Mănăstirea Surpatele

Mânăstirea Surpatele cu hramul „Sfânta Treime”, se află situată în comuna Frânceşti, satul Surpatele, judeţul Vâlcea, la 12 km de gara Băbeni şi la 3 km de mânăstirea ,,Dintr-un Lemn”.

Manastirea-Surpatele

Biserica a fost înălţată de logofătul Tudor Drăgoescu şi fratele său Stanciu, feciorii lui Popa Frîncu, la începutul secolului al XVI-lea (Pr. D. Bălaşa), refăcută de boierii Buzeşti şi reparată în secolul al XVII-lea. Între anii 1703-1706, biserica a fost reconstruită din zid de doamna Marica Brâncoveanu, fiind şi pictată. Mai târziu, în 1815 a fost reparată şi repictată de zugravul Gheorghe Gherontie din Hurezi.

RotationofManSurpatele2copy (1)

În anul 1872 mânăstirea a fost închisă cultului din cauza stadiului de ruină în care ajunsese, monahiile fiind mutate la mânăstirea „Dintr-un Lemn”, fiind restaurată între anii 1927-1935, de către Comisiunea Monumentelor Istorice (cele 17 chilii actuale au fost făcute prin stăruinţa stareţei Varvara Predescu).

ManSurpatelecopy

ManSurpatele11

ManSurpatele9Biserica este dotată cu o catapeteasmă frumos sculptată, ca şi uşile în stil brâncovenesc. Pe pereţi se găsesc pictate chipurile voievozilor care au ctitorit sfântul lăcaş şi un tablou mai rar întâlnit în iconografia bisericească, privind „împărţirea hainelor lui Iisus”, executat de unul din cei doi zugravi, Andrei şi Iosif ieromonahul, care au pictat această biserică.

ManSurpatele10ManSurpatele14ManSurpatele13Alexandru Odobescu nota încă din anul 1860, câteva obiecte de valoare din această sfântă mânăstire: o Evanghelie îmbrăcată cu argint poleit, oferită în dar de Constantin Brâncoveanu pe când era vel-spătar, dania fiind scrisă cu mâna sa; două poale de icoane şi o dveră de serasir şi mai multe sângulii de pânze de in subţire, cusute cu mare fineţe, pentru Maica Domnului. Sunt şi sfite însemnate în catalogul lui Odobescu, de stofă de catifea săpate pe material de mătase groasă sau mătase cu păr de cal.

ManSurpatele4
chilii

ManSurpatele7copy

Ultimele îmbunătăţiri i s-au făcut de catre Sfânta Episcopie a Râmnicului şi Argeşului între anii 1958-1959.

ManSurpatele8copy

 

 Hram: Sfânta Treime

Stareţă: Tecla Bădescu Adresă: sat Surpatele , com. Frânceşti

Vizualizarea Manastirii Surpatele (harta satelit)

fotografii: Obiectiv Ortodox

text: http://www.episcopia-ramnicului.ro

Publicitate

2 gânduri despre „Mănăstirea Surpatele

  1. Am vizitat pe 23 iunie 2011 acest lăcaş. Pe lîngă splendidele picturi şi obiecte de cult, pe soţia mea îndeosebi au impresionat-o trandafirii!
    Dăm slavă lui Dumnezeu pentru vrednicia maicilor acestui aşezămînt! Cît vor trăi asemenea oameni, avem speranţe în redresarea morală a acestei ţări!

  2. Am vizitat aproape toate manastirile de pe Defileul Jiului,incepand cu Prislop,Lainici,terminand cu manastirea Cotmeana,aflata la Valcea.Manastirea Surpatele m-a impresionat in mod deosebit,nu pentru trandafirii extraordinar de frumosi cum spunea domnul de dinaintea mea,nu pentru cladirea maiestuoasa,ci pentru darul pe care il avea maica stareta de a ne povesti istoria manastirii.Acolo m-am simtit cu adevarat mai aproape de Dumnezeu,a fost o experienta de neuitat,o sa-mi amintesc cu drag intotdeauna de aceasta minunata manastire si de maicile ce o locuiesc,care si ele sunt de admirat,pentru puterea si vointa pe care le au pentru a face acest lucru.
    Daca aveti ocazia,nu ezitati sa vizitati aceasta manastire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.