Schitul Sihla

Lasand la vale Manastirea Sihastria, o poteca urca spre Schitul Sihla, cale de 3 km, pe urmele sihastrilor iubitori de Hristos.

Aici si-a petrecut viata pustniceasca si Cuvioasa Teodora, marea sfanta a Sihlei si a Moldovei intregi.
Pestera Sf. Theodora de la Sihla.

Pe prispa ingusta a unei stanci, la adapostul primitor al unui bloc de piatra, se afla doua chilii de lemn, din secolul al XIX-lea, si o bisericuta „dintr-un brad”, lunga doar de cativa pasi.

Construita de „Dumnealui aga Ioanita Pascanul Cantacuzino, precum sa si gaseste scris intr-o Sfanta Evanghelie… la leat 1763…”, cu hramul Schimbarea la fata, biserica „dintr-un brad” se pastreaza in stare aproape initiala. Lucrata in forma de corabie din barne de lemn, biserica este captusita in exterior cu scandura si acoperita cu sita. Interiorul, putin luminat si foarte simplu, mai pastreaza insa, prin intimitatea sa, atmosfera unei epoci de demult. Catapeteasma, aproape in miniatura, a fost pictata in ulei, probabil in secolul al XVIII-lea.

De aici, pe praguri de pietre scobite de pasi omenesti, se coboara in Schitul Sihla. Biserica actuala a schitului, cu hramul Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, dateaza din anul 1813, cand Arhim. Benedict, egumenul Manastirii Secu, o reface aproape in intregime din barne de brad, pe temelia celei mai vechi.

Respectand traditia arhitectonica locala, biserica este construita in plan triconc, cu o singura turla pe naos. In exterior peretii sunt captusiti cu scandura. Acoperisul din sita capata la turla forma de bulb. Intrarea se face prin partea de vest. Interiorul, simplu si pictat, este impartit in pridvor, naos si altar. Pronaosul face corp comun cu naosul. Trei ferestre dispuse in axul absidelor aduc inauntru lumina zilei.

Catapeteasma, sculptata in lemn de tei si poleita cu aur, da un aspect frumos si placut interiorului. Desi fara data, ea pare a fi de o vechime cu biserica. Pictura in ulei a icoanelor din catapeteasma nu este lucrata de acelasi mester. Patru din icoanele imparatesti sunt pictate de „Iulian monah zugravul Sf. Manastiri Slatina la le(at) 1852”. Interiorul bisericii este pictat in fresca de pictorul Vasile Pascu din Focsani, in anii 1973-1974, cand s-au efectuat unele lucrari de restaurare.

In partea stanga, intr-o mica racla de lemn sculptat, se afla cateva particele din moastele unor sfinti. Se gasesc aici capul Cuviosului Ieremia, necanonizat inca, ucenic al Sfantului Paisie Velicikovschi, si particele ale Sfintilor: Ioan Botezatorul, Maria Magdalena, Modest, ale Sfantului Ierarh Iacob, ale celor 14.000 prunci ucisi de Irod si de la Sfintii Cuviosi Parinti ucisi in Sinai si Rait.

Pe latura de vest a incintei, in locul vechiului corp de chilii de lemn construit odata cu biserica, s-a ridicat in ultimii ani un corp nou de chilii din piatra, pentru nevoile crescande ale obstei ce numara astazi nu mai putin de 35 de parinti si frati. Totodata s-a reconstruit si clopotnita si s-au ridicat o trapeza si un arhondaric nou, care primeste cu dragoste pelerinii ce vin in numar destul de mare la schit.

Sf. Teodora de la Sihla

Alaturi de numerosii ostenitori odrasliti de neamul românesc, se afla pomenite în calendarul ortodox foarte multe femei cuvioase, care prin viata lor aleasa au bineplacut lui Dumnezeu. În acelasi timp, ele sunt o frumoasa pilda vrednica de urmat, pentru femeile crestine din toate timpurile si toate locurile.

De o asemenea vietuire aleasa s-a învrednicit si cuvioasa Teodora de la schitul Sihla, din Muntii Neamtului.
Dupa traditie, ea s-a nascut în satul Vânatori din judetul Neamt, în jurul anului 1650. Era una din cele doua fiice ale lui Stefan Joldea, armas paznic al cetatii Neamt, loc unde era depozitat tezaurul tarii. Împreuna cu sotia sa si-au crescut fiicele în dragostea si pazirea dreptei credinte, la aceasta contribuind si numeroasele vizite facute la manastirile si schiturile din împrejurimi: Neamt, Secu, Sihastria, Agapia si altele.
Pentru ca sora sa, Marghiolita, s-a mutat prea devreme la Domnul, Teodora, copila fiind, dorea sa se retraga din lume la o manastire. Cu greu parintii îndurerati, ramasi acum doar cu ea, au convins-o sa ramâna alaturi de ei. La vremea cuvenita se casatoreste si merge în partile Tarii de Jos, unde locuia sotul ei. La scurta vreme însa, i-au murit si parintii.

Dupa toate aceste nenorociri prin care a trecut, Dumnezeu i-a trimis o încercare si mai mare, aceea de a nu putea avea copii. Astfel, pentru ca o existenta egoista, fara rost nu o putea multumi, s-a sfatuit cu sotul ei si au hotarât sa intre amândoi în câte o manastire.
Potrivit traditiei, a plecat mai întâi ea si a intrat în manastirea Varzaresti, din partile Buzaului, o sihastrie în care vietuiau vreo 30 de maici calauzite de egumena lor, schimonahia Paisia. La scurt timp, s-a calugarit si el la manastirea Poiana Marului, luând numele Elefterie, învrednicindu-se si de taina Sfintei Preotii.

Cuvioasa Teodora a îmbracat haina vietuirii îngeresti la vârsta de 30 de ani. Vazând-o atât de tânara egumena a luat-o pe lânga ea, spre a-i fi ucenica. Asa îsi începe sfânta nevointele dupa pravila vietii calugaresti, fiind pilda pentru toate celelalte vietuitoare, prin râvna cu care le îndeplinea. Întâmplându-se în aceasta vreme sa navaleasca turcii, egumena Paisia, Teodora si alte câteva maici parasesc aceasta sfânta asezare, refugiindu-se în locuri mai retrase, la hotarul dintre Muntii Buzaului si cei ai Vrancei. Aici construiesc un mic altar si câteva chilii modeste pentru adapost, continuându-si pravila de la Varzaresti. La scurt timp, din cauza vârstei înaintate si a multelor osteneli, schimonahia Paisia, trece la cele de sus.

Dupa ce s-au linistit lucrurile în tara, Cuvioasa Teodora, care vietuise aici zece ani, si-a îndreptat pasii spre locurile copilariei. Se opreste mai întâi la manastirea Neamt, unde se roaga la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Apoi, cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihastria Secului (înfiintata prin 1650) si dupa ce se marturiseste duhovnicului Pavel, care o si împartaseste, pleaca „la început pentru un an” sa vietuiasca în linistea codrilor seculari din împrejurimi.

Tot mergând prin Muntii Sihlei a ajuns în cele din urma la chilia unui batrân sihastru, asezata sub niste stânci uriase „ce stateau parca gata sa se prabuseasca”. Batrânul i-a oferit chilia sa „acestui suflet virtuos de femeie”, el plecând într-un loc „mai tainic, mai neajuns”, pentru a-si gasi adapost.

Acesta este momentul începutului unei noi etape din viata cuvioasei Teodora. Ea se nevoia în rugaciune neîncetata, veghe de toata noaptea si cugetare dumnezeiasca adânca. Hrana sa era alcatuita din: bureti, urzici, mure, afine, zmeura, precum si din pesmeti si poame uscate, pe care i le aduceau cei de la schitul Sihastria. La toate acestea se adauga si hrana cea dumnezeiasca, Trupul si Sângele Domnului, pe care i le aducea din când în când ieroschimonahul Pavel. Într-o astfel de osteneala a petrecut râvnitoarea maica vreme îndelungata, citind, la vremea potrivita Ceasurile, Vecernia si Utrenia, însotite de multe metanii si lacrimi duhovnicesti.

Din traditie aflam ca, venind odata si prin aceste parti ale Neamtului osti otomane, multe calugarite s-au ascuns în munti. În aceste conditii, au ajuns unele si la chilia unde se nevoia Cuvioasa Teodora. Dupa ce a ascultat necazurile lor, ca oarecând batrânul calugar, ea le-a oferit acestora chilia sa, retragându-se într-o pestera si mai tainuita, ce exista si astazi cunoscuta sub denumirea de „Pestera Sfintei Teodora”.
În acest loc, unde prin anii 1725-1730, s-a întemeiat Schitul Sihla, Sfânta Teodora a vietuit peste 20 de ani. Sfârsitul vietii sale a fost descoperit în chip minunat. Astfel, egumenul de la Schitul Sihastria a observat în mai multe zile niste pasarele care intrând în trapeza, luau bucati de pâine si poame si le duceau undeva în munte. Gândindu-se ca Dumnezeu hraneste în mod minunat vreun pustnic, a trimis doi frati sa vada unde duc acestea merindele. Ajunsi catre seara aproape de vârful muntelui, unul din ei s-a urcat într-un brad si de acolo, a zarit-o pe Cuvioasa Teodora în rugaciune.

Sfânta i-a chemat la ea si le-a spus ca de 40 de zile se roaga lui Dumnezeu pentru a-i trimite un duhovnic, care s-o spovedeasca si s-o împartaseasca. Apoi, a rugat pe cei doi sa-i transmita egumenului ultima sa dorinta, aceea de a trimite pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie cu Preacuratele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca urmeaza sa se mute la El în scurt timp.

Cu binecuvântarea egumenului, a doua zi cei doi au venit la chilia sfintei unde, dupa ce a primit dezlegare si a rostit „Tatal nostru” si „Crezul”, a fost împartasita. Apoi, cu fata spre rasarit, privind spre cer a zis: „Slava Tie, Doamne, pentru toate !” si si-a dat duhul.
S-au adunat acolo parinti de la Sihastria, precum si vietuitori din împrejurimi si, dupa rânduiala, au savârsit slujba înmormântarii, îngropând trupul sfânt în pestera în care vietuise atâta timp. Traditia spune ca, însusi sotul sau, acum ieroschimonahul Elefterie, ar fi venit la înmormântarea sa, apoi a ramas la schitul Sihastria pâna la sfârsitul vietii.
La scurt timp dupa trecerea sa la Domnul, a început ridicarea Schitului Sihla. Între anii 1730-1763, s-au construit rând pe rând, biserica cu hramul „Schimbarea la fata” si „Nasterea Sfântului Ioan Botezatorul” si chiliile din jur, care cu unele îmbunatatiri dureaza pâna în zilele noastre.
Din pacate, sfintele sale moaste nu au ramas aici pentru mult timp sau macar la noi în tara. Aceasta deoarece prin anii1828-1834, în timpul ocupatiei rusesti, ele au fost luate si duse în cunoscuta manastire Lavra Pecerska din Kiev.

Cu toate acestea poporul nostru binecredincios a considerat-o sfânta imediat dupa moarte, cinstind-o cu toata evlavia. În sedinta din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarât ca ea sa se numere în rândul sfintilor sai. Pomenirea sa se face de atunci, în fiecare an, în ziua de 7 august.

vedeti si: http://sihastria.mmb.ro

Mănăstirea Robaia

Se află în com. Musatesti, jud. Arges, 25 km NE de Curtea de Arges, [localizare] drum modernizat Curtea de Arges – Musatesti, vatra de sihastrie citata documentar din sec. XIV; biserică din lemn atribuită banului Armega; biserică din piatră construită de Sava Sifarul înte 1644, restaurată de Episcopul Iosif I al Argeşului, pustie şi refacuta în 1843-1868 de Teodosie, Visarion şi Naum monahul; biserica repictată în anii 1848, 1901 si 1951; loc de refugiu al Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofronie de la Cioara (1764-1766), pilduitor luptator pentru apărarea credinţei ortodoxe în Transilvania, prăznuit pe 21 octombrie; chinovie pentru ultimii ani de viata a pictorului Pârvu Mutu (+1735); atelier de veşminte preoţeşti; arhondaric.

Urmând, spre izvoare, firul argintiu al pârâului Robaia, un drum de ţară care porneşte din inima Muşăteştilor, şerpuieşte pe sub poale de dealuri împădurite, spre un cuib de linişte adâncă, unde s-a durat, din neostoita sete de înălţare spirituală întru credinţa străbună, un sfânt lăcaş de închinaciune – ale cărui începuturi sunt corelate temporal, în tradiţia locală, cu întemeierea primei mitropolii a Ţării Româneşti, în anul 1359 la Curtea de Argeş.

Pe locul unei biserici de lemn ctitorite de catre banul Armega, in secolul al XVI-lea, s-a inaltat, prin osirdia unui Sava din Furculesti si a sotiei sale, Livera, inainte de anul 1644, o biserica de zid, in jurul careia s-a injghebat asezamintul monahal de la Robaia.

Biserica Sfintul mare mucenic Gheorghe a asezamintului, a dainuit peste veacuri, prin grija episcopului carturar al Argesului, Iosif I, a staretilor obstii si a arhiereului Nichita Duma, care, la vreamea lor, au consolidat-o, i-au adaugat pridvorul (1857) sau au inzestrat manastirea cu : chilii, clopotnita (1857) si staretie (1935).

Silit sa paraseasca Ardealul framintat de miscarea – coordonata de el – pentru pastrarea credintei stramosesti a romanilor transilvaneni, Sfintul Sofronie de la Cioara si-a gasit vremlnic popas la Robaia, intre anii 1764-1766, adoptind, ca principiu de organizare a obstii monahale, paisianismul- curent de regenerare a spiritualitatii crestine.

Manastirea Robaia a devenit astfel un centru de iradiere culturala, prin copistii de manuscrise: Partenie ieromonahul (“Mantuirea pacatosilor 1764″) si Dorotheu ieroschimonah …… (“Scara Sfintului Ioan Scararul”, 1787 si un miscelaneu teologic, 1795).

In aceasta oaza de liniste, si-a depanat firul ultimilor ani de viata stralucitul zugrav campulungean Parvu Mutu- impatimitul de frumos vesnicit in scenele pictate prin atitea lacasuri de adinca simtire romaneasca.

Trecind la monahism -sub numele Pafnutie – s-a stins in anul 1735, cu vrerea sa cea din urma de a fi inhumat in vatra de nemurire a Robaii.

Asezamintul monahal de la Robaia a renascut, prin grija episcopului cu suflet de ctitor Calinic Argeseanul si prin stradania neobositei starete, imbogatindu-se, in ultimii ani, cu: cladirea chiliilor vietuitoarelor din obste – constructie inspirata din arhitectura traditionala argeseana – cu noua staretie, cu podoaba innoita a picturii murale din biserica – opera de exceptie a renumitului zugrav originar din Arges, Ioan Savu-, cu mobilier de cult daltuit in lemn.

Acestor infaptuiri, carora li se adauga racordarea la reteaua electrica, refacerea caii de acces din Musatesti spre manastire, amanajarea Fintinii de leac, construirea unui aghiasmatar s.a….La dangatul lin al clopotelor care cheama la slujba de vecernie, calugaritele – adevarate “pictorite cu acul “- se desprind din truda zilnica; odajdiile lucrate de ele pentru slujitorii atitor altare de credinta poarta, in maiestre broderii, talentul si harnicia lor, dincolo de orizontul de viata al manastirii.

A fost menţionată pentru prima oară ca atare într-un zapis din 23 aprilie 1644. Prin acesta, Sava şufarul, soţia sa Livera şi socrul său, Muşat din Furduieşti, adeveresc că au construit pe moşia lor “sfânta mânăstire de în temelie, de piatră, în apa Robăii” şi i-au dat hramul Sf. Mucenic Gheorghe.

Ctitorii au înzestrat mânăstirea “cu sat, cu rumâni cu tot … şi toate pădurile de înprejur, după cursura apelor, şi muntele Dara … şi partea de vie ot Piteşti a socru-meu … şi alte vite cu coarne, câte Dumnezeu ne-au ajutat, ca să hie dă hrană părinţilor călugări în veci”. Ctitorii l-au aşezat egumen pe părintele Sava ieromonah, “ca să facă sfântă lavră de călugări”.

Din hrisovul lui Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti, care dădea la 10 august 1648 lui Sava din Furduieşti şi soţiei sale, Livera, o moşie în satul Muşăteşti, aflăm că mânăstirea Robaia a fost construită mai întâi din lemn de către strămoşii lor, iar ei au construit-o din piatră în anii 1644-1648. În anul 1671, aşezământul este închinat mânăstirii Curtea de Argeş de către Livera şi fiul ei, logofătul Mihai, iar în 1793, când a fost înfiinţată Episcopia Argeşului, Robaia a devenit metoc al acesteia.

Lucrări de refacere s-au efectuat în anul 1704, după distrugerile provocate de incendiul din acel an (cu cheltuiala unui descendent al Liverei, Udrea Custereanul, şi la începutul secolului al XIX-lea, prin strădania Episcopului-cărturar Iosif I. La îndemnul Episcopului Ilarion, în anii 1843-1868 stareţul Visarion, secondat de Teodosie duhovnicul şi Naum monahul, a întreprins ample lucrări de extindere, toţi trei fiind consideraţi “ctitori de vrednică amintire”. Aşezământul monahal era format în secolul trecut din biserica “Sf. Gheorghe”, o clopotniţă cu două chilii şi clădirea stăreţiei, cu două niveluri, construită în 1935 prin grija Episcopului Nichita Duma.

În ultimii ani, aşezământul monahal de la Robaia a renăscut prin grija P.S. Calinic Argatu, Episcopul Argeşului şi Muscelului, şi prin strădania obştii monahale, în frunte cu Maica stareţă Petronia Dobrescu. Construcţiilor mai vechi li s-au adăugat două clădiri, una a chiliilor, cu două etaje, şi o alta a noii stăreţii, cu cinci etaje, în care se află şi câteva chilii, dar mai ales atelierele de confecţionat veşminte preoţeşti, atelierul de pictură bisericească, trapeza şi sala expoziţională “Mînăstirea Robaia” străveche vatră de credinţă şi de spiritualitate românească”, în curs de amenajare.

Biserica a fost consolidată şi repictată integral de renumitul zugrav argeşan Ion Savu, şi a fost înzestrată cu mobilier lucrat în lemn de meşterii Gheorghe Antal şi Ion Vişan, originari din judeţul Neamţ. În incinta mânăstirii se mai află un agheasmatar, destinat slujbelor în aer liber, construit de Gheorghe aendroiu din Muşăteşti şi împodobit cu pictură în frescă de pictorii Ion Popa şi Bârdici Găleşanu, sfinţit în 1997 de Episcopul locului, precum şi o troiţă pictată de Gheorghe Sorin Nicolae şi Marius Gologan.

Tot în ultimii ani, a fost refăcută calea de acces din satul Muşăteşti spre mânăstire, reamenajată “Fântâna de leac” (a cărei apă este recunoscută ca având virtuţi tămăduitoare), ceva mai sus de mânăstire, şi întregul aşezământ monahal a fost racordat la reţeaua electrică naţională.

De-a lungul veacurilor, în chiliile modeste ale mânăstirii Robaia au trăit mari personalităţi ale spiritualităţii româneşti. Aici şi-a trăit ultimii ani de viaţă, ca monah, vestitul pictor Părvu Mutu (1657 – 1735), pe numele său adevărat Pârvescu, originar din Câmpulung Muscel, unde s-a şi format ca artist la mânăstirea Negru Vodă. A pictat icoane şi numeroase biserici, mai ales ctitorii ale marilor boieri şi domni Cantacuzini. A excelat în arta potretului, mai ales în tablourile votive, punând bazele şcolii româneşti de pictură religioasă.

La Robaia a trăit în anii 1764-1766 egumenul Sofronie de la Cioara, din comitatul Hunedoara, pe numele mirean Stan Popovici. Manifestându-se ca un apărător ardent al credinţei ortodoxe, în cadrul unei mişcări a românilor transilvăneni pe care a coordonat-o, a fost prigonit de oficialităţile Imperiului Habsburgic (din care făceau parte atunci Transilvania, n.red.). Sofronie de la Cioara s-a retras la mânăstirea Robaia, unde a îmbrăţişat doctrina ascetică a paisianismului (curent de regenerare a spiritualităţii creştine iniţiat de către stareţul mânăstirii Dragomirna, Paisie Velicicovschi, n. red.) apoi la Vieroşi, tot în vechiul judeţ Muscel. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu data de prăznuire la 21 octombrie.

La mânăstirea Robaia au desfăşurat o intensă activitate culturală renumiţii copişti Dorotheu ieroschimonah şi ieromonahul Partenie, făcând din acest aşezământ monahal un centru de spiritualitate şi de cultură teologică.

Un popas la Robaia este un moment inconfundabil de adinca traire spirituala.

Mănăstirea Dragomirna

Mănăstirea Dragomirna, situată la 12 km nord de suceava, s-a construit în primele trei decenii ale sec. Al XVII-lea.

foto: Dinu Lazar

Istoria mănăstirii începe în 1602, în timpul domniei lui Ieremia Movilă, cu construirea bisericii mici din cimitir, ai cărei ocrotitori au fost Anastasie Crimca, Luca şi Simion Stroici şi este continuată în anii imediat următori prin ridicarea bisericii mari, care a fost terminată în jurul anului 1609.

Pisania obişnuită oricărei ctitorii lipseşte la Dragomirna, astfel încât anul şi numele ctitorilor au fost date la iveală în urma studierii documentelor epocii: aceştia sunt logofătul LUCA STROICI şi mitropolitul ANASTASIE CRIMCA a cărui personalitate a imprimat Dragomirnei un elevat spirit cultural. Originar din Suceava, fiul negustorului Ioan Crimca şi al Cîrstinei, Anastasie îmbracă încă de tânăr haina monahală în mănăstirea Putna.

Va urca treptele cele mai înalte ale ierahiei bisericeşti: egumen la Galata (1588), episcop de Rădăuţi (1600), episcop de Roman (1606) şi mitropolit al Moldovei (15 iulie 1608). Era în cele mai bune relaţii cu marea familie a Stroicilor, în special cu ilustrul cărturar Luca Stroici. Om de vastă cultură, el însuşi talentat miniaturist, Anastasie Crimca a pus bazele şcolii de artişti miniaturişti de la Dragomirna, activitate răsfrântă colateral şi asupra altor manifestări artistice: broderie, argintărie. Caracterele ŞCOLII DE LA DRAGOMIRNA s-au impus pe tot parcursul sec. Al XVII-lea, conferind artei moldoveneşti un specific inconfundabil.

În timpul domniei lui Miron Brancovschi, ca urmare a invaziilor din ce în ce mai frecvente ale armatelor turceşti, tătărăşti sau poloneze, acest lăcaş este înzestrat, prin grija voievodului, cu o puternică incintă având aspect de fortăreaţă, terminată la 1627.

La nici o jumătate de secol de la construcţia ei, în 1653, mănăstirea este atacată de către cazacii lui Timuş Hmelniţki, care au prădat mănăstirea, lipsind-o de mare parte din bunurile de valoare cu care a fost înzestrată şi provocând distrugeri construcţiilor.

În secolele următoare se întreprind noi lucrări de refacere a ansablului. După ocuparea Bucovinei de cătra austrieci, Dragomirna îşi păstrează statutul de mănăstire, ceea ce a salvat ansamblul arhitectonic de la distrugere (aşa cum se întâmplase cu alte mănăstiri ca Pătrăuţi, Voroneţ, Humor, Sf. Ilie).

Lucrările de restaurare ale mănăstirii încep în 1843 şi continuă, cu întreruperi, în anii 1918 şi 1923. Vaste operaţii de restaurare au avut loc între anii 1961-1972.

ARHITECTURA

Biserica din cimitir, mică, de proporţii armonioase, are plan dreptunghiular, încheiat la est cu o absidă semicirculară, iar la vest cu un pridvor poligonal deschis.

foto: Mitrut Popoiu

Ansamblul monumentului ocupă o suprafaţă apropiată de cea a unui trapez dreptunghic de sprijin din piatră (la partea inferioară). În cele patru colţuri se înalţă turnuri înguste de plan pătrat, ridicate de Miron Barnovschi. Intrarea în incintă se face pe sub „turnul porţii” din centrul laturii de sud. Pe la tura de vest şi nord a zidului de incintă se află chiliile ridicate la 1843-846 şi transformate cu ocazia restaurării generale. La stânga „turnului porţii”, peste două nivelui de beciuri, se află trapeza în stil gotic (azi muzeu).

foto: Elena Tunaru

În centru incintei se înalţă biserica, capodopera întregului ansamblu. Este de plan dpreptunghiular îngust, cu absidă semicirculară la est şi pridvor poligonal la vest, cu naos lărgit la nord şi sud de abside semicirculare executate în grosimea zidului.

foto: Pawel Zelezniakowicz

Interiorul este compus din următoarele spaţii: altar, naos, pronaos şi pridvor. Turla ce se înalţă deasupra naosului este zvelta şi prezintă un sistem de boltire nou, compus din arce longitudinale şi transversale, pandativi şi încrucişare de două rânduri de arce care se repetă şi în calota semisferică a turlei. Elementul nou pe care în găsim la Dragomirna este frânghia împletită, o torsadă discontinuă care decorează înteriorul şi exteriorul bisericii; alte elemente noi care apar sunt: decoraţia cu nervuri a calotelor pronaosului şi broderia de nervuri gotice a bolţii pridvorului. Ceea ce frapează ochiul vizitatorului este proporţia neobişnuit de mare a construcţiei – tendinţă a arhitecturii din veacul precedent – subliniată aici prin înălţimea impresionantă a bisericii, culminând cu dantelăria în piatră a tâmplei. În compunerea elementelor de arhitectură ale monumentului găsim, pe lângă formele tradiţionale moldoveneşti, înfluenţe munteneşti (brâul metalic), elemente de tradiţie gotică şi Renaştere târzie (la ancadramente), precum şi influenţe orientale georgiene (decoraţia sculptată a turlei).

PICTURA

Deşi urmează la numai două decenii Suceviţei, a cărei pictură îmbracă zidurile interioare şi exterioare ale bisericii, Dragomirna păstrează fresce doar în altar şi în naos, rămânând încă necunoscut dacă pronaosul şi pridvorul au fost pictate sau pictura s-ar fi pierdut în urma distrugerilor provocate de cazaci şi tătari.

Pictura a fost realizată de patru zugravi: preoţii Crăciun şi Ignat şi meşterii Mătieş şi Gligorie, care au urmat îndeaproape programul iconografic şi stilul picturii de la Suceviţa. Deşi desfăşurate în mari panouri adaptate la dimensiunile construcţiei, scenele reprezentate în altar şi naos sunt lucrate mai aproape de stilul miniaturilor şcolii de la Dragomirna decât de cel al frescelor din sec. al XVI-lea. Calităţile acestei picturi se descifrează în caracterul dinamic al compoziţiilor, în gama cromatică bazată pe culori vii, contrastante – roşu sângeriu, albastru, verde – puse în valoare prin folosirea abundentă a aurului, prin mobilarea fundalurilor scenelor cu peisaje dezbarate parţial de caracterul schematic şi hieratic al picturii bizantine şi postbizantine.

racla cu moastele Sf. Iacob Persul

Pictura murală de la Dragomirna nu mai constituie însă centru atenţiei, aşa cum se întâmplase anterior, aceasta fiind de arhitectură şi sculptură decorativă.

Deşi se ştie că principalii fondatori ai mănăstirii, LUCA STROICI şi ANASTASIE CRIMCA au fost înmormântaţi în interiorul bisericii, în cazul primului nu s-a identificat mormântul, iar în ceea ce îl priveşte pe al doilea, i se atribuie mormântul fără inscripţie din pronaos.

mormantul mitropolitului Anastasie Crimca

OBIECTE DE ARTĂ MEDIEVALĂ

Iconostasul – peretele despărţitor dintre naos şi altar – reprezintă o piesă de sculptură în stil baroc, realizat  în cursul secolului al XVIII-lea.

foto: Marius Carneala

Din bogata zestre de obiecte donate mănăstirii, azi se mai păstrează în muzeul aflat în fosta trapeză, câteva piese de broderie, argintărie, sculptură şi nu în ultimul rând, câteva din manuscrisele cu miniaturi de la Anastasie Crimca. Dintre acestea menţionam: cruci de lemn sculptate, broderii cu fir de aur, argint şi mătase din secolele XVI, XVII; ferecături de cărţi din argint aurit, dintre ai căror realizatori cunoaştem numele meşterului Grigore Moisiu Zlătarul care a activat la începutul sec. al XVII-lea; cinci manuscrise cu miniaturi aparţinând şcolii de la Dragomirna, iniţiate de Anastasie Crimca, demonstrând cu prisosinţă originalitatea şi talentul miniaturiştilor moldoveni care au creat un nou stil, pe fundalul moştenirii artei miniaturiştilor din timpul lui Ştefan cel Mare.

Manastirea Putna

Aşezată la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, Mănăstirea Putna, prima şi cea mai importantă ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, străjuieşte de peste cinci veacuri ţinutul legendar al Bucovinei. Cronicarul Ion Neculce istoriseşte astfel despre felul în care a fost ales locul pe care avea să fie zidită mănăstirea: „Ştefan-vodă cel Bun, când s-au apucat să facă mănăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lângă mănăstire. Şi unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariul“.

Începute la 10 iulie 1466, după cucerirea cetaţii Chilia (1465), lucrările de construcţie a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, vor fi terminate în anul 1469, slujba de sfinţire (târnosirea) având loc la 3 septembrie acelaşi an. S-au construit apoi Casa Domnească (1473), chiliile, zidul de apărare cu turnurile aferente şi Turnul Tezaurului, lucrările finalizându-se în anul 1481. De-a lungul veacurilor Mănăstirea Putna a trecut prin numeroase încercări ca incendii, năvăliri şi ocupaţii străine, cutremure, dar care n-au putut întrerupe desfăşurarea vieţii monahale şi lauda neîncetată adusă lui Dumnezeu.

După intrarea în 1775 sub ocupaţie habsburgică, mănăstirea va mai suferi o serie de transformări  exterioare prin extinderea zonei de nord a incintei, noi construcţii de chilii (1852-1856), modificări ale formei acoperişului bisericii (1859), lucrări mai ample asupra acesteia având loc în 1902 sub conducerea arhitectului vienez K. A. Romstorfer.

Incepute la 10 iulie 1466, dupa cucerirea cetatii Chilia (1465), lucrarile de constructie a bisericii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, vor fi terminate in anul 1469, slujba de sfintire avand loc la 3 septembrie acelasi an. S-au construit apoi Casa Domneasca (1473), chiliile, zidul de aparare cu turnurile aferente si Turnul Tezaurului, lucrarile finalizandu-se in anul 1481.

CRONOLOGIE

La data de 4 iulie 1466, Voievodul Stefan cel Mare si Sfant alege locul pe care va fi zidita Biserica Manastirii Putna, tragand cu arcul de pe Dealul Crucii. Sase zile mai tarziu, la 10 iulie 1466, conform Letopisetelor putnene, se incepe zidirea Bisericii Manastirii Putna, care va fi terminata in anul 1469.

In data de 3 septembrie 1470 are loc sfintirea Manastirii Putna, ceremonie intarziata de campania contra tatarilor, terminata cu victoria de la Lipnic, pe Nistru. La data de 1 mai 1481 se finalizeaza lucrarile de zidire a cladirilor din incinta si a zidurilor de aparare.

La 15 martie 1484, un incendiu a distrus chiliile si a afectat partial si biserica. In urma incendiului, Voievodul Stefan a poruncit restaurarea bisericii si pictarea ei, atat in interior, cat si in exterior.

Sfantul Stefan cel Mare, care, la 1 mai 1488, a daruit Manastirii Putna craniul Sfantului Ierarh Ghenadie, adoarme in Domnul la data de 2 iulie 1504. “Stefan Voievod, care a domnit in Tara Moldovei 47 de ani si trei luni a trecut la vesnicele locasuri in anul 7012 (1504), luna iulie, in ziua a doua, marti, la ceasul al patrulea din zi – ora 10.” El va fi inmormantat in biserica Manastirii Putna.

La 20 aprilie 1517 moare si Bogdan al III-lea, fiul Sfantului Voievod Stefan, fiind si el ingropat tot in Manastirea Putna. Dupa acesta, la 14 ianuarie 1527, moare si este inmormantat tot in biserica Stefanita Voda.

In anul 1653 este distrusa biserica Manastirii Putna, inclusiv pictura interioara si exterioara. Din porunca domnitorului Vasile Lupu se va incepe refacerea bisericii in anul 1653. Lucrarile vor fi continuate de voievozii Gheorghe Stefan si Eustratie Dabija si terminate in anul 1662.

Intre anii 1756-1760, prin grija mitropolotului Iacov Putneanul, la Manastirea Putna se executa importante lucrari de restaurare. Intre anii 1901-1902, arhitectul austriac K. A. Romstorfer restaureaza biserica Manastirii Putna.

In anul 1904 are loc comemorarea a 400 de ani de la adormirea Sfantului Voievod Stefan cel Mare. Costin Petrescu picteaza portretul acestuia avand ca model portretul domnitorului din Tetraevanghelul de la Humor.

La data de 15 mai 1918 Consiliul National Roman din Bucovina proclama reintegrarea Bucovinei in componenta Romaniei, iar in 1966, la recomandarea UNESCO, implinirea a 500 de ani de la intemeierea Manastirii Putna se celebreaza pe plan mondial.

In data de 6 iunie 1976 se inaugureaza sediul actual al Muzeului Manastirii Putna.

Intre anii 1980-1982 se intreprind noi campanii de cercetari arheologice pe latura de sud a incintei Manastirii Putna, menite sa dezvaluie complet vestigiile Casei Domnesti din epoca lui Stefan cel Mare. In anul 1982 incep lucrarile de refacere a Casei Domnesti de la Putna, la data de 15 august 1988 aceasta sfintindu-se.

In sesiunea din 20-21 iunie 1992, Sfantul Sinod al B.O.R. hotaraste canonizarea lui Stefan cel Mare sub numele “Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant”, cu data de pomenire 2 iulie. In data de 2 iulie 2004 s-au implinit 500 de ani de la trecerea la cele vesnice a Slavitului Voievod Stefan cel Mare si Sfant.

Manastirea Putna – arhitectura ansamblului monahal

Intrarea in incinta Manastirii Putna se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter si etaj, pe a carui fatada estica se afla stema Moldovei datata cu anul 1471. Turnul a fost zidit in anul 1757, in vremea domnitorului Constantin Racovita, despre aceasta dand marturie si stema de pe fatada de vest, in care apar reunite stemele Moldovei si ale Tarii Romanesti.

Deoarece poetul Mihai Eminescu impreuna cu Ioan Slavici si cu alti participanti la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au innoptat in acele zile in sala de la etaj, aceasta constructie se numeste “Turnul Eminescu”. Tot pe latura de est este situat si Turnul clopotnitei construit in anul 1882.

Paraclisul manastirii, asezat in partea vestica a incintei, cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel, este construit de mitropolitul Iacov Putneanul in anul 1759, pe locul vechiului turn clopotnita deteriorat la marele cutremur din 1739.

Paraclisul a fost restaurat intre anii 1976-1983, cand i s-au adaugat noi spatii. Paraclisul a fost pictat in tehnica “a fresco” in perioada 1980-1984 de artistii-frati Mihail si Gavril Morosan, staret fiind Arhimandritul Iachint Unciuleac.

Pe latura sudica a incintei se afla Casa Domneasca ridicata intre anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusa de habsburgi. Lucrarile de reconstructie au fost incepute si supravegheate, in mare parte, de catre Prea Fericitul Parinte Teoctist pe timpul arhipastoririi sale ca mitropolit al Moldovei.

Singura cladire ramasa din vremea Sfantului Voievod Stefan este Turnul Tezaurului a carui constructie a fost terminata in anul 1481. In el au fost adapostite, in vremi de tulburare, odoarele acestui sfant locas.

Manastirea Putna – biserica centrala

Biserica originala a suferit mari modificari in perioada 1653-1662. S-au pastrat liniile arhitectonice initiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcatuita din cinci incaperi: pridvor, pronaos, gropnita, naos si altar. Se regasesc astfel reunite elemente de arhitectura bizantine, gotice si renascentiste.

Biserica, reconstruita de domnitorii Vasile Lupu, Gheorghe Stefan si Eustatie Dabija (1653-1662) se inscrie in datele generale ce constituie trasaturile epocii: plan trilobat, brau in torsada impartitor al zidurilor, ocnite din arcaturi si arcade oarbe, pilastri, ferestre dreptunghiulare gotice; turla are coloane rasucite, pridvorul inchis apare aici pentru prima data in Moldova.

Accesul in biserica se face prin cele doua usi laterale ale pridvorului, incadrate cu portaluri de piatra. Usa masiva prin care se trece din pridvor in pronaos are la partea superioara o pisanie care aminteste de lucrarile de reconstructie ce au avut loc in timpul domniilor lui Gheorghe Stefan si Eustratie Dabija.

Camera mormintelor primeste lumina de la cate o fereastra la sud si nord. Aici se afla mormantul lui Stefan cel Mare si Sfant acoperit cu un baldachin din marmura alba, cu o inscriptie incrustata pe lespede care ne spune ca viteazul domnitor este ctitorul si ziditorul sfantului locas, alaturi de sotia sa Maria, fiica lui Radu Voievod. Pe mormantul marelui Stefan se afla urna de argint depusa cu prilejul serbarii din 1871.

Din camera mormintelor – gropnita – trecerea catre naos se face printre doua coloane masive ce au inlocuit, in secolul al XVII-lea, peretele despartitor specific liniei arhitectonice stefaniene.

Pronaosul este luminat de doua ferestre la sud si alte doua la nord. Pridvorul este luminat prin mai multe ferestre, asezate pe zidurile din sud, nord si vest. Intrarea in pridvor se face prin sud si nord, pe usi masive din lemn, ferecate cu fier.

Intrarile din pridvor in pronaos si din pronaos in camera mormintelor sunt de asemenea prin usi masive din lemn ferecate cu fier. In pridvor, pe latura sudica, se afla mormantul Mitropolitului Moldovei Iacob Putneanul, innoitorul manastirii ( 15 mai 1778), iar pe partea nordica, mormantul Mitropolitului Sucevei Teoctist (18 noiembrie 1478).

Altarul este luminat de 3 ferestre (est, nord si sud) si este separat de naos printr-un iconostas din lemn, cu o ornamentatie sculpturala foarte frumoasa. Naosul, luminat de cate doua ferestre la sud si nord, are deasupra turla deschisa, de forma octogonala la primul etaj si hexagonala la etajul superior, la exterior cu coloane torsionate si ancadramente la ferestre. Intre naos si camera mormintelor sunt doi stalpi masivi din piatra, care sustin arcada ce sustine la randul ei bolta.

Toate ferestrele din altar, naos, gropnita si pronaos sunt pictate in interior, terminate in arc si prevazute la exterior cu grilaje metalice. Pardoseala este din marmura, numai in pridvor este din lespezi de piatra.

La exterior biserica Manastirii Putna este incinsa cu un brau rasucit in torsada simbolizand Preasfanta Treime, motiv ce se regaseste si in ornamentatia interioara.

Acoperisul este cu tabla de arama, asezatain randuri dese, pentru a imita sindrila, in exterior este un brau masiv torsionat, cu firide largi, mult mai inalte in partea inferioara si mai scurte in partea superioara. Ferestrele au ancadramente din piatra. Pe fatade sunt amplasati mai multi stalpi conforturi.

Manastirea Putna – pictura bisericii

Distrusa in timpul luptelor pentru domnie dintre Vasile Lupu si Gheorghe Stefan, pictura originala s-a incercat a se reface abia in secolele XVIII-XIX cand s-au zugravit in pridvor cateva chipuri de sfinti.

Dorinta de a reda Putnei stralucirea de odinioara, cand era “tot cu aur poleita zugraveala, mai mult aur decat zugraveala si pre dinauntru si pre denafara” (cronicarul Ion Neculce), a inceput sa prinda contur abia in anul 1972 cand mitropolitul de atunci, Iustin Moisescu, a binecuvantat proiectul de refacere a picturii din biserica mare a manastirii, pe baza unui plan iconografic intocmit de parintele Sofian Boghiu.

Ca o proorocie peste veacuri, hotararea mitropolitului de a incredinta pictarea ctitoriei Voievodului Stefan cel Mare acelora care vor picta mai intai Paraclisul, s-a implinit la 10 iulie 2001, cand, cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pictorii Mihail si Gavril Morosan au trasat primele linii la noua fresca.

Fii ai Bucovinei, pictori de categoria I-a, cu numeroase lucrari in tara si strainatate, fratii Mihail si Gavril Morosan au impodobit biserica cu frumoase chipuri, scene si compozitii pe fondul foitei de aur. Stilul neobizantin, cu acorduri cromatice deosebite, compozitiile inedite, sunt cateva din caracteristicile noii picturi.

Iconostasul ce impodobeste biserica a fost realizat in anul 1773 din lemn de tei si tisa. Executat de mesteri locali din porunca si cu osteneala mitropolitului Iacob Putneanul, iconostasul este sculptat in stil baroc tarziu. A fost restaurat.

Manastirea Putna – sfintele moaste

In altarul bisericii sunt pastrate cu multa evlavie particele din moastele Sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, Sfanta Ana – mama Maicii Domnului, Sfantul Ierarh Alexandru, Sfantul Ierarh Nectarie, Sfantul Ierarh Vavila…

… Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Mucenic Rafael, Sfantul Mucenic Ghedeon, Sfantul Serafim de Sarov si degetul aratator al Sfantului Daniil Sihastru, iar in pronaos, craniul Sfantului Ierarh Ghenadie asezat intr-o frumoasa racla sculptata.

Manastirea Putna – muzeul manastirii

Muzeul Manastirii Putna este poate cel mai bogat si valoros din tara, pastrand multe obiecte de la Stefan cel Mare, manastirea fiind renumita prin tezaurul sau de broderii, tesaturi, manuscrise, argintarie, obiecte de cult.

Muzeul Manastirii Putna, reamenajat in anii 1976 si 2004, se afla in partea de vest a incintei, alaturi de Paraclis. Aici se pastreaza o parte din tezaurul artistic si istoric al manastirii, constand in manuscrise (Tetraevanghele, Psaltiri, carti de invatatura, Leastvite, Psaltichii) si broderii realizate in atelierele manastirii (epitafuri, acoperaminte pentru sfintele vase, pocrovete, dvere, valuri de tampla, acoperaminte de morminte, vesminte preotesti), carti de cult si de invatatura, odoare bisericesti (sfinte vase, cruci ferecate, icoane, cadelnite, candele), obiecte din ceramica, etc.

Printre odoarele de mare pret se numara icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului adusa, dupa traditie, din Constantinopol in 1472 de catre Doamna Maria de Mangop, sotia Sfantului Voievod Stefan si craniul Sfantului Ierarh Ghenadie, mare facator de minuni, ferecat in argint aurit si daruit manastirii de ctitorul ei in anul 1488.

Manastirea Putna – necropola domneasca

Conceputa dintru inceput ca necropola domneasca, biserica Manastirii Putna adaposteste paisprezece morminte din care trei sunt voievodale, apartinand familiei Musatinilor. Lucrat din porunca sa, cu doisprezece ani inainte de stramutarea la vesnicele locasuri, mormantul Binecredinciosului Voievod Stefan se afla in partea de sud a gropnitei.

Alaturi este mormantul Doamnei Maria Voichita (†1511). Pe latura de nord se afla alte trei morminte: cel al Doamnei Maria de Mangop (†1477) si ale fiilor Bogdan (†1479) si Petru (†1480).

Pronaosul adaposteste mormintele Domnitorului Bogdan al III-lea (†1517) – fiul lui Stefan, al Mariei (†1518) – fiica, al Domnitorului Stefanita (†1527) – nepotul lui Stefan si cel al Doamnei Maria (†1529) – sotia lui Petru Rares.

In pridvor se afla mormantul mitropolitului Moldovei Teoctist I (†1477), cel care l-a uns ca Domn pe Stefan cel Mare la locul numit Direptate, iar in partea opusa sunt mormintele mitropolitului Iacov Putneanul si ale parintilor acestuia, Adrian ieroschimonahul si Mariana monahia.

Dupa traditie, in exteriorul bisericii, partea sudica, langa Sfantul Altar, se afla mormantul Sfantului Ierarh Ilie Iorest, calugar putnean ajuns mitropolit al Ardealului, unde a marturisit credinta ortodoxa in vremea prigoanei calvine. Revenit la Putna dupa ani grei de temnita, s-a mutat catre cele vesnice la 12 martie 1678.

 

Langa acesta se afla cripta Mitropolitului Isaia Balosescu, cel care a construit la sfarsitul secolului XVIII, la Cernauti, celebrul Palat Mitropolitan al Bucovinei, transformat astazi in Universitate.

 

Manastirea Putna – locul in care rugaciunea a scris istorie

 

Dotata dintru inceput cu atelier de caligrafie – scriptorium (in care calugarii, instruiti in scoala vestitului caligraf Gavriil Uric de la Manastirea Neamt, copiau carti de cult si din scrierile Sfintilor Parinti), cu atelier de broderie (in care se lucra cu fir de aur si de argint, cu matasuri scumpe si pietre pretioase) si cu o celebra scoala de muzica psaltica condusa de Eustatie Protopsaltul, Manastirea Putna va deveni in scurt timp un renumit centru al artei si culturii medievale sud-est europene in secolele XV-XVI.

 

Mai tarziu, viata duhovniceasca, culturala si artistica a manastirii a avut din nou o perioada de mare inflorire in timpul pastoririi mitropolitului Iacov Putneanul.

 

Pentru romani, Manastirea Putna nu reprezinta numai rugaciune, arta sau cultura, ci si o pagina din istoria vie a neamului. Nume ca Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, A. D. Xenopol, Mihail Kogalniceanu trezesc si astazi amintirea marii serbari de la Putna (14-16 august 1871) ocazionata de implinirea a 400 de ani de la sfintirea bisericii manastirii. Atunci Mihai Eminescu a rostit cuvintele: “Sa facem din Putna Ierusalim al neamului romanesc si din mormantul lui Stefan altar al constiintei nationale”.

 

Pe urna votiva depusa atunci pe mormantul Sfantului Voievod Stefan se afla inscriptia: “Eroului, invingatorului, aparatorului existentei romane, scutului crestinatatii, lui Stefan cel Mare, Junimea Romana Academica, MDCCCLXX”.

 

Pastrarea constiintei de neam in timpul ocupatiei austro-ungare s-a manifestat si in 1904 cand intreaga Bucovina, la initiativa lui Eudoxiu Hurmuzachi si a altor intelectuali romani, a comemorat 400 de ani de la trecerea la cele vesnice a slavitului Voievod Stefan cel Mare, care a fost “glasul istoriei noastre, al unui neam viteaz si nedreptatit” (P.P.Panaitescu).

 

Evlavia romanilor, inradacinata de veacuri fata de marele ctitor de locasuri sfinte, a facut ca actul canonizarii Sfantului Stefan ce Mare, in iunie 1992, sa fie doar o recunoastere oficiala a cultului popular pastrat cu sfintenie atatea veacuri.

 

“Om ales de Dumnezeu”, “aparator al dreptei credinte”, “ocrotitorul celor napastuiti”, “stalp neclintit al rabdarii”, “neinfricat ostas al lui Hristos”, marele Voievod a fost si ramane in constiinta poporului ca “parinte al neamului romanesc”.

 

Sfintenia Voievodului ramane dovedita peste veacuri si de stransele sale legaturi cu marii duhovnici ai timpului: Sfantul Ghenadie, Simeon staretul de la Pangarati si mai ales cu Sfantul Daniil Sihastru, in a carui chilie a gasit totdeauna mangaiere, sfat si ajutor.

 

Manastirea Putna – obstea manastirii

 

Manastirea Putna este ridicata pe o veche vatra sihastreasca, fapt dovedit si de cercetarile arheologice. La numai o jumatate de metru sub temelia vechii Case Domnesti s-au gasit oseminte “galbene si frumoase” cu mireasma de sfinte moaste, a cinci calugari care s-au nevoit aici cu peste un secol inainte de intemeierea Manastirii Putna.

 

Prima obste a fost formata in anul 1466 din calugari adusi de la Manastirea Neamt, condusi de Arhimandritul Ioasaf, cel dintai staret al Putnei. De atunci si pana in prezent viata monahala s-a desfasurat fara intrerupere, in pofida ocupatiei straine si a prigoanei comuniste.

 

Pentru crestini Putna a fost si ramane o cetate a rugaciunii si duhovniciei, unde generatii intregi de monahi s-au nevoit sa ajunga la desavarsire, la cunoasterea lui Dumnezeu. Monahii sunt chemati sa se roage pentru intreaga lume si aceasta este principala lor slujire catre omenire.

 

Multumita monahilor, rugaciunea nu se intrerupe niciodata pe pamant, iar acesta este cel mai mare folos pentru intreaga lume, caci lumea dainuie prin rugaciune. De aceea, vietuitorii manastirii se straduiesc sa savarseasca zilnic Sfanta Liturghie si cele Sapte Laude.

Manastirea Putna – localizare si date de contact

Manastirea Putna, localitatea Putna, cod 727455, judetul Suceava

E-mail: manastirea@putna.ro
Telefon: 0230/414055
Fax: 0230/414119

Cai de acces: pe Drumul National Radauti, spre N-V Galanesti (11 km).. Vicovu de Jos (5 km).. apoi, dupa inca un kilometru, dreapta spre Bivolaria (3 km).. Putna (8 km).

textul: www.crestinortodox.ro