Mănăstirea Xenofont – Muntele Athos

Aflată pe malul mării, între Dohiariu și Rusikon, Mănăstirea Xenofont se întinde pe deschiderea formată de râul Nevrocopos. Este închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi ocupă locul al cincisprezecelea în ierarhia mănăstirilor athonite.

Sfântul Xenofon Ctitorul

După tradiţie, mănăstirea a fost întemeiată la sfârşitul secolului al X-lea de Cuviosul Xenofon (998). Monah cu o educaţie aleasă, ce provenea dintr-o familie bogată şi cu renume, Cuviosul Xenofon a fost contemporan cu Sfântul Atanasie Athonitul, întemeietorul Marii Lavre. În biografia Sfântului Atanasie a rămas consemnată minunea vindecării de cancer a monahului Theodor, fratele Cuviosului Xenofon.

În vremea aceea, în apropierea locului unde astăzi se ridică Mănăstirea Xenofont, Cuviosul Xenofon a aflat un mic altar închinat Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, precum şi icoana făcătoare de minuni a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, venită pe mare în perioada iconoclastă. Văzând sfânta icoană şi aflând despre minunata călătorie a ei pe mare, Cuviosul Xenofon a zidit pe cheltuiala sa o biserică (vechiul katholikon al mănăstirii), chilii şi alte clădiri necesare. Primul stareţ al noului aşezământ închinat Sfântului Gherorghe a fost însuşi ctitorul – Cuviosul Xenofon.

În arhiva mănăstirii Xenofont se păstrează un document extrem de valoros de la anul 1010 ce poartă semnătura Cuviosului Xenofont. Prin acest act, Sfântul punea capăt unor diferende şi încălcări teritoriale. Din atitudinea Cuviosului ctitor se vădesc înţelepciunea minţii, blândeţea inimii, dispoziţia împăciuitoare, dreptatea părerii sale, bogăţia şi adâncimea cultivării şi lucrării sale duhovniceşti.

În vremea aceea, în apropierea locului unde astăzi se ridică Mănăstirea Xenofont, Cuviosul Xenofon a aflat un mic altar închinat Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, precum şi icoana făcătoare de minuni a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, venită pe mare în perioada iconoclastă. Văzând sfânta icoană şi aflând despre minunata călătorie a ei pe mare, Cuviosul Xenofon a zidit pe cheltuiala sa o biserică (vechiul katholikon al mănăstirii), chilii şi alte clădiri necesare. Primul stareţ al noului aşezământ închinat Sfântului Gherorghe a fost însuşi ctitorul – Cuviosul Xenofon.

În arhiva mănăstirii Xenofont se păstrează un document extrem de valoros de la anul 1010 ce poartă semnătura Cuviosului Xenofont. Prin acest act, Sfântul punea capăt unor diferende şi încălcări teritoriale. Din atitudinea Cuviosului ctitor se vădesc înţelepciunea minţii, blândeţea inimii, dispoziţia împăciuitoare, dreptatea părerii sale, bogăţia şi adâncimea cultivării şi lucrării sale duhovniceşti.

Spre sfârşitul vieţii sale, Cuviosul Xenofon a lăsat conducerea mănăstirii în grija fratelui său, Teodor, şi s-a retras la isihie, aşteptând cu pace ceasul plecării sale la cele cereşti. Pomenirea lui se săvârșește la 24 aprilie.

Distrugeri şi refaceri

În timpul împăratului Nichifor al III-lea Votaniatis (1078-1081) mănăstirea era deja pustiită cu desăvârşire. Atunci Ştefan, comandantul flotei bizantine, cu aprobarea şi ajutorul împăratului, şi-a asumat rezidirea mănăstirii, apoi s-a făcut monah primind numele de Simeon. Acesta cuvios este considerat noul ctitor al mănăstirii.

În 1285 mănăstirea a fost distrusă de piraţii genovezi. Iar în secolul al XIV-lea a suferit pagube de la catalani, dar şi-a revenit repede, astfel încât la sfârşitul secolului al XIV-lea deţinea locul al optulea in ierarhia mănăstirilor athonite. După căderea Constantinopolului, greutăţile economice pricinuite de stăpânirea turcească au fost depăşite prin ajutorul domnitorilor Ţărilor Române.

Contribuţii româneşti

Din veacul al XVI-lea până la 1863, Mănăstirea Xenofont a fost întreţinută cu ajutoare de la boierii Craioveşti, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu.

Se pare că primul ctitor român la Xenofont este boierul Barbu Craiovescu, care, la începutul secolului XVI, dăruia mânăstirii câteva sate şi o baltă prin închinarea Schitului Roaba sau Zdralea.

În 1517, cu prilejul sfinţirii Mânăstirii de la Curtea de Argeş, Neagoe Basarab a invitat la ceremonie pe toţi egumenii mânăstirilor din Sfântul Munte, inclusiv pe cel de la Xenofont, şi a făcut tuturor daruri substanţiale. Sfântul Neagoe Basarab a dăruit mănăstirii un epitrahil brodat din fir de aur, argint şi mătase colorată, reprezentând şi familia donatorilor. Acesta reprezintă una din cele mai valoroase donaţii ce se păstrează în tezaurul mănăstirii.

Mai târziu, Matei Basarab a restaurat biserica mânăstirii şi a confirmat toate vechile închinări, fiind socotit pe bună dreptate între ctitorii de seamă. Sfântul Constantin Brâncoveanu a scutit Mânăstirea Xenofont de orice dări şi i-a închinat Mânăstirea Căciulaţi. În plus, tot el a făcut mănăstirii şi o danie de 10.000 de aspri.

Danii către mănăstire au făcut şi domnitorii Constantin Şerban, Radu Mihnea, Grigorie Ghica şi Radu Leon. Ultimul mare ajutor românesc a fost trimis mănăstirii între anii 1817-1837, când se zideşte noul katholikon.

Revenirea la viaţa de obşte

După perioada de idioritmie, Mănăstirea Xenofont a fost prima mănăstire care s-a întors la sistemul chinovial (1784), prin sigiliul Patriarhului ecumenic Gavriil al IV-lea, rămânând astfel până astăzi. În mănăstire a trăit pentru o vreme Noul Cuvios Mucenic Acachie (†1815).

În a doua jumătate a secolului XX, numărul vieţuitorilor din mănăstire scăzuse îngrijorător de mult. În acest context, Sfânta Chinotită l-a invitat pe arhimandritul Alexie să preia stăreţia mănăstirii. Figură duhovnicească impresionat, Părintele Alexie este frate duhovnicesc al părintelui Emilianos Simonopetritul, amândoi fiind ucenici ai renumitului episcop Dionisie al Trikalei. Părintele Alexie a venit la Marea Meteoră în anul 1973, după plecarea în Sfântul Munte a părintelui Emilianos şi a obştii sale. Timp de un an de zile a fost singurul vieţuitor al mănăstirii, pentru ca abia în 1974 să mai vină un al doilea monah. În anul 1976, asemenea părintelui Emilianos, a fost chemat în Sfântul Munte Athos pentru refacerea vieţii monahale. Obştea, alcătuită atunci din şapte monahi şi şase fraţi, s-a mutat la Mănăstirea Xenofont. Timp de aproape treizeci de ani, părintele Alexie şi sinodia s-au ocupat de restaurarea aşezământului, însă nici primirea de închinători nu a fost dată uitării.

În anul 1998, de praznicul Sfântului Gheorghe Mănăstirea Xenofont a aniversat în mod festiv împlinirea a 1000 de ani de la întemeiere. Au participat atunci Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului şi preşedintele Republicii Elene, dar şi stareţii mănăstiriilor athonite.

Astăzi, obştea mănăstirii numără aproximativ 50 de monahi ce se îndeletnicesc, în principal, cu tâmplăria, sculptura în lemn şi pictura de icoane.

fotografii: Obiectiv Ortodox (anul 2015)

textul: Silviu Cluci (doxologia.ro)

Publicitate

Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul – Sf. Ioan Iacob Românul

Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Iudeii, numit si Wadi Kelt, este o manastire ortodoxa foarte veche, in care se pastreaza Moastele Sfantului , numit si „Hozevitul”. Manastirea se afla la o distanta de numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce se indreapta spre Ierihon. Din parcarea pentru autocare, microbuze mai mici pornesc pe un drum abrupt si pietruit, cale de mai bine de o ora, iar mai apoi, o ingusta poteca porneste spre poarta manastirii.

Valea numita „Wadi Kelt” strabate o insemnata parte din pustiul Iudeii. Valea pustiului Hozeva merge paralel cu drumul antic roman ce leaga Ierusalimul de Ierihon, drum pe care cobora si samariteanul milostiv (Luca 10, 29-37). Manastirea este asezata pe panta abrupta a malului vestic al vaii, intr-o regiune mai mult palestinana decat israeliteana.

 

 

 

 

mormântul părintelui Ioanichie Pârâială (1908-1992)

Calugarii crestini au inceput a se aseza in pustiul Iudeii inca din secolul al IV-lea. Intre secolele V si VI, desertul Iudeii a devenit un deosebit de puternic focar monahal, aici fiind intemeiate mai bine de 70 de manastiri si sihastrii calugaresti, care de care mai ascunse si mai greu accesibile.

Primii calugari de aici, cunoscuti cu numele, sunt Prono, Ilie, Gannaios, Ainan si Zenon, ei asezandu-se in vale prin anul 420. O micuta capela, zidita de catre cinci calugari sihastri, a fost transformata in manastire in jurul anului 480, de catre Sfantul Ioan Tebeul, calugar venit din Theba Egiptului.

Complexul monahal dateaza inca din secolul al VI-lea, el pastrandu-si capelele si gradinile, pe care la ingrijesc si in care vietuiesc un grup de calugari greci. La manastire se ajunge pe o poteca pietruita ce strabate valea pustiului, trecand peste firul de apa ce se strecoara prin capatul de jos al acesteia. Poteca pietruita ce porneste spre manastire incepe din dreptul unui portal de piatra in trei arce, pe care este trecut numele sihastriei.

Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozeva – scurt istoric

Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul este sapata intr-un perete de stanca, pe locul unei stravechi asezari monahale, de la inceputul veacului al V-lea, situata la apus de Ierihon, pe valea paraului Horat – Cherit – din , numit azi Hozeva, in preajma caruia a trait Proorocul Ilie, in timpul prigonirii lui catre regele Ahab.

Manastirea greco-ortodoxa a fost intemeiata prin secolul al V-lea (sau al VI-lea), de catre Ioan din Theba. Dupa tunderea in monahism, acesta a plecat din Theba Egiptului si a venit in pustiul Iudeii, in anul 480. Aici, el si-a gasit o pestera in care s-a instalat ca sihastru.

Manastirea a fost numita „Sfantul Gheorghe Hozevitul” dupa numele celui mai renumit calugar ce a vietuit in aceasta, anume Gheorghe din Coziba (Hozeva). In cadrul secolului al VI-lea, manastirea a ajuns foarte renumita, ea avand drept conducator duhovnicesc pe Sfantul Gheorghe din Coziba, nascut in Cipru, in jurul anului 550.

Distrusa in anul 614, de catre persii necredinciosi, manastirea a fost reconstruita in perioada cruciatilor. In urma atacului nesabuit, 40 de calugari cu viata sfanta au fost martirizati. Dupa alungarea cruciatilor din Tara Sfanta, manastirea a ramas mai mult parasita, datorita noilor randuiri.

O inscriptie in limbile greaca si araba, asezata deasupra vechii intrari in manastire, aminteste reconstruirea acesteia in anul 1179, de catre imparatul Manuel I Comneanul (1143-1180). In anul 1483, pelerinul Felix Fabri a gasit aici numai o serie de ruine.

In anul 1878, un calugar grec, numit Calinic, s-a asezat intre vechile ziduri monahale din pustiul Iudeii, restaurand complet manastirea. Lucrarile de reparatii s-au incheiat in anul 1901. Cea mai veche parte din manastire este mozaicul de pe podeaua Bisericii Sfantul Ioan si Sfantul Gheorghe, care dateaza inca din secolul al VI-lea.

Iitial, biserica manastirii era inchinata Maicii Domnului. Astazi insa, dupa reconstruiri si renasteri, biserica poarta drept hram pe Sfantul Gheorghe Hozevitul si pe Sfantul Ioan Iacob de la Neamt.

Pelerinaj la Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor

In perioada 24-28 octombrie 2009 pelerini din Bucuresti si din toata tara sunt asteptati la Catedrala Patriarhala din Dealul Mitropoliei sa se inchine preacinstitelor moaste ale Sfântului Cuviosului nostru parinte Dimitrie cel Nou de la Basarabi, praznuit in data de 27 octombrie.

Alaturi de Sf. Cuv Dimitrie cel Nou mai sunt si alte patru racle cu moaste: ale Sfantului Vasile cel Mare, Sfântului Grigorie de Nazianz (prietenul Sfântului Vasile), Sfântului Grigorie de Nyssa (fratele Sfantului Vasile cel Mare) si racla cu moaste ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena aduse de la Biserica Sfantul Spiridon Nou.