Domnului ctitorită de Mihnea Turcitul. Mult spus biserica. Un singur perete, cel sudic, mai era în picioare, deşi în sat mai trăiesc oameni care au fost botezaţi în ea. Cumplită privelişte pentru ceea ce purta pompos numele de „Rezervaţia arheologică de la Târgşorul Vechi”.

Scăpaţi de sub presiunea regimului comunist şi noi, ploieştenii, am privit cu entuziasm şi nădejde spre noua mânăstire căreia cred că neconştient cu toţii îi simţeam lipsa. Se pare că „cel rău” nu s-a odihnit însă deloc cu gândul că ar putea pierde acest loc pe care cu atâta osteneală îl adusese în ruină. Cine şi-ar fi imaginat dezlănţuirea demonică ce a urmat reactivării mânăstirii? O ştie bine părintele stareţ, o ştie Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, pe atunci Episcop Vicar la Bucureşti, o ştiu şi cei ce s-au luptat din răsputeri ca pe aceste locuri să nu se săvârşească Sfânta Liturghie.

S-a spus că întreaga zonă este o rezervaţie arheologică şi că monahii nu au ce căuta. Îmi amintesc mereu reacţia unuia din arheologi, acum director adjunct al Muzeului de Istorie din Ploieşti (Dan Lichiardopol, n. n.) pe când săpa un mormânt din Biserica Albă. Auzind rugămintea părintelui stareţ de a reînhuma creştineşte osemintele găsite, a strigat bătând cu piciorul în pământ: „Până nu o să mor eu, aici nu o să fie mânăstire !” Şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă să împiedice existenţa ei. Fie ca Dumnezeu să nu ia aminte la cuvântul lui, căci nu ştia ce spune.

Deşi Inspectoratul de Cultură Prahova aprecia încă din 1997 că „reluarea vieţii monahale pe acele locuri reprezenta o şansă pentru patrimoniul cultural naţional şi european de a se păstra şi a fi pus în valoare”, poziţie împărtăşită întru totul de Secretariatul de Stat pentru Culte şi Direcţia pentru Agricultură şi Alimentaţie Prahova, Consiului Judeţean dimpreună cu Muzeul de Istorie şi Arheologie a exercitat permanent mari şi constante presiuni asupra tuturor factorilor decizionali pentru alungarea obştii.

Blestemul Patrarhului Ierusalimului

Un episod aprate s-a consumat în 1998 când mânăstirea a solicitat Guvernului transmiterea dreptului de proprietate pentru terenul limitrof ruinelor. Procedura presupunea acordul Consiliului Local Târgşorul Vechi. În şedinţa din 16 iunie 1998, consilierii în unanimitate au aprobat funcţionarea mânăstirii în vechea ei vatră şi retrocedarea terenului aferent. Prin intervenţia personală a fostului director al Serviciului Administraţie Publică Locală din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, dl. Theodor Popescu, soţul contabilei şefe a aceluiaşi Muzeu de Istorie şi Arheologie din Ploieşti, la prefectură ajunge însă o falsă hotărâre a Consiliului Local Târgşorul Vechi care urma să plece spre Guvern, hotărâre pe care cosilierii din Târgşor nici nu o văzuseră. Prin ea se dădea acordul de trecere a terenului în patrimoniul Muzeului de Istorie! A urmat o anchetă, unii funcţionari au fost sancţionaţi, însă scandalul s-a stins odată cu moartea fulgerătoare a domnului Theodor Popescu. Cei care ştiau câte ceva din trecutul mânăstirii au făcut imediat legătura: Blestemul Patrairhului Ierusalimului!

Pe la 1700, Patriarhul Ierusalimului, Dositei Nottara, fie că a venit personal la Târgşor, fie că l-a întâlnit pe egumenul mânăstirii cu vreun prilej oarecare, a întărit cu înfricoşător blestem ca cei ce se vor amesteca să facă pagubă şi stricăciune obieiului mânăstirii, boieri mari sau mici sau alţi slujitori domneşti sau boiereşti (sic!), unii ca aceia să fie legaţi şi afurisiţi, cu Iuda şi cu Arie să fie la un loc; pietrele şi lemnele să putrezească, iar trupurile lor să sta tot întregi şi să nu se aleagă de ei nici de casele lor nimic. Însă la sfârşit, părinteşte adaugă: Iar întărind şi miluind să fie iertaţi şi blagosloviţi. Aceasta am dat patriarhia noastră să fie. Amin!

Întâmplarea de mai sus, în loc să pună pe gânduri pe unii, i-a stârnit şi mai aprig. Educţia materialist- ştiinţifică şi, probabil, lipsa „celor 7 ani de acasă” a unor „reprezentaţi ai culturii prahovene” s-a manifestat în cele mai variate forme. Apogeul l-a atins doamna director a Muzeului de Istorie din Ploieşti care nu s-a sfiit să îl înjure pe părintele stareţ ca la uşa cortului, la intarea în biserică…

Viaţa mânăstirii astăzi

Inevitabil a urmat o serie de procese pentru stabilirea proprietarului terenului. Şi s-a făcut dreptate. Mânăstirea este acum stăpâna bisericilor sale şi a terenului înconjurător.

Biserica lui Antonie Vodă a fost refăcută, după proiectul cunoscutului arhitect Călin Hoinărescu. A urmat fresca care a fost restaurată şi completată extrem de frumos de pictorul Romeo Andronic. De curând a fost montată şi catapeteasma, la rândul ei o operă de artă. Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a aprobat funcţionarea mânăstirii în vechea ei vatră şi a avizat proiectul de reconstruire a chiliilor şi stăreţiei.

Aşa cum unii au înţeles de la început, zidurile goale nu aveau nici o perspectivă, iar ceilalţi care se închinau lor uitând de Hristos şi propriul suflet n-au sporit căci zelul lor nu era de la Dumnezeu. Prezenţa mânăstirii a dat viaţă locului şi viaţa merge înainte. Răbdarea şi perseverenţa în ascultare au învins.

Privind spre portretul Voivodului Martir Constantin Brâncoveanu, părintele stareţ ne spunea odinioară: „Pe cel ce primeşte suferinţa pentru Dumnezeu, Dumnezeu niciodată nu-l va părăsi şi îi va dărui lucrul cel mai frumos: Mântuirea”

Silviu – Andrei VLĂDĂREANU

(articol preluat din revista „Lumea Credinţei”)

În anul 2008 s-a obţinut autorizaţia de construcţie – „Restaurarea şi consolidarea zidului de incintă al vestigiilor medievale, construirea chiliilor şi a stăreţiei din incinta Mănăstirii Turnu şi utilităţi“, iar în martie 2009 s-au demarat lucrările.

Programul slujbelor:

Duminică: 08.30: Acatist, Ceasurile al III-lea şi al şaselea, Sfânta Liturghie;
15.00 (ora de vară 16.00): Ceasul al IX-lea, Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului

Luni, Marţi, Miercuri: 00.00: Miezonoptică, Utrenia, Ceasul I;
08:00.: Acatist, Ceasurile al III-lea şi al şaselea, Sfânta Liturghie, Parastas;
15.00 (ora de vara 16.00): Ceasul al IX-lea, Vecernia, Pavecerniţa

Joi: 00.00: Miezonoptică, Utrenia, Ceasul I; 08:00: Acatist, Ceasurile al III-lea şi al şaselea, Sfânta Liturghie, Parastas;
21.00: Vecernia Mare, Litia, Sfântul Maslu, Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I, Ceasurile al III-lea şi al şaselea, Sfânta Liturghie, Parastas

Vineri: 15.00 (ora de vara 16.00): Ceasul al IX-lea, Vecernia, Pavecerniţa

Sâmbătă: Miezonoptică, Utrenia, Ceasul I; 08:00: Acatist, Ceasurile al III-lea şi al şaselea, Sfânta Liturghie, Parastas;
20.00: Vecernia Mare, Utrenia, Ceasul I.

Slujba Sfantului Maslu se va face în fiecare
Duminica (ora 10.30) dupa Sfanta Liturghie
si joi seara (ora 21.00).

Trapeza Manastirii Turnu

Adresa mânăstirii este:

Mânăstirea Turnu,
sat Târgşoru Vechi, nr. 1,
jud. Prahova, România

Pentru sugestii, propuneri şi comentarii
scrieti la adresa de e-mail:: contact@turnu.ro
Telefon: 0244483077

Pentru donatii si sponsorizari contul Manastirii este:
RO64CECEPH0136RON0231158,
CUI:  11511620

Linkuri:

Vizualizaţi Mănăstirea Turnu (harta satelit)

Site-ul Mânăstirii Turnu

Exarh de zonă în Arhiepiscopia Bucureştilor

În şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor din 10 martie 2009, ieromonahul Valentin Mâţu, stareţul Mănăstirii Turnu, a fost ales exarh de zonă al Arhiepiscopiei Bucureştilor Această nouă funcţie administrativă are drept scop o mai bună coordonare a activităţilor duhovniceşti-gospodăreşti ale celor 13 mănăstiri din zona Prahovei

Predica parintelui Pavel de la Manastirea Turnu la Duminica a XXIII-a dupa Rusalii – video

Parintele Valentin si Dan Puric in trapeza Manastirii Turnu -video

Dan Puric – Amintiri din actorie, trapeza Manastirii Turnu

Blog Viaţa la ţară – Mânăstirea Turnu de Prahova

În anul 1997 s-a decis reactivarea Mănăstirii Turnu, din localitatea Târgşoru Vechi, judeţul Prahova,

iar pentru această ascultare a fost formată o mică obşte provenită din Mănăstirea Sf. Nicolae – Sitaru.

În prezent, obştea numără 11 vieţuitori sub păstorirea Părintelui Stareţ – Valentin Ieromonahul.

Rânduiala acestor monahi este cea de obşte, după cuvântul Sfântului Prooroc David care zice:

“Iată acum ce este bun şi ce este frumos

decât numai a locui fraţii împreună”

(Ps. 132, 1)