Mănăstirea Robaia

Se află în com. Musatesti, jud. Arges, 25 km NE de Curtea de Arges, [localizare] drum modernizat Curtea de Arges – Musatesti, vatra de sihastrie citata documentar din sec. XIV; biserică din lemn atribuită banului Armega; biserică din piatră construită de Sava Sifarul înte 1644, restaurată de Episcopul Iosif I al Argeşului, pustie şi refacuta în 1843-1868 de Teodosie, Visarion şi Naum monahul; biserica repictată în anii 1848, 1901 si 1951; loc de refugiu al Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofronie de la Cioara (1764-1766), pilduitor luptator pentru apărarea credinţei ortodoxe în Transilvania, prăznuit pe 21 octombrie; chinovie pentru ultimii ani de viata a pictorului Pârvu Mutu (+1735); atelier de veşminte preoţeşti; arhondaric.

Urmând, spre izvoare, firul argintiu al pârâului Robaia, un drum de ţară care porneşte din inima Muşăteştilor, şerpuieşte pe sub poale de dealuri împădurite, spre un cuib de linişte adâncă, unde s-a durat, din neostoita sete de înălţare spirituală întru credinţa străbună, un sfânt lăcaş de închinaciune – ale cărui începuturi sunt corelate temporal, în tradiţia locală, cu întemeierea primei mitropolii a Ţării Româneşti, în anul 1359 la Curtea de Argeş.

Pe locul unei biserici de lemn ctitorite de catre banul Armega, in secolul al XVI-lea, s-a inaltat, prin osirdia unui Sava din Furculesti si a sotiei sale, Livera, inainte de anul 1644, o biserica de zid, in jurul careia s-a injghebat asezamintul monahal de la Robaia.

Biserica Sfintul mare mucenic Gheorghe a asezamintului, a dainuit peste veacuri, prin grija episcopului carturar al Argesului, Iosif I, a staretilor obstii si a arhiereului Nichita Duma, care, la vreamea lor, au consolidat-o, i-au adaugat pridvorul (1857) sau au inzestrat manastirea cu : chilii, clopotnita (1857) si staretie (1935).

Silit sa paraseasca Ardealul framintat de miscarea – coordonata de el – pentru pastrarea credintei stramosesti a romanilor transilvaneni, Sfintul Sofronie de la Cioara si-a gasit vremlnic popas la Robaia, intre anii 1764-1766, adoptind, ca principiu de organizare a obstii monahale, paisianismul- curent de regenerare a spiritualitatii crestine.

Manastirea Robaia a devenit astfel un centru de iradiere culturala, prin copistii de manuscrise: Partenie ieromonahul („Mantuirea pacatosilor 1764”) si Dorotheu ieroschimonah …… („Scara Sfintului Ioan Scararul”, 1787 si un miscelaneu teologic, 1795).

In aceasta oaza de liniste, si-a depanat firul ultimilor ani de viata stralucitul zugrav campulungean Parvu Mutu- impatimitul de frumos vesnicit in scenele pictate prin atitea lacasuri de adinca simtire romaneasca.

Trecind la monahism -sub numele Pafnutie – s-a stins in anul 1735, cu vrerea sa cea din urma de a fi inhumat in vatra de nemurire a Robaii.

Asezamintul monahal de la Robaia a renascut, prin grija episcopului cu suflet de ctitor Calinic Argeseanul si prin stradania neobositei starete, imbogatindu-se, in ultimii ani, cu: cladirea chiliilor vietuitoarelor din obste – constructie inspirata din arhitectura traditionala argeseana – cu noua staretie, cu podoaba innoita a picturii murale din biserica – opera de exceptie a renumitului zugrav originar din Arges, Ioan Savu-, cu mobilier de cult daltuit in lemn.

Acestor infaptuiri, carora li se adauga racordarea la reteaua electrica, refacerea caii de acces din Musatesti spre manastire, amanajarea Fintinii de leac, construirea unui aghiasmatar s.a….La dangatul lin al clopotelor care cheama la slujba de vecernie, calugaritele – adevarate „pictorite cu acul „- se desprind din truda zilnica; odajdiile lucrate de ele pentru slujitorii atitor altare de credinta poarta, in maiestre broderii, talentul si harnicia lor, dincolo de orizontul de viata al manastirii.

A fost menţionată pentru prima oară ca atare într-un zapis din 23 aprilie 1644. Prin acesta, Sava şufarul, soţia sa Livera şi socrul său, Muşat din Furduieşti, adeveresc că au construit pe moşia lor „sfânta mânăstire de în temelie, de piatră, în apa Robăii” şi i-au dat hramul Sf. Mucenic Gheorghe.

Ctitorii au înzestrat mânăstirea „cu sat, cu rumâni cu tot … şi toate pădurile de înprejur, după cursura apelor, şi muntele Dara … şi partea de vie ot Piteşti a socru-meu … şi alte vite cu coarne, câte Dumnezeu ne-au ajutat, ca să hie dă hrană părinţilor călugări în veci”. Ctitorii l-au aşezat egumen pe părintele Sava ieromonah, „ca să facă sfântă lavră de călugări”.

Din hrisovul lui Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti, care dădea la 10 august 1648 lui Sava din Furduieşti şi soţiei sale, Livera, o moşie în satul Muşăteşti, aflăm că mânăstirea Robaia a fost construită mai întâi din lemn de către strămoşii lor, iar ei au construit-o din piatră în anii 1644-1648. În anul 1671, aşezământul este închinat mânăstirii Curtea de Argeş de către Livera şi fiul ei, logofătul Mihai, iar în 1793, când a fost înfiinţată Episcopia Argeşului, Robaia a devenit metoc al acesteia.

Lucrări de refacere s-au efectuat în anul 1704, după distrugerile provocate de incendiul din acel an (cu cheltuiala unui descendent al Liverei, Udrea Custereanul, şi la începutul secolului al XIX-lea, prin strădania Episcopului-cărturar Iosif I. La îndemnul Episcopului Ilarion, în anii 1843-1868 stareţul Visarion, secondat de Teodosie duhovnicul şi Naum monahul, a întreprins ample lucrări de extindere, toţi trei fiind consideraţi „ctitori de vrednică amintire”. Aşezământul monahal era format în secolul trecut din biserica „Sf. Gheorghe”, o clopotniţă cu două chilii şi clădirea stăreţiei, cu două niveluri, construită în 1935 prin grija Episcopului Nichita Duma.

În ultimii ani, aşezământul monahal de la Robaia a renăscut prin grija P.S. Calinic Argatu, Episcopul Argeşului şi Muscelului, şi prin strădania obştii monahale, în frunte cu Maica stareţă Petronia Dobrescu. Construcţiilor mai vechi li s-au adăugat două clădiri, una a chiliilor, cu două etaje, şi o alta a noii stăreţii, cu cinci etaje, în care se află şi câteva chilii, dar mai ales atelierele de confecţionat veşminte preoţeşti, atelierul de pictură bisericească, trapeza şi sala expoziţională „Mînăstirea Robaia” străveche vatră de credinţă şi de spiritualitate românească”, în curs de amenajare.

Biserica a fost consolidată şi repictată integral de renumitul zugrav argeşan Ion Savu, şi a fost înzestrată cu mobilier lucrat în lemn de meşterii Gheorghe Antal şi Ion Vişan, originari din judeţul Neamţ. În incinta mânăstirii se mai află un agheasmatar, destinat slujbelor în aer liber, construit de Gheorghe aendroiu din Muşăteşti şi împodobit cu pictură în frescă de pictorii Ion Popa şi Bârdici Găleşanu, sfinţit în 1997 de Episcopul locului, precum şi o troiţă pictată de Gheorghe Sorin Nicolae şi Marius Gologan.

Tot în ultimii ani, a fost refăcută calea de acces din satul Muşăteşti spre mânăstire, reamenajată „Fântâna de leac” (a cărei apă este recunoscută ca având virtuţi tămăduitoare), ceva mai sus de mânăstire, şi întregul aşezământ monahal a fost racordat la reţeaua electrică naţională.

De-a lungul veacurilor, în chiliile modeste ale mânăstirii Robaia au trăit mari personalităţi ale spiritualităţii româneşti. Aici şi-a trăit ultimii ani de viaţă, ca monah, vestitul pictor Părvu Mutu (1657 – 1735), pe numele său adevărat Pârvescu, originar din Câmpulung Muscel, unde s-a şi format ca artist la mânăstirea Negru Vodă. A pictat icoane şi numeroase biserici, mai ales ctitorii ale marilor boieri şi domni Cantacuzini. A excelat în arta potretului, mai ales în tablourile votive, punând bazele şcolii româneşti de pictură religioasă.

La Robaia a trăit în anii 1764-1766 egumenul Sofronie de la Cioara, din comitatul Hunedoara, pe numele mirean Stan Popovici. Manifestându-se ca un apărător ardent al credinţei ortodoxe, în cadrul unei mişcări a românilor transilvăneni pe care a coordonat-o, a fost prigonit de oficialităţile Imperiului Habsburgic (din care făceau parte atunci Transilvania, n.red.). Sofronie de la Cioara s-a retras la mânăstirea Robaia, unde a îmbrăţişat doctrina ascetică a paisianismului (curent de regenerare a spiritualităţii creştine iniţiat de către stareţul mânăstirii Dragomirna, Paisie Velicicovschi, n. red.) apoi la Vieroşi, tot în vechiul judeţ Muscel. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu data de prăznuire la 21 octombrie.

La mânăstirea Robaia au desfăşurat o intensă activitate culturală renumiţii copişti Dorotheu ieroschimonah şi ieromonahul Partenie, făcând din acest aşezământ monahal un centru de spiritualitate şi de cultură teologică.

Un popas la Robaia este un moment inconfundabil de adinca traire spirituala.

Reclame

Mănăstirea Sinaia

Mânăstirea  Sinaia datează din secolul al XVII-lea şi reprezintă identitatea istorică a oraşului Sinaia, fiind prima construcţie pe acest teritoriu. Fondatorul mânăstirii este Spătarul Mihail CANTACUZINO, care împreună cu mama sa Elena şi cu sora sa Stanca, face un pelerinaj la Locurile Sfinte, ajungând cu această ocazie şi la Muntele Sinai, unde s-a rugat în mânăstirea « Sfânta Ecaterina ». Impresionat de măretia biblică a locurilor vizitate, construieste, la reintoarcerea în Tara Românească, o frumoasă mânăstire pe care o numeste SINAIA, « în amintirea Sinaiei celei mari », mânăstire pe care o închină Sfintei Fecioare Maria. Constructia mânăstirii începe în 1690 si va dura până în 1695. Datorită pozitiei sale strategice (situată pe valea Prahovei – rută comercială ce lega Bucurestiul de Brasov), mânăstirea va cunoste numeroase invazii turcesti sau austriece.

Biserica veche, cu hramul « Adormirea Maicii Domnului », este construită în stilul specific epocii in  Tara Româneasca, stilul brâncovenesc. Forma exteriorului bisericii, in cruce latina -absidele in contur rectangular, este putin obisnuita in epoca.

Portalul intrării în pronaos este sculptat în piatră, având reprezentati pe Moise si pe fratele lui, Arhiereul Aaron. Moise tine în mâini tablele legii  cu cele zece porunci, iar Aaron, toiagul înfrunzit. La mijlocul portalului se găseste stema familiei Cantacuzino, vulturul bicefal, ce tine în gheare semnele imperiale ale puterii: crucea si sceptrul.
Pictura din pridvor si pronaos (Pantocratorul) este in cea mai mare parte cea originală, realizată de PÂRVU Mutu Zugravul, pictorul preferat al Cantacuzinilor.
Cupola pridvorului este pictată cu scene din viata Sfintei Ecaterina (ocrotitoarea Mânăstirii de la Muntele Sinai), a Sfântului Gheorghe (protectorul Moldovei si al militarilor) si a Sfântului Dumitru (ocrotitorul Tării Românesti).

Tabloul votiv îl reprezintă pe fondatorul mânăstirii, Mihail Cantacuzino, înconjurat de optsprezece copii ( din care 12 adoptati), de prima sotie (Maria) si cea de a doua (Teodora), precum si de alti membri ai familiei Cantacuzino, la loc de frunte fiind fratele ctitorului, stolnicul Constantin Cantacuzino. Sunt pictati cinci voievozi ai Tarii Romanesti, cu care ctitorul era inrudit: prin mama sa, Elena, se tragea din Constantin Serban (1654-1658), Radu Serban (1601-1611) si  Neagoe Basarab (1512-1521); domnitorul Serban Cantacuzino (1679-1688) era fratele sau, iar Stefan Voda Cantacuzino (1713-1716) ii era nepot de frate.

Mihail Cantacuzino este cel care a construit primul spital în Tara Românească – Spitalul Coltea (Bucuresti), in incinta manastirii Coltea, zidita tot de el. Dintre ctitoriile lui Mihail Cantacuzino mai amintim: Biserica Fundenii Doamnei din Bucuresti, Schitul Titireciu din Oltenia si o biserică la Râmnicul Sărat.

Paraclisul « Schimbarea la Faţă »  a fost construit în anul 1695.
Paraclisul  este o mică biserică, o capelă, specifică mânăstirilor si resedintelor episcopale sau mitropolitane, unde se desfăsoară slujbele zilnice, mai ales in anotimpul rece.
Arhitectura sa joasă si pictura sa veche de mai bine de 300 de ani, înegrită de trecerea timpului, creează fiorul religios al catacombelor primelor secole ale crestinismului.
Cu toate că o parte din pictura naosului contine foarte multe asemănări cu pictura lui Pârvu Mutu Zugravu aflată în Biserica Veche, totusi nu putem sustine afirmatia că tot Pârvu ar fi lucrat si pictura Paraclisului. Probabil a fost un ucenic de-al lui, care a lucrat sub directa supraveghere a maestrului, ori a fost un pictor localnic sau un călugăr talentat în arta picturii bisericesti, a cărui identitate s-a pierdut în negura timpurilor.
În ceea ce priveste mesajul dogmatic si istoric al picturii, se cuvine mentionată originalitatea sa, mai ales în pronaos unde, asemenea unor clisee de film foto, avem reprezentata « Saptamana Patimilor ». În medalionul aflat pe bolta pronaosului, Întruparea Mântuitorului din  Fecioara Maria, este reprezentată cu o culoare dominant albă (puritatea divină a Mântuitorului), pruncul Iisus tinand în mâna stângă simbolul globului pământesc pictat cu culoare neagră, deoarece sensul Întrupării lui Hristos a fost de a ridica din mocirla păcatului întregul neam omenesc ce căzuse prin neascultarea primilor oameni, Adam si Eva.

Scenele de pictură de pe peretele nordic reprezintă :
1.Trădarea lui Iuda (pentru 30 de arginti) si arestarea Mântuitorului în Grădina Ghetsimani ;
2.Judecarea Lui de către cei doi arhierei ai iudeilor, Ana si Caiafa ;
3.Judecarea si condamnarea la moarte a lui Iisus de către procuratorul roman Pontiu Pilat. Se poate observa gestul simbolic pe care Pilat îl face, si anume acela de a-si spăla mâinile spunând celor prezenti : «Nevinovat sunt de sângele Dreptului Acestuia ;de acum, pe voi vă priveste !  (Matei cap.27,24)».
4.Biciuirea ;
5.Drumul Crucii către Golgota Răstignirii (Crucea Mântuitorului este purtată de Simon din Cirene) ;
6.Răstignirea între cei doi tâlhari. Deasupra Crucii Răstignirii se pot observa cele două astre: Soarele – pictat cu culoare neagră, si Luna – pictată cu culoare albă. Această inversare cromatică a sensurilor firesti ale creatiei subliniază pe de o parte faptul că natura întreagă a suferit pentru Răstignirea Mântuitorului (Soarele s-a întunecat), moartea lui Hristos fiind împotriva legilor normale ale ratiunii umane si ale creatiei în sine.

De remarcat faptul că toti cei care–i vor răul Mântuitorului sunt pictati cu culoarea neagră sau dominant închisă.

Biserica mare a Mânăstirii Sinaia a fost construită într-o primă formă, mai modestă decât cea de astazi, în perioada anilor 1842-1846, în timpul stareţilor Ioasaf şi Paisie,din fondurile mânăstirii.
Pe vremea stareţului Nifon Popescu (1888-1909), pe latura sudică a incintei , a fost adaugată clopotniţa(1892), unde avea să fie instalat clopotul de 1.700 kg., adus de la Turnul Colţea, din Bucureşti. În 1895, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la intemeierea manastirii, s-a deschis pentru public muzeul, prima expozitie de obiecte de cult din tara noastra. Sub administraţia Eforiei Spitalelor Civile, care patrona averile mânăstirii, între anii 1897-1903 au avut loc mari lucrări de refacere, care au dat bisericii infăţişarea actuală. Arhitectul George Mandrea, cel care a condus aceste lucrări, a îmbinat stilul brâncovenesc cu cel moldovenesc.
Pictura, in stil neo-bizantin, a fost realizată de danezul Aage Exner. În pronaos, este pictat conducătorul Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme, mitropolitul primat Iosif Gheorghian, apoi regele Carol I (1866-1914), lângă o coloană din piatră care simbolizează regatul incă neîntregit al României; in partea cealaltă a uşii, regina Elisabeta (cunoscută şi sub pseudonimul literar de Carmen Silva) este pictată lângă singurul  ei  copil, prinţesa Maria, moartă in fragedă copilarie. Ultimul personaj este Mihail Cantacuzino, ctitorul bisericii vechi a Mânăstirii Sinaia.
Mobilierul bisericii a fost sculptat in lemn de paltin  şi stejar de  Constantin Babic, ajutat de elevii săi de la Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. Iconostasul, mobilierul naosului, inclusiv tronurile regale, sunt aurite.
Pe peretele din dreapta putem admira epitaful brodat in mătase şi fir de aur intre 1897-1900 de Anna Roth, doamna de curte a reginei Elisabeta. Cele două icoane ruseşti, “Sf. Serghie” şi “Sf. Nicolae”, sunt darul făcut de Ţarul Nicolae II stareţului M-rii Sinaia, Nifon Arhimandritul, în 1903, cu ocazia botezului prinţului Nicolae, fiul  lui Ferdinand (1914-1927), regele unificator.

Muzeul manastirii Sinaia, construit in anul 1895 cu ocazia bicentenarului manastirii, este primul muzeu religios din tara si adaposteste obiecte de cult de o valoare inestimabila, prima Biblie tradusa si tiparita in romana la Bucuresti (prin bunavointa domnitorului Serban Cantacuzino, in 1688) precum si o superba colectie de icoane. De asemenea, in biserica se mai gaseste epitaful executat de Ana Roth, o piesa lucrata cu acul si cu fir de aur si matase colorata pe panza de bumbac intre ani 1897-1900. Piesa de valoare mondiala este inregistrata in catalogul UNESCO.

In curtea vechi manastiri se gaseste cavoul lui Tache Ionescu, prim-ministru al Romaniei in perioada Primului Razboi Mondial, si care a avut un rol important in realizarea Unirii de la 1918. Acesta a cerut prin testament sa fie ingropat la Sinaia.

Programul slujbelor:

Iarna
08.00-10.00 Acatist, Ceasurile 3 si 6, Sf. Liturghie
15.00-16.00 Ceasul 9, Vecernie, Pavecernita
17.30-19.30 Miezonoptica, Utrenie, Ceasul 1

Vara
08.00-10.00 Acatist, Ceasurile 3 si 6, Sf. Liturghie
16.00-17.00 Ceasul 9, Vecernie, Pavecernita
18.30-20.30 Miezonoptica, Utrenie, Ceasul 1

In fiecare Duminica si sarbatoare cu cruce rosie,
Sfanta Liturghie este savarsita intre orele 10.00-12.00, fiind precedata de Acatist si Ceasurile 1, 3 si 6 (09.00-10.00).
Program de vizitare a manastirii
Iarna se deschide muzeul si biserica veche doar la cerere, in intervalul 10.00-15.00, doar pentru grupuri mai mari de 10 persoane.

Vara
10.00-17.00
Muzeul si biserica veche sunt deschise vizitarii.

Un bilet costa 4 lei (2 lei pt elevi si studenti).

Telefonul ghidului, Ierodiaconul Siluan: 0740382764

© Copyright: Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor OBIECTIV ORTODOX.  Fotografiile pot fi preluate numai pentru a fi utilizate in scopuri pozitive.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei, OBIECTIV ORTODOX.