Mănăstirea Neamţ

Mănăstirea Neamţ se află la 15 km nord-vest de cetatea Neamţ, pe valea pârâului Nemţişor. Această mănăstire este cea mai veche şi mai însemnată mănăstire din Moldova. Cea dintâi biserică de zid la Mănăstirea Neamţ a fost înălţată de domnitorul Petru Muşat (1375-1391), pe locul unui vechi schit de lemn.

Turnul clopotniţă, străbătut la bază de gangul boltit al intrării, este ridicat de domnitorul Alexandru cel Bun, la începutul sec. Al XV-lea, precum şi chiliile şi zidurile de cetate cu turnuri de apărare.

Biserica actuală, cu hramul „Înălţarea Domnului”, este zidită de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei, între anii 1485-1497, după cum atestă documentele şi pisania care se află deasupra uşii de la intrare în pridvor, pe latura sudică.

Această biserică este cea mai mare şi mai expresivă dintre toate ctitoriile Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Zidită spre sfârşitul secolului al XV-lea, această biserică este cel mai reprezentativ monument al arhitecturii moldoveneşti, atât ca plan şi structură interioară, cât şi ca mod de decorare al faţadelor. Combinarea în mod unitar a elementelor mai valoroase ale realizărilor anterioare, alăturând naosului treflat al bisericilor de tipul „Sf. Gheorghe” din Hârlău, pronaosul cu două cupole, folosit la cele de tipul bisericii „Sf. Ioan” din Piatra Neamţ, face din această construcţie o realizare de excepţie.

Planul bisericii, prin introducerea camerei mormintelor între naos şi pronaos şi adăugarea unui pridvor închis pe latura de vest, stabileşte tipul clasic al bisericii de mănăstire, care va fi preluat în secolele următoare. În planul original, pe latura de sud a absidei altarului s-a adăugat, la jumătatea sec. Al XVI-lea, clisiarniţa (cameră anexă care adăposteşte obiecte şi veşminte de cult), în timpul domniei lui Iliaş Vodă (1550).

Sistemul de boltire al bisericii este caracteristic arhitecturii moldoveneşti din timpul Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, repetându-se la cele cinci bolţi din sistem de arce piezişe. Aceasta favorizează în cazul naosului micşorarea circumferinţei turlei, care devine mai zveltă, încununând armonia proporţiilor ansamblului.

Decoraţia exterioară a bisericii consacră stilul moldovenesc, rezultat prin îmbinarea elementelor bizantine (ceramica smălţuită) şi gotic, (ancadramentele de uşi şi ferestre şi contraforturi), adaptate fondului autohton. Faţadele sunt bogat ornamentate cu două şiruri de ocniţe sub cornişă, firide în dreptul absidelor, şiruri de cărămidă smălţuită şi triunghiuri, diferit colorate.

Pictura interioară din biserică marchează două etape distincte. În altar, naos şi camera mormintelor ea aparţine epocii lui Ştefan cel Mare şi se caracterizează prin dimensionarea mai amplă a panourilor în care sunt înscrise scenele, prin echilibrul clasic al compoziţiilor, ceea ce face ca pictura să se adapteze armonios proporţiilor arhitecturii respective, Frescele din pronaos şi pridvor dovedesc o altă concepţie în dispunerea şi dimensionarea panourilor, care se îngustează şi sunt diferite ca mărime; de asemenea, stilul devine narativ, pierzându-şi în mare parte funcţia decorativă, trăsături ce caracterizează pictura murală din timpul domniei lui Petru Rareş.

Ansamblul arhitectural  din biserică şi cel din gangul turnului clopotniţă a fost repictat integral în anul 1830.

Mănăstirea Neamţ a fost un important centru cultural şi artistic. Începând cu sec. Al XV-lea, în acest aşezământ s-a înfiinţat o şcoală de caligrafi şi miniaturişti. Aici a trăit monahul Gavriil Urie, care a scris pe pergament, cu remarcabile miniaturi, Tetraevangheliarul de la 1429, care se află astăzi la Biblioteca Bodleiană de la Oxford. Aici s-au format cei doi cronicari moldoveni, Macarie şi Eftimie, care au scris cronicele Ţării Moldovei, în vremea domniei lui Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu, în sec. Al XVI-lea.

La sfârşitul veacului al XVIII-lea, Mănăstirea Neamţ a avut o obârşie de aproximativ 1000 de călugări, conduşi de vestitul isihast Paisie Velicikovski, trecut în rândul sfinţilor. Mormântul său se află în biserica mare a mănăstirii.

Ca toate celelalte vechi şi importante aşezăminte din ţara noastră, şi această mănăstire păstrează un bogat tezaur de obiecte artistice bisericeşti, lucrate de călugării vieţuitori, din metale preţioase ca: icoane, evanghelii, cruci, sfeşnice, potire, candele, chivote, broderii, ţesături şi sculpturi în lemn sau în piatră, toate de o mare valoare artistică. Dintre toate obiectele de mare valoare artistică, istorică şi mai ales religioasă din biserica „Înalţarea Domnului” face parte icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, şi chipul Sf. M. Mc. Gheorghe pe revers, dăruită de împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul domnitorului moldovean Alexandru cel Bun, în anul 1429.

Icoana a fost ferecată în argint aurit şi pietre preţioase în timpul domnitorului Mihail Sturza (1844-1845). La etajul laturii de sud-vest a incintei se află biblioteca mănăstirii, care deţine peste 19 mii de volume, manuscrise şi cărţi în limba română şi în câteva limbi străine, precum şi o colecţie de obiecte bisericeşti, aşezate în cele cinci săli ale muzeului. Dintre piesele de valoare se disting: catapeteasma (sculptură şi pictură din sec. Al XVII-lea), care a aparţinut paraclisului Cetăţii Neamţului, tipografia veche şi alte obiecte de artă bisericească.

De asemenea, lângă Mănăstirea Neamţ se află Centrul Social – Cultural „Sf. Paisie de la Neamţ”, cu o sală de conferinţe de cca 200 de locuri, iar pentru cazare există 100 de locuri.

Publicitate