Mănăstirea Oașa

Mănăstirea este situată la 70 de kilometri sud față de Sebeș și la 57 de kilometri nord-est față de Petroșani. Cel mai apropiat sat se află la o distanță de peste 40 de kilometri de mănăstire.

Mănăstirea este situată la 70 de kilometri sud față de Sebeș și la 57 de kilometri nord-est față de Petroșani. Cel mai apropiat sat se află la o distanță de peste 40 de kilometri de mănăstire.  

Mănăstirea stă pe întinderea numită Valea Frumoasei aflată la 1300 m altitudine, fiind străjuită de masivele Munților Cindrel și Șureanu.

Acces rutier: DN67C Sebeş, spre sud – Săsciori (10 km) – com. Şugag (17 km) – Barajul Oaşa (35 km) – Mânăstirea Oaşa (7 km).

Cu vrerea tatălui, cu ajutorul fiului şi împreună, lucrarea Sfântului Duh, ridicatu-s-a această biserică din lemn, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” în colonia Fetiţa, de pe Valea Frumoasei, comuna Şugag, jud. Alba, în anul 1982-1983, prin părinteasca purtare de grijă a P. S. Episcop Emilian Brîndaş, al Alba-Iuliei, primul ierarh al refăcutei eparhii după 275 ani, paroh fiind C. PR. Petru Faur şi protopop P. C. PR. Viorel Porcaru.

Construită cu ajutorul şantierului T. C. H. Valea Sebeşului şi sprijinul bunilor noştri credincioşi de aici, biserica a fost împodobită cu pictură în tehnica ”Fresco” de pictorul Liviu Dumbravă din Gura Humorului între anii 1985-1986, reconstruită în locul unei vechi biserici din anul 1943 al cărei ctitor, scriitorul Ionel Pop, se întâlnea aici adesea, în clipe de meditaţie şi de reculegere cu marele scriitor Mihail Sadoveanu, bisericii noi i s-au făcut unele îmbunătăţiri, meşterul Petru Sora din Şugag îmbinând şi alte elemente din arhitectura tradiţională.

Lucrările acestea fiind bineplăcute lui Dumnezeu, P. S. Episcop Emilian înconjurat de un sobor de preoţi şi de credincioşi ai acestor locuri, a sfinţit această biserică în ziua de … împărtăşind tuturor celor prezenţi cuvânt de învăţătură pentru păstrarea credinţei străbune şi slujirea patriei noastre scumpe spre preamărirea lui DUMNEZEU cel în Treime închinat, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin. (Pisania mănăstirii)

Manastirea Oasa

Manastirea Oasa este o manastire ortodoxa aflata in localitatea Sugag, judetul Alba. Aflata la o distanta de 70 de kilometri mai spre sud de Sebes si la 57 de kilometri nord-est fata de Petrosani, la poalele Muntilor Sureanu, Manastirea Oasa este o oaza de liniste, incojurata de paduri, cu vai si lacuri. Cel mai apropiat sat se afla la o distanta de peste patruzeci de kilometri de manastire.

Biserica centrala a Manastirii Oasa este inchinata Adormirii Maicii Domnului, hram praznuit in ziua de 15 august, si Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, hram praznuit in ziua de 27 iulie.

Sfantul Pantelimon este sarbatorit din anul 303, anul mortii sale, pe data de 27 iulie. S-a nascut in anul 284 in orasul Nicomidia. Tatal sau Evstorghie era pagan, iar mama sa era crestina. A reusit sa-l aduca la dreapta credinta si pe tatal sau, iar dupa moartea acestuia si-a impartit toata averea saracilor si, pentru ca nu primea plata pentru tratamentele pe care le facea, el este numit „doctor fara de arginti”.

Manastirea Oasa – scurt istoric

In anul 1943, scriitorul Ioan Pop si povestitorul Mihail Sadoveanu au ridicat in acest loc o bisericuta din lemn. Mai apoi, in anul 1983, prin purtarea de grija a episcopului Emilian Bardas, din Alba Iulia, a preotului Faur si a protopopului Viorel Porcaru, o veche biserica a fost reparata si imbunatatita, dupa care a fost adusa in acest loc.

Biserica de lemn din Manastirea Oasa a fost stramutata in acest loc de pe raul Sebes, judetul Alba, odata cu amenajarea lacului de acumulare construit pe Valea Frumoasei. Mai tarziu, bisericuta a fost reparata si de preotul Petru Sora, din localitatea Sugag.

In anul 1990, bisericuta a fost resfintita, iar in jurul ei s-a randuit o manastire de maicute. Pentru inceput, obstea a fost pusa sub indrumarea duhovniceasca a maicii starete Iustiniana Macarie. Obstea numara, pe atunci, in jur de douazeci de suflete. Cu ajutorul celor de la Hidrotehnica, maicile au reusit sa ridice mai multe corpuri de chilii, in jurul bisericutei: corpul de chilii, zidit in stil brancovenesc, cu etaj; staretia; trapeza si clopotnita.

Iernile grele si accesul anevoios in acest loc au facut ca maicile sa intampine dificultati greu de biruit. Astfel, prin anul 1998, maicile au parasit manastirea. Mai apoi, in ziua de 1 iunie 2000, in acest loc pustiu si greu accesibil s-a asezat o obste de calugari.

Manastirea este vietuita in intregime de straluciti calugari intelectuali, trecuti mai intai prin scoala insingurarii monahale de la Schitul Posaga, iar mai apoi initiati in tainele Filocaliei, de catre duhovnicul lor de la Manastirea Brancoveanu – Sambata de Sus, parintele Teofil Paraian.

Fiecare vietuitor este dator sa-si urmeze inzestrarea sa proprie (cantare, scriere,pictura sau alt mestesug), precum si de a citi zilnic din Filocalie si din Sfintii Parinti. Parintele staret Iustin a terminat Facultatea de Electrotehnica, din Timisoara, parintele Pantelimon a absolvit Scoala de Arte Frumoase, parintele Serafim este medic, parintele Nectarie este teolog, parintele Moise este scriitor si editor, iar parintele Sava a terminat Conservatorul, in America.

Biserica din Manastirea Oasa este din lemn, fiind zidita pe o fundatie de piatra, in forma de cruce. Biserica are o singura turla, fiind acoperita cu sindrila. Biserica de lemn a Manastirii Oasa a fost pictata, in fresca, intre anii 1985-1986, de catre pictorul Liviu Dumbrava, din Gura Humorului.

Teodor Danalache (sursa: crestinortodox.ro)

Publicitate

Mănăstirea Obârşia Lotrului

Situată la altitudinea de circa 1400 m, Mănăstirea „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, popas duhovnicesc între judeţele Vâlcea şi Hunedoara, se află pe DN7 – Râmnicu Vâlcea – Sibiu, ramificaţie la stânga de la Brezoi prin Voineasa şi Vidra spre Petroşani (DN 7A), în staţiunea Obârşia Lotrului.

Piatra de temelie pentru noua biserică a mănăstirii de călugări cu hramurile „Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi „Sfântul Mare Mucenic Mina” a fost pusă la data de 28 iunie 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Ctitorii principali ai mănăstirii sunt preotul inginer Ioan Comăneci, împreună cu doctorul Frank Vasile Timiş. Terenul a fost donat de domnul Alexandru Emanoil Săvoiu. Ansamblul mănăstiresc de la Obârşia Lotrului cuprinde biserica mare din lemn şi un arhondaric din zid pe două nivele.

 

Biserica din lemn, construită în stil maramureşean, specifică zonei Borşa, localitatea natală a ctitorului Vasile Timiş, este în formă de cruce bizantină, cu pridvor sculptat în lemn de stejar, şi are lungimea de 17 m. Planul şi arhitectura mănăstirii au fost realizate de Părintele Ioan Comăneci. Obştea mănăstirii are 5 vieţuitori ce îl au stareţ pe protosinghelul Serafim Sângeorzan.

Hram:  Sfinţii Martiri Brâncoveni, Sfântul Mare Mucenic Mina

Stareţ:  Protos. Serafim Sângeorzan

Adresă:  0730.930811 loc. Obârşia Lotrului, Valcea,Romania

Mănăstirea Bârnova

În jur domnește o liniște binefăcătoare. S-a făcut ora 18 și clopotele bat, îngreunate de semnele istoriei adunate de câteva veacuri. Începe slujba. Iar cu ea, pornește un nou orizont al existenței noastre, cu deosebite gânduri, trăiri și dorințe.

Am auzit mai demult, de când eram mai mică, un zvon cum că ar exista un loc în care pacea pune stăpânire pe tine imediat ce ai trecut de poarta intrării. Iar la ieșire se ține după tine. Acest locaș îl găsim la Mănăstirea Bârnova. Astăzi m-am hotărât să trec și eu pragul acestui tărâm în căutarea acestei liniști minunate.

Este o după-amiază de marți, obișnuită, fără vreo marcă aparte, dar care promite multe. Ne urcăm în mașină și gonim rapid spre ieșirea din Iași. Cotim dreapta, la un moment dat, și cu chiu cu vai ocolim gropile formate  și încrustate în șosea încă din plină iarnă. Intrăm în satul Bârnova, sat atestat din 1840, dar a cărui istorie este strâns legată atât de Mănăstirea Bârnova, care datează de la 1628, cât și de celelalte schituri și biserici de pe aceste meleaguri. Contrastele dintre casele noi și cele vechi, ridicate pe marginea drumului, te năucesc, dar nu slăbesc dorința de a cunoaște oamenii și specificul locului.

În cele din urmă se zărește mănăstirea. Oprim pe maidanul din fața, ce se vrea a fi o parcare, și ne uităm în jur. Ce-o fi în spatele acestor ziduri impozante și atât de groase? Ce taine sunt împrejmuite de atâta piatră? Speram ca răspunsul să-l găsim înăuntru. Însă în locul lui am găsit altceva…

Trecem pe sub clopotniță și ajungem în curte. Privită îndeaproape, mănăstirea pare apăsată de timp, chiar dărăpănată, lipsită de ocrotire și de speranță. Dar odată trecându-i pragul realizezi că înfățișarea sa  ascunde ceva aparte, un parfum de istorie veche, de piatră patinată ce aruncă o savoare menită să te răscolească o bună perioadă de timp.

Intrăm în interiorul bisericii din mănăstire. Nu e nimeni în jurul nostru. Suntem lăsați singuri să medităm, să ne regăsim cu noi înșine și cu Dumnezeu. Vecernia a început, iar în aer domnește un freamăt adus de lumina filtrată prin geamurile înguste ale turlelor. Corul de călugări  își ridică rugile spre cer într-un perpetuă și sincronă înaintaremelodică. Întrând în sălașul sfânt, m-a atins un miros plăcut de mir. Covorul demodat și pe alocuri rupt te invită să mai faci câțiva pași înainte. Mai apoi, privirea se mută pe pereții albi, fără urme de pictură. În acest decor, în care domină albul zidurilor, se profilează parcă mai evident altarul vechi, cu sfinții ce te privesc în semiîntuneric, și câteva icoane agățate bine de cuie pe pereți.

Două femei și un bărbat se roagă conștiincios, în liniște. Stau în genunchi, așteptând parcă ca Cel de sus să îi atingă pe creștete. La un moment dat, bărbatul face un ultim semn al crucii și se îndreaptă, fără prea mult zgomot, spre ieșire. Atenția mi se îndreaptă acum spre altar. Acolo, pe diferitele icoane, sunt ilustrate rezumativ ceea ce este mai semnificativ în istoria credinței noastre. Trebuie să știi să te apropii de ele, să le descifrezi, să le înțelegi. Mă cuprinde un fior de neliniște. Atâția ani au fost păstrate cu grijă de către cei de dinaintea noastră, iar acest lucru obligă ca și noi, cei de astăzi, să le conservăm cum putem mai bine. E criză, nu sunt bani, vremurile sunt grele, regulile aspre. Cândva, va veni și timpul revigorării acestui sfânt locaș.

S-a făcut frig. Ieșim afară, unde suntem întâmpinați de lumină. O lumină tremurândă, datorită mișcării ramurilor teiului bătrân, ce stă așezat de câteva decenii în incinta mănăstirii.

El ține umbră unei clădiri dărăpănate, care cândva a adăpostit chiliile călugărilor. Facem câteva poze și ne îndreptăm către ieșirea nordică.

Săpată în piatra zidului, se observă o trecere îngustă ce te conduce în afara incintei. Când am ajuns dincolo ne-am trezit în fața unei întinderi verzi. Doar o capră, care nu ne-a luat în seamă, foșnea prin iarba ce o ademenea. După câteva minute de contemplație, ne întoarcem în curtea interioară.

Sub teiul bătrân se află acum un călugăr. Își ațintește ochii spre noi, preț de câteva secunde. Avea o privire blândă, care îți transmitea pace, siguranță, bucurie spirituală. Trupul firav, îmbrăcat într-o rasă mult prea mare pentru el, părea a fi destul de vivace. Doar mâinile îi trădau o vârstă venerabilă. Într-un târziu se retrage cu mișcări lente spre arhondaricul nou construit. Acolo, pesemne, îl așteaptă cărțile de rugăciuni.

Ne îndreptăm pașii spre ieșire. Timpul petrecut în perimetrul acestui lăcaș sfânt m-a ajutat să descopăr ca poți găsi ceea ce cauți chiar și acolo unde te aștepți mai puțin. Cu condiția să știi ce și să ai sufletul pregătit. Chiar dacă Mănăstirea Bârnova a devenit pentru unii un loc al uitării și al abandonului, alții continuă să o mențină în viață prin rugăciuni, pomelnice, slujbe.

Iar acum, constat că zvonul privind liniștea din aceste locuri s-a adeverit. Pacea te invadează în orice colț al mănăstirii. Ea devine contagioasă, este preluată, purtată și dată mai departe.

Păcat că această pace spirituală, lăuntrică, normală pentru o mănăstire este oarecum adumbrită de faptul că zidurile, biserica, clădirile, aducătoare de pace, sunt „lăsate în pace” …

( text si fotografii, Ioana CUCOŞ, studentă la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.)

sursa: doxologia.ro

alte legături:

• http://www.manastireabirnova.ro/

• http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-barnova-67869.html