Mânăstire de maici, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, Mânăstirea Govora este amplasată la poalele dealului Coşul Mare, pe raza comunei Mihăieşti din judeţul Vâlcea, la 6 km de Băile Govora şi la 18 km de Rm. Vâlcea, pe fosta moşie Hinţa.
Legătura rutieră cu mânăstirea se face pe şoseaua naţională Rm.Vâlcea–Tg.Jiu. Pe calea ferata, mânăstirea se află la 12 km de gara Govora.
Numele mânăstirii vine de la slavonescul ”gavariti” – a vorbi, a spune, sau – izvor, murmur de izvor.
Aşezământul monahal de la Govora se numără printre cele mai vechi din ţară, fiind ridicat parţial în secolul al XIV-lea şi al XV-lea, sub domnia lui Vlad Dracul. Dată la care s-a aşezat crucea pentru sfinţire a acestui frumos aşezământ rămâne încă tăinuită. În 1440 a fost distrusă de boierul Albu cel Mare în perioada domniei lui Vlad Ţepeş, ca dupa aceea, între anii 1492-1496, să fie refăcută de Vlad Călugărul şi Radu cel Mare.
Între anii 1640-1645, domnitorul Matei Basarab face mânăstirii o reparaţie totală în vederea instalării tiparniţei dăruite de mitropolitul Petru Movila de la Kiev. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în perioada anilor 1710-1711, mânăstirea a fost restaurată şi extinsă. Trapeza i-a fost adăugată în 1775, iar clopotniţa şi clădirile de pe latura stângă, cât şi pe cele de pe latura nordică, i-au fost ridicate la începutul secolului al XVIII-lea, cu unele modificări în secolul următor.
În interiorul bisericii, pe lângă valoroasa pictură se găseşte o frumoasă catapeteasmă originală, din lemn, sculptata în stil brâncovenesc. Cutremurele din 1940, 1977 şi 1986 au adus mari pierderi acestui lăcaş. Întregul ansamblu a fost renovat între anii 1957-1969, ultima reparaţie făcându-se în anii 1986-1988.
Faptul prin care Govora a contribuit efectiv la promovarea culturii neamului românesc şi pentru care avea să se înscrie pentru totdeauna între mânăstirile de cultură din ţară, a fost întemeierea tipografiei în incinta ei. Aceasta s-a făcut din porunca şi cu cheltuiala înţeleptului voievod Matei Basarab şi cu osteneala egumenului Meletie Macedoneanul, care o adusese de la Kiev, dăruită fiind de Petru Movilă.
Mânăstirea Govora rămâne în istoria neamului ca fiind gazda primei tipărituri în limba română – „Pravila de la Govora” – după tipăriturile din Ardeal ale lui Coresi. Încăperile în care a funcţionat vechea tipografie mai există şi astăzi.
Printre valorile de artă ale mânăstirii Govora menţionăm: un Epitrahil dăruit de Radu cel Mare, cu o broderie lucrată în fir de aur, argint şi mătase (sunt brodaţi: Mântuitorul Iisus, Maica Domnului, Sfântul Ioan şi alţi sfinţi); icoana Maicii Domnului Hodrighita; icoana Maicii Domnului Îndurerată …etc.
La Govora, loc de rugăciune, de meditaţie şi de cultură, întâlneşti la fiecare pas istoria patriei. Parcă vezi umbra vechilor voievozi, care cu spada au stat de strajă apărând bătrânele hotare ale ţării şi dreapta credinţă. Acest aşezământ îşi aşteaptă vizitatorii în atmosfera specifică de linişte şi pace.
Cate poze :-O Bravo :)
Imi place ca este impodobita cu minunate flori! Cred ca fotografiile au fost facute mai in vara :P. Si imi mai place mult si fresca Sfintilor Imparati Constantin si Elena! Doamne ajuta! :)
Pelerinaj de 2 zile Valcea-Valea Oltului, 20-21 iulie 2013. Vizitam manastirile: Cozia, Turnu, Govora, Dintr-unlemn, Horezu, Bistrita, Polovraci si Pestera Muierii. Va asteptam cu drag! Contact Constantin io_konstant@yahoo.com 0748145015 Detalii organizatorice gasiti aici: http://paginadefolos.blogspot.ro/2013/07/pelerinaj-in-valcea-si-pe-valea-oltului.html