Mănăstirea Văratec

Manastirea Varatec este una dintre cele mai mari si mai vizitate manastiri ortodoxe din judetul Neamt. Aflata la numai 12 kilometri de Targu Neamt si la 40 de kilometri de Piatra-Neamt, este amplasata intr-un cadru natural deosebit, Manastirea Varatec este situata intr-o mica depresiune, de la poalele muntilor, adapostita de culmea Dealul Mare, la o altitudine de doar 460 metri.

Manastirea Varatec (5)

Manastirea Varatec – scurt istoric

Manastirea Varatec nu a fost intemeiata de domni, nici de mari sfetnici ai tarii. Primele urme monahale pe acest loc sunt legate de numele maicii Olimpiada, o maica de la Manastirea Durau, tunsa in monahism in Schitul Topolnita, in apropierea actualului Varatec.

Pisania bisericii celei mari spune urmatoarele: “La anul 1808 s-au zidit aceasta biserica ce sa praznuieste hramul Adormirea Maicii Domnului prin osteneala Sfin. sale a pre. cuvi. Parintelui Iosif Duhovnicul si a staritei Olimpiadii, iar cei intai ctitori au fost maicile din acest locas. Al doilea mari ctitori au fost Doamna Elenco Paladi, care au daruit 3 mosii si maica Elisabeta Bals au daruit mosia Vulturesti, maica Safta Brancoveanu au harazit mosiile Osica si Vladulenii cu mai multe indatoriri in testamentul sau, iar celelalte mosii, vii si acarete ce au daruit si alti ctitori sunt scrisa in cartea vietii spre vecinica lor pomenire. 1841, octomvrii 20.”

Manastirea Varatec (8)

Drept aceea, intre anii 1781-1785, maica stareta Olimpiada, fiica de preot, a primit marea misiune de a intemeia un schit intr-o poiana de langa Varatec. Poiana a fost cumparata de la padurarul Ion Balanoiu. Lucrarea a inceput la sfatul Sfantului Paisie de la Neamt si cu binecuvantarea Mitropolitului Gavriil Calimachi.

Manastirea Varatec (16)Maica Olimpiada, cu numele din lume fiind Balasa Herescu, se va oferi trup si suflet zidirii obstii primei isihii de la Varatec. Ea va adormi in Domnul in anul 1842, la varsta de 85 de ani.

Manastirea Varatec (4)Pe acest loc fiinta la acea data o micuta asezare monahala, cu o bisericuta de lemn si cateva chilii pentru maici, ridicate de Maica Olimpiada. In anul 1788, dupa alcatuirea unei consistente obsti monahale, Sfantul Paisie Velicicovschi de la Neamt va numi drept stareta a manastirii pe maica Nazaria de la Manastirea Durau. In anul 1794, maicile ridica o noua biserica, tot din lemn, insa mai incapatoare decat prima. Intre timp maicile de la Varatec se unisera cu maicile de la Schitul Topolita.

In anul 1803, Mitropolitul Veniamin Costache uneste Manastirea Agapia cu Manastirea Varatec. In anul 1808 va incepe zidirea actualei manastiri, din piatra si zugravita in alb. Biserica va purta hramul Adormirea Maicii Domnului.

Manastirea Varatec (11)Biserica de la Manastirea Varatec a fost terminata de zidit in anul 1812, abia in anul 1841, dupa zugravirea ei cu pictura, ea fiind complet terminata si sfintita. In anul 1821, manastirea nu este ocolita de necazurile vremurilor, otomanii care ii urmareau pe eteristi scotocind si distrugand multe din interiorul manastirii.

In anul 1839, domnul Mihail Sturza al Moldovei hotaraste ca Manastirea Varatec sa fie independenta de celelalte manastiri si schituri din zona, obstea de maici putand sa se ingrijeasca si sa hotarasca singura cele de folos manastirii.

Manastirea Varatec (7)Dupa anul 1844 se vor mai construi inca doua biserici: Biserica Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, Biserica Schimbarea la Fata, cat si un Paraclis inchinat Sfantului Nicolae. Potrivit insemnarilor celor vechi, din arhiva manastirii, in anul 1857, manastirea “avea 4 biserici cu 17 clopote, 300 de chilii si 700 de calugarite, 12 mosii si un venit de 13.000 galbeni”.

Manastirea Varatec (12)Manastirea a intampinat o mare incercare in data de 11 iunie 1900. Un incendiu a cuprins o mare parte din manastire, pierderile fiind grele: chiliile au ars in mare parte, biserica a ramas fara acoperis si turle, iar clopotnita s-a prabusit si ea. Toate acestea au fost refacute in scurt timp, ele putand fi vazute pana astazi in manastire. Din-nainte de incendiu a ramas insa puternicul zid de piatra (1808-1812).

Manastirea Varatec (15)La o distanta de numai 150 de metri inspre sud-est de manastirea Varatec se afla Biserica Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, zidita de Eufrosina Lazu, in anul 1844, pe locul unei biserici de lemn din anul 1817. In partea sudica a bisericii, in afara, se afla Mormantul Veronicai Micle, trecuta la cele vesnice in anul 1889, dupa o perioada de vietuire in manastire.

Manastirea Varatec (13)In cimitirul manastirii, aflat la aproximativ 400 de metri de manastire, se afla Biserica Schimbarea la Fata. Aceasta a fost zidita tot prin osteneala monahiei Eufrosina Lazu, intre anii 1846-1847.

Manastirea Varatec (17)Manastirea Varatec – arhitectura

Biserica manastirii, inchinata Adormirii Maicii Domnului, imbina stilul moldovenesc cu elemente noi, aparute in Moldova prin secolele XVIII-XIX. Biserica se afla inaltata in centrul curtii interioare, precum la mai toate manastirile ortodoxe, fiind zidita din piatra de rau, luata din zona, cat si din caramida.

Biserica are forma de nava, avand pridvor, naos, pronaos si Altar. Cele doua turle ale acesteia sunt cilindrice, fiecare avand cate un acoperis in forma de clopot. In fata bisericii se afla statuia de bronz a Saftei Brancoveanu, care a ctitorit o parte din cele de folos manastirii. Statuia a fost lucrata de Ion Jalea, in anul 1935.

Manastirea Varatec (10)

Pridvorul bisericii are intrarea pe peretele sudic, fiind acoperit cu doua calote sferice sustinute de un singur arc longitudinal si de alte doua arce laterale. Pronaosul si naosul sunt despartite de un zid sustinut de doua coloane. Aceste doua cupole sunt separate printr-un semicilindru de mici dimensiuni, sprijinit pe arce transversale, in timp ce altarul prezinta un arc dublou spre apus, fiind boltit in sfert de sfera la rasarit.

Manastirea Varatec (14)In pronaos se afla “Mormantul duhovnicului Iosif”, adormit in Domnul la data de 28 decembrie 1828. Acesta este primul duhovnic de la Manastirea Varatec. Langa acesta se crede ca au fost inmormantate si primele starete ale manastirii: Olimpiada, Nazaria si Magdalena, insa mormintele acestora nu au fost inca descoperite.

Sfantul Altar este despartit de restul bisericii printr-o superba catapeteasma sculptata in lemn de tisa si poleita cu aur, lucrare cu o deosebita valoare artistica, executata de Constantin Zugravul, in anul 1816, pe cheltuiala logofetesei Elenco Paladi.

Manastirea Varatec (9)Pictura bisericii a fost realizata in anul 1841, ea fiind refacuta in anul 1882, de pictorii T. Ioan si D. Iliescu. Intre anii 1968-1969 pictura a fost din nou spalata si intarita de pictorul Arintiu Avachian si ajutoarele sale D. Gurita, G. Popescu, G. Salagian, cu binecuvantarea Mitropolitului Moldovei Teoctist, cu pornirea si staruinta maicii Pelaghia Amilcar, stareta a intregului sobor, si cu obolul credinciosilor.

In afara bisericii, langa zidul acesteia, se afla mormintele unor maici mai de seama din istoria manastirii: Evghenia Stefanescu, Eufrosina Lazu, Eugenia Negri, iconoama Veniamina Pribagu, arhimandrita Veniamina Hermeziu, si Ecaterina Bals, mama Saftei Brancoveanu.

Clopotnita manastirii, amplasata la o distanta de 80 de metri mai spre est de biserica, este o constructie din zid, cu aspect masiv, cu gang de intrare si doua etaje in forma patrata. Turnul are acoperisul in forma de mitra arhieresca. La primul etaj se afla paraclisul Sfantul Ierarh Nicolae.

Manastirea Varatec (1)Clopotnita este cuprinsa in corpul de chilii pe doua nivele, cu prispa larga, sprijinita pe siruri de coloane din lemn. Pe latura nordica a incintei se afla staretia si cladirile administrative, iar pe cea sudica, la parter, s-a amenajat o bogata si atractiva colectie muzeala in spatiul fostului Atelier Regina Maria, construit in anul 1934, de catre regele Carol al II-lea, la indemnul Mitropolitului Pimen.

Manastirea Varatec – muzeul si patrimoniul cultural

Muzeul manastirii Varatec pastreaza un valoros patrimoniu cultural-artistic si istoric, alcatuit dintr-un mare numar de hrisoave autentice, acte de danie si de intarire, obiecte de cult din metal pretios, icoane vechi, broderii, covoare si vesminte preotesti.

Manastirea Varatec

Printre cele mai deosebite obiecte din muzeu se numara: icoanele din secolul al XV-lea, de la Manastirea Rasca, cat si cele din veacurile XVI-XVII, de la Valeni – Piatra Neamt si Topolita, crucea din lemn de chiparos, facuta in anul 1596, si crucea de procesiune din lemn de maslin, donata in anul 1852 de Gheorghe si Maria Hermeziu, potirul din argint aurit daruit in anul 1840 de Safta Brancoveanu, Epitaful lucrat in fir de aur si argint de Smaranda Niculce in anul 1798, Evangheliarul grec tiparit la Venetia in anul 1811 si Evanghelia cea Mare tiparita la Manastirea Neamt, in anul 1821, ambele ferecate in argint aurit si impodobite cu icoane emailate.

Manastirea Varatec (6)

Staretele manastirii au acordat o deosebita atentie pregatirii profesionale a monahiilor, in cadrul Manastirii Varatec creandu-se mai multe ateliere-scoala, dintre care mentionam: Scoala monahala de pregatire profesionala pentru mai multe indeletniciri si cultura generala pentru calugarite (infiintata la 1 septembrie 1803, de Veniamin Costachi), Scoala de fete pentru calugarite (deschisa la 18 decembrie 1860), Scoala de adulte (infiintata la 1 septembrie 1911), Seminarul monahal pentru calugarite.

Manastirea Varatec (2)

In luna noiembrie 1940, functionau la Manastirea Varatec urmatoarele ateliere: broderie bisericeasca si legatorie de carti, covoare, tricotaj, tesut panza, pictura bisericeasca si arta decorativa, majoritatea acestora mentinandu-se si in prezent. La Manastirea Varatec a lucrat mai multi ani arhimandritul scriitor Valeriu Anania, ales in anul 1993 drept Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului.

Manastirea Varatec (18)Manastirea Varatec (3)

fotografii: Obiectiv Ortodox

text prezentare: CrestinOrtodox.ro

© Copyright:

Fotografiile publicate pe acest blog, cu exceptia celor preluate de pe alte siteuri, nu pot fi publicate fara acordul si/sau instiintarea realizatorilor.  Fotografiile pot fi preluate cu o instiintare ulterioara a realizatorilor si cu specificarea sursei fotografiei.

Mănăstirea Secu

Manastirea Secu, unul dintre cele mai cunoascute si vizitate asezaminte monahale din tinutul Neamtului, este situata la o distanta de 22 de km de orasul Targu Neamt, soseaua ce leaga orasul Targu Neamt de comuna Pipirig fiind principala cale de acces spre acest vechi lacas ce se inscrie in nepretuita salba de monumente bisericesti din tinutul Neamtului.

Astfel, la o distanta de 4 km de soseaua Targu Neamt Pipirig, in linistea fermecatoare a poienilor, in vecinatatea Parului Secu, se vede Manastirea Secu, asezata la poalele Muntelui Vasan, avand infatisarea unei cetati medievale, cu ziduri groase si turnuri de aparare, turle ce se inalta asemenea unor sulite uriase profilate pe fundalul verde al muntilor invesmantati in haina padurilor de brazi si faci care inconjoara, ca o cetate naturala, aceasta asezare monahala.

“Poiana lui Ghenadie” la rasarit, “Poiana lui Gheorghe” si “Poiana lui Nifon” la nord, Muntele Vasan si Pustianul la apus, “Poiana Clopotariei” de sub Vasa, “Poiana lui Isochie” si “Dealul Arsitelor” la sud, iata cateva dintre denumirile ce s-au pastrat, de-a lungul timpului, in uzul monahilor si al sihastrilor vietuitori pe aceste meleaguri, toponime mostenite, cu siguranta, de la parintii stabiliti aici din timpuri indepartate.

Manastirea Secu este o vatra monahala de intensa traire duhovniceasca a carei vechime se ridica la aproape 500 de ani. In jurul anului 1500, pe domeniul feudal al Cetatii Neamtului, pe valea Paraului Secu, se aseaza un grup de sihastri care vor intemeia mai apoi, in anul 1530, sub conducerea Ieroschimonahului Zosima, calugar de la Manastirea Neamt, schitul cu acelasi nume: Schitul lui Zosima.

Domnitorul Petru Rares (1527-1546) a cladit biserica Schitului Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului manastirii. Schitul a fost ingradit cu zid de piatra in anul 1550 de catre Doamna Elena, sotia voievodului, si de fiii sai. Din acest zid se mai pastreaza astazi o mica parte: la intrarea in manastire, in dreptul actualei biserici a cimitirului, unde, in urma cu cinci secole, fusese poarta de intrare in schit si clopotnita acestuia. Continue reading

Mănăstirea Neamţ

Mănăstirea Neamţ se află la 15 km nord-vest de cetatea Neamţ, pe valea pârâului Nemţişor. Această mănăstire este cea mai veche şi mai însemnată mănăstire din Moldova. Cea dintâi biserică de zid la Mănăstirea Neamţ a fost înălţată de domnitorul Petru Muşat (1375-1391), pe locul unui vechi schit de lemn.

Turnul clopotniţă, străbătut la bază de gangul boltit al intrării, este ridicat de domnitorul Alexandru cel Bun, la începutul sec. Al XV-lea, precum şi chiliile şi zidurile de cetate cu turnuri de apărare.

Biserica actuală, cu hramul „Înălţarea Domnului”, este zidită de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei, între anii 1485-1497, după cum atestă documentele şi pisania care se află deasupra uşii de la intrare în pridvor, pe latura sudică. Continue reading

Mănăstirea Bârnova

În jur domnește o liniște binefăcătoare. S-a făcut ora 18 și clopotele bat, îngreunate de semnele istoriei adunate de câteva veacuri. Începe slujba. Iar cu ea, pornește un nou orizont al existenței noastre, cu deosebite gânduri, trăiri și dorințe.

Am auzit mai demult, de când eram mai mică, un zvon cum că ar exista un loc în care pacea pune stăpânire pe tine imediat ce ai trecut de poarta intrării. Iar la ieșire se ține după tine. Acest locaș îl găsim la Mănăstirea Bârnova. Astăzi m-am hotărât să trec și eu pragul acestui tărâm în căutarea acestei liniști minunate.

Este o după-amiază de marți, obișnuită, fără vreo marcă aparte, dar care promite multe. Ne urcăm în mașină și gonim rapid spre ieșirea din Iași. Cotim dreapta, la un moment dat, și cu chiu cu vai ocolim gropile formate  și încrustate în șosea încă din plină iarnă. Intrăm în satul Bârnova, sat atestat din 1840, dar a cărui istorie este strâns legată atât de Mănăstirea Bârnova, care datează de la 1628, cât și de celelalte schituri și biserici de pe aceste meleaguri. Contrastele dintre casele noi și cele vechi, ridicate pe marginea drumului, te năucesc, dar nu slăbesc dorința de a cunoaște oamenii și specificul locului.

În cele din urmă se zărește mănăstirea. Oprim pe maidanul din fața, ce se vrea a fi o parcare, și ne uităm în jur. Ce-o fi în spatele acestor ziduri impozante și atât de groase? Ce taine sunt împrejmuite de atâta piatră? Speram ca răspunsul să-l găsim înăuntru. Însă în locul lui am găsit altceva…

Trecem pe sub clopotniță și ajungem în curte. Privită îndeaproape, mănăstirea pare apăsată de timp, chiar dărăpănată, lipsită de ocrotire și de speranță. Dar odată trecându-i pragul realizezi că înfățișarea sa  ascunde ceva aparte, un parfum de istorie veche, de piatră patinată ce aruncă o savoare menită să te răscolească o bună perioadă de timp.

Intrăm în interiorul bisericii din mănăstire. Nu e nimeni în jurul nostru. Suntem lăsați singuri să medităm, să ne regăsim cu noi înșine și cu Dumnezeu. Vecernia a început, iar în aer domnește un freamăt adus de lumina filtrată prin geamurile înguste ale turlelor. Corul de călugări  își ridică rugile spre cer într-un perpetuă și sincronă înaintaremelodică. Întrând în sălașul sfânt, m-a atins un miros plăcut de mir. Covorul demodat și pe alocuri rupt te invită să mai faci câțiva pași înainte. Mai apoi, privirea se mută pe pereții albi, fără urme de pictură. În acest decor, în care domină albul zidurilor, se profilează parcă mai evident altarul vechi, cu sfinții ce te privesc în semiîntuneric, și câteva icoane agățate bine de cuie pe pereți.

Două femei și un bărbat se roagă conștiincios, în liniște. Stau în genunchi, așteptând parcă ca Cel de sus să îi atingă pe creștete. La un moment dat, bărbatul face un ultim semn al crucii și se îndreaptă, fără prea mult zgomot, spre ieșire. Atenția mi se îndreaptă acum spre altar. Acolo, pe diferitele icoane, sunt ilustrate rezumativ ceea ce este mai semnificativ în istoria credinței noastre. Trebuie să știi să te apropii de ele, să le descifrezi, să le înțelegi. Mă cuprinde un fior de neliniște. Atâția ani au fost păstrate cu grijă de către cei de dinaintea noastră, iar acest lucru obligă ca și noi, cei de astăzi, să le conservăm cum putem mai bine. E criză, nu sunt bani, vremurile sunt grele, regulile aspre. Cândva, va veni și timpul revigorării acestui sfânt locaș.

S-a făcut frig. Ieșim afară, unde suntem întâmpinați de lumină. O lumină tremurândă, datorită mișcării ramurilor teiului bătrân, ce stă așezat de câteva decenii în incinta mănăstirii.

El ține umbră unei clădiri dărăpănate, care cândva a adăpostit chiliile călugărilor. Facem câteva poze și ne îndreptăm către ieșirea nordică.

Săpată în piatra zidului, se observă o trecere îngustă ce te conduce în afara incintei. Când am ajuns dincolo ne-am trezit în fața unei întinderi verzi. Doar o capră, care nu ne-a luat în seamă, foșnea prin iarba ce o ademenea. După câteva minute de contemplație, ne întoarcem în curtea interioară.

Sub teiul bătrân se află acum un călugăr. Își ațintește ochii spre noi, preț de câteva secunde. Avea o privire blândă, care îți transmitea pace, siguranță, bucurie spirituală. Trupul firav, îmbrăcat într-o rasă mult prea mare pentru el, părea a fi destul de vivace. Doar mâinile îi trădau o vârstă venerabilă. Într-un târziu se retrage cu mișcări lente spre arhondaricul nou construit. Acolo, pesemne, îl așteaptă cărțile de rugăciuni.

Ne îndreptăm pașii spre ieșire. Timpul petrecut în perimetrul acestui lăcaș sfânt m-a ajutat să descopăr ca poți găsi ceea ce cauți chiar și acolo unde te aștepți mai puțin. Cu condiția să știi ce și să ai sufletul pregătit. Chiar dacă Mănăstirea Bârnova a devenit pentru unii un loc al uitării și al abandonului, alții continuă să o mențină în viață prin rugăciuni, pomelnice, slujbe.

Iar acum, constat că zvonul privind liniștea din aceste locuri s-a adeverit. Pacea te invadează în orice colț al mănăstirii. Ea devine contagioasă, este preluată, purtată și dată mai departe.

Păcat că această pace spirituală, lăuntrică, normală pentru o mănăstire este oarecum adumbrită de faptul că zidurile, biserica, clădirile, aducătoare de pace, sunt „lăsate în pace” …

( text si fotografii, Ioana CUCOŞ, studentă la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.)
sursa: doxologia.ro

alte legături:

Schitul Sihla

Lasand la vale Manastirea Sihastria, o poteca urca spre Schitul Sihla, cale de 3 km, pe urmele sihastrilor iubitori de Hristos.

Aici si-a petrecut viata pustniceasca si Cuvioasa Teodora, marea sfanta a Sihlei si a Moldovei intregi.
Pestera Sf. Theodora de la Sihla.

Pe prispa ingusta a unei stanci, la adapostul primitor al unui bloc de piatra, se afla doua chilii de lemn, din secolul al XIX-lea, si o bisericuta „dintr-un brad”, lunga doar de cativa pasi.

Construita de „Dumnealui aga Ioanita Pascanul Cantacuzino, precum sa si gaseste scris intr-o Sfanta Evanghelie… la leat 1763…”, cu hramul Schimbarea la fata, biserica „dintr-un brad” se pastreaza in stare aproape initiala. Lucrata in forma de corabie din barne de lemn, biserica este captusita in exterior cu scandura si acoperita cu sita. Interiorul, putin luminat si foarte simplu, mai pastreaza insa, prin intimitatea sa, atmosfera unei epoci de demult. Catapeteasma, aproape in miniatura, a fost pictata in ulei, probabil in secolul al XVIII-lea.

De aici, pe praguri de pietre scobite de pasi omenesti, se coboara in Schitul Sihla. Biserica actuala a schitului, cu hramul Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, dateaza din anul 1813, cand Arhim. Benedict, egumenul Manastirii Secu, o reface aproape in intregime din barne de brad, pe temelia celei mai vechi.

Respectand traditia arhitectonica locala, biserica este construita in plan triconc, cu o singura turla pe naos. In exterior peretii sunt captusiti cu scandura. Acoperisul din sita capata la turla forma de bulb. Intrarea se face prin partea de vest. Interiorul, simplu si pictat, este impartit in pridvor, naos si altar. Pronaosul face corp comun cu naosul. Trei ferestre dispuse in axul absidelor aduc inauntru lumina zilei.

Catapeteasma, sculptata in lemn de tei si poleita cu aur, da un aspect frumos si placut interiorului. Desi fara data, ea pare a fi de o vechime cu biserica. Pictura in ulei a icoanelor din catapeteasma nu este lucrata de acelasi mester. Patru din icoanele imparatesti sunt pictate de „Iulian monah zugravul Sf. Manastiri Slatina la le(at) 1852”. Interiorul bisericii este pictat in fresca de pictorul Vasile Pascu din Focsani, in anii 1973-1974, cand s-au efectuat unele lucrari de restaurare.

In partea stanga, intr-o mica racla de lemn sculptat, se afla cateva particele din moastele unor sfinti. Se gasesc aici capul Cuviosului Ieremia, necanonizat inca, ucenic al Sfantului Paisie Velicikovschi, si particele ale Sfintilor: Ioan Botezatorul, Maria Magdalena, Modest, ale Sfantului Ierarh Iacob, ale celor 14.000 prunci ucisi de Irod si de la Sfintii Cuviosi Parinti ucisi in Sinai si Rait.

Pe latura de vest a incintei, in locul vechiului corp de chilii de lemn construit odata cu biserica, s-a ridicat in ultimii ani un corp nou de chilii din piatra, pentru nevoile crescande ale obstei ce numara astazi nu mai putin de 35 de parinti si frati. Totodata s-a reconstruit si clopotnita si s-au ridicat o trapeza si un arhondaric nou, care primeste cu dragoste pelerinii ce vin in numar destul de mare la schit.

Sf. Teodora de la Sihla

Alaturi de numerosii ostenitori odrasliti de neamul românesc, se afla pomenite în calendarul ortodox foarte multe femei cuvioase, care prin viata lor aleasa au bineplacut lui Dumnezeu. În acelasi timp, ele sunt o frumoasa pilda vrednica de urmat, pentru femeile crestine din toate timpurile si toate locurile.

De o asemenea vietuire aleasa s-a învrednicit si cuvioasa Teodora de la schitul Sihla, din Muntii Neamtului.
Dupa traditie, ea s-a nascut în satul Vânatori din judetul Neamt, în jurul anului 1650. Era una din cele doua fiice ale lui Stefan Joldea, armas paznic al cetatii Neamt, loc unde era depozitat tezaurul tarii. Împreuna cu sotia sa si-au crescut fiicele în dragostea si pazirea dreptei credinte, la aceasta contribuind si numeroasele vizite facute la manastirile si schiturile din împrejurimi: Neamt, Secu, Sihastria, Agapia si altele.
Pentru ca sora sa, Marghiolita, s-a mutat prea devreme la Domnul, Teodora, copila fiind, dorea sa se retraga din lume la o manastire. Cu greu parintii îndurerati, ramasi acum doar cu ea, au convins-o sa ramâna alaturi de ei. La vremea cuvenita se casatoreste si merge în partile Tarii de Jos, unde locuia sotul ei. La scurta vreme însa, i-au murit si parintii.

Dupa toate aceste nenorociri prin care a trecut, Dumnezeu i-a trimis o încercare si mai mare, aceea de a nu putea avea copii. Astfel, pentru ca o existenta egoista, fara rost nu o putea multumi, s-a sfatuit cu sotul ei si au hotarât sa intre amândoi în câte o manastire.
Potrivit traditiei, a plecat mai întâi ea si a intrat în manastirea Varzaresti, din partile Buzaului, o sihastrie în care vietuiau vreo 30 de maici calauzite de egumena lor, schimonahia Paisia. La scurt timp, s-a calugarit si el la manastirea Poiana Marului, luând numele Elefterie, învrednicindu-se si de taina Sfintei Preotii.

Cuvioasa Teodora a îmbracat haina vietuirii îngeresti la vârsta de 30 de ani. Vazând-o atât de tânara egumena a luat-o pe lânga ea, spre a-i fi ucenica. Asa îsi începe sfânta nevointele dupa pravila vietii calugaresti, fiind pilda pentru toate celelalte vietuitoare, prin râvna cu care le îndeplinea. Întâmplându-se în aceasta vreme sa navaleasca turcii, egumena Paisia, Teodora si alte câteva maici parasesc aceasta sfânta asezare, refugiindu-se în locuri mai retrase, la hotarul dintre Muntii Buzaului si cei ai Vrancei. Aici construiesc un mic altar si câteva chilii modeste pentru adapost, continuându-si pravila de la Varzaresti. La scurt timp, din cauza vârstei înaintate si a multelor osteneli, schimonahia Paisia, trece la cele de sus.


Dupa ce s-au linistit lucrurile în tara, Cuvioasa Teodora, care vietuise aici zece ani, si-a îndreptat pasii spre locurile copilariei. Se opreste mai întâi la manastirea Neamt, unde se roaga la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Apoi, cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihastria Secului (înfiintata prin 1650) si dupa ce se marturiseste duhovnicului Pavel, care o si împartaseste, pleaca „la început pentru un an” sa vietuiasca în linistea codrilor seculari din împrejurimi.

Tot mergând prin Muntii Sihlei a ajuns în cele din urma la chilia unui batrân sihastru, asezata sub niste stânci uriase „ce stateau parca gata sa se prabuseasca”. Batrânul i-a oferit chilia sa „acestui suflet virtuos de femeie”, el plecând într-un loc „mai tainic, mai neajuns”, pentru a-si gasi adapost.

Acesta este momentul începutului unei noi etape din viata cuvioasei Teodora. Ea se nevoia în rugaciune neîncetata, veghe de toata noaptea si cugetare dumnezeiasca adânca. Hrana sa era alcatuita din: bureti, urzici, mure, afine, zmeura, precum si din pesmeti si poame uscate, pe care i le aduceau cei de la schitul Sihastria. La toate acestea se adauga si hrana cea dumnezeiasca, Trupul si Sângele Domnului, pe care i le aducea din când în când ieroschimonahul Pavel. Într-o astfel de osteneala a petrecut râvnitoarea maica vreme îndelungata, citind, la vremea potrivita Ceasurile, Vecernia si Utrenia, însotite de multe metanii si lacrimi duhovnicesti.

Din traditie aflam ca, venind odata si prin aceste parti ale Neamtului osti otomane, multe calugarite s-au ascuns în munti. În aceste conditii, au ajuns unele si la chilia unde se nevoia Cuvioasa Teodora. Dupa ce a ascultat necazurile lor, ca oarecând batrânul calugar, ea le-a oferit acestora chilia sa, retragându-se într-o pestera si mai tainuita, ce exista si astazi cunoscuta sub denumirea de „Pestera Sfintei Teodora”.
În acest loc, unde prin anii 1725-1730, s-a întemeiat Schitul Sihla, Sfânta Teodora a vietuit peste 20 de ani. Sfârsitul vietii sale a fost descoperit în chip minunat. Astfel, egumenul de la Schitul Sihastria a observat în mai multe zile niste pasarele care intrând în trapeza, luau bucati de pâine si poame si le duceau undeva în munte. Gândindu-se ca Dumnezeu hraneste în mod minunat vreun pustnic, a trimis doi frati sa vada unde duc acestea merindele. Ajunsi catre seara aproape de vârful muntelui, unul din ei s-a urcat într-un brad si de acolo, a zarit-o pe Cuvioasa Teodora în rugaciune.

Sfânta i-a chemat la ea si le-a spus ca de 40 de zile se roaga lui Dumnezeu pentru a-i trimite un duhovnic, care s-o spovedeasca si s-o împartaseasca. Apoi, a rugat pe cei doi sa-i transmita egumenului ultima sa dorinta, aceea de a trimite pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie cu Preacuratele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca urmeaza sa se mute la El în scurt timp.

Cu binecuvântarea egumenului, a doua zi cei doi au venit la chilia sfintei unde, dupa ce a primit dezlegare si a rostit „Tatal nostru” si „Crezul”, a fost împartasita. Apoi, cu fata spre rasarit, privind spre cer a zis: „Slava Tie, Doamne, pentru toate !” si si-a dat duhul.
S-au adunat acolo parinti de la Sihastria, precum si vietuitori din împrejurimi si, dupa rânduiala, au savârsit slujba înmormântarii, îngropând trupul sfânt în pestera în care vietuise atâta timp. Traditia spune ca, însusi sotul sau, acum ieroschimonahul Elefterie, ar fi venit la înmormântarea sa, apoi a ramas la schitul Sihastria pâna la sfârsitul vietii.
La scurt timp dupa trecerea sa la Domnul, a început ridicarea Schitului Sihla. Între anii 1730-1763, s-au construit rând pe rând, biserica cu hramul „Schimbarea la fata” si „Nasterea Sfântului Ioan Botezatorul” si chiliile din jur, care cu unele îmbunatatiri dureaza pâna în zilele noastre.
Din pacate, sfintele sale moaste nu au ramas aici pentru mult timp sau macar la noi în tara. Aceasta deoarece prin anii1828-1834, în timpul ocupatiei rusesti, ele au fost luate si duse în cunoscuta manastire Lavra Pecerska din Kiev.

Cu toate acestea poporul nostru binecredincios a considerat-o sfânta imediat dupa moarte, cinstind-o cu toata evlavia. În sedinta din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarât ca ea sa se numere în rândul sfintilor sai. Pomenirea sa se face de atunci, în fiecare an, în ziua de 7 august.

vedeti si: http://sihastria.mmb.ro

Mănăstirea Dragomirna

Mănăstirea Dragomirna, situată la 12 km nord de suceava, s-a construit în primele trei decenii ale sec. Al XVII-lea.

foto: Dinu Lazar

Istoria mănăstirii începe în 1602, în timpul domniei lui Ieremia Movilă, cu construirea bisericii mici din cimitir, ai cărei ocrotitori au fost Anastasie Crimca, Luca şi Simion Stroici şi este continuată în anii imediat următori prin ridicarea bisericii mari, care a fost terminată în jurul anului 1609.

Pisania obişnuită oricărei ctitorii lipseşte la Dragomirna, astfel încât anul şi numele ctitorilor au fost date la iveală în urma studierii documentelor epocii: aceştia sunt logofătul LUCA STROICI şi mitropolitul ANASTASIE CRIMCA a cărui personalitate a imprimat Dragomirnei un elevat spirit cultural. Originar din Suceava, fiul negustorului Ioan Crimca şi al Cîrstinei, Anastasie îmbracă încă de tânăr haina monahală în mănăstirea Putna.

Va urca treptele cele mai înalte ale ierahiei bisericeşti: egumen la Galata (1588), episcop de Rădăuţi (1600), episcop de Roman (1606) şi mitropolit al Moldovei (15 iulie 1608). Era în cele mai bune relaţii cu marea familie a Stroicilor, în special cu ilustrul cărturar Luca Stroici. Om de vastă cultură, el însuşi talentat miniaturist, Anastasie Crimca a pus bazele şcolii de artişti miniaturişti de la Dragomirna, activitate răsfrântă colateral şi asupra altor manifestări artistice: broderie, argintărie. Caracterele ŞCOLII DE LA DRAGOMIRNA s-au impus pe tot parcursul sec. Al XVII-lea, conferind artei moldoveneşti un specific inconfundabil.

În timpul domniei lui Miron Brancovschi, ca urmare a invaziilor din ce în ce mai frecvente ale armatelor turceşti, tătărăşti sau poloneze, acest lăcaş este înzestrat, prin grija voievodului, cu o puternică incintă având aspect de fortăreaţă, terminată la 1627.

La nici o jumătate de secol de la construcţia ei, în 1653, mănăstirea este atacată de către cazacii lui Timuş Hmelniţki, care au prădat mănăstirea, lipsind-o de mare parte din bunurile de valoare cu care a fost înzestrată şi provocând distrugeri construcţiilor.

În secolele următoare se întreprind noi lucrări de refacere a ansablului. După ocuparea Bucovinei de cătra austrieci, Dragomirna îşi păstrează statutul de mănăstire, ceea ce a salvat ansamblul arhitectonic de la distrugere (aşa cum se întâmplase cu alte mănăstiri ca Pătrăuţi, Voroneţ, Humor, Sf. Ilie).

Lucrările de restaurare ale mănăstirii încep în 1843 şi continuă, cu întreruperi, în anii 1918 şi 1923. Vaste operaţii de restaurare au avut loc între anii 1961-1972.

ARHITECTURA

Biserica din cimitir, mică, de proporţii armonioase, are plan dreptunghiular, încheiat la est cu o absidă semicirculară, iar la vest cu un pridvor poligonal deschis.

foto: Mitrut Popoiu

Ansamblul monumentului ocupă o suprafaţă apropiată de cea a unui trapez dreptunghic de sprijin din piatră (la partea inferioară). În cele patru colţuri se înalţă turnuri înguste de plan pătrat, ridicate de Miron Barnovschi. Intrarea în incintă se face pe sub „turnul porţii” din centrul laturii de sud. Pe la tura de vest şi nord a zidului de incintă se află chiliile ridicate la 1843-846 şi transformate cu ocazia restaurării generale. La stânga „turnului porţii”, peste două nivelui de beciuri, se află trapeza în stil gotic (azi muzeu).

foto: Elena Tunaru

În centru incintei se înalţă biserica, capodopera întregului ansamblu. Este de plan dpreptunghiular îngust, cu absidă semicirculară la est şi pridvor poligonal la vest, cu naos lărgit la nord şi sud de abside semicirculare executate în grosimea zidului.

foto: Pawel Zelezniakowicz

Interiorul este compus din următoarele spaţii: altar, naos, pronaos şi pridvor. Turla ce se înalţă deasupra naosului este zvelta şi prezintă un sistem de boltire nou, compus din arce longitudinale şi transversale, pandativi şi încrucişare de două rânduri de arce care se repetă şi în calota semisferică a turlei. Elementul nou pe care în găsim la Dragomirna este frânghia împletită, o torsadă discontinuă care decorează înteriorul şi exteriorul bisericii; alte elemente noi care apar sunt: decoraţia cu nervuri a calotelor pronaosului şi broderia de nervuri gotice a bolţii pridvorului. Ceea ce frapează ochiul vizitatorului este proporţia neobişnuit de mare a construcţiei – tendinţă a arhitecturii din veacul precedent – subliniată aici prin înălţimea impresionantă a bisericii, culminând cu dantelăria în piatră a tâmplei. În compunerea elementelor de arhitectură ale monumentului găsim, pe lângă formele tradiţionale moldoveneşti, înfluenţe munteneşti (brâul metalic), elemente de tradiţie gotică şi Renaştere târzie (la ancadramente), precum şi influenţe orientale georgiene (decoraţia sculptată a turlei).

PICTURA

Deşi urmează la numai două decenii Suceviţei, a cărei pictură îmbracă zidurile interioare şi exterioare ale bisericii, Dragomirna păstrează fresce doar în altar şi în naos, rămânând încă necunoscut dacă pronaosul şi pridvorul au fost pictate sau pictura s-ar fi pierdut în urma distrugerilor provocate de cazaci şi tătari.

Pictura a fost realizată de patru zugravi: preoţii Crăciun şi Ignat şi meşterii Mătieş şi Gligorie, care au urmat îndeaproape programul iconografic şi stilul picturii de la Suceviţa. Deşi desfăşurate în mari panouri adaptate la dimensiunile construcţiei, scenele reprezentate în altar şi naos sunt lucrate mai aproape de stilul miniaturilor şcolii de la Dragomirna decât de cel al frescelor din sec. al XVI-lea. Calităţile acestei picturi se descifrează în caracterul dinamic al compoziţiilor, în gama cromatică bazată pe culori vii, contrastante – roşu sângeriu, albastru, verde – puse în valoare prin folosirea abundentă a aurului, prin mobilarea fundalurilor scenelor cu peisaje dezbarate parţial de caracterul schematic şi hieratic al picturii bizantine şi postbizantine.

racla cu moastele Sf. Iacob Persul

Pictura murală de la Dragomirna nu mai constituie însă centru atenţiei, aşa cum se întâmplase anterior, aceasta fiind de arhitectură şi sculptură decorativă.

Deşi se ştie că principalii fondatori ai mănăstirii, LUCA STROICI şi ANASTASIE CRIMCA au fost înmormântaţi în interiorul bisericii, în cazul primului nu s-a identificat mormântul, iar în ceea ce îl priveşte pe al doilea, i se atribuie mormântul fără inscripţie din pronaos.

mormantul mitropolitului Anastasie Crimca

OBIECTE DE ARTĂ MEDIEVALĂ

Iconostasul – peretele despărţitor dintre naos şi altar – reprezintă o piesă de sculptură în stil baroc, realizat  în cursul secolului al XVIII-lea.

foto: Marius Carneala

Din bogata zestre de obiecte donate mănăstirii, azi se mai păstrează în muzeul aflat în fosta trapeză, câteva piese de broderie, argintărie, sculptură şi nu în ultimul rând, câteva din manuscrisele cu miniaturi de la Anastasie Crimca. Dintre acestea menţionam: cruci de lemn sculptate, broderii cu fir de aur, argint şi mătase din secolele XVI, XVII; ferecături de cărţi din argint aurit, dintre ai căror realizatori cunoaştem numele meşterului Grigore Moisiu Zlătarul care a activat la începutul sec. al XVII-lea; cinci manuscrise cu miniaturi aparţinând şcolii de la Dragomirna, iniţiate de Anastasie Crimca, demonstrând cu prisosinţă originalitatea şi talentul miniaturiştilor moldoveni care au creat un nou stil, pe fundalul moştenirii artei miniaturiştilor din timpul lui Ştefan cel Mare.

http://i1107.photobucket.com/albums/h400/doarortodox/grafice/Obiectiv-Ortodox.jpg

Manastirea Putna

Aşezată la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, Mănăstirea Putna, prima şi cea mai importantă ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, străjuieşte de peste cinci veacuri ţinutul legendar al Bucovinei. Cronicarul Ion Neculce istoriseşte astfel despre felul în care a fost ales locul pe care avea să fie zidită mănăstirea: „Ştefan-vodă cel Bun, când s-au apucat să facă mănăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lângă mănăstire. Şi unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariul“.

Începute la 10 iulie 1466, după cucerirea cetaţii Chilia (1465), lucrările de construcţie a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, vor fi terminate în anul 1469, slujba de sfinţire (târnosirea) având loc la 3 septembrie acelaşi an. S-au construit apoi Casa Domnească (1473), chiliile, zidul de apărare cu turnurile aferente şi Turnul Tezaurului, lucrările finalizându-se în anul 1481. De-a lungul veacurilor Mănăstirea Putna a trecut prin numeroase încercări ca incendii, năvăliri şi ocupaţii străine, cutremure, dar care n-au putut întrerupe desfăşurarea vieţii monahale şi lauda neîncetată adusă lui Dumnezeu.

După intrarea în 1775 sub ocupaţie habsburgică, mănăstirea va mai suferi o serie de transformări  exterioare prin extinderea zonei de nord a incintei, noi construcţii de chilii (1852-1856), modificări ale formei acoperişului bisericii (1859), lucrări mai ample asupra acesteia având loc în 1902 sub conducerea arhitectului vienez K. A. Romstorfer.

Incepute la 10 iulie 1466, dupa cucerirea cetatii Chilia (1465), lucrarile de constructie a bisericii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, vor fi terminate in anul 1469, slujba de sfintire avand loc la 3 septembrie acelasi an. S-au construit apoi Casa Domneasca (1473), chiliile, zidul de aparare cu turnurile aferente si Turnul Tezaurului, lucrarile finalizandu-se in anul 1481.

CRONOLOGIE

La data de 4 iulie 1466, Voievodul Stefan cel Mare si Sfant alege locul pe care va fi zidita Biserica Manastirii Putna, tragand cu arcul de pe Dealul Crucii. Sase zile mai tarziu, la 10 iulie 1466, conform Letopisetelor putnene, se incepe zidirea Bisericii Manastirii Putna, care va fi terminata in anul 1469.

In data de 3 septembrie 1470 are loc sfintirea Manastirii Putna, ceremonie intarziata de campania contra tatarilor, terminata cu victoria de la Lipnic, pe Nistru. La data de 1 mai 1481 se finalizeaza lucrarile de zidire a cladirilor din incinta si a zidurilor de aparare.

La 15 martie 1484, un incendiu a distrus chiliile si a afectat partial si biserica. In urma incendiului, Voievodul Stefan a poruncit restaurarea bisericii si pictarea ei, atat in interior, cat si in exterior.

Sfantul Stefan cel Mare, care, la 1 mai 1488, a daruit Manastirii Putna craniul Sfantului Ierarh Ghenadie, adoarme in Domnul la data de 2 iulie 1504. “Stefan Voievod, care a domnit in Tara Moldovei 47 de ani si trei luni a trecut la vesnicele locasuri in anul 7012 (1504), luna iulie, in ziua a doua, marti, la ceasul al patrulea din zi – ora 10.” El va fi inmormantat in biserica Manastirii Putna.

La 20 aprilie 1517 moare si Bogdan al III-lea, fiul Sfantului Voievod Stefan, fiind si el ingropat tot in Manastirea Putna. Dupa acesta, la 14 ianuarie 1527, moare si este inmormantat tot in biserica Stefanita Voda.

In anul 1653 este distrusa biserica Manastirii Putna, inclusiv pictura interioara si exterioara. Din porunca domnitorului Vasile Lupu se va incepe refacerea bisericii in anul 1653. Lucrarile vor fi continuate de voievozii Gheorghe Stefan si Eustratie Dabija si terminate in anul 1662.

Intre anii 1756-1760, prin grija mitropolotului Iacov Putneanul, la Manastirea Putna se executa importante lucrari de restaurare. Intre anii 1901-1902, arhitectul austriac K. A. Romstorfer restaureaza biserica Manastirii Putna.

In anul 1904 are loc comemorarea a 400 de ani de la adormirea Sfantului Voievod Stefan cel Mare. Costin Petrescu picteaza portretul acestuia avand ca model portretul domnitorului din Tetraevanghelul de la Humor.

La data de 15 mai 1918 Consiliul National Roman din Bucovina proclama reintegrarea Bucovinei in componenta Romaniei, iar in 1966, la recomandarea UNESCO, implinirea a 500 de ani de la intemeierea Manastirii Putna se celebreaza pe plan mondial.

In data de 6 iunie 1976 se inaugureaza sediul actual al Muzeului Manastirii Putna.

Intre anii 1980-1982 se intreprind noi campanii de cercetari arheologice pe latura de sud a incintei Manastirii Putna, menite sa dezvaluie complet vestigiile Casei Domnesti din epoca lui Stefan cel Mare. In anul 1982 incep lucrarile de refacere a Casei Domnesti de la Putna, la data de 15 august 1988 aceasta sfintindu-se.

In sesiunea din 20-21 iunie 1992, Sfantul Sinod al B.O.R. hotaraste canonizarea lui Stefan cel Mare sub numele “Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant”, cu data de pomenire 2 iulie. In data de 2 iulie 2004 s-au implinit 500 de ani de la trecerea la cele vesnice a Slavitului Voievod Stefan cel Mare si Sfant.

Manastirea Putna – arhitectura ansamblului monahal

Intrarea in incinta Manastirii Putna se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter si etaj, pe a carui fatada estica se afla stema Moldovei datata cu anul 1471. Turnul a fost zidit in anul 1757, in vremea domnitorului Constantin Racovita, despre aceasta dand marturie si stema de pe fatada de vest, in care apar reunite stemele Moldovei si ale Tarii Romanesti.

Deoarece poetul Mihai Eminescu impreuna cu Ioan Slavici si cu alti participanti la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au innoptat in acele zile in sala de la etaj, aceasta constructie se numeste “Turnul Eminescu”. Tot pe latura de est este situat si Turnul clopotnitei construit in anul 1882.

Paraclisul manastirii, asezat in partea vestica a incintei, cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel, este construit de mitropolitul Iacov Putneanul in anul 1759, pe locul vechiului turn clopotnita deteriorat la marele cutremur din 1739.

Paraclisul a fost restaurat intre anii 1976-1983, cand i s-au adaugat noi spatii. Paraclisul a fost pictat in tehnica “a fresco” in perioada 1980-1984 de artistii-frati Mihail si Gavril Morosan, staret fiind Arhimandritul Iachint Unciuleac.

Pe latura sudica a incintei se afla Casa Domneasca ridicata intre anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusa de habsburgi. Lucrarile de reconstructie au fost incepute si supravegheate, in mare parte, de catre Prea Fericitul Parinte Teoctist pe timpul arhipastoririi sale ca mitropolit al Moldovei.

Singura cladire ramasa din vremea Sfantului Voievod Stefan este Turnul Tezaurului a carui constructie a fost terminata in anul 1481. In el au fost adapostite, in vremi de tulburare, odoarele acestui sfant locas.

Manastirea Putna – biserica centrala

Biserica originala a suferit mari modificari in perioada 1653-1662. S-au pastrat liniile arhitectonice initiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcatuita din cinci incaperi: pridvor, pronaos, gropnita, naos si altar. Se regasesc astfel reunite elemente de arhitectura bizantine, gotice si renascentiste.

Biserica, reconstruita de domnitorii Vasile Lupu, Gheorghe Stefan si Eustatie Dabija (1653-1662) se inscrie in datele generale ce constituie trasaturile epocii: plan trilobat, brau in torsada impartitor al zidurilor, ocnite din arcaturi si arcade oarbe, pilastri, ferestre dreptunghiulare gotice; turla are coloane rasucite, pridvorul inchis apare aici pentru prima data in Moldova.

Accesul in biserica se face prin cele doua usi laterale ale pridvorului, incadrate cu portaluri de piatra. Usa masiva prin care se trece din pridvor in pronaos are la partea superioara o pisanie care aminteste de lucrarile de reconstructie ce au avut loc in timpul domniilor lui Gheorghe Stefan si Eustratie Dabija.

Camera mormintelor primeste lumina de la cate o fereastra la sud si nord. Aici se afla mormantul lui Stefan cel Mare si Sfant acoperit cu un baldachin din marmura alba, cu o inscriptie incrustata pe lespede care ne spune ca viteazul domnitor este ctitorul si ziditorul sfantului locas, alaturi de sotia sa Maria, fiica lui Radu Voievod. Pe mormantul marelui Stefan se afla urna de argint depusa cu prilejul serbarii din 1871.

Din camera mormintelor – gropnita – trecerea catre naos se face printre doua coloane masive ce au inlocuit, in secolul al XVII-lea, peretele despartitor specific liniei arhitectonice stefaniene.

Pronaosul este luminat de doua ferestre la sud si alte doua la nord. Pridvorul este luminat prin mai multe ferestre, asezate pe zidurile din sud, nord si vest. Intrarea in pridvor se face prin sud si nord, pe usi masive din lemn, ferecate cu fier.

Intrarile din pridvor in pronaos si din pronaos in camera mormintelor sunt de asemenea prin usi masive din lemn ferecate cu fier. In pridvor, pe latura sudica, se afla mormantul Mitropolitului Moldovei Iacob Putneanul, innoitorul manastirii ( 15 mai 1778), iar pe partea nordica, mormantul Mitropolitului Sucevei Teoctist (18 noiembrie 1478).

Altarul este luminat de 3 ferestre (est, nord si sud) si este separat de naos printr-un iconostas din lemn, cu o ornamentatie sculpturala foarte frumoasa. Naosul, luminat de cate doua ferestre la sud si nord, are deasupra turla deschisa, de forma octogonala la primul etaj si hexagonala la etajul superior, la exterior cu coloane torsionate si ancadramente la ferestre. Intre naos si camera mormintelor sunt doi stalpi masivi din piatra, care sustin arcada ce sustine la randul ei bolta.

Toate ferestrele din altar, naos, gropnita si pronaos sunt pictate in interior, terminate in arc si prevazute la exterior cu grilaje metalice. Pardoseala este din marmura, numai in pridvor este din lespezi de piatra.

La exterior biserica Manastirii Putna este incinsa cu un brau rasucit in torsada simbolizand Preasfanta Treime, motiv ce se regaseste si in ornamentatia interioara.

Acoperisul este cu tabla de arama, asezatain randuri dese, pentru a imita sindrila, in exterior este un brau masiv torsionat, cu firide largi, mult mai inalte in partea inferioara si mai scurte in partea superioara. Ferestrele au ancadramente din piatra. Pe fatade sunt amplasati mai multi stalpi conforturi.

Manastirea Putna – pictura bisericii

Distrusa in timpul luptelor pentru domnie dintre Vasile Lupu si Gheorghe Stefan, pictura originala s-a incercat a se reface abia in secolele XVIII-XIX cand s-au zugravit in pridvor cateva chipuri de sfinti.

Dorinta de a reda Putnei stralucirea de odinioara, cand era “tot cu aur poleita zugraveala, mai mult aur decat zugraveala si pre dinauntru si pre denafara” (cronicarul Ion Neculce), a inceput sa prinda contur abia in anul 1972 cand mitropolitul de atunci, Iustin Moisescu, a binecuvantat proiectul de refacere a picturii din biserica mare a manastirii, pe baza unui plan iconografic intocmit de parintele Sofian Boghiu.

Ca o proorocie peste veacuri, hotararea mitropolitului de a incredinta pictarea ctitoriei Voievodului Stefan cel Mare acelora care vor picta mai intai Paraclisul, s-a implinit la 10 iulie 2001, cand, cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pictorii Mihail si Gavril Morosan au trasat primele linii la noua fresca.

Fii ai Bucovinei, pictori de categoria I-a, cu numeroase lucrari in tara si strainatate, fratii Mihail si Gavril Morosan au impodobit biserica cu frumoase chipuri, scene si compozitii pe fondul foitei de aur. Stilul neobizantin, cu acorduri cromatice deosebite, compozitiile inedite, sunt cateva din caracteristicile noii picturi.

Iconostasul ce impodobeste biserica a fost realizat in anul 1773 din lemn de tei si tisa. Executat de mesteri locali din porunca si cu osteneala mitropolitului Iacob Putneanul, iconostasul este sculptat in stil baroc tarziu. A fost restaurat.

Manastirea Putna – sfintele moaste

In altarul bisericii sunt pastrate cu multa evlavie particele din moastele Sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, Sfanta Ana – mama Maicii Domnului, Sfantul Ierarh Alexandru, Sfantul Ierarh Nectarie, Sfantul Ierarh Vavila…

… Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Mucenic Rafael, Sfantul Mucenic Ghedeon, Sfantul Serafim de Sarov si degetul aratator al Sfantului Daniil Sihastru, iar in pronaos, craniul Sfantului Ierarh Ghenadie asezat intr-o frumoasa racla sculptata.

Manastirea Putna – muzeul manastirii

Muzeul Manastirii Putna este poate cel mai bogat si valoros din tara, pastrand multe obiecte de la Stefan cel Mare, manastirea fiind renumita prin tezaurul sau de broderii, tesaturi, manuscrise, argintarie, obiecte de cult.

Muzeul Manastirii Putna, reamenajat in anii 1976 si 2004, se afla in partea de vest a incintei, alaturi de Paraclis. Aici se pastreaza o parte din tezaurul artistic si istoric al manastirii, constand in manuscrise (Tetraevanghele, Psaltiri, carti de invatatura, Leastvite, Psaltichii) si broderii realizate in atelierele manastirii (epitafuri, acoperaminte pentru sfintele vase, pocrovete, dvere, valuri de tampla, acoperaminte de morminte, vesminte preotesti), carti de cult si de invatatura, odoare bisericesti (sfinte vase, cruci ferecate, icoane, cadelnite, candele), obiecte din ceramica, etc.

Printre odoarele de mare pret se numara icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului adusa, dupa traditie, din Constantinopol in 1472 de catre Doamna Maria de Mangop, sotia Sfantului Voievod Stefan si craniul Sfantului Ierarh Ghenadie, mare facator de minuni, ferecat in argint aurit si daruit manastirii de ctitorul ei in anul 1488.

Manastirea Putna – necropola domneasca

Conceputa dintru inceput ca necropola domneasca, biserica Manastirii Putna adaposteste paisprezece morminte din care trei sunt voievodale, apartinand familiei Musatinilor. Lucrat din porunca sa, cu doisprezece ani inainte de stramutarea la vesnicele locasuri, mormantul Binecredinciosului Voievod Stefan se afla in partea de sud a gropnitei.

Alaturi este mormantul Doamnei Maria Voichita (†1511). Pe latura de nord se afla alte trei morminte: cel al Doamnei Maria de Mangop (†1477) si ale fiilor Bogdan (†1479) si Petru (†1480).

Pronaosul adaposteste mormintele Domnitorului Bogdan al III-lea (†1517) – fiul lui Stefan, al Mariei (†1518) – fiica, al Domnitorului Stefanita (†1527) – nepotul lui Stefan si cel al Doamnei Maria (†1529) – sotia lui Petru Rares.

In pridvor se afla mormantul mitropolitului Moldovei Teoctist I (†1477), cel care l-a uns ca Domn pe Stefan cel Mare la locul numit Direptate, iar in partea opusa sunt mormintele mitropolitului Iacov Putneanul si ale parintilor acestuia, Adrian ieroschimonahul si Mariana monahia.

Dupa traditie, in exteriorul bisericii, partea sudica, langa Sfantul Altar, se afla mormantul Sfantului Ierarh Ilie Iorest, calugar putnean ajuns mitropolit al Ardealului, unde a marturisit credinta ortodoxa in vremea prigoanei calvine. Revenit la Putna dupa ani grei de temnita, s-a mutat catre cele vesnice la 12 martie 1678.

 

Langa acesta se afla cripta Mitropolitului Isaia Balosescu, cel care a construit la sfarsitul secolului XVIII, la Cernauti, celebrul Palat Mitropolitan al Bucovinei, transformat astazi in Universitate.

 

Manastirea Putna – locul in care rugaciunea a scris istorie

 

Dotata dintru inceput cu atelier de caligrafie – scriptorium (in care calugarii, instruiti in scoala vestitului caligraf Gavriil Uric de la Manastirea Neamt, copiau carti de cult si din scrierile Sfintilor Parinti), cu atelier de broderie (in care se lucra cu fir de aur si de argint, cu matasuri scumpe si pietre pretioase) si cu o celebra scoala de muzica psaltica condusa de Eustatie Protopsaltul, Manastirea Putna va deveni in scurt timp un renumit centru al artei si culturii medievale sud-est europene in secolele XV-XVI.

 

Mai tarziu, viata duhovniceasca, culturala si artistica a manastirii a avut din nou o perioada de mare inflorire in timpul pastoririi mitropolitului Iacov Putneanul.

 

Pentru romani, Manastirea Putna nu reprezinta numai rugaciune, arta sau cultura, ci si o pagina din istoria vie a neamului. Nume ca Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, A. D. Xenopol, Mihail Kogalniceanu trezesc si astazi amintirea marii serbari de la Putna (14-16 august 1871) ocazionata de implinirea a 400 de ani de la sfintirea bisericii manastirii. Atunci Mihai Eminescu a rostit cuvintele: “Sa facem din Putna Ierusalim al neamului romanesc si din mormantul lui Stefan altar al constiintei nationale”.

 

Pe urna votiva depusa atunci pe mormantul Sfantului Voievod Stefan se afla inscriptia: “Eroului, invingatorului, aparatorului existentei romane, scutului crestinatatii, lui Stefan cel Mare, Junimea Romana Academica, MDCCCLXX”.

 

Pastrarea constiintei de neam in timpul ocupatiei austro-ungare s-a manifestat si in 1904 cand intreaga Bucovina, la initiativa lui Eudoxiu Hurmuzachi si a altor intelectuali romani, a comemorat 400 de ani de la trecerea la cele vesnice a slavitului Voievod Stefan cel Mare, care a fost “glasul istoriei noastre, al unui neam viteaz si nedreptatit” (P.P.Panaitescu).

 

Evlavia romanilor, inradacinata de veacuri fata de marele ctitor de locasuri sfinte, a facut ca actul canonizarii Sfantului Stefan ce Mare, in iunie 1992, sa fie doar o recunoastere oficiala a cultului popular pastrat cu sfintenie atatea veacuri.

 

“Om ales de Dumnezeu”, “aparator al dreptei credinte”, “ocrotitorul celor napastuiti”, “stalp neclintit al rabdarii”, “neinfricat ostas al lui Hristos”, marele Voievod a fost si ramane in constiinta poporului ca “parinte al neamului romanesc”.

 

Sfintenia Voievodului ramane dovedita peste veacuri si de stransele sale legaturi cu marii duhovnici ai timpului: Sfantul Ghenadie, Simeon staretul de la Pangarati si mai ales cu Sfantul Daniil Sihastru, in a carui chilie a gasit totdeauna mangaiere, sfat si ajutor.

 

Manastirea Putna – obstea manastirii

 

Manastirea Putna este ridicata pe o veche vatra sihastreasca, fapt dovedit si de cercetarile arheologice. La numai o jumatate de metru sub temelia vechii Case Domnesti s-au gasit oseminte “galbene si frumoase” cu mireasma de sfinte moaste, a cinci calugari care s-au nevoit aici cu peste un secol inainte de intemeierea Manastirii Putna.

 

Prima obste a fost formata in anul 1466 din calugari adusi de la Manastirea Neamt, condusi de Arhimandritul Ioasaf, cel dintai staret al Putnei. De atunci si pana in prezent viata monahala s-a desfasurat fara intrerupere, in pofida ocupatiei straine si a prigoanei comuniste.

 

Pentru crestini Putna a fost si ramane o cetate a rugaciunii si duhovniciei, unde generatii intregi de monahi s-au nevoit sa ajunga la desavarsire, la cunoasterea lui Dumnezeu. Monahii sunt chemati sa se roage pentru intreaga lume si aceasta este principala lor slujire catre omenire.

 

Multumita monahilor, rugaciunea nu se intrerupe niciodata pe pamant, iar acesta este cel mai mare folos pentru intreaga lume, caci lumea dainuie prin rugaciune. De aceea, vietuitorii manastirii se straduiesc sa savarseasca zilnic Sfanta Liturghie si cele Sapte Laude.

Manastirea Putna – localizare si date de contact

Manastirea Putna, localitatea Putna, cod 727455, judetul Suceava

E-mail: manastirea@putna.ro
Telefon: 0230/414055
Fax: 0230/414119

Cai de acces: pe Drumul National Radauti, spre N-V Galanesti (11 km).. Vicovu de Jos (5 km).. apoi, dupa inca un kilometru, dreapta spre Bivolaria (3 km).. Putna (8 km).

textul: www.crestinortodox.ro

 

http://i1107.photobucket.com/albums/h400/doarortodox/grafice/Obiectiv-Ortodox.jpg