Una dintre cele mai autentice podoabe ale arhitecturii bisericeşti autohtone, Mănăstirea Cozia trăieşte şi va dăinui în istoria poporului român deopotrivă prin însemnătatea ei artistică şi spirituală, cât şi prin vechimea ei.
În cei peste 600 de ani de la întemeiere multe mii de călugări au vieţuit şi s-au format aici, unii ajungând ierarhi vestiţi şi cunoscuţi oameni de cultură.
Pe plan istoric Mănăstirea Cozia va aminti întotdeauna de Voievodul Ţării Româneşti Mircea cel Mare, gloriosul ei ctitor, precum şi de alţi mari domnitori români şi străini de care trecutul ei este legat. Asemenea lor, sub raport bisericesc, numeroşi patriarhi ecumenici au avut legătură cu această mănăstire, dându-i cărţi patriarhale, ori întărindu-i documente. Patriarhii Eremia al Constantinopolului şi Chiril Lucaris, Macarie patriarhul Antiohiei, Nectarie, Paisie şi Dosoftei al Ierusalimului, sunt doar câteva dintre aceste personalităţi.
Prin comorile de artă din cuprinderea ei, Mănăstirea Cozia a pus la îndemâna cercetătorilor un bogat, interesant şi variat material arhitectonic, de sculptură în piatră sau lemn şi pictură murală. Poeţilor şi scriitorilor le-a oferit teme pentru operele lor. În decursul frământatei noastre istorii, mănăstirea a fost şi un însemnat punct strategic. Fiind unul dintre cele mai vechi şi complexe monumente istorice şi de artă, bucurându-se şi de o pitorească situare, Cozia este mult căutată de pelerinii din ţară şi din străinătate.
Pentru a clădi mănăstirea, Voievodul Ţării Româneşti Mircea cel Mare a ales acest loc de linişte şi siguranţă pe Valea Oltului, în apropierea muntelui de unde la acea vreme nu se putea merge mai departe spre Transilvania decât cu piciorul sau cel mult călare. Domnitorii şi vitejii plăieşi au folosit trainicele ziduri ale mănăstirii ca adăpost sigur în luptele împotriva cotropitorilor.
O primă, interesantă şi grăitoare descriere a mănăstirii o datorăm lui Gavriil Protul care, în 1520 în Viaţa Sfântului Nifon, spune: “Aceia mânăstire avea locuri fără gâlceavă şi alese, de petrecere călugărească, departe de lume şi era plină de toate bunătăţile, cu munţi mari şi cu văi, îngrădită şi ocolită cu un râu mare şi izvoare mari şi munte împrejurul ei. Şi are toată hrana călugărească, pomi şi livezi şi nuci şi alţi pomi roditori, fără număr, vii şi grădini, şi acolo cură apă pucioasă… am văzut cu achii noştri acel loc şi i-am zis pământul făgăduinţei”.
Cu ocazia vizitei făcute la 20 iunie 1657, Paul de Alep, ucenicul, arhidiaconul şi secretarul Patriarhului Macarie al Antiohiei, descrie astfel aşezarea de la Căciulata la Mănăstirea Cozia: “XII. Descrierea Mânăstirii Cozia cea frumoasă şi a drumului ei abrupt. Eram înspăimântaţi de îngustimea drumului şi de apropierea sa de marginea prăpastiei; şi, coborându-ne de pe caii noştri, am mers pe jos până ce am trecut podul. Aici am ieşit într-o câmpie mare, împărţită în ogoare, acoperite cu semănături şi cu grădini şi cu vii pe care a trebuit să le străbatem pînă ce ne-am apropiat de mânăstire; aceasta, Cozia, este o clădire întărită şi măreaţă, înălţată pe marginea unui râu, dar înconjurată de piscuri înalte şi impunătoare, iar golurile dintre ele erau închise de păduri de nepătruns, astfel că prin nici o parte a acestui loc nu este vreo altă intrare, căci acest loc binecuvântat se află (ca) într-o covată la marginea Ţării (Româneşti) şi la marginea Ţării Ungureşti, atât la miazănoapte cât la apus, cale de două zile de călătorie. Drumul către aceasta din urmă este prin spatele munţilor de miazăzi; este extrem de greu şi cu neputinţă de străbătut (cu carul) cu boi.”
Ţările Româneşti au împrumutat stilul bizantin mai mult în varianta sa athonită, adică stilul bizantin autentic. Una din cele mai vechi biserici româneşti la care s-a folosit acest stil este şi Mănăstirea Cozia.
Pe lângă însemnătatea istorică, legată de marele ctitor şi întemeietor, monumentul Cozia întruchipează armonios trecerea de la stilul bizantin împrumutat în Ţara Românească de la stilul bisericilor greceşti din secolul al XIII-lea (Teotocos din Constantinopol şi Sfinţii Apostoli din Salonic), la stilul bizantin autohton, stil care îşi va găsi mai tîrziu expresia cea mai caracteristică în epoca de strălucită înflorire cultural artistică a artei brâncoveneşti. Aşadar, tocmai în acest timp, surprindem principala fază din procesul de transformare a unei arhitecturi străine într-o alta, specific românească. Chiar în acest fapt constă, între altele, însemnătatea artistică a Mănăstirii Cozia.
Biserica este un monument în plan treflat, compus dintr-un naos foarte spaţios, mult alungit, cu absidă centrală la răsărit şi două abside laterale. Naosul este despărţit de pronaos printr-un zid gros de 1,4 m. Cozia nu este o copie după vreo biserică sârbă, ci o variantă a monumentelor din această şcoală (Kruşevăţ, Calenici, Veluce şi Rovaniţa). A fost executată de un arhitect sârb chemat de Mircea Voievod în Ţara Românească. De acelaşi tip cu bisericile sârbeşti, Cozia a fost concepută cu mai mult simţ al măsurii şi cu gustul ce caracterizează tradiţia bizantină.
În partea de sud-est a cetăţii Mănăstirii Cozia, în şase încăperi de la parter şi etaj, s-a reorganizat în anul 1983 o colecţie de vechi obiecte bisericeşti. Sunt expuse aici icoane vechi din secolele XIV-XIX, pictate pe lemn şi sticlă, obiecte de cult, tipărituri în limba română, cu caractere chirilice, precum şi tipărituri slavone şi greceşti. O parte sunt imprimate în vechea tiparniţă din Episcopia Râmnicului, iar altele în ţară sau străinătate.
În muzeul Mănăstirii Cozia sunt expuse importante manuscrise, evanghelii ferecate în metal şi pietre preţioase, Psaltirea lui Dosoftei în versuri, Cazania Mitropolitului Varlaam, fragmente din sculpturi în piatră din secolul al XIV-lea şi bucăţi din piatra originală de pe mormântul lui Mircea cel Mare. S-au păstrat în colecţie obiecte aparţinând unor stareţi şi călugări cozieni.
În cerdacul lui Mircea este de observat proiectul de stemă a Principatelor Unite (capul de bour şi vulturul reprezentând unirea Moldovei şi Ţării Româneşti), iar în celelalte camere ale muzeului sunt prezentate documente ilustrând evenimente din timpul lui Mircea cel Mare şi din istoria Mănăstirii Cozia.
Picturi de Bogdan Zugravu, 1668
După Mircea cel Mare care a fost primul ctitor al Mănăstirii Cozia dispunând zidirea bisericii mari şi cetatea cu chiliile din jurul ei, cronologic, urmează ctitorii bolniţei şi ai celor două paraclise.
La început cuprinsă în incinta mănăstirii, bisericuţa Bolniţa pare astăzi izolată pe muchea dealului dinspre apus din cauza modernizărilor executate la drumul naţional. Ctitorul “giuvaerului secolului XVI de la Cozia” (1542-1543) este Radu Paisie, fiul lui Radu cel Mare, fost egumen al Mănăstirii Argeş.
Paraclisul de pe latura de sud-est, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, a fost construit de ieromonahul Amfilohie, egumenul Coziei, în anul 7092 (1583), pentru nevoile sufleteşti ale voievozilor, între “camerele domneşti” şi “cerdacul lui Mircea”.
Pereche simetrică acestuia, Paraclisul de nord-est, “…întru care să cinsteşte şi să prăznuieşte (hramul) Duminica Tuturor Sfinţilor”, este ctitoria Arhimandritului Ioan de la Hurezi, duhovnicul Voievodului Constantin Brâncoveanu. El a ridicat la Cozia cele două camere boltite, foişorul şi “Sfântul Paraclis…, cu zugrăveala şi cu toate ce au trebuinţă sfintele biserici”, în anul 1710.
În cei peste 600 de ani de existenţă, “datorită acţiunii procesului neîntrerupt al vremii, precum şi a faptului că acest aşezământ a avut multe rosturi în viaţa poporului nostru”, clădirile Mănăstirii Cozia au suferit reparaţii, adăugiri şi multe modificări. Pictura a fost renovată în 1517, în vremea lui Neagoe Basarab, când s-a făcut şi fântâna care îi poartă numele. Prin strădania paharnicullui Şerban Cantacuzino, în 1706-1707 s-a construit pridvorul bisericii, s-a refăcut pictura, s-au adaugat cerdacurile, chiliile şi s-a reconstruit havuzul.
Cine trece astăzi prin preajma mănăstirii, nu poate să nu fie înfiorat de monumentalitatea aşezământului ridicat de marele voievod Mircea, de splendidele lui linii arhitecturale, cu o severă dar armonioasă grupare de construcţii, ansamblu căruia i se adaugă silueta graţioasă a Bolniţei mănăstirii. Dacă vizitatorului străin Cozia cu Bolniţa şi paraclisele ei, cu şopotul neîntrerupt al celor două fântâni şi puternica voce de rapsod a Oltului poate apărea numai ca o strălucită operă arhitecturală şi picturală, pentru noi, românii, mănăstirea se încarcă şi de luminile celor şase veacuri de istorie.
foto: http://florina.megablog.ro/
“Cozia veche, Schitul Sf. Ioan la Piatra” este denumirea ruinelor unei foste bisericuţe ale cărei ziduri năruite se mai puteau vedea până în 1986 pe Valea Oltului, la distanţă de 1 km de la Mănăstirea Cozia spre Sibiu. Se presupune că ar fi fost ctitoria lui Radu, tatăl lui Mircea cel Mare, datând de la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea. Teofana monahia, în actele de donaţie către Mănăstirea Cozia, menţionează la 8 noiembrie 1601 doi nevoitori ai acestui schit.
Picturile murale de la Mănăstirea Cozia constituie bunuri ale patrimoniului cultural naţional de o valoare artistică şi documentară deosebită. În vederea sărbătoririi a 600 de ani de la urcarea pe tron a lui Mircea cel Mare şi punerea temeliei Mănăstirii Cozia, un colectiv de 12 pictori specialişti, cu doi coordonatori de lucrări – Ion Neagoe şi Viorel Grimalschi, au lucrat la restaurarea picturilor murale. În 1984 s-au definitivat lucrările de restaurare la altar, turlă şi pridvor, iar în naos s-au executat parţial. În 1985 s-a finisat spălarea picturii secolului al XVIII-lea şi s-a pus în valoare lucrarea cea mai preţioasă, pictura originală din secolul al XIV-lea din pronaos.
Dacă vechile aşezăminte religioase din ţara noastră au jucat un rol istoric, cultural şi artistic, dacă ele au fost iniţiatoare şi păstrătoare ale vechii culturi româneşti, dacă în ele s-au scris primele cronici şi atâtea alte lucrări, trebuie subliniat că şi ctitoria voievodală de la Cozia îndeplineşte cu prisosinţă această menire. Fiind încă de la începuturi nu numai aşezământ de trăire spirituală ortodoxă, de practică religioasă, ci şi un centru de manifestări artistice, de redactare a unor opere de cultură, Mănăstirea Cozia a dovedit înalte preocupări prin formarea de teologi şi cărturari de seamă. Ajungând în fruntea ierarhiei bisericeşti, aceştia au lucrat cu râvnă pentru înflorirea şi răspândirea culturii, mai ales atunci când mănăstirile erau singurele instituţii în care candela culturii pâlpâia sfios, înlăturând în felul acesta bezna neştiinţei de carte.
Sfânta Mănăstire Cozia are o importanţă deosebită în istoria românilor nu numai pentru că este cea mai de seamă ctitorie din secolul al XIV-lea, ci mai ales pentru remarcabila activitate bisericească şi culturală desfăşurată de-a lungul timpului. Rivalizând ca vechime cu Mănăstirea Cotmeana (circa1377-1388), Sf. Nicolae din Rădăuţi (1359), Biserica domnească din Curtea de Argeş (1351-1352) şi Gurasada (jud. Mehedinţi – 1250), Mănăstirea Cozia este întrecută doar de Mănăstirea Hodoş-Bodrog (jud. Arad – 1283) în ceea ce priveşte continuitatea funcţională, nu însă şi în privinţa importanţei artistice, culturale, istorice şi bisericeşti.
Sub raport artistic, Mănăstirea Cozia oferă un inestimabil material prin bogăţie şi variaţie referitor la arhitectură, sculptură în piatră sau lemn, pictură murală şi icoane pe lemn.
Pe plan istoric, oferă mii de documente legate de viaţa poporului român în tangenţă cu acest vechi aşezământ: voievozi, mitropoliţi, episcopi, egumeni, boieri, români, ţigani, documente care se păstrează în arhive.
Mulţi mânuitori ai condeiului, poeţi şi scriitori, au cântat Mănăstirea Cozia şi pe Mircea într-un stil şi într-un duh cu totul deosebit. Alexandru Vlahuţă face o frumoasă descriere a mănăstirii în „România pitorească”. Cu ocazia unei vizite la mănăstirile de peste Olt, în 1842, Grigore Alexandrescu scrie cea mai inspirată poezie „Umbra lui Mircea la Cozia”. Dimitrie Bolintineanu scrie poezia „Muma lui Mihai” impresionat de gestul intrării ei în monahism după asasinarea mişelească a unuia din cei mai mari domnitori ai Ţării Româneşti. Mihai Eminescu evocă figura plină de măreţie şi dârzenie a lui Mircea în geniala „Scrisoarea III”, iar George Coşbuc inspirat de atmosfera Coziei scrie „Cântec demonic”. Călugării Mănăstirii Cozia spun că s-au editat 50 de poezii care evocă trecutul ei glorios.
text: http://www.manastirea-cozia.go.ro
fotografii: OBIECTIV ORTODOX
© Copyright:
Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor OBIECTIV ORTODOX. Fotografiile pot fi preluate numai pentru a fi utilizate in scopuri pozitive. Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei, OBIECTIV ORTODOX.
OBIECTIV ORTODOX 