Mănăstirea Robaia

Se află în com. Musatesti, jud. Arges, 25 km NE de Curtea de Arges, [localizare] drum modernizat Curtea de Arges – Musatesti, vatra de sihastrie citata documentar din sec. XIV; biserică din lemn atribuită banului Armega; biserică din piatră construită de Sava Sifarul înte 1644, restaurată de Episcopul Iosif I al Argeşului, pustie şi refacuta în 1843-1868 de Teodosie, Visarion şi Naum monahul; biserica repictată în anii 1848, 1901 si 1951; loc de refugiu al Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofronie de la Cioara (1764-1766), pilduitor luptator pentru apărarea credinţei ortodoxe în Transilvania, prăznuit pe 21 octombrie; chinovie pentru ultimii ani de viata a pictorului Pârvu Mutu (+1735); atelier de veşminte preoţeşti; arhondaric.

Urmând, spre izvoare, firul argintiu al pârâului Robaia, un drum de ţară care porneşte din inima Muşăteştilor, şerpuieşte pe sub poale de dealuri împădurite, spre un cuib de linişte adâncă, unde s-a durat, din neostoita sete de înălţare spirituală întru credinţa străbună, un sfânt lăcaş de închinaciune – ale cărui începuturi sunt corelate temporal, în tradiţia locală, cu întemeierea primei mitropolii a Ţării Româneşti, în anul 1359 la Curtea de Argeş.

Pe locul unei biserici de lemn ctitorite de catre banul Armega, in secolul al XVI-lea, s-a inaltat, prin osirdia unui Sava din Furculesti si a sotiei sale, Livera, inainte de anul 1644, o biserica de zid, in jurul careia s-a injghebat asezamintul monahal de la Robaia.

Biserica Sfintul mare mucenic Gheorghe a asezamintului, a dainuit peste veacuri, prin grija episcopului carturar al Argesului, Iosif I, a staretilor obstii si a arhiereului Nichita Duma, care, la vreamea lor, au consolidat-o, i-au adaugat pridvorul (1857) sau au inzestrat manastirea cu : chilii, clopotnita (1857) si staretie (1935).

Silit sa paraseasca Ardealul framintat de miscarea – coordonata de el – pentru pastrarea credintei stramosesti a romanilor transilvaneni, Sfintul Sofronie de la Cioara si-a gasit vremlnic popas la Robaia, intre anii 1764-1766, adoptind, ca principiu de organizare a obstii monahale, paisianismul- curent de regenerare a spiritualitatii crestine.

Manastirea Robaia a devenit astfel un centru de iradiere culturala, prin copistii de manuscrise: Partenie ieromonahul (“Mantuirea pacatosilor 1764″) si Dorotheu ieroschimonah …… (“Scara Sfintului Ioan Scararul”, 1787 si un miscelaneu teologic, 1795).

In aceasta oaza de liniste, si-a depanat firul ultimilor ani de viata stralucitul zugrav campulungean Parvu Mutu- impatimitul de frumos vesnicit in scenele pictate prin atitea lacasuri de adinca simtire romaneasca.

Trecind la monahism -sub numele Pafnutie – s-a stins in anul 1735, cu vrerea sa cea din urma de a fi inhumat in vatra de nemurire a Robaii.

Asezamintul monahal de la Robaia a renascut, prin grija episcopului cu suflet de ctitor Calinic Argeseanul si prin stradania neobositei starete, imbogatindu-se, in ultimii ani, cu: cladirea chiliilor vietuitoarelor din obste – constructie inspirata din arhitectura traditionala argeseana – cu noua staretie, cu podoaba innoita a picturii murale din biserica – opera de exceptie a renumitului zugrav originar din Arges, Ioan Savu-, cu mobilier de cult daltuit in lemn.

Acestor infaptuiri, carora li se adauga racordarea la reteaua electrica, refacerea caii de acces din Musatesti spre manastire, amanajarea Fintinii de leac, construirea unui aghiasmatar s.a….La dangatul lin al clopotelor care cheama la slujba de vecernie, calugaritele – adevarate “pictorite cu acul “- se desprind din truda zilnica; odajdiile lucrate de ele pentru slujitorii atitor altare de credinta poarta, in maiestre broderii, talentul si harnicia lor, dincolo de orizontul de viata al manastirii.

A fost menţionată pentru prima oară ca atare într-un zapis din 23 aprilie 1644. Prin acesta, Sava şufarul, soţia sa Livera şi socrul său, Muşat din Furduieşti, adeveresc că au construit pe moşia lor “sfânta mânăstire de în temelie, de piatră, în apa Robăii” şi i-au dat hramul Sf. Mucenic Gheorghe.

Ctitorii au înzestrat mânăstirea “cu sat, cu rumâni cu tot … şi toate pădurile de înprejur, după cursura apelor, şi muntele Dara … şi partea de vie ot Piteşti a socru-meu … şi alte vite cu coarne, câte Dumnezeu ne-au ajutat, ca să hie dă hrană părinţilor călugări în veci”. Ctitorii l-au aşezat egumen pe părintele Sava ieromonah, “ca să facă sfântă lavră de călugări”.

Din hrisovul lui Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti, care dădea la 10 august 1648 lui Sava din Furduieşti şi soţiei sale, Livera, o moşie în satul Muşăteşti, aflăm că mânăstirea Robaia a fost construită mai întâi din lemn de către strămoşii lor, iar ei au construit-o din piatră în anii 1644-1648. În anul 1671, aşezământul este închinat mânăstirii Curtea de Argeş de către Livera şi fiul ei, logofătul Mihai, iar în 1793, când a fost înfiinţată Episcopia Argeşului, Robaia a devenit metoc al acesteia.

Lucrări de refacere s-au efectuat în anul 1704, după distrugerile provocate de incendiul din acel an (cu cheltuiala unui descendent al Liverei, Udrea Custereanul, şi la începutul secolului al XIX-lea, prin strădania Episcopului-cărturar Iosif I. La îndemnul Episcopului Ilarion, în anii 1843-1868 stareţul Visarion, secondat de Teodosie duhovnicul şi Naum monahul, a întreprins ample lucrări de extindere, toţi trei fiind consideraţi “ctitori de vrednică amintire”. Aşezământul monahal era format în secolul trecut din biserica “Sf. Gheorghe”, o clopotniţă cu două chilii şi clădirea stăreţiei, cu două niveluri, construită în 1935 prin grija Episcopului Nichita Duma.

În ultimii ani, aşezământul monahal de la Robaia a renăscut prin grija P.S. Calinic Argatu, Episcopul Argeşului şi Muscelului, şi prin strădania obştii monahale, în frunte cu Maica stareţă Petronia Dobrescu. Construcţiilor mai vechi li s-au adăugat două clădiri, una a chiliilor, cu două etaje, şi o alta a noii stăreţii, cu cinci etaje, în care se află şi câteva chilii, dar mai ales atelierele de confecţionat veşminte preoţeşti, atelierul de pictură bisericească, trapeza şi sala expoziţională “Mînăstirea Robaia” străveche vatră de credinţă şi de spiritualitate românească”, în curs de amenajare.

Biserica a fost consolidată şi repictată integral de renumitul zugrav argeşan Ion Savu, şi a fost înzestrată cu mobilier lucrat în lemn de meşterii Gheorghe Antal şi Ion Vişan, originari din judeţul Neamţ. În incinta mânăstirii se mai află un agheasmatar, destinat slujbelor în aer liber, construit de Gheorghe aendroiu din Muşăteşti şi împodobit cu pictură în frescă de pictorii Ion Popa şi Bârdici Găleşanu, sfinţit în 1997 de Episcopul locului, precum şi o troiţă pictată de Gheorghe Sorin Nicolae şi Marius Gologan.

Tot în ultimii ani, a fost refăcută calea de acces din satul Muşăteşti spre mânăstire, reamenajată “Fântâna de leac” (a cărei apă este recunoscută ca având virtuţi tămăduitoare), ceva mai sus de mânăstire, şi întregul aşezământ monahal a fost racordat la reţeaua electrică naţională.

De-a lungul veacurilor, în chiliile modeste ale mânăstirii Robaia au trăit mari personalităţi ale spiritualităţii româneşti. Aici şi-a trăit ultimii ani de viaţă, ca monah, vestitul pictor Părvu Mutu (1657 – 1735), pe numele său adevărat Pârvescu, originar din Câmpulung Muscel, unde s-a şi format ca artist la mânăstirea Negru Vodă. A pictat icoane şi numeroase biserici, mai ales ctitorii ale marilor boieri şi domni Cantacuzini. A excelat în arta potretului, mai ales în tablourile votive, punând bazele şcolii româneşti de pictură religioasă.

La Robaia a trăit în anii 1764-1766 egumenul Sofronie de la Cioara, din comitatul Hunedoara, pe numele mirean Stan Popovici. Manifestându-se ca un apărător ardent al credinţei ortodoxe, în cadrul unei mişcări a românilor transilvăneni pe care a coordonat-o, a fost prigonit de oficialităţile Imperiului Habsburgic (din care făceau parte atunci Transilvania, n.red.). Sofronie de la Cioara s-a retras la mânăstirea Robaia, unde a îmbrăţişat doctrina ascetică a paisianismului (curent de regenerare a spiritualităţii creştine iniţiat de către stareţul mânăstirii Dragomirna, Paisie Velicicovschi, n. red.) apoi la Vieroşi, tot în vechiul judeţ Muscel. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu data de prăznuire la 21 octombrie.

La mânăstirea Robaia au desfăşurat o intensă activitate culturală renumiţii copişti Dorotheu ieroschimonah şi ieromonahul Partenie, făcând din acest aşezământ monahal un centru de spiritualitate şi de cultură teologică.

Un popas la Robaia este un moment inconfundabil de adinca traire spirituala.