Mănăstirea Clocociov

Mânăstirea aceasta, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, îşi înscrie numele printre cele mai vechi aşezăminte monahale din ţara noastră. Începuturile ei, nefiind fixate în documentele vremii, s-au pierdut odată cu trecerea timpului. Pisania bisericii, probabil de lemn, nepăstrându-se, am fost privaţi de un important izvor, menit să stabilească începuturile şi ctitorii sfântului aşezământ.

Unele documente îl atestă drept ctitor pe Mihai Viteazul (1593-1601), care a şi înzestrat-o cu danii, degradările survenite după anul 1628 determinând o nouă şi substanţială refacere în timpul lui Matei Basarab (1632-1654). Astfel, reclădirea mânăstirii îi este atribuită marelui dregător Diicu Buicescu vel agă, rudă a domnitorului Matei Basarab, împreună cu soţia jupâneasa Dumitra şi cu mama sa, jupâneasa Mara. Cert este că zidirea bisericii vechi a început în 1645 şi a durat câteva luni. Ctitoria lui Diicu Buicescu mai conţinea însă şi câteva chilii şi incinta de zid. Nu se cunosc datele finalizării întregului complex şi a pictării bisericii.

O tradiţie spune că domnitorul Matei Basarab, urmărit fiind de turci, s-a ascuns în scorbura unui soc din Clocociovul păduros. Scăpând de urmăritori, drept recunoştinţă a hotărât să ridice o mănăstire, căreia de-a lungul domniei i-a închinat multe moşii.[1]

În sprijinul acestei tradiţii vine şi mărturia unei catagrafii din anul 1862, care consemnează că „biserica este fondată la 7153 (1645) de răposatul Matei Basarab Vodă”[2], probabil sub influenţa unei pisanii pusă în anul 1645, când edificiul a fost refăcut de boierul Diicu Buicescu, nepotul domnitorului.

Între secolele XVII-XVIII mănăstirea era cunoscută prin proprietăţile şi veniturile de care dispunea, fiind închinată de către domnitorul Alexandru Coconul Mănăstirii Cutlumuş din Muntele Athos. Vrednice de amintit în acest sens sunt şi însemnările de călătorie ale patriarhului Macarie al III-lea al Antiohiei şi ale secretarului său, arhidiaconul Paul de Alep, care la 19 august 1657 au poposit „la o mănăstire cu hramul Sfântul Mihail, dar de obiceiu numită Clocociov”, care seamănă cu Mănăstirea Stăneşti de peste Olt şi este „stăpânită de egumeni şi de călugări greci, de la mănăstirea Cutlumuş din Sfântul Munte” [3].

Începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dar mai ales după secularizarea averilor mănăstireşti, complexul a suferit mai multe avarii, ca urmare a jafurilor, a primului război mondial, precum şi a cutremurelor din secolele XIX şi XX, care au dus la totala sa degradare.

În primăvara anului 1976, stabilindu-se aici Ieromonahul Visarion Coman şi câteva monahii de la Mănăstirea Suceviţa, străvechea ctitorie Clocociov, aflată în paragină, fără turle, cu soclul plin de igrasie şi pereţii adânc fisuraţi, a intrat într-o nouă fază de viaţă. Cutremurul din 1977 lăsând urme adânci, s-a simţit nevoia unei restaurări totale între anii 1980-1981, restaurare ce s-a făcut pe cheltuiala Episcopiei Râmnicului şi prin osteneala maicii stareţe Mihaela Tamaş.

Tot atunci au fost refăcute din zid şi acoperite cu tablă de aramă cele trei turle dispărute în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Biserica a fost acoperită şi ea tot cu tablă de aramă, iar temelia consolidată cu o nouă centură de beton. Vechea stăreţie s-a reconstruit şi a fost acoperită cu tablă din aluminiu. S-au refăcut şi vechile pivniţe, a fost restaurată clopotniţa, s-a consolidat zidul din incintă şi s-au construit şi alte clădiri noi, necesare vieţii mânăstireşti.

Mânăstirea păstrează parţial zidul de incintă, înalt, cu masivi contraforţi pe laturi, ce imprimă complexului un caracter de fortăreaţă. Clopotniţa este o construcţie formată din două nivele: parterul, flancat în interior de două nişe în grosimea zidului, şi turnul hexagonal cu deschideri arcuite, în interiorul cărora se află clopotele. Pe faţada principală, o decoraţie în zimţi din cărămidă conturează deschiderea semicirculară a porţii, unde este pictată icoana hramului − Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Aceeaşi decoraţie se continuă şi pe celelalte feţe ale turnului, ca şi în jurul deschizăturilor de pe tambur.

Biserica a fost construită în plan triconic, cu pridvor deschis, având arcade rotunjite pe stâlpi circulari, groşi. Aici, un frumos chenar sculptat în piatră, ce împodobeşte pisania de la 1645, decorează intrarea în interior. Uşa de la intrare, stranele, catapeteasma şi restul de mobilier sunt din lemn frumos sculptat. Pictura însă este nouă, realizată în anul 1937 de către pictorul Nicolae Pană, care a zugrăvit interiorul şi o parte din pridvor. Din vechea pictură se mai păstrează în pronaos tabloul votiv, remarcabil portret de grup, cu portretele ctitorilor şi ale descendenţilor lor direcţi. Repictarea s-a făcut cu ajutorul Episcopului Nichita Duma, sprijinit de domnii Milcoveanu şi P. Protopopescu, acţiune ce a şi avut ca finalitate redeschiderea mănăstirii.

În incintă s-a amenajat şi un muzeu, cu o importantă colecţie de artă veche românească, cuprinzând icoane, piese de artă decorativă − în special argintării, broderii, ţesături şi sculpturi în lemn −, şi cărţi cu ilustraţii gravate în lemn, executate în cele mai cunoscute tipografii din ţară de renumiţi artişti români. Conservate bine, ele constituie o colecţie de o importantă valoare istorică şi culturală, evocând diferite momente din trecutul mănăstirii, precum şi o îndelungată şi intensă activitate creatoare din domeniul artelor decorative.

Astăzi, obştea mânăstirii numără 40 de maici, stareţă fiind Stavrofora Iulia Băgăceanu, iar slujitor Pr. Nicolae Bălăşoiu.

[1] George Poboran, Istoria oraşului Slatina, ed. II, Slatina, 1908, p. 333.

[2] Ion Ionaşcu, Biserici, chipuri şi documente din Olt, ed. II, Editura Ramuri, Craiova, 1934, p. 41.

[3] Doru Căpătaru, Călător prin Oltenia medievală cu Paul de Alep, Drăgăşani, Editura Kytcom, 2007, p. 89.

Hram: Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Adresă: Str. Mănăstirii, nr. 3, Slatina
Tel: 0249-435.489
Stareţă: M-hia. Iulia Băgăceanu

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor OBIECTIV ORTODOX.  Fotografiile pot fi preluate numai pentru a fi utilizate in scopuri pozitive.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei, OBIECTIV ORTODOX.

Publicitate

Mănăstirea Văratec

Manastirea Varatec este una dintre cele mai mari si mai vizitate manastiri ortodoxe din judetul Neamt. Aflata la numai 12 kilometri de Targu Neamt si la 40 de kilometri de Piatra-Neamt, este amplasata intr-un cadru natural deosebit, Manastirea Varatec este situata intr-o mica depresiune, de la poalele muntilor, adapostita de culmea Dealul Mare, la o altitudine de doar 460 metri.

Manastirea Varatec – scurt istoric

Manastirea Varatec nu a fost intemeiata de domni, nici de mari sfetnici ai tarii. Primele urme monahale pe acest loc sunt legate de numele maicii Olimpiada, o maica de la Manastirea Durau, tunsa in monahism in Schitul Topolnita, in apropierea actualului Varatec.

Pisania bisericii celei mari spune urmatoarele: „La anul 1808 s-au zidit aceasta biserica ce sa praznuieste hramul Adormirea Maicii Domnului prin osteneala Sfin. sale a pre. cuvi. Parintelui Iosif Duhovnicul si a staritei Olimpiadii, iar cei intai ctitori au fost maicile din acest locas. Al doilea mari ctitori au fost Doamna Elenco Paladi, care au daruit 3 mosii si maica Elisabeta Bals au daruit mosia Vulturesti, maica Safta Brancoveanu au harazit mosiile Osica si Vladulenii cu mai multe indatoriri in testamentul sau, iar celelalte mosii, vii si acarete ce au daruit si alti ctitori sunt scrisa in cartea vietii spre vecinica lor pomenire. 1841, octomvrii 20.”

Drept aceea, intre anii 1781-1785, maica stareta Olimpiada, fiica de preot, a primit marea misiune de a intemeia un schit intr-o poiana de langa Varatec. Poiana a fost cumparata de la padurarul Ion Balanoiu. Lucrarea a inceput la sfatul Sfantului Paisie de la Neamt si cu binecuvantarea Mitropolitului Gavriil Calimachi.

Maica Olimpiada, cu numele din lume fiind Balasa Herescu, se va oferi trup si suflet zidirii obstii primei isihii de la Varatec. Ea va adormi in Domnul in anul 1842, la varsta de 85 de ani.

Pe acest loc fiinta la acea data o micuta asezare monahala, cu o bisericuta de lemn si cateva chilii pentru maici, ridicate de Maica Olimpiada. In anul 1788, dupa alcatuirea unei consistente obsti monahale, Sfantul Paisie Velicicovschi de la Neamt va numi drept stareta a manastirii pe maica Nazaria de la Manastirea Durau. In anul 1794, maicile ridica o noua biserica, tot din lemn, insa mai incapatoare decat prima. Intre timp maicile de la Varatec se unisera cu maicile de la Schitul Topolita.

In anul 1803, Mitropolitul Veniamin Costache uneste Manastirea Agapia cu Manastirea Varatec. In anul 1808 va incepe zidirea actualei manastiri, din piatra si zugravita in alb. Biserica va purta hramul Adormirea Maicii Domnului.

Biserica de la Manastirea Varatec a fost terminata de zidit in anul 1812, abia in anul 1841, dupa zugravirea ei cu pictura, ea fiind complet terminata si sfintita. In anul 1821, manastirea nu este ocolita de necazurile vremurilor, otomanii care ii urmareau pe eteristi scotocind si distrugand multe din interiorul manastirii.

In anul 1839, domnul Mihail Sturza al Moldovei hotaraste ca Manastirea Varatec sa fie independenta de celelalte manastiri si schituri din zona, obstea de maici putand sa se ingrijeasca si sa hotarasca singura cele de folos manastirii.

Dupa anul 1844 se vor mai construi inca doua biserici: Biserica Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, Biserica Schimbarea la Fata, cat si un Paraclis inchinat Sfantului Nicolae. Potrivit insemnarilor celor vechi, din arhiva manastirii, in anul 1857, manastirea „avea 4 biserici cu 17 clopote, 300 de chilii si 700 de calugarite, 12 mosii si un venit de 13.000 galbeni”.

Manastirea a intampinat o mare incercare in data de 11 iunie 1900. Un incendiu a cuprins o mare parte din manastire, pierderile fiind grele: chiliile au ars in mare parte, biserica a ramas fara acoperis si turle, iar clopotnita s-a prabusit si ea. Toate acestea au fost refacute in scurt timp, ele putand fi vazute pana astazi in manastire. Din-nainte de incendiu a ramas insa puternicul zid de piatra (1808-1812).

La o distanta de numai 150 de metri inspre sud-est de manastirea Varatec se afla Biserica Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, zidita de Eufrosina Lazu, in anul 1844, pe locul unei biserici de lemn din anul 1817. In partea sudica a bisericii, in afara, se afla Mormantul Veronicai Micle, trecuta la cele vesnice in anul 1889, dupa o perioada de vietuire in manastire.

In cimitirul manastirii, aflat la aproximativ 400 de metri de manastire, se afla Biserica Schimbarea la Fata. Aceasta a fost zidita tot prin osteneala monahiei Eufrosina Lazu, intre anii 1846-1847.

Manastirea Varatec – arhitectura

Biserica manastirii, inchinata Adormirii Maicii Domnului, imbina stilul moldovenesc cu elemente noi, aparute in Moldova prin secolele XVIII-XIX. Biserica se afla inaltata in centrul curtii interioare, precum la mai toate manastirile ortodoxe, fiind zidita din piatra de rau, luata din zona, cat si din caramida.

Biserica are forma de nava, avand pridvor, naos, pronaos si Altar. Cele doua turle ale acesteia sunt cilindrice, fiecare avand cate un acoperis in forma de clopot. In fata bisericii se afla statuia de bronz a Saftei Brancoveanu, care a ctitorit o parte din cele de folos manastirii. Statuia a fost lucrata de Ion Jalea, in anul 1935.

Pridvorul bisericii are intrarea pe peretele sudic, fiind acoperit cu doua calote sferice sustinute de un singur arc longitudinal si de alte doua arce laterale. Pronaosul si naosul sunt despartite de un zid sustinut de doua coloane. Aceste doua cupole sunt separate printr-un semicilindru de mici dimensiuni, sprijinit pe arce transversale, in timp ce altarul prezinta un arc dublou spre apus, fiind boltit in sfert de sfera la rasarit.

In pronaos se afla „Mormantul duhovnicului Iosif”, adormit in Domnul la data de 28 decembrie 1828. Acesta este primul duhovnic de la Manastirea Varatec. Langa acesta se crede ca au fost inmormantate si primele starete ale manastirii: Olimpiada, Nazaria si Magdalena, insa mormintele acestora nu au fost inca descoperite.

Sfantul Altar este despartit de restul bisericii printr-o superba catapeteasma sculptata in lemn de tisa si poleita cu aur, lucrare cu o deosebita valoare artistica, executata de Constantin Zugravul, in anul 1816, pe cheltuiala logofetesei Elenco Paladi.

Pictura bisericii a fost realizata in anul 1841, ea fiind refacuta in anul 1882, de pictorii T. Ioan si D. Iliescu. Intre anii 1968-1969 pictura a fost din nou spalata si intarita de pictorul Arintiu Avachian si ajutoarele sale D. Gurita, G. Popescu, G. Salagian, cu binecuvantarea Mitropolitului Moldovei Teoctist, cu pornirea si staruinta maicii Pelaghia Amilcar, stareta a intregului sobor, si cu obolul credinciosilor.

In afara bisericii, langa zidul acesteia, se afla mormintele unor maici mai de seama din istoria manastirii: Evghenia Stefanescu, Eufrosina Lazu, Eugenia Negri, iconoama Veniamina Pribagu, arhimandrita Veniamina Hermeziu, si Ecaterina Bals, mama Saftei Brancoveanu.

Clopotnita manastirii, amplasata la o distanta de 80 de metri mai spre est de biserica, este o constructie din zid, cu aspect masiv, cu gang de intrare si doua etaje in forma patrata. Turnul are acoperisul in forma de mitra arhieresca. La primul etaj se afla paraclisul Sfantul Ierarh Nicolae.

Clopotnita este cuprinsa in corpul de chilii pe doua nivele, cu prispa larga, sprijinita pe siruri de coloane din lemn. Pe latura nordica a incintei se afla staretia si cladirile administrative, iar pe cea sudica, la parter, s-a amenajat o bogata si atractiva colectie muzeala in spatiul fostului Atelier Regina Maria, construit in anul 1934, de catre regele Carol al II-lea, la indemnul Mitropolitului Pimen.

Manastirea Varatec – muzeul si patrimoniul cultural

Muzeul manastirii Varatec pastreaza un valoros patrimoniu cultural-artistic si istoric, alcatuit dintr-un mare numar de hrisoave autentice, acte de danie si de intarire, obiecte de cult din metal pretios, icoane vechi, broderii, covoare si vesminte preotesti.

Printre cele mai deosebite obiecte din muzeu se numara: icoanele din secolul al XV-lea, de la Manastirea Rasca, cat si cele din veacurile XVI-XVII, de la Valeni – Piatra Neamt si Topolita, crucea din lemn de chiparos, facuta in anul 1596, si crucea de procesiune din lemn de maslin, donata in anul 1852 de Gheorghe si Maria Hermeziu, potirul din argint aurit daruit in anul 1840 de Safta Brancoveanu, Epitaful lucrat in fir de aur si argint de Smaranda Niculce in anul 1798, Evangheliarul grec tiparit la Venetia in anul 1811 si Evanghelia cea Mare tiparita la Manastirea Neamt, in anul 1821, ambele ferecate in argint aurit si impodobite cu icoane emailate.

Staretele manastirii au acordat o deosebita atentie pregatirii profesionale a monahiilor, in cadrul Manastirii Varatec creandu-se mai multe ateliere-scoala, dintre care mentionam: Scoala monahala de pregatire profesionala pentru mai multe indeletniciri si cultura generala pentru calugarite (infiintata la 1 septembrie 1803, de Veniamin Costachi), Scoala de fete pentru calugarite (deschisa la 18 decembrie 1860), Scoala de adulte (infiintata la 1 septembrie 1911), Seminarul monahal pentru calugarite.

In luna noiembrie 1940, functionau la Manastirea Varatec urmatoarele ateliere: broderie bisericeasca si legatorie de carti, covoare, tricotaj, tesut panza, pictura bisericeasca si arta decorativa, majoritatea acestora mentinandu-se si in prezent. La Manastirea Varatec a lucrat mai multi ani arhimandritul scriitor Valeriu Anania, ales in anul 1993 drept Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului.

fotografii: Obiectiv Ortodox

text prezentare: CrestinOrtodox.ro

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei.

Mănăstirea Neamţ

Mănăstirea Neamţ se află la 15 km nord-vest de cetatea Neamţ, pe valea pârâului Nemţişor. Această mănăstire este cea mai veche şi mai însemnată mănăstire din Moldova. Cea dintâi biserică de zid la Mănăstirea Neamţ a fost înălţată de domnitorul Petru Muşat (1375-1391), pe locul unui vechi schit de lemn.

Turnul clopotniţă, străbătut la bază de gangul boltit al intrării, este ridicat de domnitorul Alexandru cel Bun, la începutul sec. Al XV-lea, precum şi chiliile şi zidurile de cetate cu turnuri de apărare.

Biserica actuală, cu hramul „Înălţarea Domnului”, este zidită de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei, între anii 1485-1497, după cum atestă documentele şi pisania care se află deasupra uşii de la intrare în pridvor, pe latura sudică.

Biserica Densuş Sf. Nicolae

Biserica Sfantul Nicolae din Densus se afla in judetul Hunedoara, la o distanta de aproape 10 kilometri fata da orasul Hateg, fiind cea mai veche biserica romaneasca in care si astazi au loc slujbe religioase. Datorita particularitatilor acesteia, biserica este cunoscuta drept cel mai ciudat edificiu din Tara Hategului.

George Calinescu spunea despre aceasta ca este „o biserica bizara, facuta din marmuri si coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stalp din cei patru care sustin ingusta turla e o stela romana purtand numele lui Longinus. E o marmura cu o inscriptie eleganta, luminoasa, frumoasa precum o statuie. Ascunsa in umbra, abia luminata de cateva suvite de soare venind pe niste ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furata de genii nocturne”.

Precum reiese si din citatul de mai sus, aceasta este o „biserica bizara” construita in mare parte din blocuri masive de piatra si marmura, dar sunt folosite si coloane si statui culese de la fosta colonie romana Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa care se afla la 10 kilometri sud fata de Densus.

Aflata in apropierea ruinelor fostei capitale a Daciei romane, biserica din Densus a fost obiectul multor controverse intre oamenii de stiinta. Unii au considerat ca biserica ar fi fost mausoleul generalului roman Longinus Maximus, ucis de daci, iar altii cred ca edificiul este un fost templu roman al zeului Marte.

In sustinerea parerii de mai jos, cum ca aceasta ar fi fost la inceput un templu pagan, aducem urmatoarele argumente: altarul bisericii este mai aproape de directia sud decat de cea de est, ceea ce confirma ipotezele specialistilor ca acolo a fost intai un templu pagan, caci toate lacasurile de cult crestine au altarul spre est. Alte indicii ar fi forma acoperisului, care privit din lateral, are forma unei pasari, mai precis porumbel, iar deasupra altarului se afla doi lei de piatra, situati coada in coada.

Cea mai vehiculata parere este cea care sustine ca actuala biserica din Densus a fost un templu roman crestinizat, adica o biserica paleocrestina construita intre secolele IV-VI, fiind si prima biserica de pe teritoriul Daciei. Cert este faptul ca biserica a fost ridicata pe ruinele unei constructii din antichitatea secolului al IV-lea.

Istoricul Nicolae Iorga plaseaza construirea bisericii in secolul al XVI-lea, insa istoricul de arta Vataseanu prefera ultimul sfert al secolului al XIII-lea.

In interiorul acesteia, cat si in imprejurimi s-au facut numeroase investigatii, dar, cu toate acestea, biserica monument continua sa-si pastreze taina. Cercetarile efectuate indreptatesc ipoteza conform careia biserica a suferit mari modificari de-a lungul timpului, in special la sfarsitul secolului al XIII-lea.

Construita din blocuri, bolovani de rau si din materiale luate din fosta capitala romana a provinciei Dacia – caramizi cu inscriptii romane, capiteluri, pietre funerare, tuburi de canalizare – biserica are un aspect neobisnuit, starnind admiratie si uimire.

Din punct de vedere al arhitecturii, biserica prezinta un plan patrat cu latura de 6 metri. Naosul acesteia este strapuns de un turn in jurul caruia se afla un spatiu ingust acoperit cu o bolta de sprijin.

Spre est se afla o adanca absida semicirculara, atat la interior cat si la exterior, avand pe latura sudica un diaconicon de mari dimensiuni. La diferite nivele ale zidurilor se observa motivul arhitectonic in dinti de ferastrau.

Acoperisul intregii constructii este realizat din placi de piatra suprapuse. Alturi de biserica, in secolele XIV-XV, au fost adaugate pe latura sudica si unele incaperi anexe. Intregul complex atrage atentia prin estetica sa unica ce nu ascunde urmele stilistice ale romanicului tarziu.

Valoroasele fragmente de pictura murala, datand din 1443, opera unei echipe de maestri, in frunte cu Stefan, unul din primii zugravi romani cunoscuti, vadesc stranse legaturi stilistice cu picturile de epoca din Tara Romaneasca.

Intre picturile ce au supravietuit timpului se afla acelea de pe registrele superioare ale peretilor naosului ca si cele de pe altar, care apartin zugravului Stefan, a carui semnatura se poate vedea si azi.

Particularitatile operei zugravului Stefan ne trimit cu gandul la pictura bisericii Sfantul Nicolae din Curtea de Arges, realizata in secolul al XIV-lea.

Pe langa semnatura pictorului ce face trimitere la manastirea din Arges, mai amintim si aspectul cladirii, care aminteste de strania biserica San-Nicoara (ruinata) tot din Curtea de Arges, unica in Romania, care probabil o fi aratat ca aceea de la Densus.

Un alt lucru ce intemeiaza asemanarea dintre cele doua biserici este si faptul ca biserica din Densus are acelasi hram ca aceea de la Curtea de Arges, si anume Sfantul Nicolae (forma veche romaneasca fiind Nicoara).

turisti olandezi

Biserica Sfantul Nicolae din Densus figureaza pe lista de monumente propuse pentru a intra in patrimoniul UNESCO, inca din anul 1991, in prezent aceasta aflandu-se in plin proces de restaurare.

statuia acad. Ovid Densusianu

fotografii: Obiectiv Ortodox

text: crestinortodox.ro