Mănăstirea Agapia (cea Nouă)

Potrivit tradiţiei, un călugăr numit Agapie, de la care mănăstirea a luat numele, a cosntruit câteva secole mai înainte (sec.XIV) un aşezământ monahal pe locul unde astăzi se găseşte Agapia Veche, la 2 km spre nord, în munţi.

Noua mănăstire Agapia sau Agapia din vale a fost fondată de hatmanul Gavriil, fratele domnitorului moldovean Vasile Lupu, între anii 1642-1644.

Deasupra uşii de intrare în biserică, de pe latura sudică, se află o pisanie cu următorul text în limba slavonă: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, iată eu robul lui Dumnezeu, Gavriil hatmanul şi Doamna Liliana, am făcut şi am înzestrat această mănăstirea Agapia din nou, în zilele binecredinciosului şi de Hristos iubitorului Domn Vasile Lupu Voievod. Şi s-a început zidirea în anul 7150 octombrie 16 zile şi s-a săvârşit în 7152 septembrie 3 zile şi s-a sfinţit în 7155 septembrie 12”.

În cei trei ani scurşi de la zidire până la sfinţirea bisericii, ctitorii au construit careul de chilii care însoţesc zidul de incintă, împreună cu turnul-clopotniţă din piatră şi granit de pe latura de răsărit. Atât ctitorii, cât şi domnitorul au înzestrat mănăstirea cu mai multe moşii, mari sume de bani, cărţi de cult, broderii şi numeroase odoare sfinte. Hrisoavele şi uricele din secolele următoare consemnează noi danii de moşii, sate, vii, iazuri, mori, prăvălii şi sălaşe de ţigani robi făcute către mănăstire.

Invaziile cotropitorilor au avut urmări dezastruoase pentru mănăstire. De mai multe ori călugării au fost siliţi să se refugieze în munţi sau să treacă munţii în Transilvania, lăsând mănăstirea pustie. Menţionăm doar atacurile turcilor şi tătarilor din 1671-1672, când mănăstirea a fost avariată; jefuirea Agapiei de către tătari în iarna anului 1674-1675; prădarea mănăstirii de către poloni în 1680, care au transformat biserica mare în grajduri de cai sau avarierea mănăstirii de către oştenii regelui Sobieski în perioada 1689-1693.

Cea mai mare restaurare, atât a bisericii cât şi a incintei, a avut loc între anii 1840-1858. Cu această ocazie, biserica a fost pictată de marele pictor român Nicolae Grigorescu.

În anul 1847, pe latura de sud a incintei, la etaj, a fost amenajat un paraclis cu hramul Naşterea Maicii Domnului şi Duminica Tututor Sfinţilor. Paraclisul a fost sfinţit la 31 august 1847, iar catapeteasma sa a fost adusă de domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) de la Mănăstirea Bisericani.

Paraclisul cu hramul Naşterea Maicii Domnului şi Duminica Tututor Sfinţilor

La Mănăstirea Agapia, acesta a pictat pe când avea 20 de ani. În anul 1858, Nicolae Grigorescu a participat la un concurs organizat pentru pictarea bisericii, la care au mai participat şi pictorii N. Lefteriu şi Louis Girardelli.

Lucrearea  de concurs a lui Nicoale Grigorescu este Maica Domnului sau Sfânta Fecioară Maria cu pruncul Iisus în braţe, înconjurată de îngeri, care se păstrează în muzeul mănăstirii.

Până la începutul secolului al XIX-lea, Agapia a avut obşte de călugări. În anul 1803, dorind să înfiinţeze un Seminar de preoţi la Mănăstirea Socola din Iaşi, mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei a dispus ca cele vreo 50 de maici de la Socola să se mute la Mănăstirea Agapia. Printr-un hrisov domnesc al lui Alexandru Moruzi, Mănăstirea Agapia a devenit mănăstire de maici. Cu acest prilej, a fost înfiinţată o şcoală pentru călugăriţe, unde să înveţe psaltichie, limba greacă, precum şi meşteşugul broderiei şi ţesătoriei. Ca stareţă a fost numită maica Elisabeta Costache, sora mitropolitului.

La 16 septembrie 1821, în timpul domniei lui Mihai Şuţu (1819-1821), complexul monahal a fost mistuit de un incendiu. Pe latura nordică a bisericii se află o pisanie în limba română cu caractere chirilice cu următorul text: „Această sfântă mănăstire au pătimit primejdii cu arderea focului, atât înlăuntrul cât şi afară, despre turci, la tulburarea ce s-a urmat în anul 1821, la septembrie 16 zile, atât chiliile înăuntru, cât şi pe afară dimprejur. Iară în anul 1823, în zilele prea înălţatului domn Ioan Sandu Sturza Voievod, prin blagoslovenia Prea Sfinţitului Mitropolit al Moldovei, Chirio Chir Veniamin Costache, şi prin osârdia şi sârguinţa surorii Preasfinţiei Sale maica Elisabeta schimonahia, stareţa acestei sfinte mănăstiri, s-au meremetisit şi s-au tencuit, atât înăuntru cât şi înafară şi s-au şi acoperit din veniturile mănăstirii şi ajutorul creştinilor. Drept aceasta, spre veşnica pomenire a acelor ce s-au ostenit şi au ajutat şi spre aducerea aminte de primejdia ce s-au întâmplat, s-au însemnat pe această piatră, anul 1823, iunie 30”. Lucrările din anii următori au refăcut complexul monahal şi a fost supraînălţat turnul clopotniţă.

Seminarul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva“

Seminarul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva“

Pictura interioară a bisericii, în stil realist, a fost realizată timp de 3 ani. În portretele de sfinţi s-au folosit modele vii: ţărani, călugări, preoţi şi călugăriţe din mănăstire. Scene de ansamblu, cu teme diferite, au fost inspirate după picturile marilor maeştri ai Renaşterii: Rafael, Tizian, Leonardo da Vinci, toate adaptate condiţiilor impuse de spaţiu şi aducând un colorit nou, original.

Printre icoanele din catapeteasmă, pictate pe lemn, în stil neoclasic, se află şi autoportretul lui Nicolae Grigorescu, în figura profetului Daniel (ultimul medalion din colţul din stânga).

Pictura Agapiei dă o impresie de pletitudine, figurile sfinţilor sunt liniştite şi pline de evlavie. În biserică se păstrează o icoană foarte veche, din secolul al XIV-lea, icoana Maicii Domnului, îmbrăcată în argint.

Între anii 1858-1862, în timpul stăreţiei maicii Tavefta Ursache, s-au efectuat lucrări de restaurare ale bisericii: au fost adăugate la sudul altarului un diaconicon şi la nordul altarului un proscomidiar, iar în partea de vest a fost prelungit pridvorul încoronat de un fronton în stil clasic. Maica Tavefta l-a adus pe pictorul Nicolae Grigorescu, pe atunci în vârstă de numai 20 ani, pentru a picta biserica în interior (1858-1861). Biserica a fost resfinţită la 25 ianuarie 1862 de către arhiereul Calinic Miclescu de Hariopoleos.

De asemenea, au fost renovate chiliile din incintă şi biserica Mănăstirii Agapia Veche. În mănăstire au fost organizate o şcoală de patru clase pentru surorile tinere, ateliere de covoare şi broderii, precum şi o şcoală de pictură bisericească unde a predat Nicolae Grigorescu. În anul 1873, stareţa Tavefta a îmbrăcat icoanele din catapeteasmă în argint, precum şi icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni.

La 23 iulie 1903, un nou incendiu a produs pagube mănăstirii: au ars chiliile din incintă, clopotniţa, acoperişul bisericii mari şi 16 case din afara incintei. Paraclisul a fost refăcut pe cheltuiala prinţesei Raluca Sturza. Pictura bisericii a fost acoperită de fum şi funingine şi astfel, în octombrie 1928, profesorul I.D. Ştefănescu, ajutat de ieromonahii Vichentie Malău şi Ghervasie Hulubariu, a curăţat picturile lui Nicolae Grigorescu.

Între anii 1961-1965, Mitropolia Moldovei şi Sucevei a efectuat lucrări ample de consolidare, protecţie şi renovare a bisericii şi a clădirilor din jurul ei. Paraclisul Naşterea Maicii Domnului a fost pictat în frescă în 1968-1969 de către profesorul Neculai Stoica, iar un an mai târziu un colectiv de pictori restauratori (ieromonah Firmilian Ciobanu, arhimandrit Sofian Boghiu, Gh. Trăşculescu şi Gh. Zidaru) au curăţat picturile lui Nicolae Grigorescu din Biserica „Sf. Voievozi”.

Stanele din lemn de stejar sculptat, foarte frumos ornamentate, având chiar sfinţi sculptaţi, au fost executate mai recent.

Mănăstirea Agapia a fost descrisă în mai multe opere literare care descriu zona munţilor Neamţului.

Printre primii scriitori care au poposit aici s-a aflat poetul şi diplomatul Dimitrie Bolintineanu, aflat în toamna anului 1857 într-o călătorie prin Principatul Moldovei. El a descris această călătorie în volumul de memorialistică „Călătorii în Moldova” (1859). Poetul descrie această mănăstire astfel: „Agapia este situată mai înuntru celor dintăi munţi pe marginea unui râu. Poziţia ei este mai frumoasă decât a Văratecului. Călugăriţe sunt mai puţine decât la Văratec, cele de aici sunt renumite pentru frumuseţe”. [12] El laudă nobleţea şi blândeţea maicii stareţe, precum şi patriotismul maicilor de la Agapia, pe care-l consideră superior celui manifestat de „cei mai înflăcăraţi patrioţi”.

Copilărind în satul Humuleşti din apropierea mănăstirii, marele scriitor Ion Creangă a descris zona unde a copilărit la începutul părţii a III-a din „Amintiri din copilărie” (1881). El o menţionează cu următoarele cuvinte: „Agapia, cea tăinuită de lume”. [13]

După cum scrie în povestirea „În munţii Neamţului” din volumul „România pitorească” (1901), scriitorul Alexandru Vlahuţă a poposit şi el aici. El o descrie astfel: „Mânăstirea Agapia e vârâtă-n munţi, pitită-ntr-un ungher de văi, aşa că n-o vezi decât când intri-n ea. Dinspre miazănoapte o păzeşte de crivăţ o măgură-naltă, descoperită -„Muncelul cu Flori”; la apus se ridică zid întunecat de codru, şi-n faţă iarăşi pădure de brazi, străbătută de cărări ce te scot în luminişuri neaşteptate — „Poiana Mitropolitului”, „Poiana Stariţii”, iar mai sus prin bungete de fagi, deasupra opcinei înalte, în fermecătoarea privelişte de pe „Ciungi”, de unde vezi jos mânăstirea Văraticului, în dreapta băile Bălţăţeşti, în stânga Cetatea şi Târgu-Neamţului, în faţă larga, nemărginita vale-a Moldovii”. [14]

Aflat în cerdacul arhondaricului, Vlahuţă a privit „ierbuliţa verde ce-acopere curtea pătrată, îngrădită de toate părţile de încăperile albe, curate, tăcute ale mânăstirii. Din mijlocul curţii se-nalţă strălucitoare „biserica cea mare”, zugrăvită pe dinlăuntru de maestrul nostru Grigorescu”. În această linişte, scriitorul vede o maică bătrână şi scundă care a început să bată toaca, cu „sunete mărunte, dulci, cadenţate, ca şoapta pripită a unei rugăciuni”, care îi „redeşteaptă, ca dintr-o lume depărtată, dulcea şi sfânta evlavie a copilăriei”. [14]

Pe aici a trecut şi scriitorul Calistrat Hogaş în călătoriile sale prin Munţii Neamţului de la sfârşitul secolului al XIX-lea, descriind mănăstirea în povestirea „La Agapia” din volumul „Pe drumuri de munte” (1912). El a coborât de la Schitul Agapia Veche, pe la Piatra lui Aron, nevăzând la început Agapia Nouă care era „ascunsă deocamdată în dosul pădurilor ce ne împrejmuiau mersul”. Scriitorul crede că mănăstirea „pare a se furişa şi a se ascunde în strâmta, adânca şi umbroasa vale scăldată de limpedele pârău al Agapiei”. [15] Hogaş constată că aici se află adăpostite, „sub mohorâta haină a călugăriei”, descendentele vechilor familii boiereşti. Intrând în sala de mese a arhondaricului pentru a cere găzduire, călătorii sunt întâmpinaţi de o maică bătrână care ştergea praful de pe tavan cu un măturoi. Aceasta îi ignoră, ţinându-i în picioare, în timp ce le scutura praful în cap. După ce scriitorul se roagă de găzduire, călătorii sunt duşi în salonul cel mare al arhondaricului. Aici soseşte maica Evghenia, arhondăreasa, care le inspiră un mare respect prin figura sa blândă şi binevoitoare, părând a fi „aşa de aproape şi totuşi aşa de departe de noi!” În acea noapte, stând singur în cerdacul din faţă al arhondaricului, scriitorul a privit cu admiraţie, timp de peste o oră, peisajul nocturn al Agapiei, în care „noaptea, retrasă în văi şi în desimea posomorâtă a brazilor, cernea munţii adormiţi şi visători, ale căror piscuri neguroase păreau că formează hotarele înalte dintre pământ şi cer”. În noapte a auzit un glas dumnezeiesc, de femeie sau de înger, care cânta un cântec fermecător.

În a doua zi, după prânz, scriitorul s-a întâlnit cu unul din prietenii săi, sosit aici de la Iaşi cu nişte doamne şi domnişoare. La rugămintea unei domnişoare care dorea să-şi imortalizeze numele pe balustradele de lemn ale balcoanelor, conform unui obicei, Hogaş a scrijelit cu un cuţit numele întreg şi jumătate din prenume, când a fost oprit de o călugăriţă bătrână care l-a ocărât. Vizitând biserica, a admirat pictura lui Nicolae Grigorescu, care a reuşit să înlocuiască „toate formele ascuţite şi osoase ale chipurilor ruseşti, care împodobesc zidurile tuturor celorlalte mânăstiri”, cu „formele rotunde şi dulci ale şcoalei profane”, reuşind să redea pe aceeaşi figură maternitatea şi virginitatea, întipărind prin linii şi culori duioşia unei mame pe faţa unei fecioare.

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor OBIECTIV ORTODOX.  Fotografiile pot fi preluate numai pentru a fi utilizate in scopuri pozitive.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei, OBIECTIV ORTODOX.

https://i1.wp.com/i1107.photobucket.com/albums/h400/doarortodox/grafice/Obiectiv-Ortodox.jpg

One thought on “Mănăstirea Agapia (cea Nouă)

  1. In atentia Prea Cuvioasei Maice Starete
    Doamne ajuta !
    Prea Cuvioasa Maica,
    La prmirea documintelor trimise, am raspuns imediat, multumindu-va pentru
    pretioasele informatii in legatura cu Generalul Hugo Schwab. Va reamintesc, cu respect, rugamintea de a-mi trimite si o fotografie a mormantului, precum si alte eventuale informatii:daca mai este cineva depus in acel mormant; daca se ingrijeste cineva de pomenire; daca se stie ceva despre militarul care a adus la Sfanta Manastire ramasitele pamantesti ale defunctului. Toate aceste noi date despre Hugo Schwab, urmeaza sa fie publicate in revista „Document.Buletinul Arhivelor Militare Romane”, din care va voi trimite un exemplar.
    Cu stima si smerenie,
    Col(r) Dumitru Stavarache

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s