Mănăstirea Samurcășești (Ciorogârla)

Manastirea Samurcasesti – Ciorogarla este asezata pe „vechiul drum al Pitestilor si Craiovei”, astazi autostrada Bucuresti – Pitesti (A1), in comuna Ciorogarla, in partea de vest a capitalei, la numai 20 km distanta de km 0 (centrul capitalei). man_Samurcasesti_Ciorogarla (7)man_Samurcasesti_Ciorogarla (64)man_Samurcasesti_Ciorogarla (8)Ctitorie a vornicului Constantin Samurcas si a sotiei sale, Zinca, de la inceputul secolului al XlX-lea, Manastirea Samurcasesti – Ciorogarla, ca si localitatea care s-a dezvoltat mai tarziu in imediata ei apropiere, este situata pe un ses intins, alcatuit din suprafata plana a unei campii, Campia Vlasiei, brazdata de raurile Ciorogarla, Sabar si de canalul Arges – Bucuresti, invecinandu-se in partea de nord-est cu comuna Ciorogarla, la 2 km in partea de sud cu localitatea Darvari, iar la 6 km nord, cu comuna Bolintin – Deal.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (11) man_Samurcasesti_Ciorogarla (10) man_Samurcasesti_Ciorogarla (62) man_Samurcasesti_Ciorogarla (61) man_Samurcasesti_Ciorogarla (60) man_Samurcasesti_Ciorogarla (59) man_Samurcasesti_Ciorogarla (58)

man_Samurcasesti_Ciorogarla (53)Traditia a pastrat o frumoasa legenda care sta la originea intemeierii sfantului locas si care poarta in ea un sambure de adevar. Se spune ca un cioban care isi pastea oile prin aceste locuri a visat intr-o noapte ca, pe cand statea rezemat in ciomag si canta din fluier, a vazut in mijlocul poienii o oaie cu lana alba ca zapada, avand trei coarne in loc de doua. Acest vis s-a repetat in mai multe randuri in acea noapte. A doua zi, pastorul, povesteste visul boierului Constantin Samurcas, stapanul locului respectiv. Acesta cere duhovnicului sau, arhimandritul Timotei, staretul Manastirii Cernica din acea vreme, sa-i talcuiasca visul. Staretul talmaceste visul ca fiind porunca a lui Dumnezeu de a ridica o biserica in poiana unde isi pastea ciobanul oile si, intrucat blandul animal avea in vis trei coarne, sa construiasca biserica cu trei sfinte altare si sa o inchine Preasfintei Treimi. Boierul, potrivit talcuirii visului, aduna de indata materiale de constructie si incepe zidirea manastirii.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (48)Din documentele pastrate la Arhivele Nationale ale Statului din Bucuresti, reiese faptul ca pregatirile pentru zidirea Manastirii Samurcasesti – Ciorogarla au inceput in vara anului 1806, de cand dateaza primul contract incheiat de vel vornicul Constantin Samurcas cu dulgherii Stoian Ghenciul si Anastasie sin Gheorghe. man_Samurcasesti_Ciorogarla (47)La 16 august 1806, cei doi se angajau „a-i lucra o biserica ce face pe mosia dumisale Samurcasesti orice va fi trebuinta de lemn, iar tavanul, fiindca vine boltit de lemn si pa deasupra turla iarasi da lemn, dupa izvodul ce ne-au dat dumnealui; asemenea si pentru stranile bisericii si ferestre si altele ce vor mai trebui, fara de tampla”. La 12 mai 1807, boierul Samurcas incheie un al doilea contract cu o alta echipa de doi dulgheri, Stoian Suditu Stoian Iamachi.

Modul si etapele de constructie ale manastirii sunt aratate in cele 19 documente in limba greaca, pastrate la Arhivele Nationale ale Statului din Bucuresti, care sunt de fapt scrisorile lui Vasilache Zahariano, insarcinat cu supravegherea lucrarilor, trimise boierului Constantin Samurcas in perioada zidirii manastirii, adica din 25 august 1807 pana la 17 august 1809.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (45)Din documentele amintite rezulta ca manastirea a fost construita intre anii 1808 si 1809. S-a inceput cu biserica in martie 1808, lucrul de zidire fiind gata in luna iunie a aceluiasi an. La 31 iulie 1808 se montasera stranile, pardoseala din biserica si se lucra la catapeteasma pentru a carei poleire cereau tamplarii 4000 de grosi (400 de galbeni). Din cauza lucrarilor de la acoperisul bisericii care inaintau greu, zugravul tocmit pentru zugravirea bisericii a inceput lucrul doar in luna octombrie, reusind ca pana la 27 noiembrie sa zugraveasca partea dreapta a bisericii. Lucrarile s-au intrerupt in timpul iernii, reluandu-se in luna aprilie 1809, cand tamplarul monta catapeteasma. Intre timp se lucra la zugravirea bisericii si se tencuia clopotnita. La inceputul lunii iulie 1809 se lucra in paralel la zidirea chiliilor manastirii si la terminarea bisericii. De asemenea, in vara aceluiasi an, odata cu zidirea chiliilor manastirii, boierul Constantin Samurcas construieste si un conac boieresc, un fel de resedinta de vara foarte aproape de ctitorie. La sfarsitul lunii august, toate lucrarile de zidire a manastirii erau finalizate, inclusiv zugravirea bisericii, care a fost sfintita la 8 septembrie 1809, la sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (44)Noua ctitorie a fost pusa, de la infiintarea ei, sub indrumarea duhovniceasca a Arhimandritului Timotei, staret al Manastirii Cernica intre anii 1807 si 1816. De altfel, la staruinta aceluiasi staret, vornicul Constantin Samurcas a renuntat sa aduca vietuitori monahi, asa cum isi propusese, si a adus in acest loc monahii, deoarece staretul Timotei avea doua surori si doua nepoate calugarite, plecate de la Manastirea Ţiganesti, pe care le-a adus si le-a instalat aici imediat dupa zidirea manastirii. Legaturile duhovnicesti existente intre Manastirile Samurcasesti si Cernica sunt dovedite si de faptul ca staretul Timotei semneaza „Catagrafia cu toate odoarele, vesmintele si altele ale sfintei manastirii Samurcasesti” din 24 octombrie 1812. man_Samurcasesti_Ciorogarla (43)Primul document care aminteste de existenta manastirii este „Hotararea de la 31 mai 1811, data in Divanul Ţari Romanesti in urma cererii facute de catre Vornicul Constantin Samurcas pe langa divan, prin care cerea „sa se dea voie ca sa se faca acolo, la manastire, pe un an trei balciuri, de trei zile de hram ce se praznuieste pe aceia sfanta biserica adica una la Sfanta Troita alta la Adormirea Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu ce este la 15 august si alta la Nasterea Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezei ce este pe opt ale lui septembrie”.  man_Samurcasesti_Ciorogarla (42)La scurt timp dupa zidirea ctitoriei, vornicul Constantin Samurcas, implicat fiind in evenimentele istorice ale vremii in mod deosebit in Revolutia de la 1821, trece la cele vesnice in anul 1825, fara a lasa nicio intocmire pentru carmuirea si intretinerea manastirii. Timp de doua decenii, manastirea avea sa fie intretinuta din munca calugaritelor si din donatiile benevol ale credinciosilor.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (63)In anul 1847, clucerul Alexandru Samurcas, nepot de frate si fiu adoptiv al ctitorului, intocmeste un testament prin care asigura manastirii vatra si pamantul din jurul ei, punand, de asemenea, reguli administrative bisericesti. Totodata, face ii 1845 si prima reparatie la biserica manastirii care suferise de pe urma cutremurului de la anul 1838.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (41)Legea secularizarii averilor manastiresti, promulgata de domnitorul Alexandru Ioan Cuza in decembrie 1863, gaseste manastirea in paragina. Averea manastirii se compunea din vatra manastirii, care avea 4,5 ha, pamantul din jurul manastirii ci suprafata de 7 ha, o vie cu suprafata de 2,5 ha, donata in anul 1825 de catre Pauna Bratianu in valea Stefanestilor – Muscel, o livada donata in anul 1814 de catre Iana Oloaga in Branesti – Dambovita, o magazie in portul Braila, donata de arhimandritu Hrisant in anul 1850, si o casa aflata in mahalaua Dudescului din Bucuresti, donata in anul 1858 de catre Tudora, sotia Iu Dimitrie Mihail. Dupa anul 1863, toate aceste donatii pe care le primise manastirea, in afara de vatra si pamantul din jurul ei, au fost luate in administratie de catre Ministerul Cultelor si Instructiunilor Publice si instrainate prin vanzare dupa cativa ani, fara acordul conducerii manastirii, de catre Ministerul Finantelor. man_Samurcasesti_Ciorogarla (40)Intrucat asezamantul monahal ajunsese in stare de ruina, vrednica de pomenire monahia Fevronia Vladoianu, stareta a manastirii intre anii 1866 si 1894, sprijinita de cateva familii de buni crestini din Bucuresti, incepe lucrarile de restaurare a bisericii si a chiliilor manastirii. In acelasi timp, s-a ingrijit si de vietuitoarele manastirii, care erau obligate sa parasesca manastirea conform Decretului promulgat la 30 noiembrie 1864, de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza (precedentul Decretului 410 din anul 1959, dat de regimul comunist pentru desfiintarea manastirilor). Dupa multe demersuri facute pe langa guvern si in mod deosebit pe langa Ministerul Cultelor, monahia Fevronia, vazand ca nu are niciun rezultat, ii adreseaza, la 8 iulie 1869, un memoriu Domnitorului Carol I. Pe acest memoriu, scris cu frumoase cuvinte impletite cu lacrimi fierbinti, care era poate ultima speranta, Domnitorul Carol I semneaza o rezolutie in baza careia Ministerul Cultelor da manastirii suma de 30.000 lei vechi, din care se face reparatia generala a bisericii, dar nu si pictura. man_Samurcasesti_Ciorogarla (39)Intre timp, vine la manastire pictorul Nicolae Grigorescu, trimis de Ministerul Cultelor, intocmeste un plan pentru pictura si cere maicilor 1000 de galbeni pentru executarea ei. Suma ceruta era mult prea mare fata de posibilitatile manastirii, ceea ce face ca, din nou, stareta Fevronia sa ceara ajutor banesc la Ministerul Cultelor. Raspunsul a fost ca „nu sunt fonduri afectate in buget pentru asemenea lucrare”. In cele din urma, cu bani donati de credinciosii S. Vernescu si Teoharide din Bucuresti, se picteaza biserica de catre pictorul Gh. Tattarescu, care cere pentru executarea ei 500 de galbeni. La 13 decembrie 1870, lucrarile de pictura au fost terminate, biserica a fost sfintita, iar deasupra usii de la intrare in biserica, spre interior, s-a scris urmatoarea pisanie: ” Aceasta sfanta biserica cu patronul Sf. Treime s-a fondat la anul 1808 de raposatul Constantin Samurcas si a fost restaurata in anul 1870 in domnia lui Carol I si mitropolitul Nifon in zilele cuv. Fevronia Vladoianu superioara manastirii”. Tot prin straduinta maicii starete Fevronia Vladoianu se fac, intre anii 1872 si 1874, reparatii la casele ctitoresti  de  catre  Ioan  Samurcas,   unul  dintre urmasii ctitorului, iar Ministerul Cultelor repara arhondaricul si acoperisul unui corp de chilii. De asemenea, se zideste, in cimitirul manastirii, cu sprijinul credinciosilor, o biserica mica, cu hramul Sf. Imparati Constantin si Elena, cu destinatia de capela mortuara, care a fost sfintita la 12 septembrie 1876, singura cladire care a ramas in forma ei dintru inceput pana astazi. man_Samurcasesti_Ciorogarla (38)Lucrari de restaurare se mai fac la biserica mare in anul 1903, in timpul staretiei monahiei Sofia Heliade Radulescu (1894-1909), cu sprijinul credinciosilor, iar in anul 1910, prin dania credincioasei Teodosia Buiurga, vaduva capitanului Ioan Buiurga, erou in razboiul din 1877, se cladeste in apropierea cimitirului manastirii un corp de case cu douazeci de chilii.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (37)In ziua de 28 septembrie 1914, o grea incercare s-a abatut asupra acestui modest si pasnic asezamant monahal. Un puternic incendiu pornit de la un cos defect a distrus tot corpul de case ctitoresti, in care se aflau treizeci de chilii, staretia, un frumos salon oriental si o buna parte din arhiva manastirii. Tot in acelasi an trec prin manastire si trupele germane de ocupatii si iau calugaritelor tot ce mai aveau, adica doua clopote, doi cai, trei boi si alte lucruri mai de valoare. Monahia Agatia Cristescu, stareta a manastiri intre anii 1913 si 1928, restaureaza pentru a treia oara biserica mare, in anul 1920, cu ajutorul Administratiei Casei Bisericii si reface clopotele manastirii cu sprijinul credinciosilor pana in anul 1925. man_Samurcasesti_Ciorogarla (36)La 10 noiembrie 1940, in urma marelui cutremur, atat biserica, cat si chiliile manastirii au fost grav avariate. O cumplita amaraciune a cuprins sufletele calugaritelor cand au vazut ca nu mai au biserica unde sa se roage si sa participe la slujbele savarsite dupa randuiala monahala. Stareta manastirii, monahia Magdalena Comanescu (1940-1944, 1947-1952), a inceput cu multa sarguinta sa bata la toate „portile” pentru a cere ajutor.

In primavara anului 1941, cu aprobarea Comisiei Monumentelor Istorice, biserica manastirii a fost demolata si s-a inceput reconstructia ei, dupa planurile arhitectului Ion Cernescu, care a gandit atat interiorul, cat si exteriorul bisericii noi, total diferit de biserica veche de la care a pastrat doar cele trei sfinte altare.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (35)Construita pe un soclu inalt, in stilul sobru al bisericilor din Muntenia, cu o singura turla impozanta asezata pe naos, sustinuta de patru arcade care se sprijina pe patru coloane masive, cu pridvorul deschis sprijinit de opt coloane puternice de caramida in forma de torsada si cu exteriorul tratat ca o imbinare armonioasa intre caramida aparenta si piatra, biserica cea mare a manastirii oglindeste, prin infatisarea ei mareata, personalitatea ctitorului ei. Locasul de inchinare a fost inzestrat cu mobilier nou sculptat in lemn de stejar masiv, cu odajdii, cu sfinte vase si cu carti de cult. Din vechea biserica s-a pastrat catapeteasma lucrata in stil brancovenesc, ornamentata cu motive vegetale si florale si impodobita in partea superioara cu doua randuri de icoane pictate, iar in partea inferioara, cu un rand de icoane argintate. Din pictura lui Gh. Tattarescu s-au pastrat doar doua icoane, care se pot vedea la colectia de obiecte religioase a manastirii. man_Samurcasesti_Ciorogarla (33)Dupa ridicarea noii biserici, la dorinta generalului Teodor Ciurea, s-a schimbat unul dintre cele trei hramuri. Altarul central al bisericii a ramas inchinat Preasfintei Treimi, la fel si cel din dreapta inchinat Adormirii Maicii Domnului, iar altarul din stanga, care pana atunci purta hramul Nasterea Maicii Domnului, a fost inchinat Sfintei Cuvioasei Parascheva. Aceasta inchinare se vede ca a fost placuta inaintea lui Dumnezeu, pentru ca in vara anului 1944, cand Mitropolia Moldovei si Sucevei a fost nevoita sa se retraga cu arhiva si cu odoarele sale la Bucuresti, pentru cateva luni (10 aprilie – 27 octombrie 1944), racla cu moastele Sfintei Cuvioasei Parascheva a fost adusa si adapostita in biserica Manastirii Samurcasesti, binecuvantand astfel ctitoria Generalului Teodor Ciurea care cu multa dragoste ii inchinase Altarul. In acelasi timp cu ridicarea noii biserici, Prefectura Judetului Ilfov a  construit  in  manastire  si trei corpuri de chilii care se vad si astazi la intrare pe partea stanga, cu destinatia: Casa preotului slujitor, Staretia si Colectia muzeala. Generalul Teodor Ciurea isi dorea ca, dupa terminarea bisericii si a celor trei corpuri de chilii, sa inceapa restaurarea intregului asezamant   monahal   care   suferise cumplit de pe urma cutremurului din 1940. Aceasta dorinta nu s-a implinit deoarece, in primele luni ale anului 1942, cand biserica se terminase de zidit si urma sa se execute pictura, noul ctitor al manastirii este avansat in grad si trimis in misiuni ostaseasca pe front. Din documentele pastrate la Arhivele Prefecturii Judetului Ilfov reiese ca succesorul sau la functia de prefec al Ilfovului, colonelul Cristache Gheorghiu, a achitat, in cursul anului 1942, platile restante la ultimile lucrari angajate de generalul Teodor Ciurea, care se grabise sa porneasca atatea santiere intr-un singur an, de parca stia ce se va intampla. Astfel biserica va ramane fara pictura zece ani, insa pentru a se putea savarsi slujbele bisericesti, are loc sfintirea ei la 30 mai 1943, prin slujba oficiata de catre Patriarhul Nicodim Munteanu.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (31)Pentru ducerea la bun sfarsit a lucrarilor incepute de generalul Teodor Ciurea, Dumnezeu avea sa randuiasca un al devotat slujitor al sau, pe vrednicul de pomenire Patriarhul Romaniei, Justinian Marina (1948-1977). De la inceputul pastoriri sale, grija plina de dragoste parinteasca a acestui mare patriarh s-a aratat asupra tuturor manastirilor din Arhiepiscopia Bucurestilor, care, din cauza nepasarii autoritatilor si a vremurilor grele, se gaseau in paragina. De atentia deosebita a Patriarhului Justinian Marina s-a bucurat si acest sfant asezamant de rugaciune. In perioada 1951-1953, cu fonduri puse la dispozitie de Arhiepiscopia Bucurestilor, biserica manastirii a fost impodobita cu pictura in fresca si ceramica, executate in stil neobizantin de catre pictorul Gheorghe Popescu. La 8 noiembrie 1953, biserica a fost sfintita de insusi Patriarhul Justinian Marina cu ceremonialul uzitat la asemenea ocazii, in timpul staretiei monahiei Evlampia Ghita (1952-1957, 1964-1975) Din toamna anului 1953 si pana in vara anului 1958, cu cheltuiala Arhiepiscopiei Bucurestilor si prin purtarea de grija a Patriarhului Justinian Marina, s-a restaurat tot asezamantul manastiresc. Inaugurarea lucrarilor de restaurare a manastirii s-a facut de Rusalii (sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh) la data de 1 iunie 1958, zi in care s-au aniversat si 15 de ani de la infiintarea manastirii, fiind de fata doi patriarhi: Patriarhul Justinian Marina si Patriarhul Hristofor al Alexandrie si a toata Africa.  man_Samurcasesti_Ciorogarla (30)Cu aceasta ocazie, a fost scrisa in interiorul bisericii deasupra usii, urmatoarea pisanie: „aceasta Sfanta Biserica cu trei altare a Manastirii de calugarite Ciorogarla – Samurcasesti, a hramurile Sfanta Treime, Adormirea Maicii Domnului si Cuvioasa Parascheva, s-a zidit in anii 1941-1943, cu cheltuiala Statului prin silinta bunului crestin generalul Teodor Ciurea, pe temelia vechii biserici, ridicata in 1808 de vistierul Constantin Samurcas si daramata de marele cutremur din 1940. S-a impodobit cum se vede cu zugraveala bogata in fresca si ceramica in anii 1951 -1953 prin staruinta neobosita si iubirea adanca de locasurile Domnului a Preafericitului Nostru Parinte Sufletesc Patriarhul Justinian, al Romaniei, restaurand chiliile si zidind in aceeasi vreme clopotnita cea noua si atelierele manastirii cu cheltuiala Arhiepiscopiei Bucurestilor. Biserica s-a facut dupa planurile arhitectului D. Ionescu Berechet de catre arhitectul Ion Cernescu si s-a zugravit de catre pictorul Gh. Popescu cu ucenicii lui, sfintindu-se in anul mantuirii 1953, noiembrie 8”.  man_Samurcasesti_Ciorogarla (29)Pe zidul interior al incintei in fata bisericii, pe o placa de marmura s-a incrustat o completare a pisaniei din biserica avand urmatorul text: „Dupa ce s-a sfintit biserica in ziua de 8 noiembrie 1953, Preafericitul Parinte Patriarh Justinian, vazand stricaciunea saracacioselor case, unele din chirpici si acoperite cu paie de stuf, in care locuiau calugaritele, a pus de s-a ridicat zidul imprejmuitor si a cladit in jurul bisericii aceasta cetate manastireasca cu chilii, ateliere, clopotnita si trapeza. Cu ajutorul lui Dumnezeu si cheltuiala Mitropoliei Ungro-Vlahiei s-a savarsit lucrul de inginerul Gh. Balanescu, dupa proiectele arhitectului Ioan Paraschivescu in luna iunie, anul 1958, cand se implineau zece ani de cand Preafericirea Sa tinea carma Bisericii Ortodoxe Romane”. man_Samurcasesti_Ciorogarla (28)In perioada 1976-1988, prin stradania staretei Neofita Cristea (1975-1996), cu fonduri alocate de Arhiepiscopia Bucurestilor si cu sprijinul credinciosilor, s-au facut lucrari de reparatii la anumite obiective din cadrul manastirii. Au fost executate lucrari de reparatii curente si s-a pictat in tempera de catre pictorul Alexandrul Bucescu biserica mica din cimitirul manastirii, s-a reconstruit o parte din zidul imprejmuitor distrus la cutremurul din 1977 si la inundatiile din 1979, s-a construit un grajd la gospodaria anexa, s-a restaurat pentru prima data pictura murala din biserica mare a manastirii de catre pictorul Ion Taflan, s-a refacut instalatia electrica din manastire, s-au executat lucrari de subzidire la zidul de la intrarea in incinta, s-a facut instalatie de incalzire centrala in biserica mare, s-au reparat jgheaburile si burlanele si s-a vopsit acoperisul chiliilor. man_Samurcasesti_Ciorogarla (27)Incepand din anul 2000, asezamantul manastiresc trece din nou printr-un amplu proces de restaurare, consolidare si infrumusetare. Intre anii 2002 si 2004, s-a construit o cladire noua pentru atelierul de tamplarie, s-a introdus in manastire reteaua de gaze naturale, s-a facut incalzire centrala la cele doua biserici, cat si la alte cladiri ale manastirii, s-au refacut scarile: soclul si trotuarul perimetral de la biserica mare, s-au reparat si amenajat staretia, casa preotului slujitor, muzeul si atelierele manastirii. De asemenea, s-a inlocuit livada cu plantatii tinere si s-a reamenajat parcul de la intrarea in manastire.

man_Samurcasesti_Ciorogarla (25)

man_Samurcasesti_Ciorogarla (56) man_Samurcasesti_Ciorogarla (55) man_Samurcasesti_Ciorogarla (54) man_Samurcasesti_Ciorogarla (52) man_Samurcasesti_Ciorogarla (51) man_Samurcasesti_Ciorogarla (50) man_Samurcasesti_Ciorogarla (49) man_Samurcasesti_Ciorogarla (22) man_Samurcasesti_Ciorogarla (21) man_Samurcasesti_Ciorogarla (20) man_Samurcasesti_Ciorogarla (19)Lucrari de importanta majora s-au executat la cele doua biserici ale manastirii intre anii 2005 si 2007. La biserica mica s-au facut lucrari de consolidare, s-au refacut tavanul si acoperisul, s-a executat pictura in fresca de catre pictorul Iulian Lembrau si s-a inlocuit catapeteasma cea veche, care era putreda, cu una noua, lucrata de sculptorul Costica Moroiu din Bucuresti. La biserica mare s-a restaurat pentru a doua oara pictura murala de catre pictorita Gabriela Stefanita, s-a restaurat catapeteasma de catre pictorita Elena Constantin, s-au schimbat geamurile, s-a refacut pardoseala si s-a invelit biserica din nou. De asemenea, s-au construit doua corpuri de chilii-anexe la staretie, s-au placat cu piatra toate aleile si soclurile, s-a inlocuit tabla si s-au acoperii din nou chiliile si anexele manastirii. La gospodaria-anexa s-au construit doua hale metalice cu destinatia de fanar si adaposi pentru utilajele agricole si s-a inceput restaurarea zidului imprejmuitor. Toate aceste lucrari s-au facut prin stradania starete: stavrofora Lucia Bostan, cu osteneala intregului sobor al manastirii si cu sprijinul banesc al catorva familii de buni crestini din Bucuresti, indeosebi al Doamnei Elena Manoli, descendenta a unei familii de boieri moldoveni pe nume Apostoleanu Vasile si Smaranda, care sunt noii ctitori ai manastirii, urmasi ai celor trei mari ctitori, vrednici de pomenire: Vornicul Constantin Samurcas, Generalul Teodor Ciurea si Patriarhul Justinian Marina. man_Samurcasesti_Ciorogarla (18) man_Samurcasesti_Ciorogarla (17) man_Samurcasesti_Ciorogarla (16) man_Samurcasesti_Ciorogarla (15) man_Samurcasesti_Ciorogarla (14) man_Samurcasesti_Ciorogarla (13) man_Samurcasesti_Ciorogarla (12)  man_Samurcasesti_Ciorogarla (4) man_Samurcasesti_Ciorogarla (3) man_Samurcasesti_Ciorogarla (2) man_Samurcasesti_Ciorogarla (70) man_Samurcasesti_Ciorogarla (68) man_Samurcasesti_Ciorogarla (67) man_Samurcasesti_Ciorogarla (66) man_Samurcasesti_Ciorogarla (65)DATE DE CONTACT:

Manastirea Samurcasesti – Ciorogarla

45 vietuitoare, viata de obste

Stareta: stavrofora Lucia Bostan

Persoana de contact: Maica Zenaida

Hram: Sfanta Treime, Adormirea Maicii Domnului, Cuvioasa Parascheva

Acces: din Bucuresti A1 (20 km de centrul orasului), apoi DJ 601 (5 km); ori din A1 (15 km), apoi DJ602 (3 km), indicator spre Ciorogarla, pana la manastire, aflata in sat.;

Str. Ana Ipatescu, nr. 53 com. Ciorogarla jud. Ilfov 077055

Telefon: 0723441285; 0213147058          Email: maicazenaida@yahoo.com

man_Samurcasesti_Ciorogarla (1)© Copyrighting fotografii: Obiectiv Ortodox

text prezentare: http://www.manastirea-samurcasesti-ciorogarla.ro/

Reclame

Mănăstirea Clocociov

manastirea Clocociov (1)

Mânăstirea aceasta, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, îşi înscrie numele printre cele mai vechi aşezăminte monahale din ţara noastră. Începuturile ei, nefiind fixate în documentele vremii, s-au pierdut odată cu trecerea timpului. Pisania bisericii, probabil de lemn, nepăstrându-se, am fost privaţi de un important izvor, menit să stabilească începuturile şi ctitorii sfântului aşezământ.

Unele documente îl atestă drept ctitor pe Mihai Viteazul (1593-1601), care a şi înzestrat-o cu danii, degradările survenite după anul 1628 determinând o nouă şi substanţială refacere în timpul lui Matei Basarab (1632-1654). Astfel, reclădirea mânăstirii îi este atribuită marelui dregător Diicu Buicescu vel agă, rudă a domnitorului Matei Basarab, împreună cu soţia jupâneasa Dumitra şi cu mama sa, jupâneasa Mara. Cert este că zidirea bisericii vechi a început în 1645 şi a durat câteva luni. Ctitoria lui Diicu Buicescu mai conţinea însă şi câteva chilii şi incinta de zid. Nu se cunosc datele finalizării întregului complex şi a pictării bisericii.

manastirea Clocociov (32)

manastirea Clocociov (3) manastirea Clocociov (4)

manastirea Clocociov (18)

O tradiţie spune că domnitorul Matei Basarab, urmărit fiind de turci, s-a ascuns în scorbura unui soc din Clocociovul păduros. Scăpând de urmăritori, drept recunoştinţă a hotărât să ridice o mănăstire, căreia de-a lungul domniei i-a închinat multe moşii.[1]

În sprijinul acestei tradiţii vine şi mărturia unei catagrafii din anul 1862, care consemnează că „biserica este fondată la 7153 (1645) de răposatul Matei Basarab Vodă”[2], probabil sub influenţa unei pisanii pusă în anul 1645, când edificiul a fost refăcut de boierul Diicu Buicescu, nepotul domnitorului.

manastirea Clocociov (7)manastirea Clocociov (10)

Între secolele XVII-XVIII mănăstirea era cunoscută prin proprietăţile şi veniturile de care dispunea, fiind închinată de către domnitorul Alexandru Coconul Mănăstirii Cutlumuş din Muntele Athos. Vrednice de amintit în acest sens sunt şi însemnările de călătorie ale patriarhului Macarie al III-lea al Antiohiei şi ale secretarului său, arhidiaconul Paul de Alep, care la 19 august 1657 au poposit „la o mănăstire cu hramul Sfântul Mihail, dar de obiceiu numită Clocociov”, care seamănă cu Mănăstirea Stăneşti de peste Olt şi este „stăpânită de egumeni şi de călugări greci, de la mănăstirea Cutlumuş din Sfântul Munte” [3].

manastirea Clocociov (11) manastirea Clocociov (15)

Începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dar mai ales după secularizarea averilor mănăstireşti, complexul a suferit mai multe avarii, ca urmare a jafurilor, a primului război mondial, precum şi a cutremurelor din secolele XIX şi XX, care au dus la totala sa degradare.

manastirea Clocociov (16) manastirea Clocociov (17)

În primăvara anului 1976, stabilindu-se aici Ieromonahul Visarion Coman şi câteva monahii de la Mănăstirea Suceviţa, străvechea ctitorie Clocociov, aflată în paragină, fără turle, cu soclul plin de igrasie şi pereţii adânc fisuraţi, a intrat într-o nouă fază de viaţă. Cutremurul din 1977 lăsând urme adânci, s-a simţit nevoia unei restaurări totale între anii 1980-1981, restaurare ce s-a făcut pe cheltuiala Episcopiei Râmnicului şi prin osteneala maicii stareţe Mihaela Tamaş.

manastirea Clocociov (8)

Tot atunci au fost refăcute din zid şi acoperite cu tablă de aramă cele trei turle dispărute în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Biserica a fost acoperită şi ea tot cu tablă de aramă, iar temelia consolidată cu o nouă centură de beton. Vechea stăreţie s-a reconstruit şi a fost acoperită cu tablă din aluminiu. S-au refăcut şi vechile pivniţe, a fost restaurată clopotniţa, s-a consolidat zidul din incintă şi s-au construit şi alte clădiri noi, necesare vieţii mânăstireşti.

manastirea Clocociov (19) manastirea Clocociov (20)

Mânăstirea păstrează parţial zidul de incintă, înalt, cu masivi contraforţi pe laturi, ce imprimă complexului un caracter de fortăreaţă. Clopotniţa este o construcţie formată din două nivele: parterul, flancat în interior de două nişe în grosimea zidului, şi turnul hexagonal cu deschideri arcuite, în interiorul cărora se află clopotele. Pe faţada principală, o decoraţie în zimţi din cărămidă conturează deschiderea semicirculară a porţii, unde este pictată icoana hramului − Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Aceeaşi decoraţie se continuă şi pe celelalte feţe ale turnului, ca şi în jurul deschizăturilor de pe tambur.

manastirea Clocociov (22)

Biserica a fost construită în plan triconic, cu pridvor deschis, având arcade rotunjite pe stâlpi circulari, groşi. Aici, un frumos chenar sculptat în piatră, ce împodobeşte pisania de la 1645, decorează intrarea în interior. Uşa de la intrare, stranele, catapeteasma şi restul de mobilier sunt din lemn frumos sculptat. Pictura însă este nouă, realizată în anul 1937 de către pictorul Nicolae Pană, care a zugrăvit interiorul şi o parte din pridvor. Din vechea pictură se mai păstrează în pronaos tabloul votiv, remarcabil portret de grup, cu portretele ctitorilor şi ale descendenţilor lor direcţi. Repictarea s-a făcut cu ajutorul Episcopului Nichita Duma, sprijinit de domnii Milcoveanu şi P. Protopopescu, acţiune ce a şi avut ca finalitate redeschiderea mănăstirii.

manastirea Clocociov (24) manastirea Clocociov (27)manastirea Clocociov (2)În incintă s-a amenajat şi un muzeu, cu o importantă colecţie de artă veche românească, cuprinzând icoane, piese de artă decorativă − în special argintării, broderii, ţesături şi sculpturi în lemn −, şi cărţi cu ilustraţii gravate în lemn, executate în cele mai cunoscute tipografii din ţară de renumiţi artişti români. Conservate bine, ele constituie o colecţie de o importantă valoare istorică şi culturală, evocând diferite momente din trecutul mănăstirii, precum şi o îndelungată şi intensă activitate creatoare din domeniul artelor decorative.

pr Visarion mormant  Clocociov

Astăzi, obştea mânăstirii numără 40 de maici, stareţă fiind Stavrofora Iulia Băgăceanu, iar slujitor Pr. Nicolae Bălăşoiu.

[1] George Poboran, Istoria oraşului Slatina, ed. II, Slatina, 1908, p. 333.

[2] Ion Ionaşcu, Biserici, chipuri şi documente din Olt, ed. II, Editura Ramuri, Craiova, 1934, p. 41.

[3] Doru Căpătaru, Călător prin Oltenia medievală cu Paul de Alep, Drăgăşani, Editura Kytcom, 2007, p. 89.

manastirea Clocociov (29)

Hram: Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Adresă: Str. Mănăstirii, nr. 3, Slatina
Tel: 0249-435.489
Stareţă: M-hia. Iulia Băgăceanu

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor OBIECTIV ORTODOX.  Fotografiile pot fi preluate numai pentru a fi utilizate in scopuri pozitive.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei, OBIECTIV ORTODOX.

https://i2.wp.com/i1107.photobucket.com/albums/h400/doarortodox/grafice/Obiectiv-Ortodox.jpg

Mănăstirea Cernica

Manastirea Cernica (3)Manastirea Cernica (35)Ctitorie a marelui vornic Cernica Ştirbei şi a soţiei sale Chiajna, Sfânta Mănăstire Cernica este atestată documetar din anul 1608, din timpul domniei lui Radu Vodă Şerban, fiul lui Mihnea Vodă. Documentul consemnează: „Am cumpărat satu Floreştii după Colentina de la Nedelcu şi Stroe, feciorii lui Radu Captaru şi am zidit o monastire la leatu 1608 cu hramul Sfântului Ierarh şi făcătorul de minuni Nicolae de la Mira Lichiei în capul moşiei mele cea de mai sus arătată, într-un ostrov lângă Floreştii din mijloc ce se vecinesc cu Şerban Vodă”. Ctitorul a înzestrat lăcaşul pentru a asigura „hrană părinţilor ce vor petrece într-însa cu viaţă de obşte fără să fie supuşi cuiva”, specificând ca nimeni „din neamul meu să nu fie slobod de a se atinge de dânsa, sau să puie egumen, ci să fie stareţ din acei părinţi ce vor petrece cu viaţă de obşte spre pomenirea mea, a soţiei mele şi a neamului meu, în veacul de acum şi cel ce va să fie”.Manastirea Cernica (7)

Manastirea Cernica (25)În „Istoria Sfintei Monastiri Cernica” monahul Casian Cernicanul – primul istoriograf al mănăstirii – menţionează că după o perioadă „nu se ştie bine cum s-au pustiit pentru că tradiţiile tac şi nu vorbesc desluşit, fără numai dupe istorisirea bătrânilor şi dupe oarecare semne. Se zice că a fost o ciumă foarte mare şi care se crede că este adevărat, pentru că se pustiise locurile acestea …, părinţii dintr-însa unii murise, iar alţii fugise la munte ca să-şi scape viaţa”. Ultimii supravieţuitori, „insuflaţi de Duhul Sfânt au prescris toate hrisoavele ale tuturor moşiilor fericitului Ctitor care acestea sînt: Floreştii dupe Colentina, Floreştii din mijloc, Popeştii; Aninişul, Clincenii, Măgura, Predealu, Cureştii, Săratu, Vălenii, Berivoieştii, Lăcureştii, alţi Lăcureşti, Obileşti, Sgâriata, Limoteşti şi alte mai multe”. Hrisoavele în original au fost duse la Mitropolie, iar copiile au fost zidite într-un tavan. Ulterior aceste documente au fost găsite şi cercetate. Sfântul Lăcaş a rămas nelocuit mai bine de 70 de ani, devenind pustiu deoarece „crescuse pădurea şi hiarele se înmulţise de nu putea nimeni să locuiască pe aici; că satele se pustiiseră şi nu se găsea nici un om de pe acea vreme ca să spuie ce a fost pe aici. … Că ce puteai să vezi în chiliuţele bieţilor călugări! se încuibaseră broaştele ţestoase şi în Biserică unde săvârşea Sfintele Rugăciuni, locuiau şerpii şi şopârlele, dupe cum istoria ne arată”.

Manastirea Cernica (12)

Manastirea Cernica (4) Continuă lectura

Mănăstirea Stelea (Târgovişte)

Manastirea Stelea (2)Manastirea Stelea (8)În valorosul tezaur cultural-istoric şi artistic al Târgoviştei, Sfânta Mănăstire Stelea se înscrie ca o prezenţă semnificativă, a cărei importanţă depăşeşte limitele vechii capitale a Ţării Româneşti.
Ansamblul arhitectural al Mănăstirii Stelea reprezintă o zonă cu profunde implicaţii în evoluţia urbanistică a oraşului medieval, cu construcţii ridicate pe parcursul mai multor veacuri, ultima – considerată cronologic – fiind ctitoria lui Vasile Lupu din 1645. Continuă lectura

Mănăstirea Suzana

Manastirea Suzana datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea fiind întemeaită de o ardeleancă din Săcele, judeţul Braşov, pe nume Stanca Arsicu. Aceasta provenea dintr-o familie înstărită de mocani, la vîrsta cuvenită se căsătoreşte dar rămâne văduvă în foarte scurt timp. Într-o zi, Stanca Arsicu împreună cu servitoarele şi cu cărăuşii ce o însoţeau, după ce au trecut pasul Bratocea, lăsând în urmă muntele Ciucaş şi Cheia Munţilor îndrepându-se spre Vălenii de Munte, din pronia divină ajung  într-o poiană deosebit de frumoasă şi luminoasă ddin mijlocul codrului, poiana Schitul Cornul Caprii.

Schitul Cornul Caprii, distrus de către turci, fusese metoc al Mănăstirii Sinaia care avea câteva ochiuri de fâneaţa pe valea Teleajenului. După distrugerea schitului Mănăstirea Sinaia nu l-a mai putut reconstrui rămănând astfel ruină.

Stanca Arsicu poposeşte astfel pe Valea Stancei, în poiana schitului unde, conform tradiţiei are „o vedenie dumnezeiască: descoperă o lumină cerească iar o mireasmă plăcută îmbălsămase aerul cu un miros neasemănat de frumos.”  Pe drumul de întoarcere se opreşte la mănăstirea Sinaia unde destăinuieşte totul părintelui Stareţ Nifon Ieromonahul (1737-1773) de la care află că „acolo fusese o mănăstire de călugăriţe care au trăit în acel loc în pustnicie” doar că „mănăstirea s-a dărâmat iar călugăriţele, unele alungate iar altele chiar omorâte de armatele unor hoarde barbare care au intrat în ţară pe acel drum, pentru a prăda şi robi poporul român.”

Stanca Arsicu este călugărită la mănăstirea Sinaia unde primeşte numele de Suzana. Monahia Suzana îşi vinde toate casele şi proprietăţile de la Săcele şi împreună cu alte doritoare de viaţă monahală încep reconstruirea schitului care se va numi după numele fondatoarei sale.

Prima biserică a mănăstirii cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, a fost construită cu bârne de lemn în preajma anului 1740 şi a durat 100 de ani.

În anul 1840 este construită a doua biserică a mănăstirii, o biserică din piatră mult mai spaţioasă dar care nu dăinuie decât 40 de ani, până în anul 1880.

Între anii 1880-1882, cu sprijinul Regelui Carol şi al Guvernului de atunci care au contribuit financiar şi cu ajutorul altor ctitori şi făcători de bine s-a construit biserica ce dăinuieşte şi astăzi. Această biserică este în forma de cruce, arhitectura este tipic muntenească cu pridvorul închis, exteriorul nu prezintă motive ornamentale sau decoraţii.

Pictura în culori pe bază de ulei, a fost realizată în anul 1882 de unul din ucenicii lui Tăttărăscu şi anume Petre Nicolau. Aceasta a fost restaurată în anul 1976 de pictorul Gheorghe Vânătorul.

În anul 1911 a fost construit paraclisul cu hramul Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, care a durat până în anul 1971 când a fost distrus de un incendiu. Acesta a fost reconstruit (1971-1974) cu sprijinul Părintelui Patriarh Justinian Marina care l-a şi sfinţit în ziua de 7 decembrie 1974.

În prezent, mănăstirea are organizare idioritmică, slujbele sunt săvârşite zilnic şi vieţuitesc un număr de 50 de monahii.

Adresa: Mănăstirea Suzana, sat Măneciu – Prahova ( Situata pe valea Teleajenului, la 40 de kilometri de Valenii de Munte – 14 km de Maneciu)

Schitul Pătrunsa

Schitul este situat în comuna Bărbăteşti, judeţul Vâlcea, la 7 km depărtare de sat şi are hramul „Cuvioasa Paraschiva”, de la numele mamei episcopului Climent.

Acest schit a fost construit în 1740 de către Episcopul Climent al Râmnicului în amintirea faptului că aici a fost născut de mama sa Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, fugară peste munte de frica unei invazii turceşti, adăpostindu-se la poalele muntelui Buila, în locul numit astăzi Pătrunsa.

Schitul este distrus în urma căderii unei stânci, fiind refăcut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, de postelnicul Dumitru, protopopul Pietraru şi postelnicul Ion Bărbătescu, probabil urmaşi ai episcopului Climent.

În anul 1895, schitul a fost iarăşi părăsit şi lăsat fără slujitori, dar a fost readus la viaţă între anii 1934-1935 şi resfinţit în ziua de 23 august 1936, prin truda ieromonahului Veniamin Grigorescu. Actuala construcţie datează din sec. XIX iar pictura în stil Brâncovenesc cu influenţe populare (vezi Sf. Dumitru, Sf. Gheorghe pictat deasupra intrării la pridvorul exterior).

Biserica a suferit modificări în 1963 şi 1977 când a fost construită casa stareţului Veniamin Grigorescu (1935-1975) şi Paul Niculescu 1975-1990, atunci fiind închis pridvorul şi biserica acoperită cu tablă.

Schitul se păstrează astăzi în stare bună şi este declarat monument istoric.

Hram: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Stareţ:Varsanufie Gherghel
Adresă: com. Bărbăteşti, Valcea, Romania
text: arhiram.ro
fotografii: Obiectiv Ortodox

https://i2.wp.com/i1107.photobucket.com/albums/h400/doarortodox/grafice/Obiectiv-Ortodox.jpg

Mănăstirea Coșuna

foto: seminatul-teologic-ortodox.blogspot.comfoto: seminarul-teologic-ortodox-craiova.blogspot.com

Mănăstirea Coşuna Bucovăţul vechi este una dintre cele mai vechi construcţii atestate documentar din ţinuturile Craiovei, fiind o piesă de inestimabilă valoare patrimonială a Mitropoliei Olteniei. Mereu o mărturie vie ce şi-a păstrat identitatea în timpul istoric, mănăstirea a rămas permanent ancorată în timpul liturgic, deşi pe trupul ei poartă semnele intemperiilor vremii, ale jafurilor şi incendiilor ce nu au reuşit să o doboare. Data construirii ei este indicată diferit în mai multe izvoare, cea mai veche mărturie atestând zidirea ei în anul 1483, informaţie întărită de marii istorici Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Nicolae Iorga. A fost zidită din piatra (la temelie) şi cărămida (pentru soclu şi ziduri) vechiului castru roman Pelendava. Deşi astăzi funcţionează ca biserică de parohie, denumirea bisericii închinate Sfântului Ierarh Nicolae a rămas Mănăstirea Coşuna Bucovăţul vechi.

sursa: Fototeca Ortodoxieisursa: Fototeca ortodoxiei

Se ştie că, pe lângă rolul liturgic pe care l-au avut în viaţa credincioşilor mai tot timpul, mănăstirile erau şi adevărate fortăreţe, scuturi de apărare în vremurile tulburi ce au venit nu de puţine ori peste pământul ţării noastre.

Mănăstirea Coşuna Bucovăţul Vechi s-a bucurat încă de la începutul existenţei ei istorice de toate exigenţele ctitoreşti, fiind amplasată într-o regiune cu populaţie densă, cu o poziţie strategică, favorizată de apele Jiului, beneficiind de un cadru deosebit de atrăgător datorită secularilor codri de stejar ce se găsesc în apropiere. Cu toate aceste daruri de la Dumnezeu, mănăstirea şi-a împlinit cu prisosinţă destinaţia pentru care a fost zidită, fiind, de-a lungul anilor, pavăză a creştinătăţii şi mărturie a Sfintei Jertfe, dar şi un puternic centru de atracţie turistică, după cum mărturiseşte cronicarul Dionisie Eclesiarhul, în Proimionul Condicii mănăstirii.

foto: jurnalromanesc.blogspot.comfoto: jurnalromanesc.blogspot.com

La picioarele sfântului ei altar s-au prosternat, în timpuri de pace sau furtună, ierarhi, voievozi, bani, boieri şi credincioşi, înălţând lui Dumnezeu rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile Sale, dar şi rugăciuni de izbăvire a pământului străbun de păgânească sabie ce adesea se abătea asupra lui.

Zidită pe locul vechiului castru roman Pelendava

Descoperirile arheologice şi numismatice din această regiune demonstrează existenţa unui castru roman între anii 400-350 î.Hr. care purta denumirea de Pelendava, făcând parte dintr-un complex sistem de apărare, ce se găsea la răscrucea drumurilor: Drobeta-Altus, Sarmizegetusa-Danubius, barând trecerea duşmanilor către centrul politico-administrativ din Munţii Orăştiei. Dovada acestor vechi aşezări a fost descoperită pe locul actualei biserici a mănăstirii, unde au fost găsite mai multe obiecte de ceramică şi vase de lut, obiecte ce formează Tezaurul traco-getic de la Craiova şi Tezaurul de la Mofleni.

foto: jurnalromanesc.blogspot.comfoto: jurnalromanesc.blogspot.com

În timpul împăratului Traian (97-117), romanii construiesc un castru militar din valuri de pământ întărit, pe ţinutul Pelendava. Acest spaţiu a cunoscut o mare înflorire datorită poziţiei sale geografice, protejat fiind şi de garnizoana romană. Ca mărturii stau o serie de vestigii arheologice, cum sunt resturile unui zid din cărămidă care se mai păstrează şi astăzi în apropierea mănăstirii. Un lucru este foarte clar: înainte ca trupele romane să părăsească Dacia, în timpul împăratului Aurelian (270-275), viaţa a gravitat în jurul zonei Bucovăţ-Mofleni (locul pe care urma să se construiască mănăstirea), urmând ca, mai apoi, să se extindă spre oraşul Craiova, în vatra ei actuală.

foto: jurnalromanesc.blogsport.comfoto: jurnalromanesc.blogspot.com

Numele sfântului lăcaş, în decursul timpului

Primul nume cu care mănăstirea apare atestată de documente este Coşuna sau La Coşuna – aşa cum este ea numită în Actul Mitropolitului Eftimie al Ţării Româneşti (ianuarie 1574) şi în Actul lui Mihai Voievod Viteazul (februarie 1574). Cuvântul coşuna este de origine slavonă şi înseamnă păşune, fâneaţă, cosit, îndeletniciri des întâlnite la oamenii de la câmpie. Alţi cercetători au asociat cuvântului coşuna înţelesul de koşciuna, cuvânt care în limba latină are semnificaţia de fa-bulă, asociind această denumire cu locul legendar al ruinelor vechiului castru roman Pelendava, sens potrivit căruia coşuna ar indica un loc legendar, un monument funerar sau o necropolă.

După o veche tradiţie, denumirea de coşuna ar fi legată de faptul că, în trecut, până în preajma primului război mondial, coborau din munţii Gorjului şi ai Vâlcii coşunarii care împleteau toamna coşuri de răchită, recoltată de pe malurile Jiului, schimbau aceste coşuri pe diverse cantităţi de grâu şi de porumb cu locuitorii de la câmpie.

foto: seminarul-teologic-ortodox-craiovafoto: seminarul-teologic-ortodox-craiova.blogspot.com

La scurt timp după restaurarea mănăstirii, din anul 1572, pe lângă numele de Coşuna l-a primit şi pe cel de Bucovăţ, de la moşia din satul cu acelaşi nume situat pe malul celălalt al Jiului. Cuvântul bucovăţ este de origine slavonă, avându-şi rădăcina în buk care înseamnă fag, în aceste locuri existând păduri de fag.

Între anii 1834-1843, obştea mănăstirii Coşuna Bucovăţul vechi a fost mutată în partea dreaptă a Jiului, unde s-a construit o altă biserică, iar pentru a o deosebi de cea veche, ea a luat denumirea de Bucovăţul Nou.

Cartierul unde se află amplasată actual biserica se numeşte Mofleni, denumire atestată documentar pentru prima dată în anul 1799.

Aici funcţionează Seminarul Teologic Mitropolitan

Începuturile Mănăstirii Coşuna Bucovăţul vechi se pierd în trecutul poporului nostru. Originea ei este mult mai veche decât cea a bisericii actuale. Anul în care a fost construită este menţionat într-o Delă pentru mănăstirile şi bisericile din jurul Craiovei (1838) ca fiind 1483. Cel dintâi egumen atestat de documente poartă numele de Eftimie (1571-1575) şi este menţionat de Actul emis de voievodul Ţării Româneşti Alexandru al II-lea Mircea, în care era menţionată donaţia doamnei Dobra către mănăstire.

În anul 1583, marele clucer Pârvu închina Mănăstirea Coşuna lavrei Meteora din Grecia, devenind astfel prima mănăstire românescă închinată către o mănăstire străină, după mănăstirea Zdralea, închinată de ctitorul ei, Barbu I, banul Craiovei, mănăstirii atonite Xenofon.

Mulţi egumeni au cârmuit acest lăcaş dumnezeiesc, dintre toţi aceşti vrednici de laudă ostenitori Arhimandritul Teofil Niculescu ocupă un loc de seamă.

În anul 1896, biserica mănăstirii purta pe trupul ei rănile primului război mondial. Este restaurată de Comisia monumentelor istorice, definitivându-se forma pe care o are astăzi biserica. Spirit luminat şi cu mari capacităţi de muncă, stareţul Teofil Niculescu (1934) a participat activ la viaţa mănăstirii, construind chilii pentru călugări, restaurând în totalitate mobilierul bisericii.

După ce este desfiinţată, în anul 1939, iar apoi reînfiinţată, ca biserică de parohie, în chiliile fostei mănăstiri avea să înceapă a funcţiona Seminarul Teologic Mitropolitan „Sfântul Grigorie Teologul“, devenind strălucită vatră de cultură teologică pentru formarea viitorilor slujitori ai sfintelor altare din Mitropolia Olteniei, biserica fiind, ani de-a rândul, paraclis al generaţii şi generaţii de elevi seminarişti. De pe băncile seminarului au ieşit oameni pregătiţi, dintre care mulţi au ajuns preoţi, profesori şi chiar arhierei. Dintre aceştia menţionăm doar câteva nume: Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Irineu, Mitropolitul Olteniei, Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei etc. Primul director al Seminarului Teologic de la Mofleni a fost arhimandritul Teofil Niculescu.

foto: jurnalromanesc.blogspot.comfoto: jurnalromanesc.blogspot.com

Monument de artă religioasă

Singura clădire care se mai păstrează astăzi din vechea mănăstire este biserica. Este ctitoria banului Stepan şi a fiului său, Pârvu, fiind construită într-un timp record: 75 de zile (20 iulie-3 octombrie1572).

Toate elementele bisericii sunt impresionante şi îmbracă o aură deosebită, parcă în aşteptarea eshatologiei. Despre turla bisericii se spunea că „era frumos zidită cum numai la puţine biserici din ţara noastră se mai întâlneşte“, iar, despre pictura bisericii Mănăstirii Coşuna Bucovăţul Vechi, Cezar Boliac spunea că „nu avem nimic în ţară mai frumos şi mai vrednic de păstrat“, ea fiind, într-adevăr, o piesă de rară valoare a vechii picturi bisericeşti din ţara noastră.

Una dintre caracteristicile picturii este fresca policoloră din sfântul altar şi din naos, realizată de pictori care şi astăzi au rămas anonimi.

O altă piesă de valoare este Zodiacul, pictură executată în pronaosul bisericii. La noi în ţară, pentru prima dată, zodiacul în pictura bisericească apare în secolul al XVI-lea, atunci când este adus de zugravi din sudul Dunării. Primele reprezentări la găsim la mănăstirile din nordul Moldovei (Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa).

În Ţara Românească apare pentru prima dată la Mănăstirea Tismana (1563).

Astăzi, biserica este monument istoric, în ea săvârşindu-se sfintele slujbe doar la ocaziile speciale: de hram şi la sărbătorile mari. În anul 2002, a fost definitivat un frumos paraclis cu osteneala conducerii seminarului, cu hramul „Sfântul Grigorie Teologul“, aşezat în curtea seminarului, în care elevii seminarişti participă la slujbele de practică liturgică, dar care este şi biserică de enorie pentru credincioşii din cartierul Mofleni.
(textul: ziarul Lumina)