Mănăstirea Dragomirna

Mănăstirea Dragomirna, situată la 12 km nord de suceava, s-a construit în primele trei decenii ale sec. Al XVII-lea.

foto: Dinu Lazar

Istoria mănăstirii începe în 1602, în timpul domniei lui Ieremia Movilă, cu construirea bisericii mici din cimitir, ai cărei ocrotitori au fost Anastasie Crimca, Luca şi Simion Stroici şi este continuată în anii imediat următori prin ridicarea bisericii mari, care a fost terminată în jurul anului 1609.

Pisania obişnuită oricărei ctitorii lipseşte la Dragomirna, astfel încât anul şi numele ctitorilor au fost date la iveală în urma studierii documentelor epocii: aceştia sunt logofătul LUCA STROICI şi mitropolitul ANASTASIE CRIMCA a cărui personalitate a imprimat Dragomirnei un elevat spirit cultural. Originar din Suceava, fiul negustorului Ioan Crimca şi al Cîrstinei, Anastasie îmbracă încă de tânăr haina monahală în mănăstirea Putna.

Va urca treptele cele mai înalte ale ierahiei bisericeşti: egumen la Galata (1588), episcop de Rădăuţi (1600), episcop de Roman (1606) şi mitropolit al Moldovei (15 iulie 1608). Era în cele mai bune relaţii cu marea familie a Stroicilor, în special cu ilustrul cărturar Luca Stroici. Om de vastă cultură, el însuşi talentat miniaturist, Anastasie Crimca a pus bazele şcolii de artişti miniaturişti de la Dragomirna, activitate răsfrântă colateral şi asupra altor manifestări artistice: broderie, argintărie. Caracterele ŞCOLII DE LA DRAGOMIRNA s-au impus pe tot parcursul sec. Al XVII-lea, conferind artei moldoveneşti un specific inconfundabil.

În timpul domniei lui Miron Brancovschi, ca urmare a invaziilor din ce în ce mai frecvente ale armatelor turceşti, tătărăşti sau poloneze, acest lăcaş este înzestrat, prin grija voievodului, cu o puternică incintă având aspect de fortăreaţă, terminată la 1627.

La nici o jumătate de secol de la construcţia ei, în 1653, mănăstirea este atacată de către cazacii lui Timuş Hmelniţki, care au prădat mănăstirea, lipsind-o de mare parte din bunurile de valoare cu care a fost înzestrată şi provocând distrugeri construcţiilor.

În secolele următoare se întreprind noi lucrări de refacere a ansablului. După ocuparea Bucovinei de cătra austrieci, Dragomirna îşi păstrează statutul de mănăstire, ceea ce a salvat ansamblul arhitectonic de la distrugere (aşa cum se întâmplase cu alte mănăstiri ca Pătrăuţi, Voroneţ, Humor, Sf. Ilie).

Lucrările de restaurare ale mănăstirii încep în 1843 şi continuă, cu întreruperi, în anii 1918 şi 1923. Vaste operaţii de restaurare au avut loc între anii 1961-1972.

ARHITECTURA

Biserica din cimitir, mică, de proporţii armonioase, are plan dreptunghiular, încheiat la est cu o absidă semicirculară, iar la vest cu un pridvor poligonal deschis.

foto: Mitrut Popoiu

Ansamblul monumentului ocupă o suprafaţă apropiată de cea a unui trapez dreptunghic de sprijin din piatră (la partea inferioară). În cele patru colţuri se înalţă turnuri înguste de plan pătrat, ridicate de Miron Barnovschi. Intrarea în incintă se face pe sub „turnul porţii” din centrul laturii de sud. Pe la tura de vest şi nord a zidului de incintă se află chiliile ridicate la 1843-846 şi transformate cu ocazia restaurării generale. La stânga „turnului porţii”, peste două nivelui de beciuri, se află trapeza în stil gotic (azi muzeu).

foto: Elena Tunaru

În centru incintei se înalţă biserica, capodopera întregului ansamblu. Este de plan dpreptunghiular îngust, cu absidă semicirculară la est şi pridvor poligonal la vest, cu naos lărgit la nord şi sud de abside semicirculare executate în grosimea zidului.

foto: Pawel Zelezniakowicz

Interiorul este compus din următoarele spaţii: altar, naos, pronaos şi pridvor. Turla ce se înalţă deasupra naosului este zvelta şi prezintă un sistem de boltire nou, compus din arce longitudinale şi transversale, pandativi şi încrucişare de două rânduri de arce care se repetă şi în calota semisferică a turlei. Elementul nou pe care în găsim la Dragomirna este frânghia împletită, o torsadă discontinuă care decorează înteriorul şi exteriorul bisericii; alte elemente noi care apar sunt: decoraţia cu nervuri a calotelor pronaosului şi broderia de nervuri gotice a bolţii pridvorului. Ceea ce frapează ochiul vizitatorului este proporţia neobişnuit de mare a construcţiei – tendinţă a arhitecturii din veacul precedent – subliniată aici prin înălţimea impresionantă a bisericii, culminând cu dantelăria în piatră a tâmplei. În compunerea elementelor de arhitectură ale monumentului găsim, pe lângă formele tradiţionale moldoveneşti, înfluenţe munteneşti (brâul metalic), elemente de tradiţie gotică şi Renaştere târzie (la ancadramente), precum şi influenţe orientale georgiene (decoraţia sculptată a turlei).

PICTURA

Deşi urmează la numai două decenii Suceviţei, a cărei pictură îmbracă zidurile interioare şi exterioare ale bisericii, Dragomirna păstrează fresce doar în altar şi în naos, rămânând încă necunoscut dacă pronaosul şi pridvorul au fost pictate sau pictura s-ar fi pierdut în urma distrugerilor provocate de cazaci şi tătari.

Pictura a fost realizată de patru zugravi: preoţii Crăciun şi Ignat şi meşterii Mătieş şi Gligorie, care au urmat îndeaproape programul iconografic şi stilul picturii de la Suceviţa. Deşi desfăşurate în mari panouri adaptate la dimensiunile construcţiei, scenele reprezentate în altar şi naos sunt lucrate mai aproape de stilul miniaturilor şcolii de la Dragomirna decât de cel al frescelor din sec. al XVI-lea. Calităţile acestei picturi se descifrează în caracterul dinamic al compoziţiilor, în gama cromatică bazată pe culori vii, contrastante – roşu sângeriu, albastru, verde – puse în valoare prin folosirea abundentă a aurului, prin mobilarea fundalurilor scenelor cu peisaje dezbarate parţial de caracterul schematic şi hieratic al picturii bizantine şi postbizantine.

racla cu moastele Sf. Iacob Persul

Pictura murală de la Dragomirna nu mai constituie însă centru atenţiei, aşa cum se întâmplase anterior, aceasta fiind de arhitectură şi sculptură decorativă.

Deşi se ştie că principalii fondatori ai mănăstirii, LUCA STROICI şi ANASTASIE CRIMCA au fost înmormântaţi în interiorul bisericii, în cazul primului nu s-a identificat mormântul, iar în ceea ce îl priveşte pe al doilea, i se atribuie mormântul fără inscripţie din pronaos.

mormantul mitropolitului Anastasie Crimca

OBIECTE DE ARTĂ MEDIEVALĂ

Iconostasul – peretele despărţitor dintre naos şi altar – reprezintă o piesă de sculptură în stil baroc, realizat  în cursul secolului al XVIII-lea.

foto: Marius Carneala

Din bogata zestre de obiecte donate mănăstirii, azi se mai păstrează în muzeul aflat în fosta trapeză, câteva piese de broderie, argintărie, sculptură şi nu în ultimul rând, câteva din manuscrisele cu miniaturi de la Anastasie Crimca. Dintre acestea menţionam: cruci de lemn sculptate, broderii cu fir de aur, argint şi mătase din secolele XVI, XVII; ferecături de cărţi din argint aurit, dintre ai căror realizatori cunoaştem numele meşterului Grigore Moisiu Zlătarul care a activat la începutul sec. al XVII-lea; cinci manuscrise cu miniaturi aparţinând şcolii de la Dragomirna, iniţiate de Anastasie Crimca, demonstrând cu prisosinţă originalitatea şi talentul miniaturiştilor moldoveni care au creat un nou stil, pe fundalul moştenirii artei miniaturiştilor din timpul lui Ştefan cel Mare.

https://i1.wp.com/i1107.photobucket.com/albums/h400/doarortodox/grafice/Obiectiv-Ortodox.jpg

Anunțuri

Un gând despre „Mănăstirea Dragomirna

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s