Schitul Ostrov

Schitul_Ostrov20   Este un schit de calugăriţe, cu hramul ”Naşterea Maicii Domnuluişi se află amplasat pe o insulă a lacului de acumulare al hidrocentralei Călimăneşti de pe râul Olt, fiind legat de staţiunea balneo-climaterică Călimăneşti-Căciulata printr-un pod, la o distanţă de 5 km de la halta C.F.R. Călimăneşti-Jiblea.

Schitul_Ostrov01

Schitul_Ostrov28Biserica este rezidită pe locul unei biserici mai vechi din secolul al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea, între anii 1520-1521, fiind ctitorită de domnitorul Neagoe Basarab şi soţia sa, doamna Despina.

Schitul_Ostrov17 Schitul_Ostrov16S-a sfinţit nezugrăvită, pentru cult folosindu-se în prima fază icoane pictate, aflate astăzi în Muzeul de Artă al României. Altarul a fost pictat în 1752, restul bisericii fiind în stil frescă, de o remarcabilă valoare artistică şi a fost terminat în anul 1760. Tot atunci i s-a înlocuit şi inscripţia din pisania veche cu un text românesc, scris cu litere chirilice.

Schitul_Ostrov14Schitul_Ostrov26Schitul_Ostrov29O mare podoabă de arhitectură interioară, care a infrunţat vremurile, este ”tâmpla aurită”, din lemn de tei care datează exact de la zidirea bisericii. Icoanele împărăteşti sunt foarte vechi, unele ipoteze susţinând că ar fi chiar cele originare. Icoana Maicii Domnului a fost restaurată în 1791 de Ioan Zugravul.

Schitul_Ostrov27Schitul_Ostrov33Schitul_Ostrov13La 22 decembrie 1838 chiliile şi clădirile existente au fost distruse de un incendiu, fiind rezidite pe temeliile vechi în anul 1940. Principalele restaurări s-au făcut în anii 1940, 1956-1957, 1962-1963.

Schitul_Ostrov25Schitul_Ostrov24Din timpul lui Neagoe Basarab au rămas trei icoane: Sfântul Nicolae, Coborârea de pe cruce şi Sfântul Sava, toate de o mare valoare artistică, în prezent aflate în custodia Muzeului de Arta al României.

Începand cu secolul al XVI-lea până în 1890, Schitul Ostrov a fost schit de călugăriţe. În acest schit s-au călugărit soţia lui Neagoe Basarab, Doamna Despina cu numele de Platonida, şi mama lui Mihai Viteazul care şi-a luat numele de Teofana.

Construcţia hidrocentralei Călimăneşti a impus ca biserica împreună cu insula să fie ridicate cu circa 6 m, pentru a nu fi inundate, şi reconstruită casa stăreţiei. Întregul ansamblu insular este un frumos parc de agrement pentru vizitatorii staţiunii Călimăneşti-Căciulata care, pe lângă alte ”dotări”, reuneşte un numar de 47 de specii de arbori, arbuşti şi trandafiri.

Schitul_Ostrov10

Schitul_Ostrov08Schitul_Ostrov04 Schitul_Ostrov05 Schitul_Ostrov06Schitul_Ostrov07

Schitul_Ostrov03Schitul_Ostrov02Schitul_Ostrov18Schitul_Ostrov19Schitul_Ostrov09Schitul_Ostrov11Schitul_Ostrov12Schitul_Ostrov21 Schitul_Ostrov22 Schitul_Ostrov23Schitul_Ostrov32text:http://www.arhiram.ro

copyright fotografii: Obiectiv Ortodox

Publicitate

Mănăstirea Turnu (Vâlcea)

Nota:  Pentru a vizualiza fotografiile in marime mai mare va recomandam sa folositi browserul Mozilla Firefox, sa dati click dreapta pe fotografii si apoi “View Image”(Vezi imaginea).

Mănăstirea Turnu se află aşezată pe malul stâng al Oltului la circa 2 km amonte a ctitoriei lui Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia, pe teritoriul oraşului staţiune Călimăneşti. Denumirea îi este dată de la un turn aflat pe stânca numită „Piscul lui Teofil”, turn construit de legiunile romane din Castrul Arutela în secolul al II-lea.

Iniţial, i s-a zis „Schitul de după turn”, apoi „Schitul Turnu” şi în cele din urmă denumirea actuală de „Mănăstirea Turnu”.

Istoria locaşului începe prin secolul XV – XVI, când nişte călugări ai mănăstirii Cozia s-au retras aici, trăind într-o sărăcie deplină. S-au adăpostit în colibe, case de lemn sau chiar în chilii săpate în stâncă, aşa cum au procedat pustnicii Daniil şi Misail. Datorită faptului că pe la jumătatea secolului XVI adunându-se mulţi pustnici, Misail, ridică o biserică de lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.

Prin numirea în anul 1676 a egumenului Varlaam de la mănăstirea Cozia ca episcop al Râmnicului şi care mai târziu ajunge mitropolitul Ţării Româneşti, totul se schimbă pentru viaţa pustnicilor de aici. Se construieşte o bisericuţă din piatră şi cărămidă în locul celei de lemn, aşezându-se sub ea moaştele cuvioşilor Daniil şi Misail. Prin aceasta devine o aşezare monahală statornică.

Construirea căii ferate care face legătura Olteniei cu Ardealul pe valea Oltului, amenajarea unei staţii C.F.R. paralel cu şoseaua deja construită, are o însemnătate deosebita pentru aşezământ privind legătura cu lumea exterioară. Episcopul Argeşului Gherasim Timuş decide construcţia unei reşedinţe de vară, construcţie ce se execută între anii 1893-1901 şi care consta într-o clădire biserică şi camere de locuit. Proiectul este executat de un arhitect polonez stabilit în România, lucru ce face ca stilul bisericii să fie diferit de bisericile româneşti. Tot el va executa şi pictura care se caracterizează printr-un stil modernist. Biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă” se află la etaj, este sfiinţită la 28 octombrie 1901, după care Schitul este ridicat la rangul de mănăstire canonică.

Un eveniment nefericit, un incendiu izbucnit într-o noapte de februarie 1932, face să piară în flăcări 5 corpuri de case cu 26 camere, 2 şoproane, trapeza veche, clopotniţa, turla de la biserica mică, tâmpla cu toate icoanele şi candelele, iar pictura interioară este grav afectată. Biserica, clopotniţa şi două case vor fi refăcute prin străduinţa episcopului Nichita Duma şi contribuţiile credincioşilor. Fresca a fost realizată între anii 1935-1936 de către pictorul Belizarie.

Mănăstirea este desfiinţată în anul 1961 şi transformată în Casă de odihnă pentru personalul Episcopiei Râmnicului şi Argeşului în baza decretului 410/1959. În anul 1975 se revine la statutul de schit în subordinea Mănăstirii Cozia, datorită demersurilor făcute de ieromonahul Teoctist Dobrin. Acesta reuşeşte să adune în jurul lui un grup de tineri monahi dând viaţă nouă aşezării mănăstireşti. De asemeni legătura aşezământului cu drumul naţional se îmbunătăţeşte prin construirea unui pod peste Olt la punctul Lotrişor şi totodată a primului drum de acces.

Anul 1988 reprezintă evenimentul de seamă al locaşului: revenirea la statutul de Mănăstire şi aceasta tot demersurilor şi strădaniilor aceluiaş om ieromonahul Teoctist Dobrin, pe care episcopul îl recompensează ridicându-l la rangul de protosinghel.

Cutremurele din 1977, 1985 şi 1990 au produs deteriorări multiple care au impus restaurarea construcţiei. Un lucru important al acestor lucrări este reconstrucţia acoperişului în arhitectura românească, iar picturile în stilul autohton, înlăturând astfel motivele de critică a specialiştilor. Trapeza de la parter a fost transformată într-o biserică spaţioasă cu hramul Izvorul Tămăduirii, pentru mulţimea credincioşilor veniţi în număr mare la slujbe.

Actual destinele mănăstirii sunt coordonate de stareţul protosinghel Ionachie Trifa.

fotografii: Obiectiv Ortodox

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei.