Mănăstirea Cernica

Ctitorie a marelui vornic Cernica Ştirbei şi a soţiei sale Chiajna, Sfânta Mănăstire Cernica este atestată documetar din anul 1608, din timpul domniei lui Radu Vodă Şerban, fiul lui Mihnea Vodă. Documentul consemnează: „Am cumpărat satu Floreştii după Colentina de la Nedelcu şi Stroe, feciorii lui Radu Captaru şi am zidit o monastire la leatu 1608 cu hramul Sfântului Ierarh şi făcătorul de minuni Nicolae de la Mira Lichiei în capul moşiei mele cea de mai sus arătată, într-un ostrov lângă Floreştii din mijloc ce se vecinesc cu Şerban Vodă”. Ctitorul a înzestrat lăcaşul pentru a asigura „hrană părinţilor ce vor petrece într-însa cu viaţă de obşte fără să fie supuşi cuiva”, specificând ca nimeni „din neamul meu să nu fie slobod de a se atinge de dânsa, sau să puie egumen, ci să fie stareţ din acei părinţi ce vor petrece cu viaţă de obşte spre pomenirea mea, a soţiei mele şi a neamului meu, în veacul de acum şi cel ce va să fie”.

În „Istoria Sfintei Monastiri Cernica” monahul Casian Cernicanul – primul istoriograf al mănăstirii – menţionează că după o perioadă „nu se ştie bine cum s-au pustiit pentru că tradiţiile tac şi nu vorbesc desluşit, fără numai dupe istorisirea bătrânilor şi dupe oarecare semne. Se zice că a fost o ciumă foarte mare şi care se crede că este adevărat, pentru că se pustiise locurile acestea …, părinţii dintr-însa unii murise, iar alţii fugise la munte ca să-şi scape viaţa”. Ultimii supravieţuitori, „insuflaţi de Duhul Sfânt au prescris toate hrisoavele ale tuturor moşiilor fericitului Ctitor care acestea sînt: Floreştii dupe Colentina, Floreştii din mijloc, Popeştii; Aninişul, Clincenii, Măgura, Predealu, Cureştii, Săratu, Vălenii, Berivoieştii, Lăcureştii, alţi Lăcureşti, Obileşti, Sgâriata, Limoteşti şi alte mai multe”. Hrisoavele în original au fost duse la Mitropolie, iar copiile au fost zidite într-un tavan. Ulterior aceste documente au fost găsite şi cercetate. Sfântul Lăcaş a rămas nelocuit mai bine de 70 de ani, devenind pustiu deoarece „crescuse pădurea şi hiarele se înmulţise de nu putea nimeni să locuiască pe aici; că satele se pustiiseră şi nu se găsea nici un om de pe acea vreme ca să spuie ce a fost pe aici. … Că ce puteai să vezi în chiliuţele bieţilor călugări! se încuibaseră broaştele ţestoase şi în Biserică unde săvârşea Sfintele Rugăciuni, locuiau şerpii şi şopârlele, dupe cum istoria ne arată”.

Al doilea moment istoric important, la fel de valoros ca şi ctitorirea de la 1608, este anul 1781 când – la 1 Septembrie – vine la stăreţie Sfântul părinte şi Arhimandrit Gheorghe, unul din ucenicii Sfântului Paisie de la Neamţ. Considerat al doilea ctitor al mănăstirii, el reface obştea de monahi risipită datorită războaielor şi ciumei, ridică din ruină biserica şi tot ceea ce înseamna moştenirea sa materială, acei ani constituind începutul ascensiunii vieţii monahale la Cernica. Venit de curând din Sfântul Munte Athos şi dorind să se întoarcă acolo, părintele Gheorghe a refuzat mai multe stăreţii. În vis „i s-a arătat Arhiereul lui Hristos Nicolae” care i-a poruncit „să-i curăţească locaşul de hiare sălbatice”. Însoţit de dascăl, mergând pe jos până în satul Floreştii de Sus şi întrebând de schit, „pe mulţi îi prindea mirarea de cele întrebate de dânşii, şi mergând prin sat au găsit pre un bătrân ce ştia cărarea; au mers câte trei şi au trecut pre nişte lemne, că apa era foarte mică, şi trecând în ostrov abia au putut să păşească până la Biserică”.Clădirea veche de 173 de ani avea zugrăveala deteriorată, dar păstra icoana Sfântului Ierarh Nicolae. Mai târziu, la 5 septembrie 1797, această icoană făcătoare de minuni a fost îmbrăcată în argint de boierul Pătraşcu Stancu. Tradiţia consemnată în scris de smeritul monah Casian Cernicanul menţionează că Stareţul Gheorghe „după ce s-au închinat au intrat în Sfântul Altar şi îndată a văzut că se descolăceşte un şarpe groasnic. Iar Stareţul a zis către acel şarpe: ganu tatii, până acum ai locuit tu aici, iar acum să mi te duci, că avem să locuim noi, iar hiara cum a auzit acest cuvant degrab s-a dus”.Împreună cu ucenicii Atanasie şi Serafim cu care venise de la Neamt, stareţul Gheorghe a început munca de refacere a sfântului lăcaş căzut în paragină: „două turle având, dar erau căzute de cutremur, pardoseala era găurită şi mai de tot stricată de multă vechime. Din amvon se vedeau două chiliuţe foarte dărâmate încât nu putea să locuiască nimeni în ele. Din naintea Bisericii era un salcâm gros… şi lângă salcâm era nişte dărâmături de case, ce fusese trapeza părinţilor mai nainte şi o pivnicioară sub ea. Aici este casa unde s-a găsit hrisovul vetrii şi celelalte copiate şi se mai afla dărâmături sub ele, în locul trapezei cei mari, unde acum este prescurărie, erau casele fericitului Vornic Cernica căzute până în faţa pământului, dar pivniţa sta fiindcă era boltită”.

Celor trei pustnici au început a li se alătura alţii astfel că „până toamna se făcuse şase fraţi”. Au petrecut prima iarnă lucrând la cheresteaua „pentru dregerea caselor că nu avea unde să se adăpostească nimeni”, hrănindu-se din mila credincioşilor şi locuind în pivniţa unde „pusese pae şi acolo se odihneau”. Noaptea stareţul „îşi învăţa fiii cei duhovniceşti învăţături de suflet folositoare, că atât era de dulce la cuvinte încât putea să scoată lacrimi şi din inimă de piatră, după mărturisirea prinţului Mavrogheni ce arată într-al său hrisov zicând aşa: Eu singur l-am văzut şi de cuvintele lui foarte m-am folosit, că este un bărbat de Dumnezeu insuflat”.
După un an şi jumătate se strânseseră 16 fraţi, „având toţi câte un toporaş şi toată ziua tăiau la mărăcini de curăţea locul şi noaptea făcea foc cu dânşii şi se culca pe lângă dânsul. Că nimenea nu avea aşternut al său deosebit, ci care unde apuca acolo se culca vara, iar iarna în pivniţă …, iar pravila şi-o săvârşea numai cu cele şapte Laude fără de Sfânta Liturghie, că nu avea cele trebuincioase”. Ulterior, prin milosteniile familiilor Dudescu şi Golescu, obştea care ajunsese la 33 de fraţi obţine cele trebuincioase. În anul 1784 „la Duminica Floriilor au trimis toate cele trebuincioase la călugărie şi o mantie pentru Stareţul şi după o săptămână a trimis pe doi părinţi la Părintele Mitropolit de-a făcut pre Ghenadie preot şi pre Irinarh diacon. Şi de atunci înainte a început slujba Bisericei neîncetat care se ţine şi până astăzi; şi orânduind pravila Bisericii întocmai ca la obştile Sfântului Munte”.În anul 1786, pe vremea Domnului Mavrogheni obştea număra 103 fraţi. „Acest iubitor de Hristos Domn se prinsese frate de cruce cu Părintele Stareţul nostru Gheorghie şi venea adesea de cerceta această pustietate ce era atunci şi să veselea şi mânca la masă împreună cu toţi pustnicii 103, împreună cu Stareţul lor şi văzând sărăcia lor, le-au făcut tain de pâine la cuptoarele domneşti şi le trimitea cojoace, iminei, abale pentru rase şi cele alte trebuincioase pentru îmbrăcăminte şi le-au dat bani de au făcut moară în vadul lui Radu Captaru şi alte asemenea mile”.Războiul cu nemţii din 1787 a întrerupt daniile, „iar Măria Sa Mavroghenie văzând că au rămas părinţii cu totul lipsiţi, le-au dat Mănăstirea Curtea de Argeş şi o au stăpânit mai bine de doi ani până s-au făcut pace şi după aceia iar au început a-şi primi milele de mai sus arătate până în zilele Măriei Sale Alexandru Moruz şi a Părintelui Mitropolit Filaret”.
Ca să se poată întreţine, o parte din obştea de la Cernica ajunsă la un efectiv de 130 de fraţi, s-a statornicit la Căldăruşani. Începând cu 1793-1794 când cuviosul Gheorghe ajunge stareţ şi la Mănăstirea Căldăruşani, între cele două aşezăminte monahale se stabileşte o strânsă legătură: „să liniştea câte zile şedea în Căldăruşani şi apoi pleca la Cernica şi şedea o vreme acolo şi iar se întorcea la Căldăruşani şi în lipsă-i la Cernica rămânea părintele Timoftei de îngrija lipsa Stareţului, care se numea egumen, şi în Căldăruşani rămânea Doroftei care slujea asemenea şi aşa-i era petrecerea părintelui Stareţ Gheorghie când în Căldăruşani, când în Cernica”.La Mănăstirea Cernica se află un ostrov descoperit în 1782 de un frate care „umblând iarna prin pădure dupe nişte lemne trebuincioase, pentru că vara nu putea umbla din pricina smârcului de apă, că şi acesta este ocolit de apă, dar nu este mare ca la celălalt şi n-are limpezeală de apă împrejurul lui şi umblând fratele prin acea pădure, au văzut că este pământ şi dându-i ocol a înţeles că este ostrov ca şi celălalt şi i-a spus părintelui Stareţ ca să vie să-l vadă şi cum l-a văzut foarte mult i-a plăcut şi făcând o punte, trecea vara într-însul şi a pus de l-au curăţit de pădure şi au sădit vii, meri, peri şi tot felul de poame, … şi a făcut şi vreo câteva colibi pentru părinţi liniştitori… A poruncit să facă şi o bisericuţă dar n-au avut timp pentru că s-au început răsboiul cu nemţii şi era ţara foarte tulburată”. Abia în 1788 boierul Dan Braşoveanu a făcut o Bisericuţa în numele Sfântului Gheorghe „şi mergeau părinţii de se nevoiau toată săptămâna, iar Sâmbăta venea în ostrovul cel mare şi se împărtăşea cu Sfintele Taine şi Luni iar plecau acolo, dar nu toţi, ci numai cei ce se alegeau de Stareţul”. Dăinuind până la 14 Octombrie 1802, această bisericuţă deteriorată de cutremur a fost refăcută prin grija părintelui Nicodim Greceanu. În 1831 părintele Calinic a dărâmat-o şi a rezidit-o din temelii.

În 1785, aflându-se la Căldăruşani şi îmbolnăvindu-se, stareţul Gheorghe a numit ca succesor pe părintele Dorotei. Diata stareţului Gheorghe de la Cernica, celebru text de asceză şi mistică românească, binecunoscut bibliografiei teologice, datează din acest moment. Mai apoi, Diata a fost întărită cu pecetea Sfintei Mitropolii şi cu semnătura Părintelui Grigorie Mitropolitul, devenind un important îndreptar duhovnicesc pentru monahi.
Retrăgându-se la Cernica, cuviosul stareţ Gheorghe s-a însănătoşit şi a mai trăit 22 de ani. În 1806 „bolnăvindu-se iarăşi au strâns pre toţi părinţii şi le-au zis: ganii (dragii) tatii, să ştiţi că Cernica va merge foarte bine până la al patrulea stareţ, iar de aci înainte Dumnezeu ştie; şi pe urmă l-au aşezat stareţ pe Părintele Iachint Ieromonahul ce-i fusese ucenic mai înainte, care nu de mult venise din Sfântul Munte. Pe Părintele Timoftei mai înainte îl pusese iconom, iar Cuviosul Stareţ Gheorghie s-a dus către domnul Duminică către şapte ceasuri din noapte, stăreţind de la anul 1781 Septembrie 1 până la anul 1806 Decembrie 3”.

Un alt moment istoric de o deosebită importanţă pentru sfântul lăcaş, împlinirea menirii sale, a fost prezenţa în fruntea obştii timp de 32 de ani (1818-1850) a celei mai luminoase şi reprezentative personalităţi bisericeşti a timpului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Ctitor de mănăstiri şi biserici, de spitale, şcoli şi case pentru copiii orfani, el este ctitorul celor mai importante clădiri ale Mănăstirii Cernica. În timpul stareţiei sale s-au ridicat cetatea şi Biserica Sfântul Gheorghe, clădirea stăreţiei şi aproape toate casele de pe insula care poartă numele aceluiaşi sfânt mare mucenic. Iubitor de cultură, a pus bazele unei valoroase biblioteci şi a deschis o şcoală de pictură bisericească. În septembrie 1850 a fost ales în scaunul episcopal de la Râmnicu-Vâlcea, de unde, bătrân şi bolnav, s-a retras la Mănăstirea Cernica în mai 1867.  Aici a mai trăit aproape un an ca simplu monah. La 11 aprilie 1868 Dumnezeu l-a chemat la Sine şi a fost îngropat în pridvorul bisericii Sfântul Gheorghe, ctitoria sa. Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica s-a înfăptuit la 23 octombrie 1955 în prezenţa multor ierarhi români şi străini, a numeroşi călugări, preoţi şi credincioşi. Moaştele au fost aşezate spre cinstire şi închinare în biserica Sfântul Gheorghe.

Veche vatră de rugăciune şi cultură, ctitorie a Vornicului Cernica Ştirbei, Sfânta Mănăstire Cernica este atestată documentar la 1608 prin hrisovul domnesc al lui Radu Vodă Şerban. În acel an Vornicul Cernica reface un vechi schit căruia îi dă numele său, îl înzestrează cu pământuri, păduri şi sate, spre veşnica pomenire a numelui şi a neamului său. Aşezare pitorescă la marginea Bucureştiului, mănăstirea este zidită în mijlocul unui lac înconjurat de păduri seculare, prezentând în orice anotimp aceeaşi atracţie, atât pentru cei ce iubesc frumosul, cât mai ales pentru credincioşii creştini. Două biserici impunătoare şi câteva capele închinate celor mai cunoscuţi dintre sfinţi, un muzeu reprezentativ de carte veche şi artă bisericească ce au supravieţuit vitregiilor soartei, iată zidirile ce alcătuiesc zestrea de credinţă a mănăstirii. Ansamblul de chilii ale celor optzeci şi patru de călugări pe care îi găsim astăzi aici, este ocrotit de o cetate largă cu arhitectură tipică zonelor de câmpie, adică nici prea înaltă spre a fi reperată uşor, dar nici neputincioasă în a-şi apăra locuitorii.

Al doilea moment istoric important şi aproape la fel de valoros ca şi cel de la 1608 este anul 1781, an în care vine ca stareţ al mănăstirii Sfântul părinte şi Arhimandrit Gheorghe, unul din ucenicii marelui Sfânt Paisie de la Neamţ. El reface obştea de monahi care se risipise datorită războaielor şi ciumei, ridică din ruină biserica şi tot ce înseamnă moştenire materială, acei ani constituind începutul ascensiunii vieţii monahale aici la Cernica. Pe ruinele vechii biserici este ridicată la 1815 Biserica Sf. Nicolae din Ostrov, biserică a cărei pictură interioară a fost realizată de zugravul Fotache, unul din ultimii meşteri ai picturii medievale. Împlinirea menirii acestui lăcaş a fost aceea de a-l fi avut ca stareţ între anii 1818-1850 pe cea mai luminoasă şi reprezentativă personalitate bisericească a timpului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Ctitor de mănăstiri şi biserici, de spitale, şcoli şi case pentru copiii orfani, el este ctitorul celor mai importante clădiri ale Mănăstirii Cernica. În timpul stareţiei sale, din neizbăvită osârdie, s-au ridicat cetatea şi Biserica Sf. Gheorghe, clădirea stăreţiei şi aproape toate casele de pe insula care poartă numele aceluiaşi sfânt mare mucenic. Iubitor de cultură, a pus bazele unei valoroase biblioteci şi a deschis o şcoală de pictură bisericească. A fost trecut în rândul sfinţilor în anul 1955, an în care prigoana comunistă împotriva credinţei strămoşeşti cunoştea apogeul.

Între zidurile mănăstirii, de-a lungul timpului, au trăit nenumăraţi fraţi întru credinţă, de la simpli călugări la episcopi şi mitropoliţi. Tot aici au fost găzduiţi episcopi şi mitropoliţi din Basarabia şi Bucovina, ce fuseseră exilaţi odată cu alipirea acestor teritorii la Rusia sovietică.     O instituţie de reală importanţă a fost Seminarul Monahal ce a funcţionat aici şi care a dat oameni de seamă ai bisericii, între care se numără şi Teoctist, fost patriarh al României, care timp de opt ani a învăţat în această şcoală. Odată cu declanşarea celui de-al doilea război mondial, au fost închise atât seminarul cât şi tipografia mănăstirii. Aflându-ne astăzi sub binecuvântarea şi purtarea de grijă a Prea Fericirii Sale, trăind timpuri fără spaima de a fi prigoniţi de un regim ateu, mănăstirea se va ridica, astfel că dintr-o mănăstire cu preocupări agricole dorim să împlinim o viaţă complexă, după toate rânduielile monahale, în care tinerii care doresc să ardă viu şi adevărat urmând pe Hristos, să găsească hrana pentru suflet şi potrivit înclinaţiilor fiecăruia să poată fi un tipograf, un profesor, un bun meşter în atelierele de articole bisericeşti, toate împletite cu viaţa de rugăciune.

Din anul 1995 s-a redeschis Seminarul Teologic Monahal, unde printre mai tinerii profesori monahi a luat din nou loc la catedră singurul profesor al fostului seminar, aducând cu sine în chip simbolic, prezenţa marilor profesori de atunci. Acestea toate înseamnă muncă şi dăruire şi suntem bucuroşi că Omul nu a uitat să-i dea lui Dumnezeu ce este mai frumos, sprijinind marile lucrări de restaurare a bisericilor, picturii şi a ridicării unui nou local de şcoală pentru noile generaţii de tineri care păşesc pe calea sfintelor învăţături.     Din înalţimea turnului clopotniţei, străjer neobosit în calea vremurilor, sunetele clopotelor adună la rugăciune pe toţi cei dornici de a se împărtăşi în cuvântul lui Dumnezeu cât şi pe simplul vizitator iubitor de frumos.

textul: cernica.go.ro

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei.

Publicitate