Mănăstirea Turnu (Vâlcea)

Nota:  Pentru a vizualiza fotografiile in marime mai mare va recomandam sa folositi browserul Mozilla Firefox, sa dati click dreapta pe fotografii si apoi “View Image”(Vezi imaginea).

Mănăstirea Turnu se află aşezată pe malul stâng al Oltului la circa 2 km amonte a ctitoriei lui Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia, pe teritoriul oraşului staţiune Călimăneşti. Denumirea îi este dată de la un turn aflat pe stânca numită „Piscul lui Teofil”, turn construit de legiunile romane din Castrul Arutela în secolul al II-lea.

Iniţial, i s-a zis „Schitul de după turn”, apoi „Schitul Turnu” şi în cele din urmă denumirea actuală de „Mănăstirea Turnu”.

Istoria locaşului începe prin secolul XV – XVI, când nişte călugări ai mănăstirii Cozia s-au retras aici, trăind într-o sărăcie deplină. S-au adăpostit în colibe, case de lemn sau chiar în chilii săpate în stâncă, aşa cum au procedat pustnicii Daniil şi Misail. Datorită faptului că pe la jumătatea secolului XVI adunându-se mulţi pustnici, Misail, ridică o biserică de lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.

Prin numirea în anul 1676 a egumenului Varlaam de la mănăstirea Cozia ca episcop al Râmnicului şi care mai târziu ajunge mitropolitul Ţării Româneşti, totul se schimbă pentru viaţa pustnicilor de aici. Se construieşte o bisericuţă din piatră şi cărămidă în locul celei de lemn, aşezându-se sub ea moaştele cuvioşilor Daniil şi Misail. Prin aceasta devine o aşezare monahală statornică.

Construirea căii ferate care face legătura Olteniei cu Ardealul pe valea Oltului, amenajarea unei staţii C.F.R. paralel cu şoseaua deja construită, are o însemnătate deosebita pentru aşezământ privind legătura cu lumea exterioară. Episcopul Argeşului Gherasim Timuş decide construcţia unei reşedinţe de vară, construcţie ce se execută între anii 1893-1901 şi care consta într-o clădire biserică şi camere de locuit. Proiectul este executat de un arhitect polonez stabilit în România, lucru ce face ca stilul bisericii să fie diferit de bisericile româneşti. Tot el va executa şi pictura care se caracterizează printr-un stil modernist. Biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă” se află la etaj, este sfiinţită la 28 octombrie 1901, după care Schitul este ridicat la rangul de mănăstire canonică.

Un eveniment nefericit, un incendiu izbucnit într-o noapte de februarie 1932, face să piară în flăcări 5 corpuri de case cu 26 camere, 2 şoproane, trapeza veche, clopotniţa, turla de la biserica mică, tâmpla cu toate icoanele şi candelele, iar pictura interioară este grav afectată. Biserica, clopotniţa şi două case vor fi refăcute prin străduinţa episcopului Nichita Duma şi contribuţiile credincioşilor. Fresca a fost realizată între anii 1935-1936 de către pictorul Belizarie.

Mănăstirea este desfiinţată în anul 1961 şi transformată în Casă de odihnă pentru personalul Episcopiei Râmnicului şi Argeşului în baza decretului 410/1959. În anul 1975 se revine la statutul de schit în subordinea Mănăstirii Cozia, datorită demersurilor făcute de ieromonahul Teoctist Dobrin. Acesta reuşeşte să adune în jurul lui un grup de tineri monahi dând viaţă nouă aşezării mănăstireşti. De asemeni legătura aşezământului cu drumul naţional se îmbunătăţeşte prin construirea unui pod peste Olt la punctul Lotrişor şi totodată a primului drum de acces.

Anul 1988 reprezintă evenimentul de seamă al locaşului: revenirea la statutul de Mănăstire şi aceasta tot demersurilor şi strădaniilor aceluiaş om ieromonahul Teoctist Dobrin, pe care episcopul îl recompensează ridicându-l la rangul de protosinghel.

Cutremurele din 1977, 1985 şi 1990 au produs deteriorări multiple care au impus restaurarea construcţiei. Un lucru important al acestor lucrări este reconstrucţia acoperişului în arhitectura românească, iar picturile în stilul autohton, înlăturând astfel motivele de critică a specialiştilor. Trapeza de la parter a fost transformată într-o biserică spaţioasă cu hramul Izvorul Tămăduirii, pentru mulţimea credincioşilor veniţi în număr mare la slujbe.

Actual destinele mănăstirii sunt coordonate de stareţul protosinghel Ionachie Trifa.

fotografii: Obiectiv Ortodox

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei.

Publicitate

Mânăstirea Turnu, Târgşorul Vechi, judeţul Prahova (I)

Vedeţi şi:

Site-ul Mânăstirii Turnu

În anul 1997 s-a decis reactivarea Mănăstirii Turnu, din localitatea Târgşoru Vechi, judeţul Prahova, iar pentru această ascultare a fost formată o mică obşte provenită din Mănăstirea Sf. Nicolae – Sitaru. În prezent, obştea numără 11 vieţuitori sub păstorirea Părintelui Stareţ – Valentin Ieromonahul. Rânduiala acestor monahi este cea de obşte, după cuvântul Sfântului Prooroc David care zice:

“Iată acum ce este bun şi ce este frumos
decât numai a locui fraţii împreună”
(Ps. 132, 1)

Site-ul Mânăstirii Turnu

Singura ctitorie certă a lui Vlad Ţepeş
Pe drumul dintre Ploieşti şi Târgşorul Vechi se înalţa, odată maiestuoasă, Mânăstirea Turnu. Alta decât binecunoscuta mânăstire din Vâlcea cu acelaşi nume, aceasta este şi mult mai veche. Târgşorul, astăzi un umil sat, la numai 7 km de Municipiul Ploieşti, era cândva un prosper centru comercial al Ţării Româneşti aşezat pe importantul drum de negoţ al Braşovului. Despre oraşul domnesc al Târgşorului prima ştire o avem de la Mircea cel Bătrân, în 6 august 1413. El îl numea Târgul cel Nou pentru a-l distinge de târgul cel vechi de la Târgovişte.

Rând pe rând, toţi domnii Ţării Româneşti s-au perindat pe la Târgşor, au emis acte de cancelarie, au purtat lupte sau au ctitorit aici biserici spre veşnica lor pomenire. Vladislav al II-lea a ridicat o biserică şi chiar a pierit pe uliţele Târgşorului probabil de sabia lui Vlad Ţepeş. Fie spre pocăinţă pentru uciderea făcută, fie semn de mulţumire ocrotitorului său, Sfântul Ierarh Nicolae, Vlad Ţepeş a ridicat aici în anul 1461 biserica domnească. Pisania din piatră masivă se păstrează până astăzi: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Vlad Voievod şi Domn a toată Ţara Ungrovlahiei, fiul marelui Vlad Voievod, a zidit şi a săvârşit această biserică, iunie 24, în anul 6969 (1461), indictionul 9”. Aceasta este singura mărturie documentară a evlaviei marelui voievod transformat de ignoranţa unora într-un monstru însetat de sânge.

Vlad Călugărul, Radu cel Mare, Neagoe Basarab şi mai târziu Mihai Viteazu şi cel între sfinţi Constantin Brâncoveanu, toţi îşi leagă numele de Târgşor şi mânăstirea de aici.

Pentru Mânăstirea Turnu, însă, cel mai important ctitor rămâne un domnitor smerit, despre care s-a spus prea puţin: Antonie Voievod (1669 – 1672). Acesta a restaurat biserica mânăstirii şi i-a adaugat hramul Sfinţilor Arhangheli Mihai şi Gavriil. Iată ce scria în hrisovul său: „Pentru că după tocmeala Sfintei Biserici a Răsăritului, după ce s-au adeverit lege sfântă, ridicându-se obicei a toată lumea, fieşcarele creştin, luminaţi împăraţi şi milostivi domni, prea sfinţii arhierei şi fieşcarele din puternicii lumii, au zidit şi au înălţat case dumnezeeşti întru numele Sfinţiei Sale, Domnului nostru Iisus Hristos, şi le-au întărit cu mile fieşcare după socotinţa şi prilejul lui. Întru care şi noi, robii lui Dumnezeu Io Antonie voievod cu fiul meu, Io Neagul voievod truditu-ne-am şi noi cu puţinul chelciug, de am făcut această sfântă mânăstire ce scrie mai sus”

În vremea binecredinciosului voievod Constantin Basarab Brâncoveanu, biserica a fost împodobită cu frumoase fresce, portretele lui şi a Doamnei Maria fiind pictate în pronaos, ctitori alături de familia lui Antonie Voievod. Mai târziu, domnitorul Grigorie II Ghika a închinat mânăstirea spitalului „Sfântul Pantelimon”, al săracilor din Bucureşti, la a cărui funcţionare a contribuit cu fonduriimportante, însă spre sfârşitul veacului 19, obştea s-a risipit şi vreme de peste 100 de ani, lăcaşul a rămas în ruină.

Renaşterea

În 1997, în urma raportului Protoieriei Ploieşti, Arhiepiscopia Bucureştilor a decis reactivarea vechii mânăstiri. Stareţ a fost numit Ieromonahul Valentin Mâţu, de metanie din Mânăstirea „Sfântul Nicolae” – Sitaru, care a fost trimis aici „să facă totul cum a fost”. Obştea lui? Un monah mai în vârstă şi doi fraţi, toţi de la Sitaru. Avera mânăstirii? Câteva lucruri personale şi un sac de sare primit în dar la plecare. Aşa s-a început.

Pe un teren de câteva hectare se mai vedeau ruinele a trei biserici. Peste tot şanţuri şi dâmburi rămase în urma cercetărilor arheologice. Ctitoria lui Ţepeş şi Antonie Vodă era mai întreagă, chiar dacă uneori vacile se mai adăposteau de ploaie înauntru. Lângă ea, fundaţiile şi beciurile caselor domneşti şi a chiliilor năpădite de buruieni şi lăstăriş. La drum, Biserica Albă ridicată în secolul 16 de negustorii braşoveni, ruinată şi ea şi răscolită de studiile arheologice întreprinse. Un bătrân care fusese paznic mai demult m-a chemat odată înainte de a muri şi mi-a arătat locul unde se cărau cu roaba oasele din mormintele cercetate.

Tot la drum, fundaţia bisericuţei atribuită lui Vladislav al II-lea. Mai departe, în câmp Biserica Roşie cu hramul Adormirii Maicii Domnului ctitorită de Mihnea Turcitul. Mult spus biserica. Un singur perete, cel sudic, mai era în picioare, deşi în sat mai trăiesc oameni care au fost botezaţi în ea. Cumplită privelişte pentru ceea ce purta pompos numele de „Rezervaţia arheologică de la Târgşorul Vechi”.

Scăpaţi de sub presiunea regimului comunist şi noi, ploieştenii, am privit cu entuziasm şi nădejde spre noua mânăstire căreia cred că neconştient cu toţii îi simţeam lipsa. Se pare că „cel rău” nu s-a odihnit însă deloc cu gândul că ar putea pierde acest loc pe care cu atâta osteneală îl adusese în ruină. Cine şi-ar fi imaginat dezlănţuirea demonică ce a urmat reactivării mânăstirii? O ştie bine părintele stareţ, o ştie Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, pe atunci Episcop Vicar la Bucureşti, o ştiu şi cei ce s-au luptat din răsputeri ca pe aceste locuri să nu se săvârşească Sfânta Liturghie.

S-a spus că întreaga zonă este o rezervaţie arheologică şi că monahii nu au ce căuta. Îmi amintesc mereu reacţia unuia din arheologi, acum director adjunct al Muzeului de Istorie din Ploieşti (Dan Lichiardopol, n. n.) pe când săpa un mormânt din Biserica Albă. Auzind rugămintea părintelui stareţ de a reînhuma creştineşte osemintele găsite, a strigat bătând cu piciorul în pământ: „Până nu o să mor eu, aici nu o să fie mânăstire !” Şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă să împiedice existenţa ei. Fie ca Dumnezeu să nu ia aminte la cuvântul lui, căci nu ştia ce spune.

Deşi Inspectoratul de Cultură Prahova aprecia încă din 1997 că „reluarea vieţii monahale pe acele locuri reprezenta o şansă pentru patrimoniul cultural naţional şi european de a se păstra şi a fi pus în valoare”, poziţie împărtăşită întru totul de Secretariatul de Stat pentru Culte şi Direcţia pentru Agricultură şi Alimentaţie Prahova, Consiului Judeţean dimpreună cu Muzeul de Istorie şi Arheologie a exercitat permanent mari şi constante presiuni asupra tuturor factorilor decizionali pentru alungarea obştii.

Blestemul Patrarhului Ierusalimului

Un episod aprate s-a consumat în 1998 când mânăstirea a solicitat Guvernului transmiterea dreptului de proprietate pentru terenul limitrof ruinelor. Procedura presupunea acordul Consiliului Local Târgşorul Vechi. În şedinţa din 16 iunie 1998, consilierii în unanimitate au aprobat funcţionarea mânăstirii în vechea ei vatră şi retrocedarea terenului aferent. Prin intervenţia personală a fostului director al Serviciului Administraţie Publică Locală din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, dl. Theodor Popescu, soţul contabilei şefe a aceluiaşi Muzeu de Istorie şi Arheologie din Ploieşti, la prefectură ajunge însă o falsă hotărâre a Consiliului Local Târgşorul Vechi care urma să plece spre Guvern, hotărâre pe care cosilierii din Târgşor nici nu o văzuseră. Prin ea se dădea acordul de trecere a terenului în patrimoniul Muzeului de Istorie! A urmat o anchetă, unii funcţionari au fost sancţionaţi, însă scandalul s-a stins odată cu moartea fulgerătoare a domnului Theodor Popescu. Cei care ştiau câte ceva din trecutul mânăstirii au făcut imediat legătura: Blestemul Patrairhului Ierusalimului!

Pe la 1700, Patriarhul Ierusalimului, Dositei Nottara, fie că a venit personal la Târgşor, fie că l-a întâlnit pe egumenul mânăstirii cu vreun prilej oarecare, a întărit cu înfricoşător blestem ca cei ce se vor amesteca să facă pagubă şi stricăciune obieiului mânăstirii, boieri mari sau mici sau alţi slujitori domneşti sau boiereşti (sic!), unii ca aceia să fie legaţi şi afurisiţi, cu Iuda şi cu Arie să fie la un loc; pietrele şi lemnele să putrezească, iar trupurile lor să sta tot întregi şi să nu se aleagă de ei nici de casele lor nimic. Însă la sfârşit, părinteşte adaugă: Iar întărind şi miluind să fie iertaţi şi blagosloviţi. Aceasta am dat patriarhia noastră să fie. Amin!

Întâmplarea de mai sus, în loc să pună pe gânduri pe unii, i-a stârnit şi mai aprig. Educţia materialist- ştiinţifică şi, probabil, lipsa „celor 7 ani de acasă” a unor „reprezentaţi ai culturii prahovene” s-a manifestat în cele mai variate forme. Apogeul l-a atins doamna director a Muzeului de Istorie din Ploieşti care nu s-a sfiit să îl înjure pe părintele stareţ ca la uşa cortului, la intarea în biserică…

Viaţa mânăstirii astăzi

Inevitabil a urmat o serie de procese pentru stabilirea proprietarului terenului. Şi s-a făcut dreptate. Mânăstirea este acum stăpâna bisericilor sale şi a terenului înconjurător.

Biserica lui Antonie Vodă a fost refăcută, după proiectul cunoscutului arhitect Călin Hoinărescu. A urmat fresca care a fost restaurată şi completată extrem de frumos de pictorul Romeo Andronic. De curând a fost montată şi catapeteasma, la rândul ei o operă de artă. Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a aprobat funcţionarea mânăstirii în vechea ei vatră şi a avizat proiectul de reconstruire a chiliilor şi stăreţiei.

Aşa cum unii au înţeles de la început, zidurile goale nu aveau nici o perspectivă, iar ceilalţi care se închinau lor uitând de Hristos şi propriul suflet n-au sporit căci zelul lor nu era de la Dumnezeu. Prezenţa mânăstirii a dat viaţă locului şi viaţa merge înainte. Răbdarea şi perseverenţa în ascultare au învins.

Privind spre portretul Voivodului Martir Constantin Brâncoveanu, părintele stareţ ne spunea odinioară: „Pe cel ce primeşte suferinţa pentru Dumnezeu, Dumnezeu niciodată nu-l va părăsi şi îi va dărui lucrul cel mai frumos: Mântuirea”

Silviu – Andrei VLĂDĂREANU

(articol preluat din revista „Lumea Credinţei”)

În anul 2008 s-a obţinut autorizaţia de construcţie – „Restaurarea şi consolidarea zidului de incintă al vestigiilor medievale, construirea chiliilor şi a stăreţiei din incinta Mănăstirii Turnu şi utilităţi“, iar în martie 2009 s-au demarat lucrările.

Programul slujbelor:

Duminică: 08.30: Acatist, Ceasurile al III-lea şi al şaselea, Sfânta Liturghie;
15.00 (ora de vară 16.00): Ceasul al IX-lea, Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului

Luni, Marţi, Miercuri: 00.00: Miezonoptică, Utrenia, Ceasul I;
08:00.: Acatist, Ceasurile al III-lea şi al şaselea, Sfânta Liturghie, Parastas;
15.00 (ora de vara 16.00): Ceasul al IX-lea, Vecernia, Pavecerniţa

Joi: 00.00: Miezonoptică, Utrenia, Ceasul I; 08:00: Acatist, Ceasurile al III-lea şi al şaselea, Sfânta Liturghie, Parastas;
21.00: Vecernia Mare, Litia, Sfântul Maslu, Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I, Ceasurile al III-lea şi al şaselea, Sfânta Liturghie, Parastas

Vineri: 15.00 (ora de vara 16.00): Ceasul al IX-lea, Vecernia, Pavecerniţa

Sâmbătă: Miezonoptică, Utrenia, Ceasul I; 08:00: Acatist, Ceasurile al III-lea şi al şaselea, Sfânta Liturghie, Parastas;
20.00: Vecernia Mare, Utrenia, Ceasul I.

Slujba Sfantului Maslu se va face în fiecare
Duminica (ora 10.30) dupa Sfanta Liturghie
si joi seara (ora 21.00).

Trapeza Manastirii Turnu

Adresa mânăstirii este:

Mânăstirea Turnu,
sat Târgşoru Vechi, nr. 1,
jud. Prahova, România

Pentru sugestii, propuneri şi comentarii
scrieti la adresa de e-mail:: contact@turnu.ro
Telefon: 0244483077

Pentru donatii si sponsorizari contul Manastirii este:
RO64CECEPH0136RON0231158,
CUI:  11511620

Linkuri:

Vizualizaţi Mănăstirea Turnu (harta satelit)

Site-ul Mânăstirii Turnu

Exarh de zonă în Arhiepiscopia Bucureştilor

În şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor din 10 martie 2009, ieromonahul Valentin Mâţu, stareţul Mănăstirii Turnu, a fost ales exarh de zonă al Arhiepiscopiei Bucureştilor Această nouă funcţie administrativă are drept scop o mai bună coordonare a activităţilor duhovniceşti-gospodăreşti ale celor 13 mănăstiri din zona Prahovei

Predica parintelui Pavel de la Manastirea Turnu la Duminica a XXIII-a dupa Rusalii – video

Parintele Valentin si Dan Puric in trapeza Manastirii Turnu -video

Dan Puric – Amintiri din actorie, trapeza Manastirii Turnu

Blog Viaţa la ţară – Mânăstirea Turnu de Prahova

În anul 1997 s-a decis reactivarea Mănăstirii Turnu, din localitatea Târgşoru Vechi, judeţul Prahova,

iar pentru această ascultare a fost formată o mică obşte provenită din Mănăstirea Sf. Nicolae – Sitaru.

În prezent, obştea numără 11 vieţuitori sub păstorirea Părintelui Stareţ – Valentin Ieromonahul.

Rânduiala acestor monahi este cea de obşte, după cuvântul Sfântului Prooroc David care zice:

“Iată acum ce este bun şi ce este frumos

decât numai a locui fraţii împreună”

(Ps. 132, 1)