Mănăstirea Dejani

Această prezentare necesită JavaScript.

Aşezată în Munţii Făgăraşului, la o distanţă de 21 km de Făgăraş, Mănăstirea de la Dejani, judeţul Braşov, constituie o oază de linişte,rugăciune şi binecuvântare pentru toţi credincioşii care îşi îndreaptă paşii aici. Reconstruită după anul 1989 pe temelia vechii mănăstiri distruse degeneralul Bucow, în anul 1761, Mănăstirea Dejani se înalţă la o altitudine de aproximativ 860 m, altitudine asemănătoare Muntelui Tabor, iar datorită hramului paraclisului, „Schimbarea la Faţă“, şi a celor trei lăcaşuri de închinăciune de aici, mănăstirea îşi merită pe deplin denumirea de „Taborul Ţării Făgăraşului“.

Transilvania celor 170 de mănăstiri

Documentele istorice menţionează faptul că în Transilvania istorică existau aproximativ 170 de mănăstiri şi schituri, unele dintre ele ridicate în secolele XIV-XV. „Apogeul“ monahismului românesc din Transilvania dar, din păcate, şi „declinul“ său sau dispariţia lui, s-a produs în secolul al XVIII-lea, în urma acţiunilor nefericite ordonate de generalul austriac Nikolaus Adolf von Buccow, dar şi a măsurilor luate de împăratul Iosif al II-lea împotriva tuturor mănăstirilor. Urmarea acestor acţiuni distructive a fost aceea că un număr apreciabil de tineri şi tinere din Transilvania, în dorinţa de a intra în monahism, mai ales cei din zonele sudice, şi-au îndreptat paşii spre mănăstirile din Ţara Românească şi Moldova. Unii dintre călugării şi călugăriţele din Transilvania au pus bazele unor noi aşezăminte monahale, la Suzana, Stânişoara, Cocoş şi altele.

„Pe la obârşiile văilor celor mai frumoase exista câte o mănăstire“

Într-o scrisoare trimisă episcopului Andrei Şaguna de către Vasile Maxim se afirmă că „aici, în Ţara Făgăraşului, mai la toate satele de sub poalele munţilor Făgăraşului a fost pe la obârşiile văilor celor mai frumoase câte o mănăstire de călugări… şi urmele se văd şi numirile mănăstirilor se menţin până astăzi“. După informaţiile istoricului bisericesc Ştefan Meteş, în Ţara Făgăraşului exista un număr relativ mare de aşezăminte monahale, aproximativ 38. Printre acestea se numără şi Mănăstirea Dejani, distrusă de generalul Bucow, dar reînfiinţată după anul 1989.

Vechea Mănăstire de la Dejani

Actualul părinte stareţ al Mănăstirii Dejani, Ieromonahul Varlaam Nechifor, ne-a declarat că „nu se ştie cu exactitate anul şi ctitorul mănăstirii noastre, mai ales că documentele care amintesc de această aşezare monahală fie au ars, fie au fost puţine. Însă, prin voia lui Dumnezeu, s-a găsit temelia vechii biserici care exista aici, a fântânii, a clopotului datat din anul 1320, dar şi a unei icoane a Sfântului Ierarh Nicolae“.

În tradiţia locului se mai păstrează însă până astăzi unele toponime, precum „Poiana Mănăstirii“ sau „Pârâul Mănăstirii“. Date despre existenţa mănăstirii avem din anul 1748, când aici vieţuiau un preot călugăr Ioan şi două măicuţe, mănăstirea fiind arsă în anul 1761 de generalul Bucow. Un alt reprezentat al vieţii monahale de la Dejani a fost şi Isaia Eşeanul, care înainte de călugărie se numea „popa Ion ot Iaş“, un sat din zonă, după cum el însuşi se semna, la 1 martie 1719, pe o Evanghelie tipărită la Bucureşti şi dăruită de el Mănăstirii Dejani. Evanghelia, precum şi un Apostol, tipărit tot la Bucureşti în anul 1683, dăruit tot de Isaia „din Iaşu, subt Făgăraş“, au fost salvate şi au ajuns în comuna Iaşi din apropierea mănăstirii. S-a consemnat şi faptul că episcopul Inochentie al Râmnicului a dăruit un Triod, tipărit la Râmnic în anul 1773, Schitului Dejani. Un alt preot cunoscut că s-a călugărit aici la Dejani este şi Daniel, cunoscut înainte ca preotul Dănilă din satul Dejani. Numele acestuia, ca şi al lui Isaia sunt menţionate pe un Octoih slavon tipărit la Lvov, în anul 1640. De asemenea, este cunoscut şi numele altor vieţuitori din această mănăstire, monahii Augustin şi Ioanichie.

Vatră veche, zidire nouă

Până în anii 1940, pe locul mănăstirii distruse se mai păstrau câteva urme de ziduri, ca mărturie neclintită a existenţei acestui aşezământ monahal. La aceste ruine veneau credincioşii împreună cu preoţii, rugându-se pentru vremuri mai bune. Ierodiaconul Chiril Socaciu ne-a declarat că „aşa se explică faptul că sub regimul comunist instaurat după 1944, pentru a distruge orice urmă a mănăstirii, locul a fost plantat cu brazi, aşa încât locul să fie mai greu accesibil. Dar, în sufletele credincioşilor din Ţara Făgăraşului, amintirea a rămas vie, aşteptând doar momentul în care visul putea deveni realitate. Momentul a sosit în anul 1989, când un preot originar din satul Dejani, anume Aurel Popa, participant la revolta făgărăşenilor împotriva regimului comunist, a preluat iniţiativa construirii mănăstirii“.

Sub conducerea acestuia s-a format mai apoi un „grup de iniţiativă“ care a mers în „poiana mănăstirii“, unde a reuşit să descopere temelia vechii bisericuţe. Aceasta avea lungimea de 9 metri şi 4, 5 m lăţime, cu absidă în dreptul altarului.

Stareţul mănăstirii, Ieromonahul Varlaam, ne-a împărtăşit câteva crâmpeie din începutul greu al construirii lăcaşului de închinare: „Am venit aici 4 monahi, prin stăruinţa Preasfinţitului Serafim Făgărăşanul, pe atunci episcop-vicar la Sibiu, de la Schitul Sihla. Împreună cu credincioşii şi cu părintele Ioan Ciocan, protopop al Făgăraşului, am început în anul 1994 construcţia necesarei bisericii. Au fost vremuri grele, dar, cu ajutorul Domnului şi al Maicii Domnului, iată-ne ajunşi astăzi cu biserica terminată, cu un paraclis nou şi un corp mare de chilii“.

Biserica mare – construită în 36 de zile

Ca un gest ocrotitor, construcţia bisericii mari a mănăstirii a fost ridicată pe locul vechii bisericuţe. Construcţia ei a durat 36 de zile şi a fost realizată de cunoscutul meşter de biserici, Petru Ciornei, din Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, împreună cu o echipă de 13 muncitori. Biserica nouă este construită din lemn, rezultat din defrişarea locului unde a existat înainte mănăstirea, şi are formă trilobată cu lungimea de 21 m, o lăţime în dreptul absidelor de 15 m, iar în pronaos – de 7 m. Înălţimea turlei de pe naos este de 19 m. S-au confecţionat apoi cele necesare: mobilier, strane, iconostas, vase liturgice şi altele. Biserica a fost împodobită cu pictură în anul 1998 de către pictorul Dorel Beşleagă din Tălmaciu, Sibiu. Pe latura de sud a complexului monahal a fost ridicat un corp de chilii în stil brâncovenesc, remarcabile fiind şirurile de coloane, unite cu ajutorul arcelor. În partea de vest a acestui corp de chilii a fost construit un monumental turn-clopotniţă.

Momentul aşteptat, târnosirea bisericii mari

În anul 2000, în ziua de prăznuire a unuia dintre hramurile mănăstirii, „Acoperământul Maicii Domnului“, biserica a fost sfinţită de către Preasfinţitul Părinte Visarion Răşinăreanul, Episcop-Vicar pe atunci al Arhiepiscopiei Sibiului, actualul Episcop al Tulcii, înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi şi o mulţime de credincioşi. În anul 2003, vlădica Visarion pune şi piatra de temelie a paraclisului de iarnă al mănăstirii, cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului“, o adevărată capodoperă arhitecturală şi picturală, care se finalizează în anul 2006. Anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, acesta va fi sfinţit la 1 octombrie. Pictura acestuia, executată în stil bizantin şi în tehnica frescă, a fost executată cu multă măiestrie de către pictorii Sahlean Constantin şi Dumitru Ion.

Obiecte şi lucruri de la vechea mănăstire

De la vechea mănăstire s-a păstrat o icoană din fosta catapeteasmă, reprezentând pe Sfântul Ierarh Nicolae, icoană care a fost păstrată în satul Dejani, şi, de asemenea, clopotul cel mic, datat de la 1320, care este montat în clopotniţa mănăstirii.

În anul 1990 s-a descoperit şi fântâna veche. Fiind nevoie de o fântână, călugării împreună cu credincioşii au săpat într-un loc unde bănuiau ei că ar fi apă. Prin puterea lui Dumnezeu, s-a săpat pe locul vechii fântâni. După un metru de săpături s-a ajuns la vechea fântână, care era intactă. Probabil, în decursul timpului, a existat o alunecare de teren, fapt care a dus la astuparea ei. Fântâna are 9 m adâncime, iar când a fost curăţată a fost necesară îndepărtarea unui strat de 4 m de mâl. Redescoperirea fântânii, a temeliei de la biserică, precum şi existenţa clopotului şi a icoanei Sfântului Nicolae de la vechea mănăstire sunt apreciate ca o binecuvântare de la Dumnezeu, adevărate minuni care aduc o mărturie clară despre existenţa aici a Mănăstirii Dejani.

Icoana făcătoare de minuni şi racla cu sfintele moaşte

Astăzi biserica mănăstirii adăposteşte o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, în jurul căreia s-au petrecut multe întâmplări miraculoase. Este cunoscut, spre exemplu, cazul unei femei din municipiul Făgăraş, care, fiind bolnavă şi urmând a fi operată, a venit aici şi s-a rugat cu credinţă la icoana Maicii Domnului, iar când a fost internată s-a ajuns la concluzia că operaţia nu mai era necesară.

De asemenea, prin rânduiala lui Dumnezeu, în mănăstire se află părticele din moaştele sfinţilor 40 de mucenici din Gaza Palestinei şi a sfinţilor mucenici Prov, Tarah şi Andronic.

Mănăstirea Dejani îşi merită pe drept titulatura de „Taborul Ţării Făgăraşului“, datorită înălţimii la care este aşezată, asemănătoare Muntelui Tabor, 860 m, a hramului paraclisului – „Schimbarea la Faţă a Domnului“ – şi a existenţei celor 3 lăcaşuri de închinare asemănătoare celor trei colibe dorite de Sfântul Apostol Petru la „Schimbarea la Faţă a Domnului.

Astăzi, obştea mănăstirii este formată doar din 6 vieţuitori. Slujbele de noapte, ospitalitatea şi sfaturile date fac din Mănăstirea Dejani cu adevărat o oază de viaţă duhovnicească la care se adapă credincioşii dornici de mântuire.

text: Taborul Ţării Făgăraşului, Mănăstirea Dejani

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor OBIECTIV ORTODOX.  Fotografiile pot fi preluate numai pentru a fi utilizate in scopuri pozitive.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei, OBIECTIV ORTODOX.

https://i0.wp.com/i1107.photobucket.com/albums/h400/doarortodox/grafice/Obiectiv-Ortodox.jpg

Publicitate

Mănăstirea Berivoi – Sf. Apostol Andrei

IMGP6880
Aşezată pe malul râului Berivoi, ce izvorăşte de sub vârfurile vestiţilor munţi ai Făgăraşului, într-o minunată poiană înconjurată de codrii foioaselor şi răşinoaselor, Mănăstirea Sf. Apostol Andrei, întregeşte lanţul aşezămintelor monahale distruse din Ţara Făgăraşului la 1761 de generalul Bucow si împarateasa Maria Tereza în încercarea impunerii religiei catolice în Ardeal.
IMGP6870IMGP6930Mănăstirea este reînfiinţată la iniţiativa vrednicului de pomenire părinte Aurel Răduleţ, fost vicar administrativ şi fiu al satului Berivoi.
IMGP6910IMGP6864
IMGP6871A fost ales acelaşi amplasament al vechii mănăstiri ce datează din 1761. an în care impreună cu încă 39 de mănăstiri din Ţara Făgăraşului şi alte 200 de lăcaşuri de cult din tot Ardealul, este distrusă de armatele generalului A. Bucow din ordinul împărătesei austro-ungare, Maria Tereza.
IMGP6888Distrugerea ei a implicat şi uciderea unor călugări din obştea existentă atunci, condusă de vrednicul stareţ Gervasie arhimandritul, un părinte cu viaţă aleasă, venit de la Muntele Athos. Scrie istoricul Ştefan Mateş în cartea sa „Mănăstiri distruse în Transilvania”, că o parte dintre ei au fost arşi împreună cu alţi călugări de la Mănăstirea bucium, din apropiere, iar o parte au fugit dincolo de munţi, în Ţara Românească.
IMGP6874Timp de aproape 250 de ani, locul a rămas doar în amintirea localnicilor numit La mănăstiri, până în 1993 când din purtarea de grijă a lui Dumnezeu se pune piatra de temelie a bisericii cu hramul Sfântul Apostol Andrei, sfinţindu-se şi locul de către Î.P.S. Serafim Joantă, la acea vreme fiind episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
IMGP6922
Primul stareţ, ieromonahul Andrei Spanache ridica Paraclisul cu hramul Înălţare Domnului şi câteva modeste chilii pentru vieţuitori, Paraclisul este târnosit în 1995 de către regretatul mitropolit Antonie Plămădeală.IMGP6926
Din 1997 conducerea mănăstirii a fost preluată de către tânărul stareţ Protosinghelul Iosif Toma, venit aici de la Mănăstirea Afteia, din judeţul Alba. Acesta, împreună cu puţinii vieţuitori şi ajutat de sătenii din Berivoi şi satele învecinate, încep în 1998 lucrările de construcţie la biserica cu hramul Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat, apostolul românilor. Lucrarile de şantier au fost conduse de vrednicul de pomenire Gheorghe Haşu din localitatea Lisa, un iubitor de Dumnezeu şi mare meşter în construcţii de biserici.
IMGP6881IMGP6896
Pictura interioară şi exterioară executată în tehnică fresco aparţine pictorului Oprea Florin Pioară, iar pictura catapetesmei şi a mobilierului din biserică aparţine rasoforei Procopia Huza, de la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea. Cheltuielile picturii au fost suportate de dl. inginer Cristinel Ioan-Balotă.IMGP6914IMGP6928
Biserica a fost sfinţită de P.S. Visarion Bălţat, atunci episcop vicar al Arhiep. Sibiului, în 9 iunie 2005, de Înălţarea Domnului.
IMGP6917Întreg planul arhitectural al clădirii şi poziţionarea fiecărui obiectiv din planul de situaţie, aparţine d-lui dipl. arhitect Mărgărit Chelbea.
IMGP6860Aflându-se în plină recunstrucţie, Mănăstirea Berivoi pune accent pe slujbele zilnice când se slujeşte Sfânta Liturghie, cununa şi podoaba celor şapte laude. Împreunate, rugăciunea şi munca desăvârşite prin ascultare, fac ca şi viaţa călugăreasca să continue, iar mănăastirea să-şi atragă an de an mai mulţi pelerini.
IMGP6931
Nota:  Pentru a vizualiza fotografiile in marime mai mare va recomandam sa folositi browserul Mozilla Firefox, sa dati click dreapta pe fotografii si apoi “View Image”(Vezi imaginea).

textul: Manastirea Berivoi Sf. Ap. Andrei

fotografii: Obiectiv Ortodox

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei.

Mănăstirea Bucium (Pacea Lumii)

drum-spre-Bucium
La poalele Munţilor Făgăraş, în apropierea satului Bucium din judeţul Braşov, în inima ţării se înalţă şi desăvârşeşete prin dragostea şi eforturile credincioşilor un bastion al credinţei Neamului Ortodox Român, o cetate pentru pacea tuturor.
IMGP6797Mănăstirea sfintelor şi ortodoxe româneşti tradiţii, lăcaşul de cult este osândit flăcărilor în 1761 când monahi, parte ai locului, parte căutând adăpost în faţa vitregiei vremurilor, ard odată cu vechea biserică.
IMGP6848
În 1928, Regina Maria purcede împlinirii unui îndrăzneţ şi amplu proiect, menit să edifice pe locul vechii Mănăstiri Bucium, Mănăstirea „Întregiria Neamului”, însă timpurile interbelice îi răpesc sorţii de izbândă.

IMGP6816Pronia Cerească se face auzită în 1953, când rugămintea credinciosului „Moş Ilie”, însoţit de tânăra familie Şandru, aduce binecuvântarea şi aprobarea de construcţie a bisericii de la Bucium, iscălită cu dragostea şi harul Înalt Prea Sfinţiei Sale, Mitropolitul Bălan.

PrayerParintele Andrei Bobocea (nascut pe 27.nov.1921 la Ivesti -Galati – decedat la Manastirea Bucium-Brasov in 23 mai 1992), a facut parte din obstea de la manastirea Sambata de Sus intre anii 1950-1955 in calitate de calugar. Acolo l-a cunoscut pe Mos Ilie Burla, care s- a refugiat din Bucovina in anul 1945 in partile Fagarasului, avand dese intalniri pe parcursul mai multor ani. Mos Ilie a decedat in anul 1985. In anul 1950-1951 Elisabeta Sandru, refugiata tot din Bucovina, vine la Manastirea Sambata de Sus la slujbele care se faceau si il cunoaste si pe Mos Ilie Burla, ca si alti credinciosi care mergeau la manastire. Familia Sandru va tine legatura cu Andrei Bobocea prin scrisori si prin vizite in Ardeal. Dupa Revolutie in martie 1990, Famila Sandru il cheama pe pr. Andrei Bobocea de acasa de la Ivesti- Galati, la Sercaita ca sa se apuce deconstructia acestei Manastiri “PACEA LUMII”, Cu Hramul “Schimbarea la Fata”.Pr.Andrei Bobocea veteran de razboi din ambele campanii a Celui de al Doilea Razboi Mondial a decedat in mai 1992,ne mai avand ocazia sa -si vada visul cu ochii. Mos Ilie Burla a fost cel care a dorit ca parintele Andrei Bobocea sa vina si sa participe la ridicarea acestei manastiri . Exista la manastire un monument funerar ridicat de catre familia parintelui, amplasat chiar in dreapta intrarii principale.

IMGP6793IMGP67488De astă dată însă, opresiunea regimului se resfrânge nefast, îngrădind drumul spre zidire. Trebuind „cupreţul vieţii” să ridice mănăstirea, familia Şandru vede strădania de jumătate de veac împlinindu-se în 1990, când I.P.S. Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolit al Ardealului apreciază şi aprobă iniţiativa întru zidirea Mănăstirii Bucium, iar apoi, la 6 august 1995 se sfinţeşte Biserica între timp înălţată. Truda şi rugăciunea obştii, sub binecuvântarea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, încununată de dragostea credincioşilor şi eforturile „Doamnei de la Mănăstire” au continuat cărămidă după cărămidă, înălţarea şi îngrijirea întreg ansamblului mănăstiresc.IMGP6742IMGP6819IMGP6854

Biruind Bucium peste zbucium, în vara lui 2009, sub harică şi binecuvântată dăruire, părintele arhimandrit Visarion Joantă, Exarh al mănăstirilor aşează cunună duhovniciei Mănăstirii în dragostea şi înţelepciunea protosinghelului Ieronim Tămaş, iar apoi, din încredinţarea Înalt Prea Sfinţitei Sale Dr. Laurenţiu Streza, Mitrolopit al Ardealului şi arhiepiscop al Sibiului, Prea Sfinţia Sa Andrei Făgărăşeanu îl numeşte stareţ pe ieromonahul Cleopa Negru la începutul lui 2010.IMGP6741IMGP6755

Pictura în mozaic a faţadei bisericii, realizarea unui ansamblu de porţi sculptate la intrarea în curtea mănăstirii, monumentul „Cruce a celor fără de cruce” în cimitirul mănăstirii, sunt doar parte din proiectele în curs de desfăşurare.IMGP6827

Nevoile permanente ale acestui edificiu al Păcii trec parcă mai uşor, iar nădejdea izbândei rămâne vie în truda spre zidire, în glasul rugăciunii obştii, în frumuseţea şi liniştea acestui colţ de rai.IMGP6786

Şi neclintiţi în imn de slavă, părintele stareţ Cleopa, părintele duhovnic Ieronim, întreaga obşte, sub binecuvântarea şi harica îndrumare a ierarhilor Bisericii noastre îşi înalţă ruga, făcând ca Sfânta Slujbă să răsune neîncetat, după rânduiala sfintei noastre Biserici.IMGP6766IMGP6804

CONTACT:

telefon: 0722418312

Manastirea Bucium, sat Bucium, jud Brasov, 507201
CUI 15619103, BCR Fagaras IBAN: RO06RNCB00556966750001

http://www.bucium.ro/

biserica Man Bucium

Pământul sfânt de la Mănăstirea Bucium

“O forta nevazuta o ferea”

O poiana cu nimic deosebit la prima vedere, o biserica construita undeva in partea stinga, chiliile calugarilor si anexele, puse oarecum haotic. Nimic deosebit, nimic special care sa arate ca locul este unul dintre cele mai incarcate de spiritualitate de pe teritoriul României. Pentru ca pamantul de aici, de la Bucium, in Fagaras, este plin de martiri si de moaste.

Nimeni nu stie cat de departe, in timp, se intinde existenta mistica a locului. In vremurile demult apuse aici exista un templu dacic. Arheologii au descoperit aici o serie de oseminte care aveau o vechime de peste 2000 de ani precum si numeroase vase de cult. Oamenii spun chiar ca altarul a fost construit pe locul vechiului altar pagan, in urma unei viziuni pe care a avut-o cel care a initiat proiectul de constructie a manastirii.

“I s-a aratat intr-o noapte vechiul templu dacic, cu turlele sale si cu altarul sau, semanind foarte mult cu primele biserici crestine. Si i s-au aratat si stravechii sacerdoti imbracati in vestminte de canepa, indeplinindu-si ritualurile lor pagane”, ne spune unul dintre calugari. Si tot de la el aveam sa aflam si marea taina a manastirii, cea care o face pe aceasta deosebita intre toate.

“Aici, in poiana, exista un drum direct catre Dumnezeu. Unii reusesc sa-l vada. Nu va ginditi ca e un drum pe care se poate pasi. Nimic asemanator. Este un drum de lumina care coboara din ceruri, ajunge in poiana, se continua sub pamant cale de mai multi metri si apoi face un cot frumos si se opreste. Pe acel drum de lumina ajung rugaciunile direct la Dumnezeu. Cel care gaseste drumul de lumina este vindecat de orice boala”, ne spune calugarul.

Si tot de la el aflam cum s-a manifestat puterea locului in vremea ocupatiei austriece cand, din porunca Mariei Tereza, tunurile cotropitorilor au daramat aproape toate bisericile românesti, incercand sa distruga credinta acestui neam. Cand au venit la Bucium soldatii, calugarii s-au inchis in vechea bisericuta de lemn, sperind ca soldatii nu se vor incumeta sa distruga salasul bisericesc. Dar generalul austriac a ordonat ca tunurile sa rada biserica din temelii cu calugari cu tot.

“Si au tras nemtii cu toate tunurile, dar nici o ghiulea nu a lovit biserica, de parca o forta nevazuta o ferea. Umilit, generalul austriac a dat ordin ca biserica sa fie arsa din temelii. Si ceea ce nu au facut nici macar paganii, au facut crestinii. Dar jertfa calugarilor nu a fost in zadar. In timp ce focul mistuia lemnul, oastea austriaca a fost martora unor evenimente incredibile. De pretutindeni au inceput sa se auda cantari solemne, de parca cete de ingeri coborasera pe pamant ca sa ii apere pe calugari. Dupa ce focul s-a stins nu s-au descoperit nici un fel de oseminte, iar asta i-a speriat pe soldati. De teama unei revolte a acestora, comandantii armatei au preferat sa plece de acolo. Nu inainte de a-i taia capul ultimului staret, pentru ca refuzase sa le arate unde ascunsese odoarele manastirii.

“Vedeti fantana aceea?” ne intreaba calugarul. “Acolo a fost aruncat capul staretului, iar trupul i-a fost aruncat de pe stinci. Iar apa aceea are puteri miraculoase, tamaduitoare”, incheie calugarul.

Dumnezeu i-a mai dat o sansa   

La Bucium nu se mananca carne. De nici un fel si fara nici o exceptie. Toti postesc si se roaga aproape neincetat: utrenie, liturghie, maslu, parastase pentru morti, vecernie sau miezonoptica. Toate se spun, toate se tin la orele fixate, iar calugarii nu au decat patru ore de odihna. Pentru ca, spun ei, diavolul nu are niciodata hodina si ii ispiteste necontenit pe oameni.

Marian Bocioaca este unul dintre cei care-si datoreaza vindecarea rugaciunilor celor de aici. In urma cu 10 ani si-a pierdut sotia, la nastere. I-a ramas o fetita nemaipomenita pe care a crescut-o cum a crezut el mai bine. In urma cu doi ani, micuta a murit. “In momentele acelea am simtit cum ceva s-a rupt in mine. Imi doream sa mor, sa se deschida pamantul inaintea mea si sa ma inghita. Nu mai puteam sa dorm ziua sau noaptea, pentru ca aveam mereu in fata ochilor privirea micutei mele, Otilia care ma intreba cu glasul stins: <Tati, eu o sa mor? O sa ajung la mami acolo, in cer? O sa ma doara, tati? Mie nu mi-e frica…>. O priveam si plingeam si incercam sa o imbarbatez. Apoi, cand am pierdut-o, m-am pierdut si pe mine insumi. Am incercat de citeva ori sa ma sinucid, dar se vede treaba ca Dumnezeu hotarise ca inca nu-mi sosise ceasul. Dar nici om nu mai eram. Auzeam mereu tot felul de glasuri ciudate si tropaituri in urma mea. Si cand auzeam acele tropaituri simteam cum cineva nevazut ma izbeste cu putere peste tot. Fiecare lovitura ma durea cumplit iar in citeva minute in locul respectiv aparea o umflatura sau o vanataie mare”.

Cei din preajma sa au fost convinsi ca barbatul innebunise si isi facea singur rau si l-au internat de citeva ori la psihiatrie. In cele din urma o sora de-a mamei sale l-a dus la manastire, la Bucium. Numai ce i-a citit preotul o rugaciune si barbatul a lesinat pe loc. Cand si-a revenit era legat si in jurul sau era o multime de oameni. Nu intelegea ce se intampla, dar oamenii i-au explicat ca preotul scosese diavolul din el. De atunci nu a mai auzit nici tropaiturile si nu a mai simtit nici loviturile. Iar psihicul sau a inceput sa se vindece, ranile vechi si dureroase au inceput sa se inchida.

“Am inteles ca Dumnezeu mi-a dat inca o sansa sa fac ceva cu viata mea”, a incheiat domnul Bocioaca.

Credinta adevarata sau psihoza in masa?!

Oamenii din zona spun ca inca o minune se petrece in poienita de la Bucium. Din cand in cand, un preot straniu tine maslul in aer liber. Sunt multi cei care l-au vazut si care au participat la slujbele sale, dar nimeni nu poate spune cine este si nici ce este. Spun doar ca are o statura herculaneana si ca seamana mai mult a luptator decat a preot sau calugar. Parul sau de un rosu aprins este revarsat peste umeri. Cat timp tine slujba fata sa are o stralucire ca a aurului rosu iar ochii sai patrunzatori par ca ar privi dincolo de aceasta lume.

Ioana Moise l-a vazut si care spune ca s-a vindecat de epilepsie dupa ce preotul a atins-o. “Eram impreuna cu alte femei si ne gandeam unde am putea inopta. Inca nu se inserase iar soarele lumina poienita intr-un fel straniu. La un moment dat s-au auzit asa, ca niste batai de clopote care veneau de departe. Si pe masura ce bateau, se auzeau tot mai aproape de noi. Dintr-o data l-am vazut pe parinte in mijlocul poienitei, incepand slujba. In loc de altar folosea un trunchi de copac taiat. Ne-am dus mai aproape ca sa ascultam slujba. Nu s-a oprit ci numai ne-a privit cu ochii lui albastri de ne-au trecut fiori pe sira spinarii. Avea asa, niste ochi patrunzatori de te strapungeau in adancul sufletului. Cred ca citea in sufletele oamenilor, altfel nu se poate”.

Dar ceea ce le-a impresionat cel mai mult pe femei a fost modul in care parea ca ochii isi schimba culoarea pe durata slujbei. “A avut pe rand ochii albastri, apoi caprui, apoi negri, iar la sfarsitul slujbei, cand a dat binecuvintarea, ochii sai erau verzi”, sustine doamna Moise. Doamna Laura Petrescu, psiholog, sustine ca astfel de fenomene bizare se petrec destul de des in locurile incarcate de misticism. E un fel de psihoza in masa. Puterea credintei interioare creeaza aceste stari si ii face pe unii si pe altii sa fie convinsi ca totul a fost real. Si intr-un fel chiar asa si este, numai ca e vorba de realitatea interioara, simtita si traita doar de ei. Creierul este o mare necunoscuta, chiar si pentru noi. Exista zone care nu stim cu exactitate ce fenomene guverneaza si care sunt efectele activarii, constiente sau inconstiente, a acelor zone. Ceea ce spuneti ca se petrece in acea zona este, desigur, efectul acestor manifestari stranii ale creierului uman.

“Pamantul pe care-l calci este pamant sfant”

Oamenii dau cu usurinta bani pentru nevoile manastirii. Unii dintre ei se roaga pentru vindecarea de diverse boli, trupesti sau sufletesti. Altii s-au vindecat miraculos si isi arata recunostinta prin daniile pe care le fac, in bani sau in produse sau, nu in ultima instanta, in munca pentru care nu cer nici un fel de rasplata. Este cazul domnului P. T. care in urma cu circa patru ani suferea de cancer la colon. Doctorii nu-i mai dadusera decit 1 sau cel mult doua luni, iar familia era disperata. L-au adus la manastire iar minunea nu a intirziat sa se infaptuiasca.

“In fiecare dimineata, la rasaritul soarelui, ma plimbam cu picioarele goale prin iarba. Si ma credeti sau nu, aveam impresia ca din pamant imi patrund, prin talpi, mii de mici socuri electrice. Simteam asa ca niste furnicaturi care urcau pe ambele picioare si se opreau la jumatatea trunchiului. Aveam impresia ca fierb in interior, simteam cum parca matele se rasuceau si se intindeau si pocneau. Totul dura in jur de 10 minute si-n tot acest timp simteam un miros placut, ca de smirna”.

Zile intregi nu a avut curajul sa intrebe ce se intampla cu el si ce este mirosul pe care-l simte dimineata. Se plimba de jur imprejurul manastirii incercand sa identifice straniul miros. Intr-o zi, pe cand isi facea plimbarea obisnuita s-a auzit strigat de o femeie. Cand s-a intors a vazut o calugarita micuta de inaltime. “Ceea ce m-a impresionat a fost fericirea care ii radia pe fata, seninatatea pe care o avea in ochi. Ma uitam la ea si vorbele imi curgeau singure pe buze, de parca nu eu as fi vorbit ci altcineva. Ii explicam ca incerc sa ma vindec si ca as dori mult sa stiu ce este acel miros atit de placut pe care-l simt in fiecare dimineata. M-a privit cu intelegere si a spus: <E miros de moaste. Pamantul pe care-l calci este pamint sfant si cei de sub pamint se straduiesc sa te vindece>. Atat a spus. Eu am plecat dar, dupa ce am facut cativa pasi m-am intors sa o mai intreb ceva, dar a fost imposibil: calugarita disparuse, pur si simplu, ca si cand n-ar fi fost vreodata. I-am vorbit parintelui de vedenia pe care o avusesem dar a zambit catre mine si mi-a spus ca intr-adevar, locul pe care este ridicata manastirea este loc sfant si cunoscut ca atare de mii de ani”.

Dupa trei saptamini de stat la manastire, domnul P.T. s-a vindecat complet. “Mi-am dat seama de asta in dimineata in care, iesind la plimbare, nu am mai simtit nici furnicaturile si nici mirosul. Nu pot sa va spun cum anume am stiut ca sunt vindecat. Era o senzatie stranie pe care o simteam in mine. De parca un eu launtric mi-ar fi spus ca pericolul a trecut. “Si intr-adevar, asa a fost. Intors la Bucuresti pentru a-si face analizele, domnul P. T. a descoperit ca boala disparuse fara urma. Doctorii au ridicat din umeri si i-au spus ca se mai intampla, dar nu au reusit sa-i dea o explicatie logica pentru ceea ce se petrecuse cu el.

“Ceva este acolo, in adincuri”

Multi sunt cei care au incercat sa deslujeasca ce este in spatele miracolelor de la Bucium. Unii au incercat sa arate ca locul este plin de sfintenie si are o incarcatura spirituala deosebita. Este cazul domnului Ivan Georgescu, radiestezist, care a masurat campurile de forta din preajma manastirii. Nu este de felul sau o persoana prea vorbareata, dar ne vorbeste cu respect de ceea ce a gasit in Fagaras.

“Am incercat sa fac o harta a liniilor de forta si sa identific fiecare cimp in parte. Din pacate, nu am reusit mare lucru. De fiecare data cand verificam masuratoarea gaseam o alta valoare. Nu am reusit sa trasez nimic. Doar ca am descoperit ca la mare adincime, undeva pe la 15 metri, sub stinca, exista ceva viu. Nu pot sti daca e vorba de o fiinta sau de vreo manifestare energetica, dar ceva este, acolo, in adincuri, sub poiana respectiva. Nu pot spune daca e ceva bun sau ceva rau, dar e ceva deosebit”.

Evident, nu au lipsit nici detractorii, cei care au incercat sa arate ca tot ce se petrece in mica poienita din Fagaras este o escrocherie. Oamenii locului nu-l uita pe un ziarist care, in 2001 a venit sa ancheteze la fata locului adevarul miracolelor. “Era sigur ca totul nu e decit o escrocherie pusa la cale de sfintii parinti”, ne povesteste doamna Miruna Suciu, localnica. De dimineata pana seara nu facea altceva decit sa-i descoasa pe oameni, doar doar o gasi ceva de care sa se lege. Apoi, intr-o zi, l-au gasit oamenii zacand la marginea drumului. Cazuse de pe munte si-si rupsese coloana. Oamenii nu stiau cum de mai traiestes. Au chemat abmulanta, dar paramedicii au refuzat sa-l miste, fiind convinsi ca orice miscare, oricit de usoara ar fi fost, l-ar fi terminat definitiv. Atunci au venit patru calugari, l-au pus pe o targa si l-au dus in chilie, la manastire. Acolo l-au ingrijit si l-au spalat cu apa din cea tamaduitoare. Doua saptamini au avut grija de el calugarii, iar la sfarsit omul si-a revenit complet. Si a scris inca un articol despre miracolele apei tamaduitoare de la Bucium.

Nu acelasi noroc l-a avut un altul care a incercat sa spurce apa din fantina, pentru ca nimeni sa nu mai bea din ea. “Voia sa arunce tot felul de mizerii in put, dar a paralizat la cativa metri de gura acestuia”, ne povesteste un credincios care sustine ca era de fata cand s-a petrecut minunea. “A cazut, pur si simplu la pamant, fara sa se mai poata misca si fara sa mai poata rosti vreun cuvint. Numai ochii si-i putea misca in cap. Se vede ca Dumnezeu i-a lasat viata ca sa se caiasca pentru ceea ce a vrut sa faca”, incheie mireanul facandu-si cruce.

Se spune ca fiecare manastire are harul sau. Cei de la Bucium considera ca manastirea lor are darul de a-i ajuta pe oameni in lupta lor impotriva diavolului. Si mai are un dar manastirea de la Bucium: acela de a aduce pacea intre oameni. Toti cei care vin aici isi regasesc linistea interioara si dincolo de aceasta liniste reusesc sa descopere resurse nebanuite pentru a invinge obstacolele vietii. Si mai spun ceva cei de la Bucium. Spun ca puterea unei manastiri nu vine de la calugarii care slujesc acolo, ci de la credinta celor care vin sa se roage. Cu cat o manastire este mai iubita, cu atat miracolele infaptuite acolo sunt mai puternice si mai numeroase.

Unii spun ca miracolele intaresc credinta oamenilor. Altii spun ca fara credinta nu ar exista miracole. Si totusi, pentru momentele de cumpana ale vietii, cu totii avem nevoie, deopotriva si de miracole si de credinta.

Eliszar